Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Recenzii » G-I » Displaying items by tag: populara
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru a publicat la editura Minerva din Bucureşti o Antologie de poezie populară aromână.


Volumul este dedicat ’’BUNICILOR MEI, MINA ŞI MARIA IORGOVEANU’’.


Cele 426 de pagini ale lucrării cuprind o PREFAŢĂ a editorului, o NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI, 7 secţiuni şi cîte un Index alfabetic (după primul vers) şi bibliografic al poeziilor în Aromână şi în Dacoromână.


PREFAŢA include paragrafe referitoare la istoria aromânilor, la limba vorbită de ei, la cultura lor scrisă, la poezia populară publicată şi o critică literară asupra acesteia.

Zica Olimpia (02.07.1975 Constanţa, România - )

Sâmbătă, 17 Decembrie 2011 13:42

O. Z. s-a născut la Constanţa, la 2 iulie 1975.Olimpia Zica


La sugestia cântăreţului român de muzică uşoară Aurelian Temişan studiază muzica la Bucureşti cu personalităţi musicale ca Mihaela Runceanu, Adrian Daminescu, Zsolt Kerestely, Ionel Tudor.


A obţinut un trofeu la Festivalul de la Skopje, capitala Republicii Macedonia.


După 1999 ia o pauză artistică.


În 2004 a lansat un disc de muzică populară aromână, care include 10 melodii şi este întitulat Marică, feată muşată. În 2009 în urma intervenţiei blogger –ului Izabelei Papazicu, site-ul britanic Passion Music schimbă încadrarea acestui disc de la ‘’Gipsy Roma’’ la ‘’Romanian’’ şi de la ‘’gipsy songs’’ la ‘’aromanian songs’’.


Este căsătorită din 2007 cu Florin.


După ce a pierdut două sarcini, la 4 iulie 2011 l-a născut pe Ianis, prin intervenţie chirurgicală.

 


SURSE

Olimpia Zica, Marica, feată armână, ‘’FanMusic’’, http://www.fanmusic.ro/Olimpia-Zica-Marica-feata-armana-p-17431-p.html

‘’AcasăTv’’, 12 februarie 2008, http://www2.acasatv.ro/special_shows/povestiri_de_noapte/episoade/povestiri-de-noapte-12-februarie-2008~227.html

Izabela Papazicu, “Marica, feată armână” – Romanian gypsy music !!,, ‘’Zboară niangrîpsiti’’, 14.11.2009, https://daimadeadun.wordpress.com/2009/11/14/marica-feata-armana-romanian-gypsy-music/

Olimpia Zica vorbeste despre dramele vietii ei, ‘’Antena 1’’, http://accesdirect.a1.ro/special/Olimpia-Zica-vorbeste-despre-dramele-vietii-ei_2242.html

Olimpia Zica a început anul cu o schimbare de look!, ‘’Napoca News’’, Cluj Napoca, http://www.napocanews.ro/2010/01/olimpia-zica-a-inceput-anul-cu-o-schimbare-de-look.html

Olimpia Zica a aflat ca peste cateva luni va deveni mamica unui baietel – VIDEO, ‘’AcasăTv’’, 15 martie 2011, http://www.acasatv.ro/emisiuni/olimpia-zica-a-aflat-ca-peste-cateva-luni-va-deveni-mamica-unui-baietel-video.html

 Olimpia Zica a devenit mamă, ‘’Libertatea’’, Bucureşti, 4 iulie 2011, http://www.libertatea.ro/detalii/articol/olimpia-zica-mama-baiat-343744.html

Olimpia Zica e asa fericita ca e mamica, incat spune ca daca ar insela-o sotul nu i-ar pasa – VIDEO, ‘’AcasăTv’’, 24 octombrie 2011, http://www.acasatv.ro/emisiuni/ianis-florian-baietelul-olimpiei-zica-a-avut-parte-de-o-petrecerea-de-crestinare-pe-cinste-video.html

 

În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru publica o antologie de poezie populară aromână, în care a selectat şi 5 balade cărora le-a ataşat şi versiuni româneşti în viziunea sa: Mortul blăstimat (Mortul blestemat), Nă feată nică sumulaie (O fetică ocheşică), Niala (Mioara), Căpărli al Bară (Caprele lui Bară) şi Puntea di Arta (Puntea din Arta).


Mortul blăstimat a fost preluat din Antologia aromânească, publicată de Tache Papahagi în 1922. O varianta a acestei balade, întitulată Stafia/Stihiolu, a fost inclusă în volumul Trei balade aromâne/Trei balade armâneşti, publicat de Hristu Cândroveanu în 1985 (vezi articolul pe blog). Tema baladei este puterea blestemului părintesc faţă de neascultarea fiului şi puterea legăturii relaţiilor de familie în faţa distanţelor . Frumoasa Vasilichia este peţită de un străin frumos şi în pofida opoziţiei mamei ei, ea este luată în căsătorie cu ajutorul celui mai mic din cei 9 fraţi, Custandin. Cei nouă fraţi mor subit bolnavi,iar mama lor îl blesteamă pe Custandin pentru faptul că rămăsese fără sprijinul fiicei sale măritată departe: Tu xeane nclo u deadiră,/Trei meşi,trei ani diparti,/Iu, stînda si ti minduieşti,/Şi mintea ţî si scoalî (Prin străini au dat-o, foarte,/La trei luni, trei ani departe, că de-ai sta să chibzuieşti, Nici cu mintea nu gândeşti). Sub povara blestemului, stafia mezinului pleacă în străinătate, la sora sa, pentru a o chema la mama ei. Pe drumul de întoarcere, păsările au cântat de trei ori în apropierea celor doi: Ţiu,ţiu, ţiu şi ţiu, ţiu, ţiu,/Iu s-avdzî mortu cu v’iu! (Cip, cip, cip şi ţiu, ţiu, ţiu,/Cin’văzu un mort c-un viu!) Stafia îşi îndeamnă sora să nu ia în consideraţie ciripitul păsărilor, iar în apropierea satului natal o trimite înainte sub pretextul hrănirii calului obosit, în timp ce ea se întoarce în mormânt. După ce fiica îi povesteşte mamei călătoria de întoarcere, aceasta se duce la biserică pentru a ridica blestemul: Atumţea la bîsearică/Nirdzea tra si si nclină,/Tr’al Custandini suflitu,/Tr’al Custandini l’irtare (La biserică mergea,/Atunci mama la-nchinare/ Pentru-al fiului ei suflet/Şi-a lui Constantin iertare!)


Nă feată nică sumulaie a fost preluată din culegerea folclorică a lui Pericle Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, publicată în 1900. Poezia este un dialog între turcul Husa şi o fată aromână de care era îndrăgostit. Discursul turcului, care dorea să o ia în căsătorie pe fată, este parţial în greacă. La fiecare ofertă a turcului fata refuză, preferând să se transforme în oaie, potârniche,cerboaică, peşte, strugure şi floare, pentru că turcul io nu-ni l’au,/Suflitlu si-ni dau! (pe turc eu tot nu-l iau,/De-ar fi sufletul să-mi dau). La rândul său, Husa răspunde că se va transforma în păstor, uliu, copoi, pescar,vier şi viespe pentru că ’’Fată, fată, te voi lua,/Fată, nu te voi lăsa’’. La această baladă culeasă din localitatea Băeasa din Epir (Albania şi Grecia) este ataşată următoarea notă din scrierile lui B.P. Hasdeu: ,,În studiul meu Balada Cucul şi turturica la Români, la Moravi, la Provenţali, la Reto-romani, la Perşi, la Turcomani etc, publicat în 1880 în Cuvente din Bătrîni (t.II) şi în care – pentru prima oară în sfera filologiei comparative – eu mă încercai a aplica metoda ştiinţelor pozitive către analiza literaturei poporane, figurează cinci varianturi româneşti ale acestui cîntec de metamorfoză şi anume: variantul moldovenesc din colecţiunea lui Alecsandri; variantul bucovinean din colecţiunea lui S.F. Marian; variantul ardelenesc cules de Pompiliu,şi în fine, două varianturi moravo-române. Din alăturarea celor cinci varianturi, rezultă că prototipul lor comun cuprindea în sine două metamorfoze: schimbarea fetei în peşte şi în pasăre, iar a bărbatului în pescar şi vînător. Nu cunoşteam atunci nici un variant macedo-român, şi tocmai acumam dat peste următorul foarte remarcabil, pe care mi-l comunică d. Papahagi (Vurdună), elev al Şcoalei Normale superioare din Bucureşti. O trăsătură de tot caracteristică a acestui variant este bilinguitatea sa, asupra căreia atragem atenţiunea folcloriştilor în genere: femeia vorbeşte româneşte, iar bărbatul greceşte.’’


Niala a fost preluată din culegerea nepublicată a Tatianei Crîşmaru şi Zaharia Pană, fiind culeasă de la un aromân din comuna Gopeşi din Macedonia iugoslavă. O variantă cu melodia conexă a fost culeasă în 1971 de Emilia Comişel din oraşul Bitolia din Macedonia iugoslavă. Balada este versiune prescurtată a Mioriţei româneşti. Păstorul aromân din Balcani află dimineaţa de la o oiţă mâhnită că duşmanii plănuiesc asasinarea sa pe înserat. El îi transmite oiţei dragi dorinţa testamentară de a fi şi după moarte în mijlocul turmei sale: Nială, nială-arudă,/Că va-s mor,/Că va-s nu mor,/S-ni ascultaţi un singur zbor:/Io nu voi îngrupari,/S-mi scuteţi tu valea mari,/S-treacă oili la pîşteari,/Ş-tini nială s-te-am tu vreari. (Mioară, crudă mioară,/De o fi să mor,/Ori ca să nu mor,/Eu am doar un dor:/Eu nu vreau să mă-ngropaţi,/Colo-n vale mă lăsaţi,/Unde vin oi la păşune,/Să te ştiu tot lângă mine.)


Căpărli al Bară a fost culeasă de Tatiana Crîşmaru de la un aromân din comuna Gramaticova din Grecia. Tema baladei este dorinţa testamentară a bătrânului Bară din Scheană, localitate ai cărei locuitori îşi pierduseră caprele, de a fi şi după moarte înconjurat de simbolurile vieţii pastorale: - O, lai, Costa hil’iu,/Ma-s hibă ca-s moru/S-ni aspindzuri cărigu,/Pi deadi di-arinu./Nă chiali di capră,/Sî-ni badzî cîpitîniu./Clopatli di ţachi,/Tuti s-li scuteţî,/Tu locu di cîmbani,/La cap s-li bîgaţî/ Coarnili di ţachi,/Doauli s-li tîl’iaţî,/Tu locu di căruţi,/La cap sî-ni bîgaţî. (- Costa,fiul meu,/De va fi să mor,/Cîrligul de o creangă/Să-l anini întîi,/O piele de capră/să-mi pui căpătîi./De la ţapi talange/Toate să le luaţi/Şi în loc de clopot,/La cap mi-aşezaţi./Coarnele-amîndouă,/Ţapilor tăiaţi,/Ţii în loc de cruce/La cap mi-aşezaţi.)


Puntea di Arta a fost preluată din Antologia aromânească publicată de Tache Papahagi în 1922. O variantă a baladei a fost publicată în 1985 de Hristu Cândroveanu în volumul Trei balade aromâne/Trei balade armâneşti (vezi recenzie). Tema baladei este similară cu cea din balada românească Meşterul Manole, adică necesitatea unei jertfe umane pentru reuşita unei construcţii măreţe. Trei fraţi masturi lăvdaţ (meşteri vestiţi) sunt angajaţi de împărat să construiască un pod în localitatea Arta (Grecia) într-un termen de şapte ani. Timp de şase ani Tută dzuua ţe lucra/Apa noaptea lă-u nica (Toată ziua ce lucrau/Apele noaptea-necau). O pasăre îi dezvăluie celui mai mare dintre fraţi că pentru a duce la capăt lucrarea trebuiau să o zidească la temelie pe soţia celui mai mic: Jale ş’nilă s’nu mutriţ (Şi la milă nu gîndiţi). Fratele cel mare Ma năpoi iar s’mindui:/Dumnidzăiu acşi crui:/Puntea estă si se-adară,/Lipsea nor ma nică s’moară! (Şi la urmă cugeta/Că aşa Domnul rînduia:/Puntea spre a se-nălţa,/Să moară cumnata sa!) Aceasta şi-a hrănit pruncul şi a pornit să aducă meşterilor mâncarea cerută. Propriul ei soţ plângând o ademeneşte în groapa viitoarei construcţii: -Vrută, suschirarea mea/Nu easte tră alt ţiva:/’Ni cădzu nelu, vruta mea,/Tru- aţea groapă; treţ di-l l’ea! (Tot suspinul, draga mea,/ Nu e pentru altceva:/Sari în groapă, dragă-acu,/Ia-mi inelul ce-mi căzu!) Meşterii se reped să o zidească de vie, iar femeia înţelegând situaţia le adresează o ultimă rugăminte: -Agalea, galea, masturi voi,/Masturi cu tehnea-arauă; /Agalea vă pîlîcîrsescu,/Se-aplec niclu-ni ’nă oară! (Meşteri, staţi un pic pe loc,/Meşteri fără de noroc!/Mai lăsaţi-mă un pic/Să-l mai alăptez p-ăl mic!) Cum meşterii îşi continuau treaba fără să o asculte, tânara mamă aruncă un blestem de moarte: Mărata atumţea scoase/Blîstem ş’foc din gura l’ei: /- Cum zghileaşti niclu-a meu,/Sî zghileasc’aest arîu;/ Ş’cum treambur mine mărata,/S’treambură ş’puntea di Arta./S’nu treacă mes cînd arîulu/S’nu s’purindă di-om nicat;/Ş’cum îni cură-a nia sinlu,/Aşi s’vă curaţ ş’voi masturi.(Atunci, biata, -n gura sa/Doar blestem şi foc avea:- aşa cum copilu-mi plînge/Şi-acest rîu la fel să strige,/Şiicum tremur acum, biata,/Tremure şi puntea-n Arta; Şi la lună, fie dat,/Rîului om înecat./Sînul cum îmi curge mie,/Meşteri viaţa să vă fie.)


SURSA

Chiraţa Iorgoveanu Dumitru (editor), Poezie populară aromână, editura Minerva, Bucureşti, 1976, pp. 371-407.

În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru publica o antologie de poezie populară aromână în care a inclus şi lirică istorică. Cele şase poezii de factură istorică alese erau: Ună feată limpidă ( O fată frumoasă tare), Voi rămă’nii di aşe nclo (Voi, români, de dincolo), Deadi soarli trei bărţate (De trei coţi pe cer e soare), Linătope, Nicoliţa, Muscopol’e (Linătope, Nicoliţa, Moscopole), Cum nirdzeam înghios, tu Baltă (Cum mergeam spre Baltă, -n jos) şi Mi-asculai nercuri dimineaţa (Mă trezii miercuri în zori). Titlurile poeziile sunt reprezentate de primul vers, editorul ataşându-le şi o versiune românească.


Ună feată limpidă a fost preluată din colecţia folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Tema poeziei este pângărirea onoareei fecioarei aromânce creştine de către doi turci musulmani : -Daţ-vă,turţî, la’năparte,/Că ni-u calea mult diparte!/Daţ-vă, turţî, daţ-vă cîni,/’Ni-hiu criştină, hiţ pîngîni.../ O!le-le! mărata feată,/Di doi turţî fu băşeată./Di doi turţî fu băşeată,/ Di si-afla înfărmăcată! (- Daţi-vă, turci, vă daţi, la o parte,/Că mi-e calea prea departe! Vă daţi, turci, vă daţi, voi cîini,/Sînt creştină, voi păgîni!/ Şi ah, lele, biata fată,/De doi turci fu sărutată,/ Cei doi turci o sărutară,/Şi-otrăvită o aflară.)


Voi rămă’nii di aşe nclo a fost preluată din colecţia folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor.Tema poeziei este reprezentată de nedoritele căsătorii mixte ale aromânilor cu grecoaice: Ş’tine Pleasă mărată,/Nu si-afla’nă laie feată?/Nu si-afla’nă laie feată,/Ta si-l’i daţ al Nisi nveastă?/Lai Nisi,s’ţî ncl’idă dera,/Va-ţ grească hiil’u π α τ ε ρ α !/Ma loai ună di isnafe,/Ta si-ţ grească feata tate! (Şi tu Pleasă, şi tu biată,/Nu se află-n tine o fată,/ Ca lui Nisi să-i fie dată?/Fie-ţi Nisi poarta-ncuiată,/Fiul te-o striga patera!/Să fi luat din sat o fată, / Ca să-ţi spună fiica tată!) Pleasa este un sat de fărşeroţi din sudul Albaniei.

 

Deadi soarli trei bărţate a fost preluată din colecţia folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Subiectul poezei este răspândirea în Balcani ca număr în timp a aromânilor, albanezilor şi turcilor: Deade soarli trei bărţate,/Agalea-agalea, o lai frate!/Deadi soarli pîn’di nior,/Agalea-agalea, olai sor!/Tru dau-trei sîptîmîni,/S-umplu calea di armâni./Tru trei, patru, ţinţi meşi,/S-umplu calea di-arbineşi./şi tru şease, şeapte ani,/ S-umplu calea di nizani. (De trei coţi pe cer e soare,/Măi frăţîne, agale-agale!/Pîn’ l a nori acum e soare,/Sora mea agale-agale!/Au trecut trei săptămîni,/Plin fu drumul de-aromâni./După trei, patru, cinci luni,/Albaneji vedeai pe drum./În vreo şase-şapte ani,/Plin fu drumul de nizani.) Nizamul era un militar din armata otomană care lupta pe jos.

 

Linătope, Nicoliţa, Muscopole a fost preluată din colecţia folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Cele trei localităţi sunt centre aromâneşti din Balcani atacate de albanezii musulmani în secolul XVIII. Moscopolea a fost apărată eroic de tineri aromâni ajutaţi de tinere care le transportau muniţia: Muscopol’a nu si calcă,/Că sun gionl’i tuţ alepţî,/Tuţ alepţî,/Tuţ alepţî, tuţ giunaţî,/Şi nsuraţî, şi ninsuraţî;/Şi sun feati nimîrtate, /Cu fuşeţlî adărate,/Z-duc a gionilor agiutor,/Di strigă un lai ficior:/’’V’inu ncoa fitica meao,/Cu fuşeţlî tu pudeao,/Că noaptea aistă easte-arao’’ (Nu-i de luat Moscopole,/Căci are voinici vestiţi,/Toţi aleşi şi toţi viteji/Şi-nsuraţi şi ne-nsuraţi,/Fetele nemăritate,/Cu cartuşele gătate,/Merg să deie ajutor.Strigă un voinic fecior:/’’Vino-ncoa, fetiţa mea,/ Cu cartuşele colea,/Că noaptea asta e grea!’’) Editorul îl citează într-o notă de subsol pe Tache Papahagi, care scria în Poezia lirică populară despre această poezie: ’’Exceptînd soarta renumitului oraş Moscopole nu cunoaştem şi nici nu ştim dacă există informaţiuni sigure de natură geo-istorică cu privire la soarta unor sate, comune sau chiar orăşele aromâneşti cum ar fi Birina, Bitcuchi, Fuşea, Linătopea, Nicea, Niculiţa,Vîrteni etc. Ca şi Gramoste, Jarcani, Şipisca sau Gabruva etc şi aceste localităţi – Linătopea şi Niculiţa – au fost distruse în aceeaşi epocă a lui Ali-paşa. Doar tradiţia populară – şi ea, din ce înce mai ncompletă şi mai ştearsă – mai păstrează amintirea lor, menţionînd, bunăoară, că aromânii din sate actuale ca Belcameni, Nevisca (Niveasta), Cruşova, Tîrnuva sînt Niculceani, adică aromâni originari din Niculiţa.Prin urmare, acest cîntec, care încă e viu şi curent în poezia populară a aromânilor, în actualul stadiu al cercetărilor, rămîne ca un document istoric, preţios pentru dezastrele suferite în trecutul apropiat,de către aromânii din sudul Albaniei şi din nordul Pindului. (...) Cîntecul e, din punct de vedere literar, o scheletică verificare a unui eveniment impresionant.’’

 

Cum nirdzeam înghios, tu Baltă a fost preluată din colecţia folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Subiectul este reprezentat de asasinarea de către antarţii greci a patru tineri din satul aromânesc Doleani din Balcani, veste dusă de o pasăre întristată: Aşi Dol’eani eu mi duc//Hăbă’ri lăi si lă aduc:/Patru gioni, lai Dol’eaniţ,/Di antarţ măchilipsiţ:/Un di un suntu ligaţ/Ş’cu tăpoarile tăl’eaţ./La Dirvene, nghios, tu himă/Custandini cu iani al Dzimă; La Dirvene, tu trăpic,/Sunt ficiorl’i-al Cuturic. (În Doleani în sat mă duc,/Triste veşti să le aduc:/Din Doleani patru fîrtaţi,/De antarţi sînt spintecaţi,/Unul de-altul sînt legaţi,/Cu securile-s tăiaţi./La Dirveni, zac la pripor/Ai lui Dzimă doi feciori./La Dirveni, în Valea Mică,-s/Feciorii lui Cuturică.) Editorul explică într-o notă că antartu (pl. antarţii) era un comitagiu grec, adică paramilitar care lupta pentru panelenism.

 

Mi-asculai nercuri dimineaţa a fost culeasă de Chiraţa Caracota. Tema este asemănătoare precedentei poezii, adică o pasăre înlăcrimată ducea vestea uciderii a doi tineri fraţi aromâni: - Pul’u, lai pul’u ţi stai pi veargî/ Ţi-ni ţ-ai peanili mintiti,/Tu sîndzî cutuvîliti,/Ţi ma plîndzî, lîcîrmedzî, /Spuni-ndrept aşi-bînedzî!/- Clo didindi la Trîpîlicu,/Doil’i fciori al Costa Nicu/Şi-amindoil’i-s vîtîmaţî,/Unu ş-pri unu suntu arcaţî. (- Pasăre, ce stai pe creangă, /Ce-ţi sînt penele zburlite,/Şi de sînge sînt stropite?/De ce plîngi şi lăcrimezi, /Spune drept şi să trăieşti!/- Colo sus la Trîpîlic, /Feciorii lui Costa-ăl-Mic/Amîndoi îmi sînt tăiaţi,/Şi-mpreună-s aruncaţi.)

 

 

SURSA

Chiraţa Iorgoveanu Dumitru (editor), Antologie de poezie populară aromână, editura Minerva, Bucureşti, 1976, pp. 323-335.

În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru publica o antologie de poezie populară aromână, în care a inclus şi lirică de haiducie. Cele 12 scurte poezii de acest tip, cărora editorul le-a ataşat o versiune proprie în română, sunt: Cînticlu ali Pisuderi (Cîntec din Pisuderi), Cînticlu al Nacea (Cîntecul lui Nacea), O, lai soţî, o,lai măraţ (O, sărmani de voi fîrtaţi), Cînticlu Şirgăniaţlor (Cîntecul Şirgăniaţilor), Cînticlu alu Fetu-Mari (Cîntecul lui Fetu-Mare) (2 variante), Fraţl’i Giuvara (Fraţii Giuvară), Cînticlu a Hoarăl’ei Şipsca (Cîntecul satului Şipisca), Cînticlu al Caciandoni (Cîntecul lui Caciandoni), Cînticlu al capitanlui Dail’iani (Cîntecul căpitanului Dailiani), La valea di Ianina (Pe valea din Ianina) şi Cînticlu al capitanlui Salamura (Cîntecul căpitanului Salamura).


Cînticlu ali Pisuderi a fost preluat din culegerea folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Tema poeziei este respingerea atacului gheganilor asupra satului aromânesc Pisuderi de către întreaga suflare a localităţii: Daţ pri toacă ş’pri cîmbană,/Nic şi mari si-şi ansară,/S’fugă Gheganu din hoară,/Tra si ştibă, o, lai frate, /Pisuderea că nu-s bate; /Tra să ştibă el’i,măraţ,/Nu him ml’eri, că him bărbaţ. (Bateţi clopot,toacă, tare,/Ca să sară mic şi mare/Să iasă Ghega afară./Ca să ştie, -nvinsă, frate,/Pisuderi nu se poate!/Frică prindă-acei turbaţi,/Nu muieri, sîntem bărbaţi!) Editorul explică într-o notă de subsol că gheganii sunt locuitori din nordul Albaniei (albanezul gëgë). Într-o altă notă este citat Dimitrie Bolintineanu cu privire la aromânii din comuna Pisuderi, situată la sud de oraşul Bitolia din Macedonia: ‘’Gobişenii şi pisoderenii sînt cei mai războinici; ei singuri se pot măsuracu ghegii albanezi, nu se lasă să se calce de nimeni,sprinteni, vii, viaţa lor este mai mult armele. Iau parte la orice războaie s-ar ivi împrejurul lor. Atît ei cît femeile lor sînt bruni, nalţi, bine făcuţi’’.

 

Cînticlu al Nacea a fost preluat din culegerea folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor.Tema poeziei fragmentate este chemarea-omagiu a aromânilor călcaţi de Ali-paşa către viteazul Nacea: Nace s’primna pritu sucache,/Ncl’inăciuni la tine frate, frate,/Nă tăl’iară ca lumache,/Oile nă li loară toate,/Şi bineclu di căvală,/Ncl’inăciuni la tine, frate,/Nă alăsară casa goală,/Ali-paşa li lo toate. (Trece Nace pe ulicioare,/Frate, ţie închinare!/Ca pe ramuri ne tăiară, /Toate oile ne luară,/Calul bun de-ncălecare,/Frate, ţie închinare!/Casa goală ne-au lăsat/Ali-paşa tot ne-a luat!) Editorul îl citează pe C. Fauriel (Chants populaires de la Grece Moderne, I 1824, II 1825) cu privire la Ali—paşa: ’’Dar Ali-paşa, al cărui despotism avid pătrundea oriunde şi atingea totul,a sfîrşit prin a tulbura existenţa acestor sărmani nomazi în solitudinea lor, ca şi aceea a poporului sedentar al oraşelor şi satelor.El ia cu drept de confiscare nenumărate turme (...) În sfârşit, pune extraordinare impozite pe capitalul şi produsele vitelor, care au ruinat familiile pînă atunci cele mai fericite’’.

 

O, lai soţî, o,lai măraţ a fost preluat din culegerea folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Tema poeziei este dorinţa testamentară a unui luptător aromân în apropierea morţii presimţite în lupta cu turcii: Ninga un zbor, amăr di zbor,/Staţ, ascultaţ, c-aonia, mor:/Dzioră, laea Dziorică,/Ţe-i dilbidiră ca nă pirdică,/C-un capitan şi si mîrită,/Ş-un muşat gioni cu el s-amintă,/Ş-armatile a meale aţel s-li l’ea,/Şi pi turcami tut si da. (Încă-o vorbă,-amar cuvînt,/Mi-ascultaţi, că mor curînd:/Dora, biata mea Dorică,/Mîndră ca o potîrnică,/După-un căpitan s-o dea,/Să-aibă un voinic cu ea,/Armele să mi le ia,/Şi în turci mereu să dea!)


Cînticlu Şirgăniaţlor a fost preluat din culegerea folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Tema poeziei este migrarea locuitorilor satului Şargani/Jarcani din Albania în regiunea Moreea din sudul Greciei, ca urmare a distrugerilor lui Ali-paşa: Z-duc tu ponda di Mureauă,/Iu nu-şi cade albă neauă,/S-crească iarba tră cupii,/Tră muşate erghilii./Mea ş-chirură ntreag’-aveari,/Mea ş-muriră di căloare. (Merg în Morea blestemată,/Unde nu dă nea vreodată:/Iarbă pentru turme-a fi,/Pentru mîndre herghelii./Dar avutul şi-l pierdură,/Şi muriră de căldură. )


Cînticlu alu Fetu-Mari a fost preluat din culegerea folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Poezia este un cântec de jale a memoriei viteazului Fetu-Mare: Fetlu ş-easte fără soţi,/Ş-ul plî’ngu fîrtaţl’i toţi./O, le-le! măratlu d-el!/O, le-le! ţe ş-eara gione!Mea ş-ul plîndzi ş-ună dadă,/Cu caplu laea pri vatră. (Fetlu-n lume n-are soţ,/Cum îl plîng fîrtaţii toţi,/Lele,o, sărman de el,/Lele, ce mai voinicel!/Maica lui îl plînge, biata,/Capul îi atinge vatra.) În cealaltă variantă se cântă vitejia acestui luptător: Fetu-Mare sculă munţîl’i/S-agunească tuţî turţîl’i;/Sculă munţîl’i cu rumă’nil’i/Săl’i astingă tuţî pîngî’nil’i./Unu avdzîtu Fetu-Mari,/Tuchi-ascherea-al Bidini în chiare:/’’Tradzi-ţî turţi, jabeţi năpoi,/S-nu vă tal’iupi tuţî ca oi’’! (Fetu-Mare sculă munţii,/Să alunge pe toţi turcii!/Sculă munţii cu românii,/Ca să-i stingă pe păgîni./ Şi vestitul Fetu-Mare,/Pe Bidin bătu în chiare./’’Turcilor, vă daţi ’napoi,/Că vă tai precum pe oi!’’ La această variantă editorul explică într-o notă de subsol că membrii familiei lui Fetu-Mare au fost luptători vestiţi în timpul revoluţiei greceşti antiotomane din 1821.


Fraţl’i Giuvara a fost preluat din Antologia aromânească publicată de Tache Papahagi în 1922. Poezia este un omagiu adus celor doi viteji fraţi Giuvara: Giuvăraţ, pala de-asime!/Cu tufechea di flurie/ S-bat cu-nă ntreagă Turchie;/Cu pălăştile-afumate,/Vor se-aducă criştinătate!/Giuvăraţ, ficiori rumăni,/Bagă moartea pri tu căni! (Giuvăraţim spadă-argintată, Mîndru ştiu să se mai bată!/Şicu puşca de flurie, /Ei se bat cu o Turcie!/Cartuşe-n aur suflate,/Ei aduc creştinătate!/Giuvăraţi, voinici români,/Aduc moartea printre cîini!)


Cînticlu a Hoarăl’ei Şipsca a fost preluat din culegerea folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Tema poeziei este apărarea eroică a satului aromân Şipisca, distrus de către turci: Niardzîţ niheam ma năinte,/Vahi v’aduţiţ voi aminte/Codrul ţelor noauă fraţ, /Şipiscani gioni ni-ngrupaţ./El’i aclo ca zmei s’bîtură/Cu pîngîni,piste di cîni,/Tră Hristolu nîşi cîdzură,/Ma cu hlambura tru mîni,/O,lai fraţ, o, lai giuname,/Las’ s’vă niargă-a voastră name;/Se-avd armânil’i di diparte/Şi s’vă plîngă dupî moarte. (Mergeţi un pic mai nainte/Doar o să vă vină-n minte/Codrul celor nouă fraţi,/Şipiscani neîngropaţi./Precum zmeii se bătură,/Cu păgîni, credinţi de cîini,/Şi pentru Hristos căzură,/Tot cu flamura în mîini./O, voi fraţi, o, voi voinici/Las’ s-audă-al vostru nume/Aromânii de departe,/Să vă plîngă după moarte.)


Cînticlu al Caciandoni a fost preluat din culegerea folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Subiectul poeziei este reprezentat de execuţia căpitanilor aromâni Caciandoni şi Giorgia în oraşul Ianina: Un Caciandoni şi Giorgia dol’i,/Doil’i căpitani noi,/Doil’i cîţară şi-l’i ligară/Şi Ianina l’i-aminară;/Mea tu brăndzi îl’i bîgară,/Di j-vidzură nă lîhtară,/Nă lîhtară, nă trumară/Os di os mea-l’i dinicară,/Lail’i gioni ţi şă păţară! (Caciandoni şi Giorgea, doi,/Căpitani noi amîndoi,/Mi i-au prins şi mi-i legară,/Şi spre Ianina-i mînară/Şi în fiare-i ferecară,/Şi-au văzut cruzime mare,/Grea şi înspăimîntătoare:/Os cu os le fărîmară,/Bieţi voinici, ce îndurară!) Într-o notă de subsol, editorul îl citează pe C. Fauriel (Chants populaires de la Grece moderne, 1824-1825) referitor la Caciandoni: ’’Era însă mic la trup şi cam uscăţiv, avea o voce puţin blîndă şi piţigăiată (...) Caciandoni – afară de un exterior impozant – avea tot ce-i trebuia pentru a ajunge un haiduc înspăimîntător. Era viteaz pînă la nesocotinţă, cu o flexibilitate şi uşurinţă de corp minunată, avea spiritul fecund în viclenii, cunoştea de minune tot labirintul munţilor săi.’’ C.I. D. completează despre sfîrşitul lui Caciandoni că îmbolnăvindu-se, a fost trădat şi prins în peştera în care se adăpostea de către albanezi; dus la Ianina împreună cu fratele său, au fost executaţi în piaţa oraşului, prin zdrobirea picioarelor cu ciocanul.


Cînticlu al capitanlui Dail’iani a fost preluat din culegerea folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Tema poeziei este apelul soţiei căpitanului aromân Dailiani de a fi eliberată de acesta din robia turcilor: Lai Dail’iani, lai fundă mare,/Nu ti ncl’ină tră mul’iare!/Multi mul’ieri sun şi nveaste,/Ma Dail’iani unu ş-easte;/ Şi tră greţî şi tră armâni, /Sil’i-ascapă di pîngîni. (Dailiani, canaf mare,/Nu te lua după muiere, /Multe sunt muieri, neveste,/Dailiani doar unul este,/Pentru greci, pentru aromâni,/Să ne scape de păgîni!) Într-o notă de subsol, editorul îl citează pe P.P.: ’’Dailiani trăia, înainte de revoluţia grecească, în Tesalia. Se revolta contra autorităţilor turceşti, ameninţîndu-le cu tragerea în ţeapă pentru cea mai mică nedreptate făcută creştinilor. Neputînd să-l supună prin forţa armată, turcii îi iau soţia şi copilul şi-i duc în fortăreaţa dinTesalia, Veleştin, sperînd în supunerea lui Dailiani. Dar nu se supune şi atunci soţia, copilul şi rudele apropiate au fost tăiaţi de turci.’’.


La valea di Ianina a fost preluată din culegerea folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor.Tema poeziei este cântecul de jale al unei tinere aromânce pentru viteazul său soţ: ’’Fă-ni-te vale, cama ncoa,/Ca si-ni trec tu Ianina,/Ianina, hoară di furi, /Iu sun munţî grei ş-pîduri,/Îni vîtîmarî gionle a neu,/Gionle a neu, avdzîtlu-a neu./Gionle a neu protu capitan,/Tu strani di satrazam./Io nul’i plîngu armata lui,/Ma-l’i plîngu giuneaţa lui.’’ (Fă-te, vale, mai încoa’,/Ca să trec în Ianina,/Ianina oraş de furi,/Unde-s munţi nalţi şi păduri,/Mi-au ucis voinicul meu,/Mîndrul meu, vestitul meu,/Căpitan era de frunte,/Îmbrăcat în haine scumpe./Eu nu hainele-i bocesc,/Tinereţea i-o jelesc!’’)


Cînticlu al capitanlui Salamura a fost preluat din culegerea folclorică publicată în 1900 de Pericle Papahagi: Din literatura poporană a aromânilor. Tema poeziei este doliul femeilor aromânce pentru uciderea căpitanului Salamura de către Custaceni: Flurii armâne s-nu bîgaţ,/Cămara s-nu lî tradziţ,/Că Salamura se-agudi,/Di cînil’i Custaciani./Trei tufechi l’i-deadiră. Ma treile-arada, rada: Ună şi-llo prisupră-l’i,/Ş-alantă trăşi pri capu,/Ş-alantă mplină di fărmacu,/Şi-l lo trăşi tu inioară. (De flurii nu vă-ngrijiţi,/ Mîndria să le simţiţi,/Că rănit e Salamura/de cîinii Custaceni./Ei trei puşti îşi descărcară. /Toate trei iară şi iară./Primul glonte-n sus ţîşni,/Cel’lălalt capu-i nimeri/Şi-altul plin de-otravă-amară,/Îl lovi în inimioară.)


SURSA

Chiraţa Iorgoveanu Dumitru, Antologie de poezie populară aromână, editura Minerva, Bucureşti, 1976, pp. 337-369.

În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru publica o antologie de poezie populară aromână, în care a inclus şi lirica păstoritului şi cărvănăritului. Cele 18 poezii din această categorie, cărora le-a ataşat versiuni proprii în româneşte, sunt: Bate cuclu s’puil’li tuţ (Cîntă cucul, păsări multe), Tu-albi ş-cu pulasca-n bîrnu (Cu strai alb, cartuşe-n brîu), Tut cu ah, cu suschirare (Tot cu ah şi cu oftări), Ună veară mari,mari (Înt-o vară lungă, lungă), Pi măgulă analtu (Sus pe o colină), Voi, armă’ni di pi nafoară (Voi aromâni din lumea largă), Nic ni-earam şi drac ni-earam (Mic eram,un drac eram), Moi, frîmţeale cundil’iate (Tu, sprîncene-ncondeiate), Ună veară mare,mare (A fost o vară mare, mare), Ma dzîţeţî bobo,bobo (Ci ziceţi bobo, bobo), O,măraţ, măraţ di noi (O, săraci,sărmani di noi), Moartea picurarlui Nica (Moartea ciobanului Nica), Cîntic di Avdela (Cîntec din Avdela), Lea Bachiţa noastră (O, Bachiţa noastră), Lai Ianachi ,s’nu nerdzi la oi (’Nachi, să nu mergi la oi), Negură, nu scoală pulbirile (Neguri, pulberi nu stîrniţi), Cărvănarlu armân vîtîmat de furi (Cărvănarul aromân omorît de furi) şi Cărvănaru mortu-n cărvane (Cărvănar mort în caravană). Titlurile poeziilor sunt reprezentate de primul vers.

În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru a publicat o antologie de poezie populară aromână, în care a inclus şi lirică de dragoste. Cele 63 de poezii din această categorie, cea mai numeroasă, sunt: Lasă-ţ furca ş’fuslu-ţ tine (Lasă-ţi furca, lasă-ţi fusul); Ţi-ni vizui ş-un γis bun (Am visat un vis frumos); Mori,tine gura ta di moscu (Tu, cu gura ta de mosc); Mine-l’i grescu, ş-vruta no-avde (Îmi chem draga, ea n-aude); Feată ţe-ni te-aveam tu vreare (Fată, ce te vream iubită); Z-deadi soarli după lună (Soarele-i ascuns de lună); Feata z-duţe ta s-l’a apă (Fata merge să ia apă); Doil’i s-nă lom, doil’i s-nă vrem (Să ne luăm, să ne iubim)/M.G.O.- 1891; Ţe-amînaşi lîluδă, s-eşi? (Ce-amînaşi, floare, să ieşi?); Di dorlu a tău, nică, io mor (De-al tău dor, eu, dragă,mor); Ń-am un an şi giumitate (De un an şi şase luni); Nu-ni, treţî, feată, prit ubor (Să nu treci prin curte, fată); Iu-ni erai, bre gionle a meu (Und’ erai, voinicul meu); Di oara ţe-ni ti vidzui (Ah, de cum mi te văzui); Aidi, feată, v’in cu mini (Haide, fată, hai cu mine); Boaţea ta ca di birbil’iu (Glasu-ţi de privighetoare); Feată, more feată (Fată, fată, măre fată); Pi doi munţî, analţî-şi fuviroşi (Pe doi munţi, înalţi şi crunţi); Multi ori-ni ţî dîmîndai (Multe ori mi te vestii); Sus tu munti i nă cruţi (Sus pe munte e o cruce); Feată, ocl’iul mîrsinatu (Fată, cu ochiul măsliniu); Dă-ni-mi dadă, dă-ni-mi mană (Dă-mă mamă, dă-mă mamă); T-ună zămane, dado (Într-o vreme, mamă); Vor si-nvirdzească arburl’i (Arborii vor să să-nverzească); Cîte steali sun în ţer (Cîte stele sunt pe cer); Ună feată şi un lai gione (Un voinic şi o fată mare); Naθima mă-ta, mori feată (Fată, fie blestemată); Io pi munti şi soarli după munti (Eu pe munte, soare după); Ţi-ni şedzî carşi cu mine (Tu, ce stai în faţa mea); Puil’iu strigă: aide, feată, ntre-apă (Pasărea cheamă: hai, fată, la apă) (titlu: Distihuri/Distihuri); Mi luă somnul si-ni mi bagu (Mă ia somnul să mă trag); S-agioacă feata cu merlu (Cu un măr se joacă fata); Mult an-dzare-ńi ti sculaşi (Prea din zori mi te trezişi); Ţinţi dzîli ş’şasi nopţi (Vreo cinci zile, şase nopţi); Buzbuch’eană şi ş’trandafl’auă (Bobocel şi trandafir); Cîti frîndză azboară vimtul (Cîte frunze le ia vîntul); Ştii anda deadun eram (Ştii tu cînd ne întîlneam); Lele-n di Mpoli-ńi dipuneam (Ah, din Poli coboram); Lea, feată, muşată (Fată, fată, mîndră fată); Piturnicl’e ditu amari (Pescăruş de peste mare); Munte-analtu ńi-alinam (Pe un munte-nalt urcam); Aprindi-ţi, ńică, lea fînare (Fată,-aprinde felinarul); Puil’u s-feaţi muşata (Se făcu preaminunată); Hai să-l’ dzîţem ună (Hai să zicem una); Cînticlu a unui gione, aruncînda-lui vreari pui ună feată, dzua di Tai-Thodor (Cîntecul unui tînăr care s-a îndrăgostit în zi de Sfîntul Toader) (titlu)/M.G.O.-1891; Cînticlu a unui gione tricut ţi vrea s-l’a nă feată di iliche ńică (Cîntecul flăcăului bătrîn care vrea de soţie o prea jună copilă)(titlu)/MGO-1891; Cînticlu a unei feate arăchită di un gione (Cîntecul unei fete furate de-un tînăr)(titlu)/MGO-1891; Nî featî di Ianina (O fată din Ianina); Mea di ńicu îńi ti mutreamu (De copil mi te priveam); Namisa di doi lai munţî (Între două frunţi de munţi); Ńi-aveam tu munti n-aγine (Eu aveam pe munte-o vie); Lăi niori cu vimt ş-cu ploaie (Norule cu vînt şi ploaie); Ma nu erai tini ţe-ńi dzîţeai (Nu erai tu ce-mi spuneai); Ţi e bună, multu bună (Da, e bună, mult e bună); Tută noaptea nu-ńi durnii (Toată nopatea nu dormii); Feata cu ńelu (Fata cu mielul)(titlu)/M.G.O.-1891; Asear’noaptea, neadză-noaptea (Asear’noaptea-n miez de noapte); Alea , j-deade soarle prin γiurγane (Soare răsări pe ţoală); S’leagănă fadzili’i, s’leagînă (Se leagănă fagii, se leagănă)/T.P.-1922; Hai, feată, s’nirdzem tu munte (Haide, fată, hai la munte); Dada,mea ţi-adari aţia? (Maica mea, ce faci acolo?); Tine, lună nγilicioasă (Lună mult prealuminată)/T.P.-1922; ‘Nchisii s-mi duc tu hoarea mea (Am pornit spre satul meu). Editorul a ataşat fiecărei poezii câte o versiune proprie în limba română. Titlurile poeziilor sunt date, în majoritatea lor, de primul vers.

 

Multi ori-ni ţî dîmîndai a fost culeasă de la Maria Iorgoveanu, născută în satul Curtova din Bulgaria. Tema poeziei, printre puţinele care au refren, este un reproş al tânărului aromân către iubita sa: Multi ori-ni ţî dîmîndai,/Lea armână,lea,/V’niu acasî nu-ni ti-aflai,/Lea armână, lea!/ Pit bâhce-ni ti priimnai,/Grămosteană,lea!/Lilici ma-ni ţ-adunai,/Lea armână, lea,/Ş-tufi-tufi li ligai,/Lea armână, lea,/Ş-pi la soaţî le-asprîndeai,/Grămusteană,lea! (Multe ori mi te vestii,/Aromânca mea!/Şi-acasă nu te găsii,/Aromânca mea!/Prin grădină te plimbai,/Grămusteanca mea!/Şi-acolo flori adunai, /Aromânca mea!/În buchete le strângeai,/Aromânca mea!/Pe la soaţe le-mpărţeai,/Grămusteanca mea!) Într-o notă de subsol, editorul precizează că Gramoste este o comună din Grecia, la nord de Pind.

 

Feată, ocl’iul mîrsinatu a fost culeasă de la Maria Iorgoveanu. Poezia este structurată în avertismentul tânărului îndrăgostit către iubita sa de a nu merge târziu la fântână şi în grădină, urmat de dezvăluirea puternicului său sentiment de iubire şi de cererea în căsătorie: Haidi, hai,lea vruta mea,/Ţi-aştepţî plîcîrseari,/Nu ţî-i easti nilă-nheam/Di a noasti vreari?/Car’ s-ti fac sivdaea mea,/Lea muşata armână,/Va-ni ti port,lea vruta mea,/Ca nelu-ntru mână. (Haide, hai, iubita mea,/Ce-aştepţi rugăminţi,/Nu ai milă nici un pic,/De-ale noastre suferinţi?/De te fac iubita mea,/Mîndră aromână,/Te-oi purta, dragostea mea,/Ca inelu-n mînă!)

 

 

Piturnicl’e ditu amari a fost culeasă de la Chiraţa Caracota, născută în localitatea Cavala din Grecia. Tema poeziei este un dialog despre cântec între un tânăr şi un pescăruş: -Piturnicl’e ditu amari/Ţi cînţi, moi, ahît ti hari!/-Gioni, cara-ni ţî luai hari,/Tindi-ni mina di-ni mi-acaţî./Sî-ni mi-ascoţî tu locu uscatu/Doil’I gione s-nî bînămu,/Şi muşat s-nî cîntămu. (-Pescăruş de peste mare,/Mîndră este-a ta cîntare!/-Tinere, de ţi-am plăcut,/Mîna-ntinde să mă prinzi,/Să mă scoţi pe loc uscat,/Amîndoi să ne luăm,/Şi frumos să tot cîntăm!).

 

Nî featî di Ianina a fost culeasă de la Chiraţa Caracota. Poezia nu este foarte clară: Nî featî di Ianina/Gionli eara din Poli./Ei doli’I şi-si-andîmîseau/Pi-ună punti-araθimă,/Araθimă şi-s leagînă./-Ţi stai, feată, pi-apunti/Puntea iasti araθimă./-Ni-am-şi un gioni lîndzitu/Şi-i ticni arustico,/Caşu dulţi di l’epuru./-Lină-ti, feată, eleamlo,/S-dai hăbare-a munţilor,/Ta-şi adună l’epurl’ii/Ta sî-şi bagă stănurli/Ta-şi-s mulgă l’epurl’ii/Ta-s acaţî caşu dulţi,/Ta-s l’aduţî arustico. (O fată din Ianina/Dragu-n Poli şi-l avea./Amândoi se întâlneau/Pe o punte şubredă,/Şubredă şi legănată./-De ce stai pe punte, fată,/Puntea este şubredă!/-Mi-e iubitul meu bolnav/Şi doreşte-arustico,/Dulce caş de iepuraş. /-Urcă sus în munte, fată,/Să dai ştire munţilor,/Ca să-şi strângă iepurii,/Ca să-şi facă stînele,/Ca să-şi mulgă iepurii,/Ca să facă brânză dulce,/Să-i aduci arustico.) În prima notă de subsol, editorul precizează că Ianina este un oraş din regiunea grecească Epir. Într-o a doua notă de subsol, C.I.D. arată că termenul arustico provine din greacă şi înseamnă dulciuri pentru bolnavi. Pe lângă aceste note, trebuie să precizăm că Poli era prescurtarea Constantinopolului, adică Istanbulul de azi.

 

 

 

Mea di ńicu îńi ti mutreamu a fost culeasă de la Maria Iorgoveanu şi este una din puţinele structurate în strofe cu refren. Tema poeziei este o dragoste veche din copilărie, nedezvăluită şi deci neîmpărtăşită a unui tânăr aromân: Ma nu-ni fu-arău cî-ni ti mîrtaşi,/Vanghiliţa mea,/Ma-ni fu arău cî no-antribaşi,/Ah, lea dail’eana mea!//Ma ş-cîndu-n cali noi n-aflămu,/Vanghiliţa mea,/Noi doil’I nu n-azburîmu,/Ah, lea dail’eana mea! (Nu-mi e că te-ai măritat,/Vanghiliţa mea,/Doar că nu m-ai întrebat,/O,mîndruţa mea!//Iar acum cînd ne-ntâlnim,/Vanghiliţa mea,/Nici măcar nu ne vorbim,/O ,mîndruţa mea!).

 

Lăi niori cu vimt ş-cu ploaie a fost culeasă de la Maria Iorgoveanu. Tema poeziei este vestea nefericită adusă tânărului îndrăgostit că iubita lui s-a măritat cu altul, ştire acompaniată de schimbarea vremii: Lăi niori cu vimt ş-cu ploaie/Ţi-ni vinişi ca pi inate?/Ahtari-ni fu tihia ursită/Est’an vruta-ni si mîrită./Îni vini carti, îni vini dor,/Pi un om di hoara lor./Dumnidzali-mu fă-ni-mi steauă,/Fă-ni-mi steauăcu lunină,/Ta sî-ni cadu seara pi ţină,/Sî-ni vedu vruta cum s-încl’ină./Mea sî-ni cadu mirindi oară,/Iu-şi giuca corlu năfoară,/Sî-ni vedu vruta ninga oară. (Norule cu vînt şi ploaie/Ce-mi venişi să-mi faci în ciudă?/C-aşa-mi fu soarta ursită/Ăst’an drag-mi se mărită./Carte îmi sosi şi dor/Pe un om din satul lor./Doamne, să mă faci o stea!/Fă-mă stea care lumină/Şi să cad seara la cină,/Să-mi văd draga mea cum se-nchină./Să cad lunea la chindie/Şi căderea mea să fie/Cînd se joacă hora-afară/Să-mi văd draga înc-o oară!)

 

Dada mea, ţi-adari aţia? a fost culeasă de la Chiraţa Caracota. Tema poeziei este dialogul între fiu şi mamă, în care fiul ia apărarea soţiei sale iubite în faţa soacrei acesteia: -Dada mea, ţi-adari aţia?/-Hil’iu, nveasta virsă-arăchia./-Taţî, dado, nu-ancai-nveasta/Că va-s fugă de-a-ni mi-alasă/De-a-ni mi-alasă tu lăieţî,/Tu lăieţî tu casaveţî./Polea tută ni-o alăgai/Ahtari nveastă nu-ni aflai/Trîşi tu mardzina di hoară/Clo inşi vruta nafoară,/Cu fluria di-arăvoană. (-Maica mea, ce faci acolo?/-Ţi-a vărsat nevasta ţuica!/-Mamă, taci, nu o certa/Va fugi şi m-o lăsa/M-o lăsa-n nenorocire,/Trist şi fără fericire./Tot oraşu-l alergai,/Ca ea soaţă nu aflai,/Doar la margine de sat/Îmi ieşi iubita-n cale,/Purtând salba de logodnă.)

 

 

Celelalte poezii au fost preluate din antologiile lui M.G.Obedenaru (1891), Pericle Papahagi (1900) şi Tache Papahagi (1922).

 

 

SURSA

Chiraţa Iorgoveanu Dumitru (editor), Antologie de poezie populară, editura Minerva, 1976, Bucureşti, pp.1-143.

În almanahul revistei ieșene ”Convorbiri literare” din anul 1989, scriitorul și redactorul Lucian Dumbravă (1931-2007) realiza o Retrospectivă „Convorbiri” 89, având ca supratitlu sintagma „oameni, vremuri, cărți”.


Anul 1869 îl începea cu prezentarea unei analize a folcloristului aromân Ioan Caragiani (1841 Avdela*Imperiul Otoman/Grecia – 1921 Iași*România), membru fondator al Academiei Române în 1867, despre poezia populară aromână.


<Profesorul de origine macedoneană Ioan Caragiani, scriind despre poezia populară dialectală în sens larg, apreciază la 1869 în tradiția ideilor sugerate mai înainte de Pouquevill* ori Dimitrie Bolintineanu** că: românii trebuie să se cunoască mai bine întru dînșii, oricît de depărtați ar fi unii de alții, pentru că sunt una și aceeași familie, iar cei mai tari să ajute pe cei mai slabi și cei mai luminați  să lumineze pe cei neluminați. El își alege ca domeniu de cercetare poezia populară pentru că în ea poate ceti cineva în adîncul inimii unui popor și ea este totodată „cartea nescrisă în care poporul își întruchipează secretele inimii sale și cine a suferit simpatizează cu cei ce au avut aceleași suferințe”. Nu-i uită nici pe poeții culți, printre care Riga Velestinul*** sau Zalacosta****, de mai multe ori încoronat cu premii academice ateniene. Important este că de-a lungu vremurilor, dintre conaționalii săi, cei care voiau să învețe ceva își făceau studiile în limba greacă, deoarece de la schisma religioasă dintre orientali și occidentali*****, literele latine au fost proscrise ca eretice de clerul răsăritean, folosirea fiind sinonimă cu capitularea în fața barbariei și asigurarea chinurilor iadului, precum propovăduia călugărul Cosma, „un sfînt viu”, trimis din Fanar****** cu această misie în Rumelia*******: uitarea limbii moștenite de la romani pentru că „Dumnezeu în afară că nu o înțelege, dar nici nu vrea să o audă”. De aici și pînă la punerea la „falangă” (pedeapsă fizică) a învățăceilor „recalcitranți” n-a fost decît un singur pas. Celelalte „metode” să încercăm a le uita, din moment ce un întreg tezaur folkloric s-a păstrat totuși. Ba mai mult, scrie Caragiani, „pînă cînd formele [adică structurile fundamentale] unei limbi sunt neatinse, oricît de multe cuvinte străine ar avea limba este tot națională și poporul tot își păstrează în limbă modul său național de a gîndi”, așa încît, la acea data, țăranii din așezări foarte îndepărtate se puteau înțelege în limba lor strămoșească. Este plină de pitoresc specific  și disocierea în „termenii” general cunoscuți ce autorul face între poezia folclorică și cea cultă. „De aceea poesia populară, născută fără premeditațiune nici calcul, este fidela reflectare a impresiunilor țăranului, icoana expresivă a celor ce se petrec în ei în momentele agitațiunii triste sau vesele, fără nici o exagerațiune și fără nici un décor. / Lucrul se petrece cu totul alminterea la poeții culți; aceștia cu toată inspirațiunea lor , avînd, avînd a publica poezia meditează, mai calculă de unde să înceapă, pe unde să treacă și cum să finească, ca să facă și pe ceilalți să simtă ceea ce ei au simțit, iar cînd, fără să simtă, iau condeiul în mina, trebuie și mai mult să mediteze despre mijloacele ce au a întrebuința pentru a trece de inspirați. Poporul în această privință este mai franc, nici că găndește a trece drept poet, și cînd repetă înaintea altora în mod poetic ceea ce în singurătate simțise personal, se sfiește a se declara de autor, zice că de la alții auzi cîntecul”. Și iată un expresiv „cîntec de amor”, transcris fără fidelitatea fonetică a termenilor, a semnelor diacritice etc., ci în prafrazarea lui Ioan Caragiani: „Noi singuri să ne luăm, singuri să ne iubim, amîndoi o inimă s-avem și mumelor să nu le spunem; pentru că mumele știu multe vorbe, scoboară frunzele din munte, surpă și pe voinici de pe punte. Să fugim departe de această lume, ca să se uite și numele nostru; s-alegem văi cu ape curate sau păduri care sunt necălcate și unde florile sunt neadunate, și acolo să ne facem o colibă și să ne petrecem viața singuri și să nu ne aducem aminte de nimeni; și dacă ar fi să perim, dacă ar fi să murim, singuri noi doi să ne fim”>

 

SURSA

Lucian Dumbravă, Retrospectivă „Convorbiri” 89 / 1869, Almanah ”Convorbiri literare”, Iași, 1989, p. 36.

 

 

 

NOTE M. T.

*Pouquevill = Francois Pouqueville (1770-1838) – Medic, diplomat și istoric francez. Călător la începutul secolului XIX în provinciile balcanice ale Imperiului Otoman, despre care a scris mai multe cărți, în care îi menționează și pe aromâni.

**Dimitrie Bolintineanu (1819/1825 – 1872) – Scriitor și om politic român, al cărui tată a fost negustorul aromân Ianache Cosmad din Ohrid*Macedonia, care s-a căsătorit cu o româncă din satul Bolintin de lîngă București. A efectuat o călătorie în 1854 pe meleagurile natale ale tatălui său, pe care le-a descris mai tîrziu într-o carte, și a fost membru al unui comitet macedo-român înființat în 1863 la București.

*** Riga Velestinul (1757-1798) – Născut la Velestino, a fost autorul imnului Thurios, cântat de patrioții greci antiotomani pe melodia revoluționară franceză Carmagnole, fiind considerat erou al Greciei moderne.

****Zalacosta – Poet născut în satul aromân Săracu (azi Sirakou lângă Ianina, în nord-vestul Greciei)

*****Marea Schismă  – În iulie 1054 papa Leon IX și patriarhul de Constantinopol Mihail Cerularie s-au excomunicat reciproc, împărțind creștinătatea în Occidentul catolic și Orientul orthodox, eveniment care a reprezentat punctul culminant al unor neînțelegeri teologico-politice acumulate după împărțirea Imperiului Roman în 395.

******Fanar – Cartier al Constantinopolului/Istanbulului, în care locuiau după cucerirea otomană din 1453 fostele familii aristocrate bizantine și patriarhul ecumenic al Constantinopolului

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required