Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Recenzii » A-C » Displaying items by tag: Teja
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Celnici fărşeroţi din Albania

Sâmbătă, 30 Aprilie 2011 13:48

Una din cele două ocupaţii principale ale fărşeroţilor din Albania la începutul secolului XX era încă păstoritul. Majoritatea erau picurari ce lucrau pentru o elită de celnici, proprietari de mari turme de oi, visând bineînţeles ca prin muncă să ajungă şi ei celnici.

Colimitra Constantin - Fărşeroţii / 1986

Vineri, 22 Aprilie 2011 13:54

fărşeroţi

Discutam cu mătuşa mea Eugenia Pitu (născută Teja) despre cărţile având ca subiect aromânii pe care le are în bibliotecă  şi mi-a arătat ceea ce fusese o carte a lui Constantin Colimitra, scrisă în româneşte şi întitulată ’’Fărşeroţii’’. Cartea are o dedicaţie scrisă de mână a autorului pentru Nicolae (Coli) Pitu (’’unul din urmaşii vestitei familii de celnici fărşeroţi PITU’’)  şi a ajuns cândva în posesia regretatului Gheorghe (Geogia) Pitu, rudă cu Nicolae şi socrul mătuşii mele. Foarte interesat de referinţele din carte privind familia Pitu, bătrânul  Geogia a citit-o din scoarţă din scoarţă până i s-au dezlipit şi s-au amestecat o mare parte din foi. Mi-a luat oarece timp pentru a reconstitui cartea, mai ales că nu era paginată, deşi  are şi o erată în care se precizează numărul paginilor la care s-au făcut greşeli. Autorul explică erorile prin faptul că lucrarea a fost ’’operată la computer’’, pe prima pagină menţionânu-se (în loc de editură) că ’’regia’’ aparţine lui Andrei Colimitra, fiul scriitorului. Am găsit lipsă de pagină sau pagini în trei locuri, cartea având cel puţin 300 de pagini.

 

Constantin Colimitra (1912-2001) s-a născut în satul de fărşeroţi Pleasa din sudul Albaniei, a venit în 1928 în România şi a emigrat în SUA în 1977. Cartea a fost scrisă la bătrâneţe, în 1986, şi, deşi se precizează în subtitlu că este o monografie, ea are un caracter memorialistic. Autorul, care nu a folosit documente în redactarea lucrării, recunoaşte că s-a bazat pe buna sa memorie, care i-a furnizat 70% din ceea ce a scris.

 

Înainte de Cuprins a fost plasată poezia Vouă, fărşeroţii mei de C.C, prima strofă explicând şi scopul cărţii: ’’Vouă, Fărşeroţii mei vă-nchin această carte; Cu ea păşiţi de-a dreptul în lumea fără moarte.’’ (sublinierile aparţin lui C.C.)


De asemenea, textul de pe coperta spate, este sugestiv în acest sens: ’’Am scris această carte şi cu dorinţa ca ea să inspire unul, cinci, zece, chiar mai multe condeie de geniu, răsărind din generaţiile viitoare ale fărşeroţilor sau cele ale românilor macedoneni, în general, pentru a scrie cu litere de foc, cu litere ce ar putea să ardă, să transforme în cenuşă toate planurile celor ce încearcă dispariţia noastră ca neam cu identitate de non greci, non albanezi şi non slavi.’’ (sublinierea aparţine autorului)


Cartea este străbutută de la un cap la altul, indiferent de capitol, de ideea originii romanice a fărşeroţilor şi de ideea relaţiei de frăţietate între români şi aromâni, autorul preferând să folosească denumirea de ’’ români macedoneni’’, deşi fărşeroţii în majoritatea lor nu locuiesc în Macedonia. Pe parcurs autorul prezintă şi o teorie proprie privind locul de origine al formării neamului fărşeroţilor la nord de Dunăre, abordând şi problema ramurilor acestui neam.


În Cuprins găsim următoarele capitole: 1. Satul, oameni şi nume;2. Îndeletniciri şi averi;3. Trai şi obiceiuri;4.Ceilalţi fărşeroţi ;5.Fărşeroţii din America;6. Luptătorii-apărători, eroii şi poetul (ciubucachi);7.Notă finală;8.O Notă aparte. Deşi nu apare în Cuprins, în conţinutul cărţii se găseşte capitolul Fărşeroţii din România, intercalat între capitolele 5 şi 6.


De asemenea, lucrarea include un număr de 54 de fotografii alb-negru de la începutul secolului XX. Majoritatea pozelor prezintă persoane din familile Colimitra, Pitu, Babaiana, Nacea, Balamaci, Trandu, Ciufecu, Faţi, Vangheli, Ghiţă,Ţiculi, Baţu, Cipu, Babu, Custula, Bichi, Bileca, Caramitru, Zechiu, care trăiau în localităţile Pleasa, Dişniţa, Korce (’’Corceaua’’) din Albania, precum şi  în SUA. Aşa cum menţionează şi autorul în Notă aparte, fotografiile prezintă mai ales ’’MIREASA FĂRŞEROATĂ’’  în port naţional.


Capitolul I este dedicat satului Pleasa aşezat în apropierea satelor  Pleasa de Jos, Zumbleac, Cuci şi Biţca, locuite de ’’turci’’ sau ’’albanezi  turcizaţi’’, cum le spune autorul, deşi mai potrivit ar fi albanezi musulmani.

În peisajul montan care încadra Pleasa existau Şipotul Mare şi Şipotul Mic, pădurea de fag, de unde familia tăia lemne doar pentru o construcţie importantă, marea pădure de aluni, ale căror frunze, ca şi frunzele de fag, reprezentau hrană pentru turmele de capre ale fiecărei familii, turme care se reuneau primăvara, vara şi toamna pe pajiştea satului sub îngrijirea lui Gheorghe, căprarului satului.Hotarul satului era reprezentat de Fîntâna cea Mare (Izvorul cel Mare)şi sătucul Stropani, locuit de familia Pitu.La marginea satului exista o arie, unde se treiera grâul de pe mica parcelă a familiei Geambazi, una din cele două care deţineau teren agricol, pe această arie  încingându-se hore separate ale tinerilor şi tinerelor. La marginea satului era locul numit ’’Dârşteli’’, adică Dârstele, unde femeile duceau materialul din lână la piuă. Tot la râu femeile spălau rufele cântând în grup, vara la Şipotul mic (Şipotul lui Tegu), iar în celelalte anotimpuri la Şipotul mare, care era apărat de vremea rea de construcţii din trei părţi. Tot lângă sat erau Capul de Râu şi Izvorul lui Naşcă.

După ce încheie cu descrierea peisajului, scriitorul evocă două construcţii importante ce adăposteau instituţii ce defineau satul: biserica cu hramul Sfintei Fecioare şi şcoala primară românească.

 

C.C. trece apoi la prezentarea casă cu casă a familiilor satului: Popescu,Baţu ’’Idici’’, Ciufecu, Caramitru, Ghiţă, Vangheliu, Bichi, Măca, Bindela, Docu, Caceaveli, Paşia, Geavela, Dargati, Şuta, Mila, Nastu, Giti, Bileca, Ciacalioni, Memu, Corumi, Cuşticea, Dima, Teja, Pitaşu, Geambazi, Şanazu, Caleşu, Cocea, Puia, Şola, Dolu, Mizu, Zechiu, Babaiana (Pitu),Panu , Becali, Chiacu, Sota, Caciamaia (fost Nastu), Culeţu, Talabacu, Stilu, Cutina, Babaţili (Cuşticea), Bici, Statina şi în final familia sa. Ca reprezentanţi ai familiilor sunt nominalizaţi bărbaţii, cu ocupaţiile şi trăsăturile lor. Un spaţiu important este alocat personalităţii  tatălui lui Constantin Colimitra, Andrei (Chendra) Colimitra,  şi  rolului său important în migrarea majorităţii locuitorilor Pleasei în România în 1928.


Îndeletniciri şi averi cuprind cele două ocupaţii principale care aduceau venituri fărşeroţilor: oieritul şi caravanele cu cai şi ''mulări'' (catâri).C.C. precizează că albanezii le spun fărşeroţilor ’’ciobeni’’, denumirea aromână fiind ’’picurari’’. El evocă instituţia celnicatei cu multiplele sale dimensiuni, iar printre numele de celnici (proprietari de mari turme de oi care angajau ciobani) pe Nastu, Memu, Carabina, Ciufecu, Bardu, Gaci, Rigea, Spau, Teja, Celea, Fotu, Bichi, Zega, Zechiu, Nacea, Docu, Babu. Descrierii stânei îi este alocată un spaţiu larg.

În ceea ce priveşte caravanele ce transportau mărfuri cu cai şi catâri, autorul exemplifică cu propriul său tată şi amintirile sale din copilărie. Indiferent de anotimp, ’’cărvănarii’’ fărşeroţi  băteau drumurile din întreaga peninsulă Balcanică, fiind mereu sub ameninţarea albanezilor musulmani.Colimitra consideră important din punct de vedere politic să se scrie despre aceste două ocupaţii practicate exclusiv de români macedoneni,  explicând că ele au stat la baza economiei populaţiilor eterogene din Balcani. Ca urmare, acestea ar trebuie să fie azi recunoscătoare pentru binele făcut străbunilor lor de fărşeroţi , el solicitând ’’să acordaţi statut de minoritate, cu drepturi egale, cu drepturi ce le aveţi voi toţi: albanezi, greci, sârbi şi bulgari.’’(sublinierea aparţine autorului)


Capitolul  Trai şi obiceiuri tratează alimentaţia, în particular pita, şi relaţiile interumane, bazate pe moralitate şi respect. Un spaţiu foarte larg în restul capitolului acordă Colimitra obiceiurilor legate de nuntă, cu peţit, logodnă şi săptămâna de petreceri (de miercuri până miercuri), în care un rol important îl jucau muzicanţii, momentul definitoriu constituindu-l plecarea miresei din casa părintească spre noua sa familie.


În capitolul Ceilalţi fărşeroţi, după ce  menţionează localităţi aromâne din Grecia şi Macedonia Iugoslavă,  C.C. se ocupă de fărşeroţii din Corceaua, Dişniţa şi Stropani (Albania).Cu această ocazie, se relevă că în plan secundar, fărşeroţii au mai practicat meseriile de croitor şi pantofar, mai ales în oraşul Corceaua. Sunt menţionaţi membri ai familiilor Pitu, Babu, Nacea, Caramitru, Vriga, Balamaci, Teja, Cicani, Şanazu, Cocea, Talabacu, Nastu,Baţu, Rigea, Carabuzi,Becea, Mila, Uscatu, Gazuci (Balamaci), Celea, Spau. În ceea ce mă interesează, sunt menţionaţi patru dintre cei şapte fraţi Teja porecliţi ’’Guţi’’ din Dişniţa: ’’Toţi cei patru fraţi pe care i-am cunoscut , croiţi aproape pe acelaşi calapod:buni, omenoşi, prietenoşi şi galanţi. Vanghele, deci unul dintre fraţi, a fost încă din tinereţe un şofer de vază’’. Vanghele a venit în România,unde a fost de asemenea şofer şi şi –a întemeiat familia la Sibiu, unde a şi decedat. Este posibil ca unul din ceilalţi trei să fi fost bunicul meu, Virgil. Pentru autor o sursă de informaţii despre dişniţari a fost consăteanul lor Iana Babu. Un spaţiu important îl acordă scriitorul familiei Pitu şi sătucului acesteia Stropani.

Apoi trece la de rudele sale din Volos şi Caterina (Grecia). Tot în Caterina menţionează familiile Gaci, Pala, Nicola, Cresu,Grămosteanu, Baia, precizând că mulţi dintre ei vor migra în România.Alte localităţi din Grecia cu aromâni sunt Brazniţa şi Zâmârdeşi, la graniţa cu Albania.

Nu sunt uitaţi fărşeroţii din Macedonia iugoslavă, care au fondat aşezările Gramaticova, Cândrova, Paticina, Fetiţa în frunte cu celnicii Zega, Zdru, Cuşa, Fotu, Nasta etc

În fine o menţiune specială pentru fărşeroţii din Şescu, ale căror femei aveau veşminte ce-au ajuns să fie cântate de poetul anonim pentru frumuseţea lor.


Capitolul Fărşeroţii din America prezintă cele trei generaţii de fărşeroţi din SUA, primii ajungând acolo la începutul secolului XX. Mulţi erau absolvenţi ai şcolilor româneşti din imperiul otoman,  care nu îşi găseau un rost în provinciile nemodernizate ale Turciei. Ei s-au aşezat în oraşele de pe coasta Atlanticului, înfiinţând în 1903 Societatea de cultură şi ajutor ’’Fărşerotul’’. Au menţinut spiritul comunitar căsătorindu-se cu fete aduse de acasă şi au construit biserici şi săli de spectacole pentru reuniuni ale comunităţii. Generaţia a doua a urmat şcoli superioare, acomodânu-se cu noile profesii ale societăţii moderne. Trimeteau bani acasă, iar unii au revenit acasă. Printre familiile din SUA care au menţinut spiritul aromân autorul citează pe: Pitu, Balamaci, Faţi, Şola, Cipu, Ghiţă, Culeţu, Caceavali, Ciufecu, Coca, Adam, Costula, Ianelu, Cresu, Geambazi, Geavara, Dumitrescu (Vangheliu), Ceanaca, Becea, Bileca, Celea, Liti, Chiacu, Rigea, Lupu, Mara, Nastu, Nicola, Puci, Pândaru (Dragati), Morova, Babaiana, Şanazu, Şunda, Spau, Vangheli, Vasilescu (Gioga), Teja, Babu, Baţu, Belu, Colimitra etc. Cu regret scriitorul remarcă faptul că unii reprezentanţi ai celei de a treia generaţii nu a urmat exemplul înaintaşilor. O menţiune specială pentru Nacu Zdru care edita începând cu 1978 pe cheltuiala sa publicaţia ’’Frunza vlahă’’.


Fărşeroţii din România sunt evaluaţi de Colimitra la trei mii de familii din Albania şi trei mii din Grecia, aşezate în momentul scrierii cărţii în marea lor majoritate în judeţul Constanţa şi Bucureşti. În momentul venirii în România, în perioada interbelică, au fost colonizaţi în judeţele Durostor şi Caliacra, luate de la Bulgaria după războiul balcanic din 1913. Colimitra relevă că în procesul de colonizare un rol important l-a jucat Societatea Macedono-Română înfiinţată în Bucureşti, în 1879. În sudul Dobrogei, fărşeroţii şi-au schimbat ocupaţiile devenind agricultori. Dar în septembrie 1940 cele două judeţe au fost cedate Bulgariei şi fărşeroţii au migrat din nou, în localităţile în care sunt aşezaţi şi azi.


Luptătorii-apărători, eroii şi poetul este un capitol în care sunt prezentate personalităţi ale fărşeroţilor care s-au remarcat în lupta pentru fiinţa naţională cu antarţii greci şi albanezii musulmani: Caciandoni, Colocotroni, Custula Tanasacu cîntat de poetul Cola Ciubucachi, Coli Ghiza care şi-a răzbunat fratele ucis, preotul martir Haralambie Balamaci, locuitorii Republicii din munţii Suli,locuitorii Pleasei care s-au opus oficierii slujbei de episcopul grec (eveniment cântat în ’’Pleasa, hoară râmânească’’), Culicea Cicani şi Andrei Balamaci, Atanasie Nastu. Este nominalizat Ioan Fotu ca autor al lucrării ’’Românii Fărşeroţi’’, în care sunt expuse suferinţele fărşeroţilor sub dominaţia otomană în Albania, carte pentru care Colimitra a editat un sumar.


În Nota finală, C.C. închină lucrarea ’’tuturor Fărşeroţilor: străbuni, bunici şi părinţi’’ (sublinierea aparţine autorului), celor înmormântaţi în ruinele Fraşariului, Moscopolei şi Pleasei, celnicilor, ’’picurarilor’’, ’’cărvănarilor’’ şi apărătorilor de neam şi limbă care s-au sacrificat în luptele cu antarţii greci, başbuzucii, gheganii albanezi şi armata otomană.


Sursă:
Colimitra Constantin, Fărşeroţii, monografie, regia Andrei Colimitra, SUA, 54 foto alb negru, 300 p.

 

Satul fărşerot Pleasa este aşezat în sudul Albaniei, în apropierea oraşului Korce (’’Corcea’’ sau ’’Corceaua’’ în aromână) şi a graniţei cu Grecia.În mijlocul satului se ridica şcoala,  una din cele trei construcţii ale comunităţii alături de biserică şi de adăpostul de la Şipotul mare.

După Nicolae Pipa, şcoala a fost construită în 1881.

Conform unui document consular românesc din Ianina din 1925 ’’şcoala naţională’’ s-a deschis în 1883. Era o clădire mare cu etaj, realizată numai din piatră.

Principalele ocupaţii ale bărbaţilor fărşeroţi din sudul Albaniei otomane la începutul secolului XX erau încă păstoritul şi cărvănăritul, adică transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi catâri. Dar la acestea se adăugau, într-o mai mică măsură, diverse meşteşuguri şi negustoria.

Transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi mulări sau mule (catâri) era încă, alături de oierit, la începutul de secol XX ocupaţia de bază a fărşeroţilor din sudul Albaniei.

Fărşeroţii din SUA

Joi, 05 Mai 2011 10:14

Fărşeroţii din SUA

Poetul aromân Constantin Colimitra (1912-2001) s-a născut în satul de fărşeroţi Pleasa din sudul Albaniei. În 1928 a migrat cu majoritatea locuitorilor satului în România, unde au fost colonizaţi în Cadrilater. În 1969 fiul său Andrei a emigrat în SUA, unde l-a urmat în 1977. În memorialistica sa vorbeşte şi despre fărşeroţii din America, ca observator al prezentului, cu unii dintre ei revăzându-se după o despărţire de 50 de ani. Unul dintre aceştia a fost şi Ilie (Lia) Bici, care la cei 105 ani avea memoria şi judecata limpede.


În a doua parte a secolului XIX statul român a înfiinţat la Bitolia, în Macedonia otomană un liceu cu predare în limba română. Unii dintre fii fărşeroţilor, care urmaseră şcolile româneşti din Corceaua (albanezul Korce) şi Pleasa din Albania otomană, au absolvit şi această instituţie de învăţământ de pregătire medie. Dar nu puteau găsi oportunităţi de carieră la ei acasă.

De aceea în 1901 unii dintre ei, căsătoriţi sau necăsătoriţi, au ales să lucreze în SUA. Printre aceştia au fost: Pandele (Pandu) Talabacu, fraţii Cicani: Culicea, Spiru (Pilea) şi Constantin (Dina), Chicea Carabină, Dumitru (Mita) Ciufecu, Tănase Nastu.


Profesorul român Burileanu Constantin a efectuat în 1905 o călătorie prin satele aromâneşti din Albania otomană. Din discuţiile avute în Pleasa cu părinţii celor plecaţi în America a aflat că aceştia era în număr de 160. Dintre ei 40 erau în Groosvenor, 32 în New York, 20 în St. Louis, 15 în San Francisco (trei dintre ei fiind fiii preotului Năstase), iar restul împrăştiaţi. Imigranţii o duceau ’’binişor’’, Hristu Ghiţe, de exemplu, câştigând 14 napoleoni pe lună. Mulţi dintre ei studiaseră la gimanziul românesc din oraşul Berat (Albania). Poate că acest fapt era un factor care contribuia în competiţia imigranţilor fărşeroţi cu cei albanezi: ’’pe când aceştia se plâng, tinerii români, desigur mai zvelţi şi mai inteligenţi, şi poate cu mai multe aptitudini naturaledecât albanezii,  găsesc de lucru mai repede decât aceştia în depărtata America. Nu numai atât, dar ei trimit lunar acasă bani din economiile lor, ca să-şi ajute familiile’’.


Într-o scrisoare trimisă acasă este inclus şi statutul societăţii ''Speranţa'' cu sediul în St. Louis, fondată la 13 septembrie 1903 la New York şi alcătuită în majoritate din tineri fărşeroţi. În articolul 2 sunt prezentate cele patru obiective ce alcătuiesc scopul societăţii: a) să ajute bisericile şi şcolile româneşti din Corceaua, Pleasa şi Dişniţa; b) să ajute copiii săraci din aceste comunităţi,procurându-le cele necesare la şcoală şi în caz de mare lipsă haine şi încălţăminte; c)să ajute copiii silitori şi lipsiţi de mijloace ce doresc să-şi continuie studiile la o şcoală secundară; d) îngrijirea membrilor societăţii în caz de boală.


Burileanu redă şi o scrisoare de încurajare trimisă familiei chiar atunci de fraţii Ciufecu, în contextul luptei naţionale cu grecii, care la 20 iulie vor ataca satul. Este scrisă în aromână, dar se vede că autorii au urmat o şcoală în limba română:
New York, 6 aprilie 1905
Mult vrut (iubit - n.n.) şi cinstit tată, 
Mult ne pară arău. Ne vine s'arupem stănile (straiele - n.ed.), di pe trup când avzăm (am auzit - n.n.) că grecomanii ne fac ahănte tiranii, ahănte (atâtea - n.ed.) lăeţi (negru/nenorociri - n.n.). Nu li talie, nu li vatămă, ma li pidepsesc ore întredzi. Aşa păţără fraţili a nostri di Negovani, aproape de Florina. Ruşine ti noi să arăvdăm (să răbdăm - n. n.) ahtări (astfel - n.n.) din partea acelor ce nă arădem de năşi. Nimal (ajunge - n. ed.) cu bunătatea, nu se aravdă: ajunse cuţitul di os. Săndzile a fraţilor a noştri caftă (cere - n. n.) răzbunareîn contra duşmanului. Scilimeanlu (copilul - n.ed.) din păntecu a li mami s'lăhtărâseşte (se cutremură -n.n.) la ahtări crime şi el se revoltă la aiste lăeţi.Te aceea lipseşte (trebuie - n.n.), vrute tată, s'nă adunăm mic şi mare şi să strigăm până la cer: sus românimea, înghios (jos - n.n.) grecomanii şi s'căftăm răzbunare; să arăchim (să răpim/să luăm) arma tu mână şi s'luptăm ti sfânta cauză naţională. S'nă vărsăm săndzile fără ohtare (oftare - n. n.) şi murmur. s'murim cu arma tu mănă şi cu răsul pii buze. Mare va s'hibă (fi - n.n.) numa (numele - n. ed.) acelor ce luptă şi mor tinaţiune şi libertate. Numa lor va s'arămănă ti tot-u-na (totdeauna - n. n.) Alăvdări di tuti părţile va s'lă vină. Ca un bun român ce hiţi (sunteţi - n.n.) s'nu vă alăsaţi s'acrească la voi mai mult di cât la ori care alt rumăn: ş'ma mult când va s'hi alept (ales - n. ed.) capedan (căpitan - n.n.) şi bun apărător a patrili şi naţiunilei di la ahtări mari fapte nu vă 'nchidecăm (împiedicăm - n. ed.) N'vie va s'zică lumea, Mihali a li ( a lui - n.n.) Kate, care era ahăt avdzăt tu lumi ti curagiul ş'giunamea (bărbăţia - n.n.) lui! S'nu alăsăm, vrute tate, s'chiară (piară - n.n.) numa de giuneaţă de la noi, lipseaşte s-o păstrăm ca doare (moştenire - n.n.) strămoşescu. Coroane de lauri va s'poartă acei ce luptă ti mărata (săraca - n.ed.) naţiune. Ninga (lângă - n. ed.), vrute tate, noi nu murmurăm contra cestui fapt, ma (dar - n.n.) mult ne bucurăm cănd numele a nsotru de familie va s'arămănă tu istorie ti tot-una nişters. Dada (mamă -n.ed.) s'nu ducă grije, s'hibă (să fie - n.n.) patroană (matroană - n.n.) romană, s'lupte ti naţie ma (mai - n.n.) mult de cât ori care altă Rămănă fărşeroată. Să'nviază la Fărşeroţi veclia virtute romană. Vă urăm bună călăuzire, succes, curagiu şi bană (viaţă - n.n.) lungă. Triumfători va s'him (vom fi - n.n.). Ai voştri vruţii şi supuşi hili (fii - n. n.), Demetriu şi Teodor Catone (Ciufecu)


Constantin Colimitra explică prin trei factori determinanţi păstarea unităţii fărşeroţilor din SUA: societatea, biserica şi locuirea în grup compact.

Conform lui Colimitra, majoritatea fărşeroţilor plecaţi în SUA la începutul secolului XX s-a aşezat în oraşele Bridgeport din statul Connecticut şi Woonsket din statul Rhode Island, ambele pe coasta atlantică. În ambele oraşe au construit câte o biserică, catapeteazma celei din Bridgeport fiind redată într-o poză de la sfârşitul volumului lui C.C.  În biserica din Bridgeport au slujit preoţii: Hrista Vasilescu, care în Pleasa natală avea numele de familie Gioga şi era cântăreţ de strană, de asemenea prezent într-o fotografi.; după pensionarea lui a urmat părintele Feica Ştefan,pensionat timpuriu; din 1980 a preluat postul tânărul părinte D. Tatulescu. Pentru a putea păstra spiritul comunităţii fărşeroteşti, tinerii imigranţi ei  şi-au adus şi surorile, care s-au măritat cu fărşeroţii de acolo. Ca urmare în 1986 Colimitra estima la 350 numărul de familii de fărşeroţi din Bridgeport.În acest oraş, în curtea bisericii, au construit şi o sală mare de spectacole, dotată cu bucătărie şi bar, destinată nunţilor, reuniunilor şi festivalului de toamnă.Acest eveniment ţinea trei zile şi aducea venituri bisericii, pentru că participau şi mulţi străini. Alte reuniuni ocazionate de sărbători religioase erau Duminica Floriilor şi Sfântul Dimitrie, patronul bisericii. Lângă biserică au cumpărat o locuinţă încăpătoare, care are dublă întebuinţare: birou pentru comitet şi casă parohială. În grădina acestei case au loc picnicurile de vară specifice Americii. Gospodinele fărşeroate se remarcă la mesele ocazionate de reuniuni, picnicul anual de vară, la festivalul de toamnă. De asemenea, Hristu Bargiuma,fratele lui Costache din cor, era un foarte bun specialist în prepararea mielului.


În spiritul ideii de comunitate, la puţin timp după ce au  ajuns în Lumea Nouă, în 1903, fărşeroţii în frunte cu Nicolae (Culicea) Cicani au pus bazele Societăţii de cultură şi ajutor ’’Fărşerotul’’. A fost prima asociaţie a aromânilor din istoria lor, pentru că Societatea Macedo-Română din Bucureşti înfiinţată în 1879 era opera românilor. Adresa fizică a societăţii, care este cea mai mare dintre societăţile aromâne din America, este: 799 Silver Lane, P.O. Box 753 Trumbull CT 06611.


În almanahul editat de societate în 1983, cu ocazia centenarului, erau înregistrate la capitolul Ajurorul bănesc următoarele sume: O sumă de 2.000 de dolari donată pentru refacerea Bisericii, proprietatea fărşeroţilor din oraşul Corceaua, care a fost ruinată de un cutremur, după primul război mondial.

O sumă de 1.500 de dolari pentr renovarea şcolilor româneşti din Corceaua, Pleasa şi Nevesca; ultima este o comună, locuită de românii macedoneni, în ţara grecească. O remarcă se poate face aici, pentru a arăta cât de larg a fost spiritul de generozitate ce domina societatea şi membrii ei.

O sumă de 50.000 (cincizeci mii) lei pentru înălţarea Bisericii în comuna Fraşari din judeţul Durostor, (cedat Bulgariei înanul 1940).

O altă mare sumă de bani, donată pentru ajutorarea fărşeroţilor sinistraţi în urma incendiului care  a transformat în cenuşă aproape una sută case. Contribuţia s—a ridicat, cu această ocazie, la cifra de 400.000 lei. Societatea a ajutat în timpul primului război mondial chiar şi Crucea Roşie Română.

De asemenea a ajutat comunităţile din: Woonsocket, Bridgeport, Southbridge, New York şi Worcester, pentru ridicarea sau înfiinţarea de lăcaşuri sfinte.

Iar ca să-şi dovedească solidaritatea şi să-şi respecte prevederile din statut, Societatea a dat sub formă de ajutor pentr u înmormântarea membrilor ei suma de 30.000 (treizeci de mii) de dolari, aici, în America. A ajutat în perioada depresiunii din America pe membrii rămaşi fără de lucru, plus o mulţime de ajutoare mai puţin însemnate (sublinierea C.C.)’’.


În plan cultural activitatea societăţii a fost mai modestă, din cauza, după părerea lui C.C., întoarcerii în Albania a fondatorilor ei, persoane cu educaţie şcolară. În almanahul organizaţiei – Doamnele Auxiliare, editat cu ocazia a 50 de la înfiinaţare, sunt incluse trei fotografii ce reprezintă actori amatori care au jucat piese de teatru. Prima datează din 1933, când a fost jucată de actriţe amatoare drama Maria; a doua datează din 1952, când tot actriţe amatoare au jucat drama Vruta a Picurarlului (Iubita păstorului); a treia datează din 1954, când au jucat şi actori amatori, şi reprezintă drama Golfu. Pozele sunt incluse şi în monografia lui Colimitra, personajele fiind îmbrăcate în costume naţionale. În cei zece ani ce au urmat venirii lui C.C. în SUA, acesta a constat că activitatea culturală a societăţii s-a rezumat la un bal anual, în contextul unui redus de membri.Totuşi, el consideră că tineretul poate fi un factor de revitalizare a activităţii societăţii, dacă nu-şi consumă energia la muncă, sport şi petreceri, şi dă ca exemplu organizarea în 1983 a Congresului Aroy (American Romanian Ortodox  Youth).

Fărşeroţii din America au trecut cu bine perioada crizei economice din 1929-1933 datorită a trei factori, în opinia lui C.C.: economiile realizate în timpul muncii, spiritul de întrajutorare şi tăria sufletească moştenită de la străbuni. Unii dintre ei reuşeau chiar să trimită bani lunar familiilor de acasă, pe adresa farmaciei lui Nicuţa Balamaci. Un caz nominal a fost cel al lui Tuşa Colimitra, fratele mai mare al lui Constantin, care a trimis bani de călătorie soţiei sale din România în 1931.

Înflorirea economică de după al doilea război mondial a permis prosperitatea famiilor de fărşeroţi din SUA , care şi-au trimis copii la şcoli superioare pentru a deveni medici, ingineri, profesori, contabili etc.


Printre familiile care au contribuit la păstrarea identităţii fărşeroţilor din SUA în primele două generaţii Colimitra menţionează pe: Pitu, Balamaci, Faţi, Şola, Cipu, Ghiţa, Culeţu, Caceavali, Ciufecu, Coca, Adam, Costula, Ianelu, Cresu, Geambazi, Geavera, Dumitrescu (Vangheliu), Ceanaca, Becea, Bileca, Celea, Liti, Chiacu, Rigea, Lupu, Mara, Nastu, Nicola, Puci, Pândaru (Dargati), Morova, Babaiana, Şanazu, Şunda, Spau, Vangheli, Vasilescu (Gioga), Teja, Babu,Baţu, Belu, Colimitra etc. Mulţi dintre ei au fost preşedinţi de comitet, funcţie îndeplinită cu demnitate, fiul poetului fiind ales de patru ori în funcţia de vicepreşedinte. O întâmplare amuzantă a avut-o ca protagonistă pe Chiraţa Popescu din satul de fărşeroţi Paticina din Grecia.prezentându-se la vârsta de 90 de ani la examenul de engleză pentru obţinerea cetăţeniei americane a fost întrebată dacă ştie ceva. Ea a răspuns în graiul fărşerotesc: dacă ştii tu, de ce trebuie să ştiu şi eu. Însoţitorul ei a tradus examinatorului exact ce a spus bătrâna, iar acesta s-a prăpădit de râs, dându-i notă de trecere şi transformând-o în cea mai bătrână imigrantă din America.


Din prima generaţie s-au distins în calitate de cântăreţi la cor bătrânul Vasile Faţi, Hrista Şola şi Tom Dumitru. Printre cei prezenţi permanent la slujbele bisericii se numărau Paul Ghiţă, bătrânul Caranica, bătrânul Tanacea, bătrânul Seferi, Milia Chiacu, Vanghele Nastu, Mita Culeţu, Dionisi Becea, Costa Ianelu, George Carameta, Vasile Liti, Leonida (Nida) Bileca,Margarit Ghiţă. Corul bisericii era dirijat de energica Gina Pitu Coca, în componenţa sa intrând şi Costache Bargiuma, surorile sale Mariana Ghiţă, Stamulica Haţi şi Ecaterina A. Colimitra, nepoata Sofia Ghiţă şi stomatologul Nicu Popescu. La strană cântau Nisa Nastu din Pleasa, Hristu Zdru din Grecia, Vasile Faţi, Andrei Rigea, Ioan Bileca.

Menţiuni speciale pentru: Peter Pucci, administrator al sălii bisericii; Theodor Tonna, care a donat o sumă mare de dolari pentru biserica nouă şi al cărui nume a fost dat sălii (Theodor Tonna Center), fiind prezent şi într-o fotografie la sfîrşitul cărţii lui C.C.; profesorul universitar de limbă italiană Aurel Ciufecu, preşedinte al comitetului bisericesc şi al societăţii ’’Fărşerotul’’; Nacu Zdru din Grecia, activ în cadrul bisericii şi editor în regie proprie din 1978 al publicaţiei  ’’Frunza Vlahă’’. Activitatea Clubului, care este o sursă de venituri pentru biserică, era susţinută de Giorgi Şiliră, Toma (Machi) Şanazu, fraţii Mara şi moscopoleanul Hrista Malisori.


Dintre reprezentanţii celei de a doua generaţii sunt menţionaţi: avocatul Robert Nicola, Vasile (Bill) Balamaci, Sotir Şanazu, fraţii George şi Andrei Şiliră, Nicu Nicola, George Cipu, fraţii Theodor şi George (cântăreţ la strană) Coca, Ştefan Bichi, Sotir Custula, medicul Nicolae Şola (’’un bun şi de suflet medic’’, conform lui Andrei Rigea), Nicu Faţi (activ în treburile bisericii), inginerii Giavara şi Georgi Faţi (profesor la şcoala duminicală), Sam Giavara, Sam Chiacu, Nicu Cipu, Dennis Balamaci, Thoma Lambro, Van Michael, Georgi Ghiţă şi fiul său Chita, dr. ing. Mihai Babu şi sora sa Mariana Babu Coca licenţiată în comerţ (tatăl lor, Iana Babu a continuat cu succes în SUA meseria de croitor).


Printre familiile de aromâni care nu erau fărşeroţi, dar care s-au integrat în comunitatea fărşeroată din Bridgeport se numărau: Constantin Giombur, Chiose, Mihai Palavra, Arău, fraţii grămosteni Nicolae şi Constantin Ianuşi căsătoriţi cu fărşeroate.


Printre fărşeroţii din New York, pe care C.C. nu i-a întîlnit şi care făceau parte din comunitatea românească din metropola americană, erau Chiciu Balamaci, Ahile (Hileia) Talabacu, Dimitrie Caramitru, Spiru (Pilea) Vasilescu (Gioga), Dumitru (Mita) Celea, George Ceca, Vasilache Uscatu şi Naum Colimitra.


C.C. a constatat cu regret că unii reprezentanţi ai generaţiei a treia nu mai păstrau moşenirea culturală a înaintaşilor. Colimitra trage o concluzie cu caracter de propunere referitoare la integrarea şi menţinerea comunităţii: ’’Un serviciu, oarecum, cu misiunea specifică, cu însărcinarea de a se ocupa în mod exclusiv cu problemele noilor veniţi (sublinierea C.C.).Un serviciu din care să facă parte,Părintele, neapărat intelectualii,precum şi cei care pot şi vor să dea o mână de ajutor în această problemă’’.


Astăzi societatea ’’Fărşerotul’’ are un sait în engleză , The Society Farsarotul,’’păstorit’’de Tom Cheamitru. O notă din pagina Home explică termenul ‘’Arumanian’’, arătând că această populaţie balcanică sud-dunăreană, care are o limbă asemănătoare cu a românilor nord-dunăreni şi o cultură diferită, se autodenumeşte cu termenii ‘’rumani’’ sau ‘’arumani’’. Pagina oficialilor societăţii îi prezintă pe: preşedintele Robert J. Nicola, vicepreşedintele William D. Balamaci, secretarul Nicholas S. Balamaci, asistenta secretarului Audrey M. Fatsy, trezorierul George C. Fatsy,asistentul trezorierului Rev. Deacon George M. Coca, controlorul financiar Andrei Colimitra, şi directorii Stella Babiana, Dennis Balamaci, Andrei Bindella, Aurel Ciufecu, Paul Daukas, Nicholas P. Fatse, Apostol Triffon şi Pandu Gity.

N.B. este şi editorul Newsletter-ului, publicat de două ori pe an începând cu anul 1987 şi care are şi variantă tipărită. În Newsletter semnează, pe lângă N.B., T. Steven Tegu (Ph. D.), George Moran, Robert N. Talabac, Robert J. Nicola, George Zdru, Tom J.Winnifrith (prof. dr.), Thomas Rossiaky, William Balamaci, Beverlee Fatse Dacey, Peter P. Asteriou, Helen Winnifrith, Alexander Dewhirst, Noel Malcolm, Barbara Elena Shola, Thomas W. Balamaci, Kostas Kazazis (University of Chicago), Victor A. Friedman (University of Chicago), Phillip Guddemi (dr.), Gail Kara (dr.),David Melling, Dimitri Brady, Cledwyn Fychan, David Chrystal, Thede Kahl (dr.), Stephanie Schwandner-Sievers, Tiberius Cunia, Bogdan Banu, Tim McLaughlin, Asterious I. Koukoudis, David Binder, Rene Babich, Rodanthi Tzanelli, Athena Katsanevaki (dr.,  University of Macedonia, Thessaloniki, Greece), Alexandru Gica. Editorul avertizează că articolele exprimă doar punctul de vedere al autorilor, neangajând societatea. Pagina Home anunţă că a fost produs primul CD al societăţii cu muzică şi versuri aromâne, interpretate de Nick Zallas şi Odyssey Orchestra.Pagina Membership subliniază că societatea apolitică este deschisă tuturor aromânilor din America.Există de asemenea o pagină Books, Video’s and CD’s cu nouă titluri, o pagină de reţete cu patru titluri, o pagină de fotografii din Metsovo, Samarina, Veria şi din albumul dr. T. Kahl şi o pagină cu treizeci de linkuri.


Intelectualul Constantin Colimitra adresa în 1986 următorul mesaj cu caracter de exemplu şi sarcină colectivă fărşeroţilor imigranţi în SUA: ’’ (...)să ia exemplu de la cei care ne sunt care fraţi, care unchi, care veri şi ajutaţi de propriile lor calităţi, specifice atât fărşerotului cât şi românului macedonean, în general. Să ia deci exemplu şi să se aranjeze şi ei aşa cum aproape toţi au făcut,cei vechi desigur, pe care eu îi consider pionierii unei vieţi noi pentru o mare parte din neamul fărşerotesc, pentru cei ce soarta i-a rupt de marel, falnicul trunchiu, aşa cum a făcut şi cu mulţi alţii, răspândindu-i , peste tot, în lumea mare. Să ia exemplu pentru a-şi crea independenţă economică care acordă,prin excelenţă, statutul de domn, stare de stăpân şi constituie şi o bază puternică pentru lansarea şi pe alte traiectorii într-o ţară în jurul şi deasupra căreia şi zări şi cer sunt larg deschise. Să ia exemplu şi să intre cu trup şi suflet în rândurile celor vechi, în mijlocul lor în comunitatea care nu respinge nici pe străin şi împreună, înfrăţiţi, cumodinioară strămoşii noştri, să se realizeze şi mai mult şi mai bine spre folosul tuturor. Aşa cum au făcut Nisa Nastu, Aurel Ciufecu, Andrei Rigea, fraţii Zdru, Damilia Bargiuma, Nic. Popescu şi surorile lui, Andrei C. Colimitra, familia Giombur şi alţii şi alţii şi alţii. Se ştie că ei au o contribuţie însemnată în anii din urmă,nu numai directă, dar şi ca factori de impulsionare, de determinare în ceea ce priveşte revenirea mai vizibilă a unora, aparţinând celei de a doua generaţii,la conştiinţa, la sentimentul mândriei de a se şti că sunt fărşeroţi, nu numai americani. Îmi spunea unul dintre ei: lale (unchiule-n.n.), noi nu prea ne interesam de Biserică, de treburile ei (şi dacă a fost aşa nici de comunitate, am dedus eu).Pe noi ne-au trezit, ne-au ambiţionat cei care au venit în anii de după cel de al doilea război mondial!Atunci am răspuns eu: trebuie să le strângeţi mâna acestora. Ya, Ya! A replicat el.Am ocazia să le strâng şi eu mâna lor, prin cuvântul meu scris şi să le declar în mod sincer: sunt fericit că v-aţi ambiţionat şi că această ambiţionare să vă oblige la maimultă activitate, la un mai mare interes ce trebuie să-l purtaţi numelui neamului din care vă trageţi, fiindcă aşa veţi respecta memoria bunicilor,părinţilor şi tuturor rudelor. Prin aceasta veţi dovedi că nu se poate rupe legătura, firul roşu pe care sunt înşirate sutele de generaţii de fărşeroţi, începând cu prima, cu cea care se pierde în negura vremurilor. ’’

 

SURSE

Burileanu N. Constantin, De la românii din Albania, ediţie îngrijită şi prefaţată de Gabriela Boangiu şi Gabriel Croitoru, postfaţă de prof. Univ. Dr. Gheorghe Zbuchea, Fundaţia ’’Scrisul Românesc’’, Craiova, 26 foto alb negru, 2005, 306 p. – (capitolul Românii din împrejurimile Coriţei, subcapitolul Comuna Pleasa)

Colimitra Constantin, Fărşeroţii, monografie, regia Andrei Colimitra, SUA, 54 foto alb negru, 300 p.

A.R.O.Y. The American Romanian Orthodox Youth (Founded 1950) http://www.roea.org/aroy.html

The Society Farsarotul, http://www.farsarotul.org/

 

Apelul Comunităţii Române din Coriţa din 1909 – Documente

Am primit de la vărul meu Costel Teja copiile xerox a două documente: un Apel din 1909 al conducerii Comunităţii aromânilor din Corceaua (Korce albanez) referitor la construirea unei biserici comunitare în oraş şi o Procură din 1911 pe numele preotului Haralambie Balamace referitoare la colectarea de fonduri în scopul proclamat cu doi ani înainte. Cele două evenimente aveau loc într-o epocă în care Albania şi Macedonia erau încă ultimele provincii otomane din Balcani, iar aromânii din Balcani se aflau sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei ecumenice din Constantinopol/Istanbul, situată în cartierul Fanar din capitala sultanilor. La scurt timp după aceste evenimente comunitare, în contextul războaielor balcanice (1912-1913), preotul H. Balamace avea să fie ucis de antarţii (paramilitarii) greci, pentru că refuzase să oficieze slujba în limba greacă. Andrei Balamace era revizor (inspector) al şcolilor finanţate de guvernul român în imperiul otoman.

 

COMUNITATEA ROMÂNĂ DIN CORIŢA

Comitetul însărcinat cu lansarea listelor de subscripţie pentru strângerea fondului necesar a ridicărei unei biserici româneşti în oraşul Coriţa

APEL

MULT STIMATE DOMNULE,

Comunitatea română din oraşul Coriţa dimpreună cu comunităţile româneşti din împrejurimi formează unul din centrele cele mai importante ale românilor Otomani din Turcia.

Dela înfiinţarea şcoalei româneşti în aceste părţi, conducătorii şi membrii comunităţilor noastre ’şi-au dat toate silinţele ca, cu slabele lor puteri, să’şi poată face datoria faţă de cauza românească. Şi graţia acelor sforţări, causa românească din acest centru – cu toate fluctuaţiunile prin cari a trecut ea – a mers până acum progresând.

Cu deosebire în ultimii anid grea încercare pentru românii din Turcia, când de pe urma samavolniciilor bandelor greceşti şi a terorizmului călugărilor din Fanar, multe centre româneşti au suferit mari pierderi, iar alte comunităţi au fost aproape desfiinţate, românii din acest centru au ţinut sus stindardul nostru naţional – cultural şi, nu numai că ei n’au fost isgoniţi din şcoli şi biserici – cum s’a făcut în alte părţi – ci din contră, românii au reuşit să se facă stăpâni pe şcoli şi biserici în comunele lor şi să dea afară pe partizanii panhelenizmului. Cu alte cuvinte ne permitem să spunem că românii Otomani din acest centru ’şi-au făcut până acum datoria până la un punct oarecare şi sperăm să’şi facă datoria faţă de neam până la urmă.

Pentru ca comunităţile româneşti din acest centru important însă să meargă progresând, aşa cum credem că doreşte fiecare român, se simte absolută nevoie de clădirea unei biserici în oraşul Coriţa.

Dar cum ridicarea acestui sfânt locaş va costa sume mari şi printre românii noştri din aceste părţi nu avem bogătaşi, iar pe de altă bine-făcătorilor noştri, cari fac mari sacrificii pentru întreţinerea cauzei româneşti din Turcia, neputându-şi adresa şi pentru această mare nevoe, înainte de a face ceva din propria noastră iniţiativă, comunitatea noastră a găsit cu cale să adreseze un călduros apel, la toţii bunii români şi amicii românizmului, ca fiecare să ne vie în ajutor pentru clădirea bisericii din Coriţa, care va fi pentru fala întregului românizm.

Spre aducerea la îndeplinire a acestui scop, Comunitatea noastră, în adunarea ei generală din 15 Noembrie a.c. ţinută în localul şcoalei, sub preşedinţia revizorului nostru D-l Andrei Balamace, a dat subsemnaţilor sarcina de a adresa acest apel şi a trimite aci alăturatele liste de subscripţie.

Subsemnaţii, convinşi de evlavia tradiţională a românilor, credem că apelul nostru va găsi ecou în inimele tutulora.

Evlaviei strămoşilor noştri se datoreşte ridicarea atâtor aşezăminte religioase şi culturale; şi nu ne temem de a fi desminţiţi, dacă spunem că ctitorii – aproape ale tutulor mănăstirilor şi bisericilor din Turcia acaparate azi de Patriarhia din fanar, sunt români.

Prin urmare nu ne îndoim, că descendenţii ai acelor plini de evlavie strămoşi, se vor grăbi să răspundă l a apelul nostru ca să putem aduce la îndeplinire acest sfânt scop, pentru care în numele comunităţii Vă mulţumim prin anticipaţie şi Vă vom fi pentru totodeauna recunoscători.

 

10 Decembrie 1909, Coriţa.

 

Preşedintele, Preotul Haralambie A. Balamace

Sub-preşedinte, Nacu N. Cocia

Casier, Spiru Teja

Prim secretar, Alexi Dina A. Vangheli

Al-doilea-secretar, Andrei Nastu

Consilieri-Controlori : Dina Pittu, Vasil C. Chicu

 

N.B. – E cunoscut că şi numele celor cari ajută cu cea mai mică sumă, vor fi pomenite la biserică odatăpe an, când este hramul bisericii.

Procuristul Comunităţii

 

 

Procură

 

Sub-semnaţii, Preşedinte, membri reprezentanţi ai comunităţii româneşti din oraşul Coriţa (Albania) şi membrii în Comitetul de iniţiativă pentru strângerea fondului necesar clădirei unei biserici româneşti în acest oraş, împuternicim pe compatriotul nostru d-l Epaminomta A. Balamace stabilit în România,pentru ca în numele comunităţii pe care o reprezentăm să lanseze liste de subscripţie la toţi bunii români şi toţi bunii creştini şi la toţi amicii cauzei româneşti din Turcia, spre a mări fondul necesar pentru ridicarea unui locaş sfânt în cel mai important centru din Albania pentru Românii Macedoneni, în care să ne putem ruga lui Dumnezeu în limba noastră maternă.

Autorizăm pe d-l Ep. A. Balamace ca, la caz de nevoe să lanseze în numele comunităţii noastre – în acest scop – alt apel după cum va crede D-sa de cuviinţă.

D-l Epaminonda A. Balamace este autorizat ca, în numele comunităţii noastre şi al comitetului de iniţiativă să încaseze sumele subscrise de orice bun român şi creştin, să elibereze chitanţe întărite cu semnătura domniei-sale şi să depue sumele colectate la o casă de bancă din ţară pe numele comunităţii noastre, după cum a procedat şi până acum.

Drept care se dă d-lui Ep. A. Balamace această procură semnată de noi şi întărită cu sigiliul comunităţii noastre.

 

Coriţa, 8 Februarie 1911 unsprezece

 

Membrii din Comitetul de iniţiativă                 Secretar general, Milton Balamaci                         Eforii

 

 

Aplicat sigiliul Preşidenţiei Comunităţii

Româneşti din Coritza                                       Preşedinte, Preotul Haralambie A. Balamace       Aplicat                                                                                                                                                                          

                                                                                                                                                                 Sigiliul Eforiei      

                                                                                                                                                                  Şcoalelor şi

                                                                                                                                                                      Comunităţii

                                                                                                                                                               din Coritza

 

 

ss Alexi Dina Vanghely                                                                                                                     ss Niciu Vastu

’’ Spiru Teja                                                                                                                                        ’’   Nachi D. Faţe

’’ Nacu A. Cocia                                                                                                                                 ’’ Nasta Beciu

’’ Dinu Pitu                                                                                                                                     ’’SpiruF. Balamace

’’ Vasilachi Chiacu                                                                                                                              ’’ Kendra Pipa

’’ Andrea Vastu                                                                                                                              

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required