Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » DOCUMENTE » A » Displaying items by tag: ministru
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
Displaying items by tag: ministru

Raspuns al Ministerului Învățământului din Albania la cererea Societatii Aromânilor din Corçà (1994)

 

<Raspuns al Ministerului Învățământului din Republica Albania *

 

"Republica Albania

Ministerul Învățământului

Direcția relatiilor externe

Nr. 6917 Prot.

 

Domnului Niko Pipa,

Presedintele Societatii Aromânilor din Corçà

Dimitrie I. Bolintineanu

Dimitrie I. Bolintineanu a fost fiul lui Ianachi Cosmad  (vezi biografie).


El s-a născut în satul Bolintin din Vale, în judeţul Ilfov, situat la 22 km vest de Bucureşti.


A purtat numele mamei sale, Anica Bolintineanu, născută şi ea în Bolintin, în grija căreia a rămas după despărţirea ei de soţ.

În partea I a cărţii sale Veşnicia ascunsă într-o clipă arhimandritul Arsenie Papacioc prezintă momente din viaţa sa (vezi biografie) însoţiţe de ’’cuvinte de folos’’.

 

După primă detenţie (1941-1946), a căpătat dorinţa de a se călugări, dorinţă căreia i s-au opus multe persoane, inclusiv un ministru al cultelor, spunându-i-se că în mânăstire sunt decăderi de tot felul. ‘’Şi m-am întâlnit cu ei după zeci de ani. Şi m-au întrebat: <Ce ai văzut acolo? Ce aţi spus voi am găsit, dar nu credeam să găsesc şi sfinţi! Am găsit şi sfinţi!>’’

 

În opinia părintelui, în formarea personalităţii duhovniceşti a ‘’Călugărului’’ ca om nou, ‘’fermentul cel mai important’’ este umilinţa rezultată din ieşirea la suprafaţă a neputinţelor din om: ‘’Aici ştii că omul smerit nu se vede niciodată smerit şi fiecare are o măsură de umilinţă, care nu-i altceva decât o grozavă armă de apărare împotriva duhurilor rele, că este lucrarea darurilor date cu plăcere de mâna Stăpânului tău’’. El explică că ‘’Totul e să faci ce nu-ţi convine, pentru că dacă ai renunţat la tine în tot felul , în măsura aceea vine Dumnezeu la tine.Să nu se înşele cineva că se poate şi altfel.’’ Ca o concluzie pentru cei care vin la el zilnic spunându-I că vor să intre la mânăstire, părintele zice: ‘’nu te duci la mânăstire ca să găseşti mânăstire, să faci tu mânăstire! Prin felul de a asculta, prin stăruinţa de a-ţi tăia voia,prin maniera de a şti să fii cuminte, tu faci mânăstire…’’ (sublinierea autorului).

 

În legătură cu problema suferinţei umane, omul obişnuit se întreabă dacă aceasta se termină. Părintele Papacioc avertizează: ’’Dar nu se pune întrebare chiar aşa, căci te-ar descuraja şi te-ar putea birui. Pe mine credinţa m-a ajutat să nu mă clatin duhovniceşte, să nu mă tem de lanţuri şi pălmuiri. Dacă toate chinurile acestea sunt acceptate fără cârtire, devii un Dumnezeu (după har), pur şi simplu. Când eşti în astfel de situaţii grele, eşti un Dumnezeu  înlănţuit. <Omule de tine depinde tot ce-i în afară de tine!> (sublinierea autorului) Şi nedreptăţile şi sărăcia  şi deznădejdea. Învaţă să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă. Încearcă să descoperi în tine forţa dominantă, să poţi să cânţi şi să împrăştii în dar singura valoare care ar face să se poată cunoaşte oamenii, omul şi Dumnezeul din om – armonia (sublinierea autorului)’’. Suferinţa nu este numai a omului, ci şi a neamului, cea mai mare suferinţă provenind din mândrie: ’’Acolo unde nu-i Hristos este o mândrie umilită.Cel mai mare urât posibil de care trebuie să scăpăm este mândria. Să mă vorbească lumea de bine, să nu  mă bârfească! Nu contează asta.Totdeauna trebuie să ne gândim ce părere are Dumnezeu despre noi, nu lumea. Căci asta a tăiat zborul multor valori din România. Românii trebuie să înţeleagă că nu se poate fără cruce. Suferinţa-i un dar de la Dumnezeu...<Te-am umilit, popor român, ca să te pot înălţa!> (sublinierea autorului) Dar nici unui mucenic din alte neamuri nu i-a fost mai frumoasă cununa decât a mucenicilor noştri. Un Horia, care a înfruntat Împăraţi, care s-a luat la trântă cu imperii, toţi au ascuns în cojoacele lor miţoase o inimă de erou. Omul fuge de suferinţă ca un laş. Noi nu zicem să o cauţi, dar dacă a picat peste tine, biruieşte-o!’’

 

La Mânăstirea Antim din Bucureşti, a cunoscut personalităţi ca: stareţul Benedict Ghiuş, preotul Sofian Boghiu, preotul Gherasim Cristea, preotul Damian Stogu, preotul Felix Dubneac, călugărul Andrei Scrima, preotul Petroniu Tănase şi Sandu Tudor. Se discuta acolo mult despre rugăciunea lui Isus. La un moment dat i-a spus Părintelui Gheorghe Roşca, un mare trăitor: ‘’Pentru că nu sunt de acord cu ce se discută aici.Prea multă vorbă despre rugăciunea inimii. Zi (rosteşte-o tainic) şi taci (sublinierea autorului). Asta e tot. Pentru ce trebuie să aşteptaţi indicaţii? N-ai simţit nici până acum că tu eşti omul lui Hristos? (…) Acesta era punctual meu de vedere: o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă! <Taci şi zi!>’’ 

 

Tot despre importanţa tăcerii pentru ortodocşi în viziunea părintelui Papacioc stă mărturie şi această amintire tot de la Antim: ’’...m-am dus la Părintele Daniil (Sandu Tudor), cu o treabă în chilia dânsului. Stătea în Clopotniţă. M-am dus acolocu sfială, că îl respectam noi toţi, acolo, dar eram liberi, ştiţi. Eram Fratele Anghel atunci. Şi mi-a spus aşa: <Frate Anghele , plângi?> Zic <E un lucru aşa de mare ce mă îndreptăţeşte să întreb: <Sfinţia vostră plângeţi?>, <Da ! răspunde el>. Zic: <Nu vă supăraţi, sunteţi mai puţin ortodox!> Mi-am luat curajul să vorbesc faţă de un părinte care era o mare valoare.<Pentru că nu ştiţi să tăceţi , să păstraţi valoare veşnică plânsului dumneavoastră!> A tăcut şi mi-a făcut oreclamă foarte pozitivă pe acolo prin mânăstirea Antim şi de atunci mă numeau <Arsenie, omul lui Dumnezeu>.’’

 

În lupta cu diavolul în pustie a izbândit cu ajutorul Îngerului păzitor: ’’Am văzut cum activează dracul, cât de insistent luptă să-ţi da imagini...Şi a venit o ispită o mare pe capul meu. (...) Nu vă daţi seama ce înseamnă chinurile pustiei! (...)Tot eu am zis: Ia să mărog la îngerul păzitor , care este cu mine de la botez! Şi  am trecut imediat la rugăciune: <Sfinte Îngere păzitor...! Vă rog să mă credeţi! Atât de imediat, de total m-a eliberat de toată ispita! Îngerul păzitor!> (sublinierea autorului) Şi de atunci am rămas cu mare evlavie la îngerul păzitor.’’ Părintele ne relevă importanţa smereniei în lupta cu diavolul: ’’Problemele erau acestea: să-l poţi ţine la distanţă pe diavol. Se atinge de tine dacă te are la mână cu ceva. (sublinierea autorului) Nu se poate rezista decât dacă te stăpâneşte o autentică smerenie. O smerită smerenie. Niciodată nu te vezi smerit. Smerenia este arta de a sta la locul tău.’’ Apoi părintele avertizează asupra compromisurilor cu diavolul: ’’Vreau să spun că este un autodialog destul de apăsat şi nu prea îşi arde să stai de vorbă cu el pentru că îi convine. Cu dracul nu se stă de vorbă. Trebuie să-l ignori. Dacă stai de vorbă,îl recunoşti.Satana nu este o putere, ci un tolerat de Dumnezeu.Puterea e la noi, că suntem botezaţi, avem Înger păzitor, ne rugăm la Dumnezeu.(...) Nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic. Să nu te aibă cu nimic la mână. Domnul Isus Hristos ne vrea întregi, numai Satana ne vrea vicleneşte,numai un singur vârf  de deget, că ştie el vicleanul că aşa ne poate stăpâni toată fiinţa.’’ Concluzia părintelui a fost următoarea: ’’Iată cum am ajuns la cuvântul Sfântului Siluan spus de către Mântuitorul: <Ţine-ţi mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!> Nu ne pot mântui faptele noastre, deci avem motive de smerenie continuă şi autentică. Nu o smerenie raţionalizată: o smerită smerenie’’. Cuvântul Sfântului Siluan l-a reţinut şi l-a rostit sub o altă formă într-o convorbire despre veşnicie cu Părintele Teofil Părîianu, care l-a vizitat la Techirghiol în 1996: ’’Gândul la iad şi nădejdea la Dumnezeu!’’  Şi a adăugat un citat din teologul rus Evdochimov (1901-1970): ’’Lumea încă nu ştie cât de mult ne iubeşte Dumnezeu, cât de <împătimit în Iubire> este Dumnezeu pentru noi!’’

 

După amnistia din 1964 a fost rânduit stareţ la mânăstirea Cheia de patriarhul Iustinian. Aici l-a vizitat într-o vacanţă de vară Mihai Rădulescu, care l-a descris astfel: ’’Ca orice însingurat pentru Domnul, ajuns la o anumită treaptă a îmbunătăţirii de sine, şi mai presus decât oricare, Stareţul îşi reducea trăirile la esenţe şi le modela în simboluri dechise tuturora şi grăitoare pentru toate urechile’’. (sublinierea autorului)

 

Călugărul Arsenie Papacioc mărturiseşte că ‘’…cea mai mare mulţumire o am către nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, că ne-a dat de am cunoscut mijlocitoare pe Maica Domnului, apărătoarea desăvârşită a vinovaţilor. Spre a ne schimba viaţa ne trebuie numai o voinţă tare şi o încredere mare în mila Maicii Domnului şi a atotputernicului ei ajutor.’’ Poate nu e  întâmplător faptul părintele s-a născut în ziua de sărbătoare a Sfintei Maria şi că în cele din urmă a fost numit arhimandrit la Mânăstirea Sf. Maria din Techirghiol. Într-o scrisoare trimisă de aici părinţilor de la Sihăstria în 1986 spunea: ‘’Am fost pe unde am fost şi singur am fost mereu. Nu m-am despărţit de nădejdea şi puterea harului divin, şi cu mare frică vă spun de aici, de bucuria ce vreau s-o am, având pe Preasfânta, Preascumpa, Preaputernica mijlocitoare, Maica Domnului, la care nu va nădăjdui nimeni în zadar’’. (sublinierea autorului)

 

 

SURSĂ:

Arhimandritul Arsenie Papacioc, Veşnicia ascunsă într-o clipă, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pp.15-80

 

Mircea Ciumara s-a născut la 13 septembrie 1943, la Călăraşi.

În PNŢCD, Mircea Ciumara a deţinut funcţia de vicepreşedinte între anii 1996 şi 2000, iar din septembrie 1999 până în decembrie 2000 a fost preşedinte al Organizaţiei Bucureşti.

El a fost membru al Camerei Deputaţilor pentru două mandate, între 1992 şi 2000.

În guvernarea CDR, în perioada decembrie 1996 - decembrie 1997, Ciumara a fost ministru de Finanţe, iar din decembrie 1997 până în aprilie 1998 a fost ministru al Industriei şi Comerţului. Între decembrie 1999 şi decembrie 2000, a fost ministru de stat, preşedintele Consiliului de Coordonare Economică şi Financiară, ministru pentru relaţiile cu Parlamentul.

Mircea Ciumara a murit la 14 ianuarie 2012, la București.

 

”Mircea Ciumara s-a stins discret. Avea doar 68 de ani. L-am cunoscut prin anii 1990 în sediul PNŢCD. Avea o statură impozantă. Nu doar pălăria îi ridica ţinuta. Vorba aşezată, gravă, verbul aprins, ştiinţa de carte, toate l-au recomandat ca pe un domn al politicii. A fost ministru de finanţe şi apoi al industiriilor. În 1997 mi-a propus să-i conduc ministerul cu o mână de fier. A trebuit să-l refuz. Învăţasem deja de la Corneliu Coposu să nu doresc demnităţi publice. L-am revăzut pe Aleea lui Vociulescu din Parcul Tineretului, anul trecut. Ştiind că e Director general al Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, l-am întrebat cum vede ieşirea din criză. Mi-a replicat sec şi tăios: voi tinerii trebuie să găsiţi soluţii. Nu ştiam de suferinţa sa. 

 

Ana Maria, îngerii să-ţi fie aproape.

 

Dumnezeu să-l pună în stânga lui Corneliu Coposu! La dreapta sunt mulţi…” (Marius Ghilezan)

 

 



SURSE

 

***, Fostul ministru țărănist Mircea Ciumara a murit, ”Telenews”, București, 14 ianuarie 2012. http://www.telenews.ro/politica/fostul-ministru-taranist-mircea-ciumara-a-murit.html

 

Marius Ghilezan, A plecat un domn. Mircea Ciumara, 14 ianuarie 2012, http://mariusghilezan.ro/a-plecat-un-domn-mircea-ciumara.html

 

 


 

 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required