Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Cronologie » 1881-1890 » Displaying items by tag: 1988
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Neologismele editurii Cartea aromână din SUA

Sâmbătă, 11 Iunie 2011 13:49

Editura considera că problema neologismelor în aromână este una dificilă,dar cum publicarea cărţilor nu putea aştepta realizarea unui acord pe această temă, instituţia a adoptat propriile reguli. Aceste reguli fuseseră prezentate într-o comunicare la cel de al III lea Congres de Limbă şi Cultură Aromână desfăşurat în localitatea germană Freiburg în 20-23 iulie 1993 şi publicate în ’’Rivista di Litiratură shi Studii Armănj’’, tomul II din octombrie 1994. Această comunicare a fost prezentată pe scurt în introducerea la romanul Armăna de Petru Vulcan, publicat de editură în 1996.

În anul 1992 Tipografia Universităţii Bucureşti publica lucrarea Texte aromâne din comuna Nea-Zoi , jud. Tricala (Grecia).


Lucrarea fusese discutată în cadrul Catedrei de limba română a Facultăţii de litere şi este destinată studenţilor din anii II – III din facultăţile cu profil filologic.


Cele 54 de pagini ale lucrării includ:

  • Notă asupra volumului
  • Precizări preliminare:

1.Date asupra comunei şi a locuitorilor ei

2. Date asupra subiecţilor şi a anchetei

3. Date asupra graiului din Nea-Zoi

  • Transcrierea fonetică
  • Texte

Conform Notei redactate în decembrie 1989 de conf. dr. Liliana Ionescu Ruxăndoiu, textele au fost culese de absolventa Maria Kokka în comuna sa natală. Ele au fost anexate lucrării de diplomă cu tema Observaţii asupra schimbărilor la nivelul vocabularului în graiul aromânesc din comuna Nea-Zoi (jud. Tricala, Grecia), susţinută în ianuarie 1988 sub îndrumarea L. I. R.. Textele au fost înregistrate pe casete în august 1986 – septembrie 1987 şi au fost transcrise fonetic conform sistemului utilizat în lucrările de dialectologie sud-dunăreană, în prelucrarea materialului studenta beneficiind de suportul conf. dr. Matilda Caragiu Marioţeanu. Importanţa textelor era dată de faptul că reflectau aspectul contemporan al aromânei vorbite într-o zonă care nu se afla sub influenţa românei şi că aduceau la zi materialul didactic dialectologic care folosea încă antologiile lui Pericle Papahagi din 1900 şi 1905. Textele au fost ordonate în funcţie de informatori şi li s-au ataşat glose pentru împrumuturile din neogreacă.


Datele asupra subiecţilor şi anchetei arată că textele au fost obţinute de la 16 subiecţi. Subiecţii I – XIII aparţineau la trei familii: KOKKAS (rude din partea tatălui autoarei), ROSSIOS (rude din partea mamei autoarei) şi KOLIŢAS, în timp ce subiecţii XIV –XVI aparţineau familiilor BABANI, GIANIS şi PAILA. Subiecţii erau reprezentativi pentru 3 generaţii: părinţi, copii şi nepoţi. Textele conţin relatări pe trei teme: o zi petrecută acasă, o zi petrecută în oraş (lucru, şcoală) şi întâmplări, bătrânilor cerându-li-se şi povestirea unui basm.


Datele asupra graiului din Nea Zoi arată că graiul textelor are un caracter mixt: atât fărşerot originar, cât şi pindean şi grămostean. Vocabularul folosit indică faptul că (î), absent din graiul fărşerot, apare ca rezultat al închiderii unui (ă) neaccentuat (fîţemu), dar în poziţie nazală este prezent (căni). Ca şi în graiul fărşerot, (u) final este asilabic. Spre deosebire de graiul fărşerot, apare închiderea vocalelor neaccentuate de apertură medie prin trecerea lui (e) la (i) în (triţea) şi (o) la (u) în (upurii ’’opării’’). În consonantism se observă prezenţa fricativelor împrumutate din greacă (θ, δ, γ), explicabilă prin bilingvism şi reducerea unor grupuri consonantice la o consoană simplă (leami ‘’lemne’’). Există de asemenea un aspect comun al graiului fărşerot cu meglenoromâna: palatalizarea labialei (f) cu dispariţia acestei consoane (s-ibî), faţă de (s-h’ibî) în celelalte graiuri aromâne. Litera (u) apare ca marcă a formei articulate la singularul masculinelor şi neutrelor nu numai la cazurile nominative şi acuzativ, ci şi la genitive şi dativ (Al lupu i dzîţea lali Cola – ‘’Lupului îi zicea unchiul Cola’’), aspect regăsit în Liturghierul aromânesc din secolul XVIII. Puternica influenţă neogreacă în lexic este explicată prin ‘’contextul geografico-politic’’ în care este folosit graiul.

 

Transcrierea fonetică:

á, é, ó, í, ú (vocale accentuate)

- ĭ, - ŭ (vocale finale asilabice)

Ќ, ģ (occlusive paletale)

ľ, ń (sonantele lichidă şi nazală înmuiate)

h’ (fricative paletală rezultată din paletalizarea lui f)

θ, δ, γ (fricativele împrumutate din limba greacă)

ç (africata dental sonoră)

ĉ, ĝ (africatele prepalatale)

 

 

Cele 36 de texte revin subiecţilor astfel: I / 1 -2, II / 3, III / 4-5, IV / 6-9, V / 10, VI / 11, VII / 12, VIII / 13-15, IX / 16-17, X / 18-21, XI / 22-24, XII / 25-27, XIII / 28-30, XIV / 31-34, XV / 35, XVI / 36.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1996 editura Cartea aromână din SUA publica romanul Armăna a lui Petru Vulcan, în introducerea căruia prezenta ’’Normili di scriari a editurăljei – alfabetlu’’.

 

Pentru editarea cărţilor, această instituţie de cultură se ghida după trei reguli privind: alfabetul, normele de scriere a cuvintelor şi forma standard a cuvântului şi transplantarea neologismelor.

 

Editura a ales alfabetul propus de revista ’’Zborlu a Nostru’’ în numărul 1 din anul II, respectiv 1984. Acest alfabet a fost susţinut şi în Rezoluţia celui de al II lea Congres internaţional de limbă şi cultură aromână, care s-a desfăşurat în perioada 25-28 august 1988 la Universitatea germană Freiburg.

Cu micile modificări ale editurii, acest alfabet se prezintă astfel (câteva sunete au 2 variante):

a, ă, b, c, ch, d (dh), dz, e, f, g (ğ), gh (ğ), h, I, j, k, l, lj (ļ) m,n,nj,(ň), o, p, q, r, s, sh (ş), t (th), ts (ţ), u, v (), w, x, y, z.

 

Litera ă se aude ca românescul ă sau ca românescul î: fărşeroţii au doar sunetul ă, în timp ce pindenii au şi sunetul î.

 

Combinaţiile de litere ce, ci, che şi chi se citesc ca în alfabetul Italian şi cel românesc. În general c se aude ca k, doar când este urmat de vocalele e şi i se aude ca în cuvintele celnic (mare proprietar de oi) şi cicior (picior). De asemenea, combinaţia ch urmată de e şi i se aude k: cheptu (piept) şi chiro (timp) se aud keptu şi kiro. Există şi excepţii în care ch se aude separat în c şi h: mecheme (tribunal) de origine turcească se pronunţă mec-he-me cu accentual pe ultima silabă şi nu me-ke-me. Editura consideră posibilă şi varianta kh în loc de ch, adică mekheme.

 

Combinaţiile de litere ge, gi, ghe şi ghi se citesc de asemenea ca în alfabetele italian şi român. În general g se aude ca în cuvântul găljină (găină). Când este urmat de e şi i, g se aude ca în cuvintele gepi (buzunar) şi gioni (tânăr). Combinaţia gh se aude ca în cuvintele ghelă (tocană) şi ghini (bine), cu câteva excepţii: în gumar (măgar) şi gheatru (doctor), g se aude ca sunetul grecesc ‘’γ –gamma’’.

 

Semnul dz se aude ca în cuvântul budză (buză). Literele d şi t corespund sunetelor latine d şi t, dar în unele cuvinte se pot auzi ca sunetele greceşti ‘’δ-dhelta’’ şi ‘’θ-theta’’. Astfel se simplifică scrierea pentru că aromânii din România şi Macedonia nu cunosc sunetele δ şi θ, iar autorii care ar fi dorit să scrie sunetele greceşti ar fi putut să o facă cu combinaţiile dh şi th. În cărţile publicate de editură se scrie cati (fiecare), timelj (temelie), doară (dar) şi dascal (dascăl), cititorul putând citi cum doreşte. Dacă autorul ar fi dorit în mod expres să se scrie aşa cum se pronunţă, editura se angaja să scrie cathi, thimelj, dhoară, dhascal.Dar erau considerate şi excepţii, combinaţia th pronunţându-se în sunete separate în cuvintele bathava (gratis), fitheauă (vită tânără) şi alithea (adevărat): bat-ha-va, fit-hea-uă şi a-lit-hea.

 

Combinaţiile de litere nj şi lj se aud ca în cuvintele njel (miel) şi ljepur (iepure) şi se pot scrie cu semnele tradiţionale ň şi ļ. Există şi excepţii precum conje, junjulă (garoafă), noljican (mijlociu), hănjar (hanger), hinji, finji (băţ) şi neologismele aranjamentu (aranjament), injectsii (injecţii), cunjunctsii (conjuncţii), în care nj se pronunţă cu sunetele separate n şi j. Editura lua în considerare şi variantele con-gi, giu-giu-lă, nol-gi-can, hăn-gear, hin-gi, fin-gi (existente şi în dicţionarul lui Tache Papahagi) şi neologismele a-ran-gea-mentu , in-gec-tsi-i şi cun-giun-ctsi-i, aşa cum sunetele je şi ji se pronunţă în engleză. În acest sens în dicţionarul lui Papahagi există perechi de cuvinte ca jumitati/giumitati, jurat/giurat, joc/gioc, junami/giunami (tinerime , junatic/giunatic (tinereţe),joni/gioni, junop/giunop (voinicel), judets/giudets, judicat/giudicat, jugastru/giugastru (pom),jugii/giugii (pereche), jujunar/giungiunar (greier), jumbă/giumbă (cucui), jupă/giupă (jupon).

 

Combinaţiile de litere sh şi ts se aud ca în cuvintele shoput (izvor) şi tsină (cină). În cărţile publicate de editură aceste combinaţii se scriu cu semnele româneşti ş şi ţ doar atunci când se transcriu cuvinte româneşti. Excepţiile pentru aceste combinaţii sunt cuvintele arăshirat (răsfirat), ipushisescu (a promite), iposhisi (promisiune), catashisi (sechestru), sholarhiu (liceu), shizmă (schizmă), sheză (legătură), transhumantsă, dishămari, Ghetsimani şi Voshopoli (Moscopole),în care se pronunţă separat: a-răs-hi-rat, i-pus-hi-ses-cu, i-pos-hi-si, ca-tas-hisi, s’ho-lar-lu, s’hiz-mă, s’he-ză, tran-hu-man-tsă, dis-hă-mari, Ghet-si-ma-ni şi Vos-ho –po-li.Uncaz particular era considerat cuvântul bitsi, derivat de la verbul bitsescu /bitisescu (a termina), care se poate pronunţa bi-ţi, bit-si sau bi-ti-si şi pe care editura îl transcria bitisi/bitsi, lăsând pronunţia la alegerea cititorului.

 

Literele g şi v corespund sunetelor latine g şi v, în câteva cazuri auzindu-se ca grecescul ’’ γ’’. Autorii care ar fi dorit să scrie acest sunet puteau să folosească ğ şi . Unii aromâni nu pronunţă γ în cuvinte ca Gramostea, Ghiorghi, vurgar (bulgar), tsigară, , filulughii (filologie), aghi şi în limbile moderne aceste cuvinte prezintă sunetul latin g. Editura a făcut o listă cu cuvintele şi derivatele lor în care v se pronunţă ca γ: vin (avini, avită, vinar,vier, avizmăciunj…),viu (vii, nvii, viatsă, anviari…), vermu (virminos,nvirminire…), aveaspi (veaspi, vespar…), vis (nvisari, nvisedz…), vitsăl (vitsauă…), viptu, vioară, visteari, vinghits, Vizmăciunj (Septembrie), sclavi, călivi. Aceste cuvinte se pot pronunţa şi la plural cu v, dar la singular se pronunţă întotdeauna cu v. În ceea ce priveşte derivatele verbului venire, sunt două situaţii: dacă vi este urmat de nj se pronunţă ca latinul v (vinj, vinjish, vinji, vinjim, vinjit, vinjiră şi vinjită), iar dacă vi este urmat de ni sau n,derivatele se pronunţă cu grecescul γ (vin, vini, vinim, vinits, vină, vineam, vineai, vinea, vineats, vinirim, vinirish,viniri, vinirit, vinu şi vinindalui).

 

Litera x se pronunţă în general ca şi combinaţia cs în cuvintele axescu/acsescu (a fi vrednic,a împlini), alăxescu/alăcsescu (a schimba, a îmbrăca), xeani/cseani (străinătate), iar în câteva cazuri ca gz: exemplu/egzemplu, existu/egzistu.

 

 

 

SURSA

Vulcan Petru, Armăna, transpuniri tu Limba Armănă: Dina Cuvată, editura Cartea Aromână, SUA, 1996, pp.III-VII

 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required