Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Cronologie » sec. XVIII » Displaying items by tag: Papahagi
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Petru Vulcan, pe numele adevărat Petru Ghinu, s-a născut în satul Târnova din provincia otomană Macedonia, localitate aflată în apropierea oraşului Bitolia (fost Monastir). vulcan-petru


Anul naşterii este discutabil, el însuşi indicând 1869, în timp ce documente găsite după moartea lui indică 1866.


Clasele primare le face în şcoala greacă din satul natal.


Rămâne orfan de ambii părinţi încă din adolescenţă şi în 1880 se mută în România, moment în care îşi schimbă şi numele. Se stabileşte la Hinova, lângă Turnu Severin.


Urmează ’’Liceul Carol I’’ din Craiova şi începe în 1893 cursurile Facultăţii de litere şi filosofie din Bucureşti.


După un an se căsătoreşte cu Ana Rain cu care are cinci copii.


Înainte de a absolvi cursurile instituţiei de învăţământ superior se mută în 1897 la Constanţa, unde lucrează ca funcţionar la prefectura judeţului până la moarte. În judeţul recent alipit noului regat al României îşi va desfăşura activitatea culturală pe două direcţii: promovarea prezenţei româneşti în regiune şi promovarea problemei aromânilor în cadrul mai larg al ţării, unde această chestiune era mai puţin cunoscută.


Scrie în aromână doar volumul de poezii Lilice de la Pind (Flori de la Pind), pe care-l semnează ’’Picurarlu de la Pind’’ (Ciobanul de la Pind).


Volume de poezii publicate în româneşte sunt Zori, Raiana, Pontice. De asemenea, în româneşte publică romanele Dragomir, Armăna, Liliana, Fecioara, Genii Rele, Mizerabilii noştri, Psihologia socială povestirile Anecdote, Snoave, Medgee, Baba Sand, La Bacalaureat, piesele de teatru Asasinarea lui Ştefan Mihăileanu: Dramă originală în 4 acte şi 6 tablouri, Acropolis:Episod naţional al înfrăţirei greco-române: Într-un act, Drama de la Cafeneaua Macedonia, comedia Duelul, autobiografia Icoane de viaţă, note de călătorie Tropaeum Traiani şi Constantinopolul Semilunei: cu 28 de ilustraţiuni în text, cărţile Cauzele scăderei sentimentului religios şi adventismul : În atenţia Sfântului Sinod, Ion Bănescu, fost primar al oraşului Constanţa, Istoricul oraşului Constanţa. A publicat şi numeroase articole de interes cotidian: Biografia mea : Pentru urmaşii şi prietenii ce s'or interesade acel ce va fi dus de veci dintre ei; O polemică interesantă între Petre Grigorescu şi Petre Vulcan, Oameni şi lucruri din Dobrogea (Note şi impresii); Te-am aşteptat : [poezie; Virgil P. Andronescu : profesor, directorul Liceului Particular din Constanţ; Evoluţiune şi regres social în Dobroge, Discurs rostit la înmormântarea lui I. Bănesc, Evoluţiune şi regres social în Dobrogea.


Încă de la sosirea în poarta maritimă a ţării înfiinţează ’’Cercul literar Ovidiu’’, care editează revista ’’Ovidiu’’, ’’prima revistă literară dobrogeană’’ aşa cum o numea el.


În această revistă au publicat articole pe probleme aromâne, dar în română, scriitorii aromâni George Murnu, I. Papaghagi, dr. Şunda, Mia Adam (născută Tacit), Nicolae Batzaria etc. În revistă prezintă romanul Armăna, operă în care descrie caracterul, viaţa, obiceiurile, lupta pentru supravieţuirea limbii a aromânillor din Târnova. De asemenea, în 1903 publică articolul Patriotism artificial, în care critica politica externă românească pentru faptul de a nu fi ajutat revolta aromânilor din Cruşova conduşi de Pitu Guli împotriva stăpânirii otomane.


În 1900 a editat Almanahul Macedo-Român.


La 8 septembrie 1898 înfiinţează biblioteca publică din Constanţa, iar în 1906 editează primul Album Naţional al Dobrogei: 1866-1877-1906, iar în 1914 fondează revista "România de la mare".Îndeplineşte funcţiile de director al "Revistei poporului" şi secretar al Ligii Culturale. Colaborează la 20 de reviste şi ziare: "Familia", "Revista idealistă", "Adevarul", "Dimineaţa", "Lumea nouă", "Epoca', ‘’Dreptatea", "Peninsula Balcanică", "Tribuna Dobrogei", "Românul de la Pind", "Curierul Olteniei", "Poporul","Lumina". În mai 1916 fondează asociaţia ziariştilor constănţeni.


Încetează din viaţă la 4 februarie 1922.


SURSE

***, Petru Vulcan, Personalităţi dobrogene, Biblioteca Judeţeană Constanţa, http://www.biblioteca.ct.ro/personalitati_dobrogene/petru_vulcan.htm

Lascu Stoica, Petru Vulcan-animator al vieţii spirituale din Dobrogea, ‘’România de la Mare’’, nr 2, 1992, p. 16-17

Vulcan Petru, Armăna, Transpuniri:Dina Cuvata, editura Cartea Aromână, New York, SUA, pp.XII-XIII

 

În anul 1992 Tipografia Universităţii Bucureşti publica lucrarea Texte aromâne din comuna Nea-Zoi , jud. Tricala (Grecia).


Lucrarea fusese discutată în cadrul Catedrei de limba română a Facultăţii de litere şi este destinată studenţilor din anii II – III din facultăţile cu profil filologic.


Cele 54 de pagini ale lucrării includ:

  • Notă asupra volumului
  • Precizări preliminare:

1.Date asupra comunei şi a locuitorilor ei

2. Date asupra subiecţilor şi a anchetei

3. Date asupra graiului din Nea-Zoi

  • Transcrierea fonetică
  • Texte

Conform Notei redactate în decembrie 1989 de conf. dr. Liliana Ionescu Ruxăndoiu, textele au fost culese de absolventa Maria Kokka în comuna sa natală. Ele au fost anexate lucrării de diplomă cu tema Observaţii asupra schimbărilor la nivelul vocabularului în graiul aromânesc din comuna Nea-Zoi (jud. Tricala, Grecia), susţinută în ianuarie 1988 sub îndrumarea L. I. R.. Textele au fost înregistrate pe casete în august 1986 – septembrie 1987 şi au fost transcrise fonetic conform sistemului utilizat în lucrările de dialectologie sud-dunăreană, în prelucrarea materialului studenta beneficiind de suportul conf. dr. Matilda Caragiu Marioţeanu. Importanţa textelor era dată de faptul că reflectau aspectul contemporan al aromânei vorbite într-o zonă care nu se afla sub influenţa românei şi că aduceau la zi materialul didactic dialectologic care folosea încă antologiile lui Pericle Papahagi din 1900 şi 1905. Textele au fost ordonate în funcţie de informatori şi li s-au ataşat glose pentru împrumuturile din neogreacă.


Datele asupra subiecţilor şi anchetei arată că textele au fost obţinute de la 16 subiecţi. Subiecţii I – XIII aparţineau la trei familii: KOKKAS (rude din partea tatălui autoarei), ROSSIOS (rude din partea mamei autoarei) şi KOLIŢAS, în timp ce subiecţii XIV –XVI aparţineau familiilor BABANI, GIANIS şi PAILA. Subiecţii erau reprezentativi pentru 3 generaţii: părinţi, copii şi nepoţi. Textele conţin relatări pe trei teme: o zi petrecută acasă, o zi petrecută în oraş (lucru, şcoală) şi întâmplări, bătrânilor cerându-li-se şi povestirea unui basm.


Datele asupra graiului din Nea Zoi arată că graiul textelor are un caracter mixt: atât fărşerot originar, cât şi pindean şi grămostean. Vocabularul folosit indică faptul că (î), absent din graiul fărşerot, apare ca rezultat al închiderii unui (ă) neaccentuat (fîţemu), dar în poziţie nazală este prezent (căni). Ca şi în graiul fărşerot, (u) final este asilabic. Spre deosebire de graiul fărşerot, apare închiderea vocalelor neaccentuate de apertură medie prin trecerea lui (e) la (i) în (triţea) şi (o) la (u) în (upurii ’’opării’’). În consonantism se observă prezenţa fricativelor împrumutate din greacă (θ, δ, γ), explicabilă prin bilingvism şi reducerea unor grupuri consonantice la o consoană simplă (leami ‘’lemne’’). Există de asemenea un aspect comun al graiului fărşerot cu meglenoromâna: palatalizarea labialei (f) cu dispariţia acestei consoane (s-ibî), faţă de (s-h’ibî) în celelalte graiuri aromâne. Litera (u) apare ca marcă a formei articulate la singularul masculinelor şi neutrelor nu numai la cazurile nominative şi acuzativ, ci şi la genitive şi dativ (Al lupu i dzîţea lali Cola – ‘’Lupului îi zicea unchiul Cola’’), aspect regăsit în Liturghierul aromânesc din secolul XVIII. Puternica influenţă neogreacă în lexic este explicată prin ‘’contextul geografico-politic’’ în care este folosit graiul.

 

Transcrierea fonetică:

á, é, ó, í, ú (vocale accentuate)

- ĭ, - ŭ (vocale finale asilabice)

Ќ, ģ (occlusive paletale)

ľ, ń (sonantele lichidă şi nazală înmuiate)

h’ (fricative paletală rezultată din paletalizarea lui f)

θ, δ, γ (fricativele împrumutate din limba greacă)

ç (africata dental sonoră)

ĉ, ĝ (africatele prepalatale)

 

 

Cele 36 de texte revin subiecţilor astfel: I / 1 -2, II / 3, III / 4-5, IV / 6-9, V / 10, VI / 11, VII / 12, VIII / 13-15, IX / 16-17, X / 18-21, XI / 22-24, XII / 25-27, XIII / 28-30, XIV / 31-34, XV / 35, XVI / 36.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nasta Atanasie (editor) - Ecou de cîntec aromânesc / 1985

În 1985 apărea la editura Litera din Bucureşti antologia Ecou de cîntec aromânesc, realizată de Atanasie Nasta. Pe ultima pagină se preciza: ‘’lucrare apărută în regia autorului’’. A. N. semna şi Cuvîntul înainte, Nota şi ‘’portretele’’ poeţilor selectaţi, Postfaţa fiind semnată de Valeriu Rus.


În ‘’Cuvânt înainte’’, editorul începe prin a remarca faptul că ‘’Dintre toate dialectele graiului românesc, cel aromân îşi dovedeşte şi în prezent vitalitatea şi dîrzenia în a supravieţui.’’ În aceste sens, este citat marele filolog român Alexandru Philippide, care explica ‘’atîta vigoare’’ prin faptul că deşi aromânii au fost înconjuraţi de ‘’străini mulţi şi influenţi’’, ei au format ‘’un bloc numeros şi compact’’ la care ‘’limba şi cultura specific românească să fi prins cele mai adânci rădăcini’’.


A.N. explică vitalitatea lor şi prin tradiţia cântecelor specific, cu o ‘’linie melodică de origine orfeică’’.


Filologul german Gustav Weigand (1893) şi colegul său aromân Tache Papahagi (1922) constatau că în cazul aromânilor <Poeziile sunt aproape fără excepţie destinate cântecului> şi,respectiv, că poeziile poartă denumirea de ‘’cîntece’’.


Specificul acestor cântece, acompaniate doar de fluier şi cimpoi, s-a păstrat datorită faptului că ‘’nu convertesc muzical decât o anumită formă prozodică, în care predomină riguros ritmul pentru armonizarea polifoniei’’. Poezia este cântată de doi solişti susţinuţi prin ison de un numeros grup vocal, lirismului melodic dându-i-se prioritate în detrimentul fondului narativ al poeziei. ‘’Poetizarea obiceiurilor, cenzura morală şi simţul estetic au creat o lirică pastorală şi erotică deosebită, tradiţionalizând o moştenire traco-ilirică autentică’’, considera editorul.


În privinţa ritmului, T.P. observa: <Ca şi la daco-români şi aromânii au cunoscut un singur fel de vers şi anume trohaicul de două lungimi de 5-6 silabe şi 7-8 silabe>.


A.N. aprecia că unele aspectele pur estetice din imagini, comparaţii şi metafore din lirica populară aromână sunt la nivelul literaturii române şi universale: ‘’s-mistica noaptea cu dzua’’ (se amesteca noaptea cu ziua).


Apoi, în a doua jumătate a secolului XIX , ’’dialectul şi-a făurit o expresie cultă lirică şi epică de prestigiu’’ prin operele lui Mihail Nicolescu, Constantin Belimace, George Murnu, Nuşi Tuliu, Marcu Beza, Nicolae Batzaria, Leon Boga, Zicu Araia, George Perdichi.


Urmaşii acestor pionieri ‘’omagiază trecutul, închinându-i această modestă antologie, pornită dintr-o conştiinţă moral-patriotică, pentru a nu se aşterne ingratitudinea şi uitarea peste idealul lor de frumos şi poezie’’.


Prin îmbogăţirea vocabularului cu neologisme din ‘’poezia cultă naţională’’, ‘’poezia dialectală’’ a ajuns să cuprindă toate genurile de poezie. În acest sens este citat traducătorul homerid G. Murnu: <Dialectul posedă calităţi remarcabile, o tonalitate viguroasă, original de o profundă rezonanţă interioară>. Un   exemplu este sonetul său Tră Armăname (Pentru aromâni).


A.N. concluzionează că ’’poeţii dialectali contemporani se remarcă printr-o poezie în care reflecţia şi erotismul îmbracă o formă şi tonalitate influenţate de poezia naţională, fără ştirbirea originalităţii lor condiţionată de circumstanţe sociologice specifice’’. Ei au în comun ’’nostalgia plaiurilor natale, motivul mioritic, sentimentul originii şi al necesităţii luptei pentru păstrarea nealterată a structurii etnice.’’

 

În ’’Notă’’, A. N. explică adoptarea ortografiilor propuse de T.P. în 1922 şi de G.M. în 1931 prin lipsa unor norme oficiale şi prin ’’lipsa unui consens al filologilor dialectali’’. El preciza că în funcţie de ortografia adoptată de poeţii antologaţi, aceştia ’’şi-au făurit ritmul şi rima’’, fără a influenţa lectura poeziilor, deoarece ’’deosebirile nu sînt esenţiale’’.


Folosirea alfabetului latin a fost îndreptăţită, în opinia lui A.N., de tendinţele din scrierile lui Gheorghe Constantin Roja (1809, Budapesta) şi Mihail Boiagi (1813, Viena), împrumuturile din vocabularul grecesc fiind ulterioare ’’formării graiului românesc comun’’, care le-a asimilat.


Editorul îl citează pe Mihai Eminescu ’’în ceea ce priveşte rolul scrisului în dialect’’: <Limba română de aceea s-a depărtat şi s-a muiat aşa de tare pentru că aşa de lungă vreme nu a fost scrisă. CONSISTENŢA unei limbi începe cu scrierea ei.>


A.N. precizează că ’’Pentru facilitarea receptării valorii artistice, la unii poeţi am alăturat transpuneri în limba literară (română – n.n.)’’. De asemenea, ’’s-a impus folosirea unui glosar numai la poeziile în dialectul meglenit’’, iar ’’pentru unele cuvinte specifice din dialectul aromân, cititorul are la dispoziţie dicţionarul acestui dialect, opera lui Tache Papahagi.’’


În final, editorul îşi exprimă mulţumirea pentru faptul că ’’greutăţile materiale întâmpinate sînt recompensate de împlinirea unei îndatoriri faţă de unii înaintaşi care nu şi-au putut tipări frământările poetice’’.

 

Antologia cuprinde portrete şi creaţii a zece poeţi: Mihail Nicolescu (1835-1865) (3), Vasile Muşi (1895-1961) (5), Nicolae Babu (1901-1967) (6), Nicolae Caraiscu (1911-1969) (5), Theodor Minda (1911-1982) (7), Dumitru Pariza (1908-?) (7), Constantin Colimitra (1910-2001) (9), Atanasie Nasta (1912-1996) (12), Nicolae Caratana (1914-1992) (10), Costa Guli (1916-1985) (10), Chira Iorgoveanu (1948-) (9).

 

În postfaţă scrisă în septembrie 1984, V.R. observa ca ’’evident’’ faptul că în ultimele decenii aromânii ’’participă cu o ambiţie generoasă la viaţa ştiinţifică şi culturală generală românească’’ din România, ţările balcanice ’’în care trăiesc de secole’’ sau în alte ţări ’’unde i-a dus nestinsa lor sete de peregrinări, hrănită de drumurile de transhumanţă de odinioară’’.


În acest sens, sunt menţionate numele unor ’’distinse personalităţi’’ ale ştiinţei şi culturii româneşti: George Murnu, Elie Carafoli, Athanasie Joja, Th. Capidan, Pericle Papahagi, Valeriu Papahagi, Tache Papahagi, Toma Caragiu etc.


În particular este amintită şi editarea postumă a unor lucrări ale ’’eruditului’’ profesor al universităţii bucureştene Tache Papahagi, ’’unul dintre cei mai distinşi’’ elevi ai lui Ovid Densuşianu: Micul dicţionar folcloric (Minerva, 1979) şi volumele IV şi V din ’’Biblioteca naţională a aromânilor’’.


De asemenea, este menţionată activitatea Studioului de istorie şi literatură dialectală ’’George Murnu’’ de pe lângă Casa de cultură a sectorului 1 Bucureşti, condusă cu ’’pasiune, competenţă şi aleasă discreţie’’ de A.N. Acesta a avut ’’fericita idee’’ de a alcătui acest ’’florilegiu’’ de poezie aromânească din producţia literară a Studioului.


V.R. încheie subliniind că ’’POEZIA a fost una dintre cele mai durabile şi frumoase CETĂŢI ale românismului, prin care ne-am afirmat între popoarele lumii şi în constelaţia culturii şi civilizaţiei universale’’.

 

 

SURSE:

Nasta Atanasie (editor), Ecou de cîntec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 144 p.

Murnu George, Bair di cântic Armânescu, 1931, p. 6.

Papahagi Tache, Antologie aromânească

Papahagi Tache, Poezia lirică populară, E.P.L., 1967, p. 460.

Philippide Alexandru, Originea Românilor, vol. II, p. 564.

Weigand Gustav, Die Aromunen, Leipzig, 1894, vol. I, p. XII.

Tache Caciona s-a născut în 1885 la Avdela, actualmente în Grecia.


A studiat la liceul românesc din Bitolia (Monastir), din Macedonia otomană. Apoi a absolvit cursurile Şcolil de Agricultură ''Herăstrău'' din Bucureşti, obţinînd titlul de inginer agronom în 1910.


A emigrat o perioadă în America şi în 1922 era administrator de moşie.


A încetat din viaţă în 1971 în comuna natală.

Maramureşul istoric datorează mult unui savant de origine aromână, Tache Papahagi, prin publicarea în 1925 a studiului fundamental “Graiul şi folclorul Maramureşului”, teza lui de doctorat. A rămas una dintre monografiile model, clasice în dialectologia românească şi o lucrare de referinţă asupra uneia dintre cele mai interesante graiuri daco-româneşti. Cu un trecut atît de semificativ pentru istorica politică şi culturală a românilor de pretutindeni. Asta o spun savanţii. Eu m-am aplecat asupra cercetării de teren pe care Tache Papahagi a făcut-o în condiţii grele, deplasîndu-se pe jos aproape în toate satele maramureşene. A făcut şase călătorii în Maramureşul istoric, însumînd 115 zile. A fost găzduit la preoţi şi protopopi, la dascăli de ţară, dar şi la directorul Şcolii Normale din Sighet, Dumitru Simon. Sînt amintiţi în prefaţa lucrării nume ospitaliere: Balea din Săpînţa, Coman din Moisei, Dragoş din Vad, Timiş din Borşa. Prezentarea istorică şi geografică a Maramureşului, numeroasele texte redate într-o transcriere riguroasă, date privind toponimia şi onomastica, muzica maramureşeană, precum şi glosarul care însoţeşte monografia constituie documente de mare preţ, reflectă puterea creatoare a maramureşenilor. Cercetătorul, ajuns în Maramureş imediat după Marea Unire, va înregistra o seamă de fenomene sociale şi naţionale, din acea perioadă, într-o provincie românească etalon de la marginea ţării.
Cercetarea Maramureşului istoric îi oferă lui Tache Papahagi posibilitatea să sublinieze în mai multe rînduri afinităţi şi concordanţe între românitatea nord şi sud dunăreană.
Maramureşanca, spune eruditul profesor, face ţesături, cum sînt cergile, care prezintă mare asemănare cu cergile pe care le ţes femeile aromâne din munţii Pindului.
E locul să spun că Tache Papahagi s-a născut în 1892 în Avdela, Pind şi s-a stins din viaţă în 1977 la Bucureşti. Cu o biografie ştiinţifică impresionantă, avîndu-l ca mentor pe Ovid Densuşianu, rămîne primul savant care priveşte Maramureşul printr-o lentilă ştiinţifică. M-am întrebat de ce a ales Maramureşul istoric ca teren de studiu? Multe răspunsuri am avea, dar unul mi se pare convingător: descoperirea unui ţinut cu rezonanţă istorică, unde s-au conservat date esenţiale ale poporului român. Savantul era îngrijorat de soarta aromânilor. Credea că secolul care s-a încheiat va fi secolul stingerii aromînilor, a graiului acestei populaţii romanice care a îndeplinit misiuni în evoluţia generală a popoarelor balcanice. Se pare că emeritului profesor nu i s-a adeverit neliniştea deoarece limbile şi dialectele dispun de o mare forţă de rezistenţă în istorie.
Tache Papahagi rămîne un aromân pentru Maramureş.


SURSA

Anca Goja, Un aromân pentru Maramureş, ''Graiul'', Baia Mare, 23 august 2010

Reeditată sub îngrijirea profesorului Tudor Nedelcea, Antologia aromânească, realizată de către etnograful Tache Papahagi în anul 1922, continuă seria colecţiilor de carte din ciclul „ Românii uitaţi” , colecţie editată de Fundaţia Scrisul Românesc din Craiova, şi premiată de către Asociaţia Română pentru Patrimoniu. Prin specificul activităţilor întreprinse, fundaţia condusă de către Tudor Nedelcea, contribuie la răspândirea fenomenului cultural românesc în rândul comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării. Preocupările etnografice, etnologice, lingvistice şi istorice ale cercetătorilor români din secolele XIX şi XX s-au concretizat într-un bogat şi reprezentativ material ştiinţific despre comunităţile româneşti existente în Peninsula Balcanică, aducând totodată în atenţia autorităţilor române, dar şi a publicului larg, informaţii inedite despre modul de viaţă, ocupaţii, tradiţii şi obiceiuri, precum şi relaţiile acestora cu autorităţile locale din zonele locuite de ei.

Odată cu trecerea timpului, aceste lucrări inedite au intrat într-un con de umbră, generaţiile actuale de români care vieţuiesc peste hotarele ţării (de la aromâni, meglenoromâni, basarabeni, istroromâni etc.) neavând privilegiul de a intra în contact cu primele ediţii ale acestor opere, iniţiativa Fundaţiei Scrisul Românesc de a reedita şi distribui gratuit, aceste capodopere printre conaţionali este una laudativă.

În prefaţa ediţiei din 2008, Marian Munteanu subliniază nevoia actuală de reîntoarcere la „trecutul şi tradiţiile tuturor ariilor etno-culturale europene”, în această diversitate culturală a spaţiului european, mai ales în contextul prezent de alterare a valorilor culturale şi spirituale. Marian Munteanu conturează în doar câteva pagini imaginea atât de complexă a etnologului, etnografului şi lingvistului Tache Papahagi, punctând cele mai importante aspecte ale activităţilor sale ştiinţifice. Antologia aromânească este după cum spune şi Marian Munteanu „un ghid preţios pus la îndemâna tuturor aromânilor, care vor găsi aici, peste timp, răspunsuri, confirmări şi reazem intelectual şi sufletesc în căutările şi frământările lor cu privire la propria identitate”1.

Antologia are o structură complexă, cuprinzând: Cuvinte pentru aromâni (scrise în aromână), Prefaţa, Introducerea cât şi capitolele despre Literatura poporană ( care cuprinde proverbe, ghicitori, poezii lirice balade şi legende, snoave, tradiţii şi basme, dar şi trei balade daco-române), Literatura cultă ( în care sunt prezentate poezii şi povestiri ale unor scriitori aromâni precum: Zicu A. Araia, Nicolae Batzaria, Constantin Belimace, Macu Beza, Tache Caciona, George Ceara etc. şi Muzica poporană aromânească. Glosarul din finalul antologiei a fost gândit astfel încât, străinii care nu sunt familiarizat cu acest dialect să poată descifra singuri tainele literaturii aromâne, fiecare cuvânt fiind tradus în limba franceză.

********

Reeditarea unor asemenea lucrări de o valoare inestimabilă pentru românii din Peninsula Balcanică este dovada vie a unui patrimoniu cultural moştenit care trebuie popularizat prin diferite mijloace, astfel încât să fie cunoscut şi transmis mai departe de fiecare nouă generaţie. Imperativul reeditării acestor lucrări apare cu atât mai evident , cu cât în contextul unei discuţii cu argumente istorice ample, situaţi românilor din afara graniţelor să poată fi, analizată, în lumina obiectivităţii faptelor care au fost.

Elena Ramona Potoroacă,

Muzeograf CNM „ASTRA” Sibiu

1 Problema raporturilor politice şi culturale ale aromânilor din Balcani a constituit o etenă provocare pentru istoria procesului de emancipare politică, a românilor din Peninsula Balcanică, (începând cu secolul al XIX-lea) Albaniei, Bulgariei şi Greciei.


SURSA

Elena Ramona Potoroacă, Tache Papahagi, Antologie aromânească, ''Unşpe'', http://www.unspe.com/Unspe/articole/traditii-istroromane-trecut-si-prezent/tache-papahagi-antologie-romaneasca



Matilda Caragiu s-a născut în 1927 în localitatea Hrupişti / Aryos Orestikon din Macedonia grecească.


A fost sora celebrului actor Toma Caragiu.


În 1928 familia a fost colonizată în satul Sârsânlar din Cadrilater, sudul Dobrogei, azi în Bulgaria.


Şcoala primară o face în Sârsânlar, iar studiile liceale le-a urmat la Silistra (Durostor/Cadrilater, România), Bacău şi Ploieşti. Apoi a absolvit în 1951 cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română (agenţia Mediafax) sau Litere şi Filosofie (saitul ‘’Poezia armănească’’) a Universităţii Bucureşti. În 1967 şi-a luat doctoratul cu lucrarea Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie structural.


Cariera de cadru didactic universitar la Facultatea de Litere o începe ca asistent la Secţia de dialectologie a profesorului aromân Tache Papahagi, urcând în ierarhie până la gradul de profesor univesitar. A susţinut cursuri şi seminarii de istoria limbii române, gramatică istorică, dialectologie generală şi română (nord şi sud-dunăreană), limba română contemporană şi limba română pentru străini. De asemenea, a fost profesor invitat la universităţi din Salzburg (Austria) şi Frankfurt am Main (Germania). A colaborat la realizarea a trei manuale destinate învăţării limbii române de către străini. De asemenea, în 2005 a publicat la editura Academiei un Manual de aromână. Carti tră înviţari armâneaşti.


Activitatea de cercetător s-a materializat cu studii ca: Liturghier aromânesc – un manuscris anonym, distins cu premiul Ministerului Educaţiei pentru editarea celui mai vechi text bisericesc în limba aromână, Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie aromână, Compendiu de dialectologie română, distins cu premiul "Timotei Cipariu" al Academiei Române. De asemenea, a colaborat la la tratatul de Istorie a limbii române şi Crestomaţia romanică. În 1997 a publicat la editura Enciclopedică din Bucureşti monumentala lucrare Dicţionar aromân (macedo-vlah) DOARO. A-D. Comparativ (român literar-aromân), contextual, normativ şi modern.


Şi-a publicat credoul său despre aromâni şi aromână Dodecalog al aromânilor sau 12 adevăruri incontestabile, istorice şi actuale asupra aromânilor şi asupra limbii lor în: revista ‘’România literară’’, nr. 33/1993; într-un volum cu versiuni franţuzeşti şi englezeşti la editura Sammarina din Constanţa în 1996; în volumul colectiv Aromânii – istorie, limbă – destin la editura Fundaţiei Culturale Române în 1996; în Dicţionarul aromân din 1997; în franceză în ‘’MicRomania’’, 3/1998, Belgia.


Ca scriitor a publicat volume de basme şi povestiri pentru copii şi două cărţi de poezii aromâne: Stihuri armâneşti. Di nuntru şi-di nafoarâ / Stihuri aromâne. Din năuntru şi din afară (1994) şi Neuri/ Zăpezi/ Neiges. 13 Poemi/Poeme/Poemes (2002). Primul volum de versuri a apărut şi în Belgia, la Charleroi, în 1999. Cele două cărţi de poezii sunt postate pe Internet pe saitul ‘’Bibliotecii Culturii Aromâne’’ şi sunt înregistrate în secţiunea Literatură a saitului meu. Primul volum de versuri este postat pe Internet şi pe saitul ‘’Scribd’’, iar pe saitul ‘’Poezia armănească’’ sunt postate poeziile Bisearica a mea şi Oara a-nsirăril’ei. În memoria fratelui Toma a publicat în 2003 cartea-album Toma Caragiu – Ipostaze.


A fost aleasă membru corespondent al Academiei Române în 12 noiembrie 1993 şi membru titular în 2004.


Fiica sa, Brânduşa Niro, a fost consultant la ‘’The New Yorker’’.


La momentul decesului, Cristina Bazavan o aprecia pe blogul ei pe M. C.M. ca ‘’lingvist remarcabil’’.


Blogul aromân Zboară niangrâpsiti îi consacră postarea din 31.07.2011, în contextul polemicii cu ‘’makedonarmânj’’.

 


SURSE:

***, Academicianul Matilda Caragiu Marioţeanu a decedat, Mediafax, Bucureşti, 11 martie 2009, http://www.mediafax.ro/cultura-media/academicianul-matilda-caragiu-marioteanu-a-decedat-4040234

***, Matilda Caragiu-Marioţeanu, ’’Poezia armănească’’, 17 decembrie 2007, http://poeziarmaneasca.blogspot.com/2007/12/matilda-caragiu-marioeanu.html

Cristina Bazavan, Matilda Caragiu Marioţeanu, ’’Blogul Cristinei Bazavan’’, 14 March 2009, http://bazavan.tabu.ro/2009/03/14/matilda-caragiu-marioteanu/

Isabela Papazicu, Scrisoare deschisă pentru deschiderea creierelor, ’’Zboară niangrâpsiti’’, 31.07.2011, http://daimadeadun.wordpress.com/tag/matilda-caragiu-marioteanu/

Scriitoarea Elis Râpeanu, cadru universitar, renumit filolog al plaiurilor noastre, propune la Editura Tipo-Man, o piesă de rezistenţă în scrierile domniei sale, care îmbină memorialistica unui om preocupat de cultură cu documentarea ştiinţifică. Volumul „Umanistul Valeriu Papahagi şi studiile sale privind trecutul aromânilor” este o declaraţie de dragoste şi recunoştinţă pentru cel care i-a fost magister, sfătuitor şi părinte spiritual timp de 20 de ani.
Valeriu Papahagi provine dintr-o familie de elită a intelectualităţii româneşti, din care au făcut parte Nicolae, Pericle, Tache, Emil, Emil George, Marian, Adrian, Toni, Lambardache, Constantin Dorin, toţi purtând ilustrul nume Papahagi. Valeriu Papahagi s-a născut în sudul Dunării, la Avdela, în jurul anului 1906, purtând cu el dragostea pentru tradiţia strămoşească. A copilărit la Istambul, alături de fratele său, Emil George, unde tatăl a fost directorul internatului universitar românesc. Cei doi fraţi urmează Şcoala franceză a călugărilor iezuiţi, iar din primăvara anului 1919, când familia se stabileşte la Bucureşti, Valeriu va urma Liceul „Spiru Haret”, iar mai apoi Facultatea de Litere şi Filozofie, unde-l are ca profesor pe savantul Nicolae Iorga, cel care-l va recomanda şi pentru o brusă la Şcoala Românească din Franţa. Îşi dă doctoratul cu academicianul Constantin Rădulescu Motru, iar între anii 1940-46 predă limba română la Universitatea din Madrid. Revenit în ţară, predă portugheza la Universitatea din Bucureşti, iar mai apoi limba spaniolă. Se stinge din viaţă în vara anului 1983, în urma sa rămânând o activitate bogată, ceea ce-l recomandă ca unul dintre marii filologi ai ţării.
Scriitoarea Elis Râpeanu conturează, pas cu pas, frumuseţea spirituală a înaintaşului nostru, care s-a dăruit nu numai şcolii şi cercetării, caracterizată de rigurozitate ştiinţifică, de afirmaţii bazate pe documente, ci s-a dăruit cu generozitate tuturor celor care doreau să-l consulte în vreo problemă, să înveţe limbi romanice, să se perfecţioneze în greacă sau latină. Pentru autoarea acestei cărţi, Valeriu Papahagi rămâne un profesor model, de la care păstrează cu sfinţenie şi câteva lucruri personale, ceşti de porţelan fin, o statuetă cu un grec şi lupa de citit. Valeriu Papagahi le preda studenţilor într-un stil aparte, plimbându-i prin întreaga cultură şi istorie europeană, prin aria romanică, subliniind mereu contribuţia pe multiple planuri a cunoaşterii a unei limbi străine în dezvoltarea personalităţii. La întâlnirile în biroul de la universitate, profesorul Papahagi îi arăta tinerei profesoare Elis Râpeanu cele şapte scrisori, olografe, primite de la Nicolae Iorga, prin care-i solicita şi îi dădea indicaţii privind consultarea unor materiale în diverse biblioteci, precum şi 500 pagini scrise, cuprinzând istoria aromânilor.
Monografia cuprinde o serie de ilustraţii inserate pentru prima dată într-o carte, care zugrăvesc chipurile unor oameni falnici, precum şi poezii şi studii care au legătură cu Valeriu Papahagi, cel care a contribuit la istoria aromânilor, punând în valoare rolul jucat, în secolele trecute, de aceştia în viaţa culturală a Europei. Prin acest studiu, Elis Râpeanu ne readuce în atenţie personalitatea marcantă al lui Valeriu Papahagi, care avea o capacitate de a se dărui culturii extraordinară, fiind aşezat în rândul savanţilor care şi-au urmat drumul cu bucuria de a fi român, cu trăirea adâncă a fiecărui sentiment care înnobilează sufletul.


SURSA

Menuţ Maximinian, Umanistul Valeriu Papahagi, ''Răsunetul'', Bistriţa, 09.09.2010, http://www.rasunetul.ro/umanistul-valeriu-papahagi


Papahagi Tache - Mic dicţionar folkloric / 1979

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 10:27

În 1979 editura Minerva din Bucureşti publica postum Mic dicţionar fokloric, lucrare a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Avdela/Grecia - 1977 Bucureşti/România).

Notele şi Prefaţa ediţiei, subîntitulată Spicuiri folklorice şi etnografice comparate, aparţin filologului Valeriu Rusu (1935-2008).

Cartea este structurată astfel: Prefaţă (V-XV), Notă asupra ediţiei (XVI-XVII), Lista abrevierilor (XVIII-XXXV), Introducere (3-34), Dicţionarul propriu-zis (35-500), Note (501-540 şi Cuprins (541-546).


 

În Notă asupra ediţiei  (aprilie 1978) se precizează că în linii mari redactarea lucrării era încheiată în 1947, când T. P. publică Din Mic dicţionar folkloric. Pentru ediţia din 1979 a fost folosită varianta ultimă din cele două manuscrise lăsate de autor. Deşi ordinea articolelor a fost în principiu alfabetică, au existat şi excepţii: Cerbul şi Ciocîrlia plasate la sfârşitul literei C. Au fost păstrate unele particularităţii ale limbii epocii în care a fost redactat manuscrisul: folklo, pîne, coaje, genuchi, păiajen, naturei, vieţei, cari, ofer, sufer. V.R. concluziona în finalul Notei asupra ediţiei: ''Publicarea - postumă - a acestei lucrări fundamentale a folcloristicii noastre va însemna, sperăm, un act de cultură capabil să stimuleze cercetările într-un domeniu cu perspective atît de largi, cuprins între datele certe ale terenului focloric, etnografic şi dialectal şi interpretarea simbolurilor, a miturilor şi a ritualurilor populare, ambele, faţete dintre cele mai semnificative şi mai profunde ale creativităţii româneşti''.

 

Conform unei note de subsol, lista cu cele peste 450 de lucrări abreviate folosite de T.P. a fost realizată de V. R. pe baza lucrărilor şi cataloagelor din biblioteca autorului.

 

 Introducerea autorului cuprinde următoarele 10 subcapitole: 1. Folklor şi etnografie; 2. Folklor; 3. Definiţia şi domeniul folklorului; 4. Folklorul şi sufletul; 5. Elasticitatea folklorică; 6. Universalitatea folklorică; 7. Versimilitatea fondului folcloric; 8. Origini folklorice; 9. Folkor şi limbă; 10. Culegerea şi sistematizarea materialului folkloric.

 

Dicţionarul propriu zis cuprinde următoarele 101 articole: Albina, Alegoria, Amuleta, Animalul, Anul nou, Apa, Aprilie, Arborele, Argeii, Ariciul, Arma şi Asinul; Barba, Bătrînele la măritat, Boboteaza, Boul şi Bufniţa; Calea laptelui, Calendarul (de ceapă), Calul, Capra, carul-mare, Căsătoria, Cînele, Cînepa, Cîntul, Clopotul, Coada, Cocoşul, Colindul, Corbul, Cornul, Crăciunul, Croitorul şi ucenicul, Cucul, Cucuvaia, Curcubeul, Cuţitul, Cuvinte figurativ-imitative, Cerbul şi Ciocîrlia; De-a poarca, Dintele, Distribuirea pămîntului şi Dracul; Femeia, Floarea-soarelui, Focul, Fumul, Furca şi fusul, Furtul; Găina, Genuchiul, Ghioni*Ghionoaia şi Grindina; Iarba fiarelor; Judecata originală; Leneşul, Luceafărul, Lumînarea, Luna, Lunile, Lupercalia şi Lupul; Martie, Medicină empirică, Mielul, Minciuna, Muma-păduriei şi Muntele; Neaua, Nuca*Nucul şi Nuntă de vieţuitoare; Ochiul; Păiajenul, Păstorul, Ploaia, Pluguşorul, Preotul, Prostul  şi Pui din ouă fierte; Rîndunica; Scara, Scuipatul, Sînzienele, Soarele, Steaua, Strănutul şi Surdul; Şearpele şi Şodron; Cel mai tare, Testamentul, Tributul şi Tunetul; Unde e...?, Urechea, Urina şi Ursul; Visul amăgitor; Zilele săptămânii.



În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru publica o antologie de poezie populară aromână, în care a inclus şi lirica păstoritului şi cărvănăritului. Cele 18 poezii din această categorie, cărora le-a ataşat versiuni proprii în româneşte, sunt: Bate cuclu s’puil’li tuţ (Cîntă cucul, păsări multe), Tu-albi ş-cu pulasca-n bîrnu (Cu strai alb, cartuşe-n brîu), Tut cu ah, cu suschirare (Tot cu ah şi cu oftări), Ună veară mari,mari (Înt-o vară lungă, lungă), Pi măgulă analtu (Sus pe o colină), Voi, armă’ni di pi nafoară (Voi aromâni din lumea largă), Nic ni-earam şi drac ni-earam (Mic eram,un drac eram), Moi, frîmţeale cundil’iate (Tu, sprîncene-ncondeiate), Ună veară mare,mare (A fost o vară mare, mare), Ma dzîţeţî bobo,bobo (Ci ziceţi bobo, bobo), O,măraţ, măraţ di noi (O, săraci,sărmani di noi), Moartea picurarlui Nica (Moartea ciobanului Nica), Cîntic di Avdela (Cîntec din Avdela), Lea Bachiţa noastră (O, Bachiţa noastră), Lai Ianachi ,s’nu nerdzi la oi (’Nachi, să nu mergi la oi), Negură, nu scoală pulbirile (Neguri, pulberi nu stîrniţi), Cărvănarlu armân vîtîmat de furi (Cărvănarul aromân omorît de furi) şi Cărvănaru mortu-n cărvane (Cărvănar mort în caravană). Titlurile poeziilor sunt reprezentate de primul vers.

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 1 din 3

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required