Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: secol
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1985 apărea la editura Cartea Românească din Bucureşti volumul de poezii Ramura de măslin al scriitoarei aromâne Kira Iorgoveanu (1948 N. Bălcescu/Tulcea, România - ).

 

Cele 64 de pagini ale cărţii, pe care am găsit-o în biblioteca vărului meu Cristian Culeţu, cuprind 41 de poezii în română structurate în trei părţi: ’’Ramura de măslin’’, ’’Alexandru’’ şi  ’’Amintiri dintr-un secol bizantin’’.

 

’’Ramura de măslin’’ include 18 poezii: Ramura de măslin (I), Sentimentul străbunilor, Zeul, Ramura de măslin (II), Egeică, Cele trei mări ale sufletului, La anul 1000, Familie, Această pădure, Amintirea copilăriei, Cîteva clipe de fericire, Descîntec, Dacă, Straniul abandon, Nepotrivire, ’’Anna soror...’’, Pustiul ridica dune şi Exodul măslinilor.

 Poeta vede în ramura din măslinul străbun din pământurile strămoşeşti o apărătoare împotriva vicisitudinilor sorţii, ce apar sub forma vorbelor rele sau a animalelor sălbatice: ’’Tăcută, printre atâtea furtuni stîrnite/De vorbele cu limbi ascuţite de viperă,/Trec cu fruntea împodobită/Cu-o ramură din măslinul sădit/De mîna bunicii – la ţărm de Egee, /La marginea de Kavală şi/La marginea de sud/A neamului meu’’ (Ramura de măslin I); ’’Dormeam într-o cîmpie/Fără nici o umbră de arbore./Doar o ramură de măslin/Se odihnea pe pieptul meu./Au venit şerpii veninoşi ai pustiului/M-au privit şi-au plecat./Au venit lupii flămînzi ai codrilor/M-au privit şi-au plecat./Au venit urşii munţilor/M-au privit şi-au plecat./Ramura de măslin/De toate mă apăra’’ (Ramura de măslin II).

De asemenea, exemplul credinţei străbunilor e foarte puternic la K.I.: ’’Străbunii-şi mînă turme şi nalţă la cetăţi/Şi- sabia credinţei firavul trup şi-împlîntă./Credinţa lor mi-e crez şi sentiment etern/Şi amintirea lor în mine plînge, cîntă’’.(Sentimentul străbunilor)

Sentimentul străbunilor revine în Egeică, mare la care este port oraşul grecesc  Kavala al bunicilor: ’’Să-mi înec lacrimile-n/Ochii tăi cei mulţi,/Că nu-l pot auzi pe bunicul/Strigînd din Kavala: <Amarea! Amarea!>’’

Cartea este dedicată surorii Sultana, menţionată în poezia Familie ca având o ’’vorbă tăioasă’’ de care trebuia să asculte. În aceeaşi poezie mai face referire la bunicul păstor, la bunica din Kavala, la mama căreia îi plăceau nunţile, la tatăl căruia îi place oraşul, la fratele Mina ’’dus cu caravana de dor’’şi la nepotul ‚’’mic păcurar’’, care ’’paşte vorbele vechi!’’ şi pe care-l hrăneşte cu ’’basme străvechi’’. Motivul livezii cu măslini revine în această poezie, fiind subiectul visului celeilalte bunici şi locul în care poeta visează că face transhumanţă cu străbunii.

Această pădure este probabil o  pădure din România care-i aminteşte scriitoarei de pădurile din munţii Pindului (nordul Greciei), despre care afirmă că: ’’Păduri surori sigur sînt!’’. Asemănarea celor două păduri o face să-şi amintească de străbunii păstori din Pind: ’’Şi-o clipă-am crezut că se vor ivi/Străbunii străbunilor mei/În şigunile (haine de păstori – n.n.) largi, mînîndu-şi turmele./Ei au rămas acolo, în Pind, Şi arbori mari au crescut peste ei/Şi oasele lor străluminează în vis/Cum, altădată, turmele lor/Străluminau peste lume’’.

Amintirea copilăriei este marcată de zilele petrecute la stâna Bunicului, scris cu prima literă majusculă. Prezentul departe de imaginea copilăriei o determină să se întrebe retoric despre puterea bătrânului păstor de a  rezista tentaţiei oraşului: ’’Cum de-a putut/Să nu mai plece o zi de la stînă,/Şi cum de n-a vrut să vadă/Luminile şi drumurile oraşului/La marginea căruia îşi aşezase stîna?’’

Puterea bunicii ca femeie cunoscătoare a tradiţiilor este relevată în Descîntec, când viitoare poetă simţea că i s-au înnodat mâinile. Bătrâna ’’Nu s-a mirat, nu s-a speriat/Şi m-a-nfăşurat în cuvinte,/Neînţelese cuvinte...’’, care şi-au făcut efectul imediat.

 

’’Alexandru’’ cuprinde 4 poezii: Vis cu Alexandru Macedon (I), Vis cu Alexandru (II), Vis la Pella şi Atîtea fapte...

Visele cu ’’Marele’’ ’’Macedonean’’ cuceritor al Orientului sunt alimentate de recitirea nesfârşită a cărţii populare Alexandria. Sentimentele sufleteşti ale poetei pentru ’’El’’, care ’’de mult este departe’’, se traduc într-o puternic dorinţă de a se lega de se lega de ’’Singurul meu iubit dintotodeauna’’: ’’Vreau să mă fac mireasă-adevărată/Şi mă-mbrac cu Macedonia,/Cămaşa mea aspră şi albă - /Şi merg în întîmpinarea Lui,/A Macedoneanului înviat!’’

În Vis la Pella, poeta spune un monolog către Alexandru, aflat între ruinele capitalei Macedoniei antice ca un ’’Pom falnic, verde, fără rădăcini’’. După ce l-a văzut ’’falnic’’ în ’’cămăşi străine’’ ca ’’împărat al lumii’’, poeta constată: ’’Şi-acuma vii în visul  meu şi-mi spui /Că patria nu-i lumea, şi te doare’’. Ea trage o concluzie fermă din experienţa umană a acestei mari personalităţi a istoriei antice care a murit tânăr la Babilon, foarte departe de ţara sa: ’’Şi mă însemni pe mine pe vecie/Cu o credinţă ce nu pot s-o vînd/Şi-mi spui că bine nu poate să-mi fie /Decît lîngă-al strămoşilor mormînt’’.

 

Partea a III a este alcătuită din 19 poezii: Amintire dintr-un secol bizantin, O amintire a unei împărătese bizantine, Moment bizantin (I), Moment bizantin (II), Moment bizantin (III), Din ziua-aceea, Şarpele singurităţii, Şi încă-o noapte albă, Doar mîini de frig,  Noaptea iar, Pierdută-i zăpada, La sfîrşitul acela de vară, Simt singurătatea, Inscripţii pe suflet, Cerneala Bizanţului, Mioritică, Mărunţită piatră, E pămîntul acuma şi Mîngîind un vechi rosariu.

 Amintire dintr-un secol bizantin este încadrată într-un ’’secol de mult apus’’.Poeta foloseşte cuvântul subliniat ’’fratre’’ şi apoi propoziţia subliniată ’’Torna, torna, fratre’’, în contextul unei lupte victorioase a armatei bizantine. Aceasta este prima propoziţie cunoscută în protoromână (Întoarce-te, întoarce-te frate), fiind înregistrată în scrierile istoricilor bizantini Teofilact, din secolul VII, şi Teofan, din secolul VIII. Ei relatează că în 587, când armata bizantină executa un marş de noaptepe drumurile râpoase ale munţilor Balcani, povara unui animal de transport s-a desprins, iar un soldat l-a avertizat pe camaradul său cu aceste cuvinte. Dar ele au avut ca efect apariţia panicii în rândul armatei imperiale, care s-a transmis şi în rândurile invadatorilor avari, care au fost apoi înfrânţi. Poezia se încheie cu versurile subliniate ale unui cântec  de dragoste în aromână: Haide, bre, gione,/Doil’ii s-nă luăm,/Un trup şi un suflit/Doil’ii s-n-avem,/Şi-aestă bană/Noi doil’ii s-u treaţim,/Scafa di moarte/Doil’’ii s-u bem. Redau eu mai jos în româneşte: ’’Haide,măi ,iubite/Noi doi să ne luăm (căsătorim)/Un trup şi un suflet /Noi doi să avem/Şi această viaţă/Noi doi să o trecem/Paharul morţii/Noi doi să-l bem’’.

O amintire a unei împărătese bizantine prezintă o revoltă a mulţimii de ’’zdrenţăroşi şi flămînzi’’ care strigau <Vrem Bizanţul!> (Constantinopol/Istanbul). Ca o reminiscenţă a timpurilor plebei romane, răsculaţii au urcat pe tron un cocoşat, pe capul căruia au pus coroana imperială şi i-au smuls împărătesei hainele imperiale de purpură pentru a fi ’’muşcată de ruşinea goliciunii’’. Dar ’’Minune! S-au îndepărtat speriaţi /Văzând că sub straiul de purpură/Straie de stele purtam/Şi-n urma fiecărui pas de-al meu/Rămînea cîte-un ochi de oglindă/În care şi-au văzut hidoasele chipuri’’. Ca urmare  a acestei dezvăluiri la modul propriu a originii divine a demnităţii imperiale, împărăteasa şi-a recâştigat ’’(...) imperiul,/Straiele de purpură şi tronul Bizanţului’’.

 

Ianachi Cosmad  a fost un aromân din orăşelul Ohrida  din Macedonia otomană, care pe la sfârşitul secolului XVIII sau începutul secolului XIX s-a stabilit în Ţara Românească. Aici i s-a mai zis Enache sau Iani Grecul.

Transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi mulări sau mule (catâri) era încă, alături de oierit, la începutul de secol XX ocupaţia de bază a fărşeroţilor din sudul Albaniei.

Poezia Voshopole de N. Boga

Sâmbătă, 03 Septembrie 2011 09:50


În 1985 scriitorii aromâni Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu puiblicau Un veac de poezie aromână, în care au inclus şi capodopera lui Nida Boga, Voshopole. Această epopee în sonete având ca subiect istoria oraşului aromânesc Moscopole din Albania otomană a secolului XVIII a fost transpusă în română de H. C. Acesta preciza că a fost exclus un număr mic de sonete ''tributare teologismului''. Sonetul este format din două strofe de câte patru versuri şi două de cîte trei versuri.

 

Epopeea este structurată în 13 capitole formate din 126 sonete:

 

I.Thimell'ilu ali Voishopole (Voshopole se-ntemeiază tîrg)

II. Voshopolea sum nioiri (Voshopole în furtună)

III. Pănăvirlu di Voshopole (La tîrgul din Voshopole)

IV. Dzuua di Pănăvir (Şi - iată tîrgul!)

V. Voshopolea aplucusită di arbineşti (Voshopolea strivită de arnăuţi)

VI. Alumta di tu măhăladzi (Cum s-au luptat în mahalale)

VII. La palatea al Gojdu (În castelul lui Gojdu)

VIII. După furtună (După furtună)

IX. Adunarea auşlor (Sfatul bătrînilor)

X. Aprindi di angrupăciune (Ajun de îngropăciune)

XI. Dzua di angrupăciune (În ziua despărţirii de cei dragi)

XII. Voshopoleanle şi-plîngu morţăl'i (Voshopolencele îşi plîng morţii dragii)

XIII. După ruire (Dezrădăcinaţii)


Capitolul I este alcătuit din 32 de sonete: Thimel'iu (Începutul), Cupiile crescu (Se înmulţesc turmele), Voshopolea agiundze hoară (Voshopole ajunge sat), Cărvănarl'i aduc flurii (Chervangii vin cu galbeni), Voshopolea s-faţe pulitie (Voshopole-i de acum oraş), S-adună furnigame di oamini (Un furnicar de omenire), S-analţă biseariţi (Se nalţă mănăstiri), Voshopolea lucreadză (Oraşul fără tihnă), Sarmacheşl'i (Mătăsarii), Cuiumgeadzl'i (Giuvaergiii), Vise de asime (Vise de argint), Băcăladzl'i (Băcăniile), Căldărarl'i (Căldărarii), Tufecciadzl'i ş-cuţutairl'i (Armurierii), Arafţăl'i (Croitorii), Chiurcciadzl'i (Blănarii), Sărahil'i (Zarafii), Cum lucreadză sărahil'i (Zarafii, la lucru), Sărahi armâni cunuscuţi ş-tu xinitie (Bancheri aromâni în lume), Isnăhiile (Isnafurile), Isnaf-başlu (Mai marele breslei), Voshopolea fără turţî (Tîrg fără turci), Voshopolea s-chiverniseaşte singură (Voshopolea se cîrmuieşte însăşi), Un giuvair di munte (Un giuvaier de munte), Nă ţitate di lunină (Cetate de lumină), Academia Nauă. Theodor Caval'ioti (Noua Academie. Theodor Cavalioti), Biserica şi grailu armânescu (Biserica şi graiul armânesc), Ifhie ti eupatridzi (Predici pentru oameni însemnaţi), Cartea armânească (Cartea armânească), Voshopolea pare 'nă sculie (Voshopole învaţă întruna), Lunină armânească (Lumină armânească), Anveadză grailu părintescu tu cărţă (Învie grailu părintesc în cărţi).



Thimel'ilu (Începutul)


Voshopole thimel'ilu că-l băgară

Uiaril'i, ş-numa-l'i poate ca s-nă spună;

Aclo lă vinită fu scriata si-s adună,

Şi-a lor vinită s-lă hibă ambară.

(Voshopolei că-i fură începători

Oierii doar - şi numele-i ne-o spune;

Acolo fu menit să se adune

Şi să prospere, neamul de păstori.)

Tuţi cu tămbarea viniră pi-anumiri,

Ş-cu pîne sumulaie tu tisagă,

Tu mînă cu vîrtoasă nă ciumagă,

Cu căpri şi-oi dzeadzite s-li-anumiri.

(Veniră toţi, cu zeghele pe umeri

Şi pîine neagră în desagi de lînă;

Aveau - drept arme, bîtele în mînă,

Iar oi - pe degete să li le numeri...)

Vahi nu era puiată niţi stane,

Apanghiu n-avea omlu, pravda, cînil'i,

Sirinlu, ţer era a lor tăvane.

(Şi n-au găsit o streaşină cruciş,

Nici adăposturi - pentru oameni, vite;

Cerul boltit le-a fost acoperiş.)

Hirbea pădurile-mpline di aghrime,

Di frică ma nu para ştiu Armînil'i,

Nu vor să ştibă niţi di cingrime.

(Doar fiare peste tot - şi loc stingher.

Ci au descins, cu inimi oţelite,

Şi n-au fugit - de spaimă, nici de ger.)

 

Capitolul II este alcătuit din 12 sonete: Buhil'i ''avi'' (''Cucernicele'' buhe), Dhisputaţil'i greţi cad piminduire (Biserica grecească-n frămîntare), S-tindu scîndil'e (Păienjeniş de curse), Cum ''lucreadză'' dhisputadzil'i (Lucrează straşnic cei arhierei), Greaca chira Vasilichii (Metresa lui Ali), Alte minciuni ali Chira Vasilichi (Scorneşte Vasilke, mereu), Chira Vasilichi-theatrină (Curtezana joacă teatru), Ali Păşelu - lup (Paşa e un lup), Ali Păşelu - nel (Paşa e miel...), Chirirea a Voshopolei (Pieiriea Voshopolei), Hăbarea laie (O veste neagră), S-dimîndă călcarea ali Voshopole (Porunca paşei).


Capitolul III este alcătuit din 6 sonete: Voshopolea să-ndreadze ti pănăghir (Se pregătesc voshopolenii pentu tîrg), Tihniţl'i lucreadză ti pănăghir (Se-ndeamnă şi cei meşteri), Vin armînnil'i di pi tu munţă (Coboară aromânii de prin munţi), Vin ş-geambaşil'i di Muzăchia (Vin şi geambaşii de prin Muzăchia), Vin ş-ţiritoril'i (Milogi la tîrg...), Voshopolea aprindu di pănăghir (Voshople-n ajun de sărbătoare).


Capitolul IV este alcătuit din 5 sonete: Dimneaţa a pănăghirlui (În dimineaţa tîrgului), Vin beianil'i arbineşi şi-amânil'i celniţi (Bei arnăuţi şi celnici aromâni), Amarea di oamini (O mare de oameni), Muştereadzl'i amînă s-vină (Se lasă muşteriii aşteptaţi), Chesate şi-m-păzare (Tot tîrgu-i mort).


Capitolul V este alcătuit din 10 sonete: Voshopolea cade pi minduire (Voshopolenii intră la păreri), Aniurdzeaşte pi bărute (Miroase-a praf de puşcă), Pleaşca nu para-i lişoară (Nu-i pleaşca la-ndemînă chiar), Acaţă s-cură sîndze (Sînge, şiroaie), S-dişteaptă Voshopolea (Voshopolea îşi vine în fire), Arsar auşli, mul'erile ş-featile (Bătrîni, femei şi fete - la arme!), Ahurheaşte alumta (Începe lupta), S-fură părmătia (Război şi jaf), Tiniramea s-tradze tu măhăladzi (Se trag cei tineri înspre mahalale), Cîrşia s-neacă tu fleacă (E tîrgul tot în flăcări).


Capitolul VI este alcătuit din 16 sonete: Vişterile di tu măhăladzi (Comorile din mahalale), Arbineşil'i tu măhăladzi (Iată-i, aci), ''Obura!'' (''Pe ei!''), Voshopole s-alumtă armânamea tută (Se bat armânii toţi, ca leii), Urdia s-adună ti iuruşe (Hoardele mai pregătesc un iureş), Canda e bitisita lumil'ei (E ca-n sfîrşitul lumii), Noaptea blăstimată (O noapte de blestem), Urghia ş-Dumnidză s-u veadă! (Urgia, cerul însuşi s-o priveacă), Pleaşca di tu case (Jaful prin case), S-alumtă ş-nă lihoană (Se luptă şi-o lăuză), La Stămăria (În biserica Sînta-Măria), Mul'erile să-nclină (Bătînd mătănii), Ciuda de la Stămăria (Minunea de la Stămăria), Arde Naua Academie (E-n flăcări şi Academia Nouă), La stampă (La stampă), Arde stampa şi cărţăle armâneşti (Pojar de cărţi).


Capitolul VII este format din 18 sonete: Tu palatea al Gojdu (În castelul lui Gojdu), Palatea are analtu gardu di her (Castelul e îngrădit cu fier forjat), Un di beiani zburaşte cu nubetea (Un bei viclean), Beianil'i s-aurnescu tu ubor (Dau buzna beii), Armânil'i pliguiescu maşi cal'i (Armânii trag în cai cu osebire), Beianil'i suntu ursiţi tu palate (Beii s-poftiţi în palat), Huzmichiaril'i aduc tutune, narghiulei (Slujitorii îi cinstesc pe bei), Beianil'i şed ca pi schini (Stau beii ca pe spini), Vin hăbări lăi di nafoară (veşti negre), Mitropolea aplucusită (Mitropolia asaltată), Urdia s-aproache di palate (S-apropie hoarda de palat), Hăbarea adusă di un tinir (Un străjer, c-o veste), Urdia să-ndreadze ti iuruşe (Se pregăteşte hoarda de atac), Ascăparea di iuruşe (Iureşul oprit), Urdia isihăsită (Hoarda domolită), Urdia să-ndreadze ti-nchisire (Bandele se pregătesc de ducă), Să-ndreg şi beianil'i ti ducă (Şi beii se pregătesc să plece), Voshopolea armîne ca moarte (Voshopole rămîne pustiită).

Capitolul VIII este alcătuit din 23 de sonete: Hărvie di jale şi cănină (Dimineaţă de jale şi obidă), Tu uborlu al Gojdu (Acasă, la Gojdu), Zburaşte Gojdu auşlu (Bătrînul Gojdu deapănă povestea...), Nă carte gărţească (Scrisoare, în greceşte), Cartea e scriată Ianina (Scrisoare din Ianina), Lăeţle scriate tu carte (Ce mai zicea-n scrisoare), Academia nauă şi stampa s-hibă arse (Să ardă Stampa şi Academia), Lumea armîne limnusită (Ascultătorii sînt înmărmuriţi), Criştinamea cade pi dzînucl'i (Mulţimea îngenunche, uluită), Dzua di mîne (Ziua de mîine), Voshopoleanil'i Dumnidză l'i-agiută (Voshopolenilor le-ajută Dumnezeu), Urghia ţi-l aşteaptă (Pîndindu-i nenorocul), Va mutare agonea (Ci nu vă pierdeţi vremea), Mul'erile lăcrineadză (Şi plîng femei), Urăciunea a mitropolitului (Binecuvîntarea mitropolitului), Mitropolitlu armîne Voshopole (Mitropolitul rămîne în Voshopole), Armîne şi Caval'ioti (Rămîne şi Cavalioti), Zborlu dadil'ei cu trei hil'i morţă aseară (Cuvîntul unei prea cernite mame), Oara ciudiilor (Ceasul minunilor), Sîndzele aloat di nauă bană (Sîngele, izvor de viaţă nouă), Morţăl'i ti Voshopole (Eroii Voshopolei), Mărşele a pîngînilor (Hoituri de păgîni), Lumea s-arăspîndeaşte (Roiesc armânii).


Capitolul IX este alcătuit din 3 sonete: Părererea a mitropolitlui (Părerea mitropolitului), Să-ndreadze ruirea (Gata de drum), Uminitatea voshopoleană (Omenia voshopoleană).


Capitolul X este alcătuit din 2 sonete: S-adună morţăl'i (Sînt strînşi cei morţi), S-adară chivurile (Se fac sicrie).


Capitolul XI este alcătuit din 3 sonete: Bair lungu di chivuri (Şir de coşciuge), Zborlu al Caval'ioti (Panegericul lui Cavalioti), Mitropolitlu alavdă giuneţa a morţălor (Omagiul mitropolitului).


Capitolul XII este alcătuit din 8 sonete: Plîngu ti un hil'iu tinir (Bocet pentru un tînăr fecior), Plîngu ti ună hil'e nimărtată (Bocet pentru o fecioară), Plîngu ti un nicuchir aleptu (Bocet pentru omul drag), Plîngu ti un cărvănar (Bocet pentru-un chervangiu), Plîngu ti un picurar (Bocet pentru un păstor), Plîngu ti căldărari şi ghunusari (Bocet pentru căldărari şi spoitori), Plîngu ti un hil'iu di săraf (Pentru un fiu de zaraf), Plîngul a ţerlui (Plînge şi cerul).


Capitolul XIII este alcătuit din 10 sonete: Cale greauă ş-lungă (Drum greu şi lung), Anchisescu şi sărahil'i (Pornesc şi zarafii), Voshopoleanlu va s-află nă lume nauă (Voshopolenii şi-caută zări noi), Anamea a voshopoleanilor (Faima-le, mare), Sina, Gojdu, Dumba, Mocioni... (Sina, Gojdu, Dumba, Mocioni...), Eta voshopoleană (Văleat voshopolean), Voshopoleanil'i agiută amirălu afstrichescu (Voshopolenii sprijină chezaro-craii), Grailu părintescu (Graiul părintesc), Roja, Boiagi, Ucuta (Roja, Boiagi, Ucuta), Ciudia cu Voshopolea (Miracolul Voshopolei).



Ciudia cu Voshopolea (Miracolul Voshopolei)


Ca nividzută iară nă ciudie,

Voshopolea-aţea arsă şi surpată,

L'ia ca s-arsară multu ma muşată

Tu mintea-armânilor di tu xinitie.

(Ca un miracol - chiar în diaspora,

Voshopolea cea mîndră, spulberată,

Nepieritor, în spirit e-ntrupată, -

Al băjenarilor, al tuturora!)

Tu marmar anviscută, nu-are seară

Di pi iconile-aduse s-nu s-dipună

Ş-tu măghipsite vise s-lă si spună,

Că ş-dzua faţa-l'i nu putea s-lă cheară.

(Că o visează armânii-n orice seară -

În murii ei de marmoră clădită,

Şi-o poartă toţi în suflete zidită,

Icoana ei de-a pururi să nu piară!)

Acaţă dimîndările s-l'i aleagă,

Di vruta fără s-lă si-aprindă dorlu,

Di bana di acasă s-lă si-ncl'eagă.

(Şi îi aud poruncile de-a rînd -

S-o ţină vie-n inimi, necurmat,

Ca o statuie înălţată-n gînd...)

Cu-aistă nividzută nă ciudie

Ş-Voshopolea şi-pitreaţe agiutorlu

S-armînă fara armânească vie.

(Miracol straniu, nemaipomenit, -

Voshopolea nu numai s-a luptat,

Ci va lupta mereu, la nesfîrşit!)

 

Editorul a realizat următoarele note de subsol:

beii ghegi - bogătaşi turciţi, asupritori ai populaţiilor nemahomedane

Beci - Viena (la aromâni)

Valide- Sultan - Mama Sultanului

isnafurile - Erau cele 14 corporaţii, reprezentînd marile categorii industriale şi comerciale: aurarii, argintarii, arămarii, armurierii, croitorii, băcanii, cizmarii, constructorii, zugravii etc. Şefii corporaţiilor formau un consiliu care desemna Tribunalul de pace.

Tomorul - Unul din cei mai înalţi munţi ai Albaniei.

Gojdu - Emanoil Gojdu, moscopolean, prieten cu Andrei Şaguna, pe care l-a ajutat, ca membru în casa Magnaţilor. Ca avocat la Pesta şi foispan al Caraş-Severinului, a decretat limba română ca limbă oficială şi a avut iniţiativa întemeierii unui gimnaziu românesc la Lugoj. După moarte, 1870, a lăsat uriaşa averepentru acordarea de stipendii tinerilor talentaţi şi ajutoare.

Sina -  Familia Sina, după distrugerea Moscopolei, s-a stabilit în imperiul austro-ungar (ca şi alte familii aromâne: Gojdu, Mocioni, Dumba, Şaguna, Darvari, Desanfalva etc.) Gheorghe Simeon Sina (1782-1856), ''adevărat geniul comercial'', a dat mare dezvoltare relaţiilor comerciale cu Orientul. Împăratul Francisc I l-a ridicat, în 1818, la rangul de Cavaler. Familia Sina a avut relaţii bune cu Cuza.

Protopiria - Tricupa Gheorghe Cosminski, faimoasă familie aromânească moscopoleană, stabilită în Polonia. Gheorghe Tricupa Cosma a îndemnat pe Theodor Cavalioti să scrie prima carte aromânească - Protopiria.

Ianina - Ianina, oraş în Epir, Grecia, aşezat la intersecţia marilor drumuri comerciale.

Avlona - Port la Adriatica, în Albania.

Vlăhia - România (Valahia)

Durazzo - Vechiul Dyrrahium. De la Durazzo la Constantinopol se întindea marele drum roman - Via Egnatia.

Muzăchia - Cîmpia care se întinde de-a lungul Mării Adriatice, Albania. Aici se aflau aproape 40 de sate aromâneşti.

Aminciu - Aminciu sau Meţovo, localitate aşezată la 1145 m în munţii Pind. Este întemeiată prin sec. al X-lea de o colonie de păstori megalovlahi.

ghiume - Vas de aramă, cilindric, cu gît înalt.

Săruna -  Salonic.

Dumba - Nicolaus Dumba a fost protectorul societăţii ''Junimea'' de la Viena, un sprijinitor al tuturor întreprinderilor culturale şi sociale ale românilor.

Mocioni - Familia Mocioni (Mocsonyi) este ''una din cele mai considerabile din Budapesta''. A intrat în istoria Ardealului cu cei patru Mocioni (Petru, Andrei, Antoniu, Alexandru).

Roja, Boiagi, Ucuta - scriitori aromâni.



SURSA:

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 250-342


În 1971 istoricul grec Hélène Ahrweiler (născută Glykatzi în 1926 la Atena ) publica o culegere de studii având ca subiecte structurile administrative și sociale ale Imperiului Bizantin.

 

În articolul referitor la o inscripție grecească din secolul XIV privind statutul administrativ special al tribului slavilor Melingi din regiunea peloponesiacă Laconia (Grecia) face și o comparație cu statutul aromânilor, numiți în textul francez les Valaques. Traducerea din franceză îmi aparține.


”Orice ar fi, totul ne determină să credem că les sebastes-tzaousioi ai Slavilor* din Peloponez** aveau sub ordinele lor un grup etnic distinct, care se bucura de un statut special: ei aveau cu siguranță aceeași jurisdicție ca și le sebaste al Bulgarilor*** din acea epocă. Trebuie să adăugăm la această mică listă Cumanii**** instalați în imperiu de Ioan III Vatatzes***** și menționați un secol mai târziu conduși de un εύγενέστατος? Acest fapt ar fi cu atât mai verosimil cu cât le sebaste-tzaousios du drongue al Melingilor Constantin Spanis avea distincția onorifică de πανευγενέστατος. În orice caz, este probabil că alte grupuri etnice instalate în imperiu în această perioadă, cum sunt Aromânii și Albanezii, se bucurau de același statut administrativ și erau conduși de proprii lor șefi denumiți εύγενέστατοι, σεβαστοί, sau, în cazul în care formau un corp de armată separat, ca tzaousioi. Astfel credem că les φύλαδχι des άβασίλεστοι Άλβανοί din Tesalia******, care recunoșteau autoritatea imperială sub Andronic III******* ar fi putu primi în schimb unul din aceste titluri bizantine care, în afară de onorabilitate, implica recunoașterea de către imperiu a autorității lor asupra propriului popor: o analiză a surselor de la sfârșitul secolului XIII și din prima jumătate a secolului XIV referitoare la Tesalia și Epir******** ar putea fi foarte utilă pentru o mai bună precizare a statutului administrativ pe care imperiul îl acorda străinilor așezați pe teritoriul său și care serveau în armatele sale.”

 

SURSA

Hélène Ahrweiler, Etudes sur les structures administratives et sociales de Byzance, Varioum Reprints, London, 1971, pp. 37-38. (XV. Une inscription méconnue sur les Mélingues du Taygète pp. 35-38)

 

 

NOTE M. T.

*Slavii – Popor din răsăritul Europei care în secolul VI s-a instalat în Câmpia Română de unde efectua incursiuni peste Dunăre, în Imperiul Roman de Răsărit sau Bizantin. În timpul atacului din 602, profitând de criza politică din imperiu, slavii au început să se așeze în provinciile balcanice ale imperiului, împingând în cursul secolului pe bizantini spre țărmurile peninsulei.

**Peloponez – Peninsulă din sudul Greciei legată de restul țării de istmul Corint.

***Bulgarii - Poporul turanic venit din steeple nord-pontice care s-a așezat în 679-681în peninsula balcanică. Ei au fost asimilați de o parte a slavilor, devenind elita lor militară și dîndu-le numele ca popor. După creștinarea în rit orthodox din 863, bulgarii au proclamat țaratul (țar / cezar / împărat) în 917. În 971 bizantinii au început contraofensiva pentru recucerirea Peninsulei Balcanice, desființînd țaratul bulgar în 1018, dar nereușind să dizloce sau să asimileze imediat pe slavii din peninsulă.

****Cumanii – Popor turcic care a venit din stepele nord-pontice și s-a așezat pe teritoriul României în secolele XI-XIII. De aici au efectuat incursiuni în Imperiul Bizantin și după înfrîngerea în fața expansiunii tătarilor în prima jumătate a secolului XIII o parte au fost acceptați în Imperiul Bizantin.

*****Ioan III Vatatzes (1222-1254) – Împărat al Imperiului Bizantin cu capitala la Niceea (Iznik / Turcia), stat format după cucerirea Constantinopolului de către cavalerii catolici ai Cruciadei IV.

******Tesalia – Regiune din centrul Greciei.

*******Andronic III (1328-1341) – Al treilea împărat din dinastia Paleologilor (1261-1453), întemeiată de Mihail VIII, cel care a recucerit Constantinopolul în 1261.

********Epir – Regiune în nord-estul Greciei, la granița cu sudul Albaniei.

 

În 1991, istoricul român Anastasie Iordache (1933-2009) a publicat lucrarea Principii Ghica. O familie domnitoare din istoria României.

În capitolul întâi a tratat și problema controversată a originii etnice a întemeietorului acestei dinastii care a domnit în Țara Românească și Moldova.


<(…) Ghiculeștii au dat Principatelor Române zece domnitori, timp de exact două secole, între 1658 și 1858, cei mai mulți dovedind devotament și iscusință în conducerea celor două țări, manevrând cu abilitate, adeseori, pentru desprinderea lor de sub suzeranitatea otomană, uneori cu prețul jertfei supreme, îndurînd cutezători supliciul execuțiilor medieval publice.

(…) Primul Ghica cunoscut în istorie este Gheorghe*, avînd și diminutivul Ghica, devenit ulterior nume de familie, originar din Albania**, dar sosit în Principatele Române de la Constantinopol***, unde se stabilise de cîtăva vreme. Cronicarii**** și, apoi, istoricii de mai târziu, în cea mai mare parte, stabilesc originea lui albaneză, unii susținînd în mod implicit că era albanez, alții că ar fi fost aromân. Între aceștia din urmă, mai puțini, dar nu fără oarecari temeiuri, este și M. Theodorian-Carada*****, care menționează că Ghiculeștii erau aromâni din Albania, cel dintâi fiind Gheorghe Ghica, nume românesc, purtat de atîția români din Macedonia*****. În fapt, susținea el, toți Ghiculești s-au simțit buni români și s-au dovedit ca atare (5). Recent, un alt autor român****** susținea că Gheorghe sau Ghica se născuse la Zagoria în Macedonia, vorbind albaneza, greaca și româna, tustrele cunoscute de locuitorii din regiune, fără a preciza cu certitudine originea etnică (6).

Cei mai mulți, inclusiv Dora d’Istria******* (Elena Ghica), o descendentă de seamă a familiei susțin originea albaneză a Ghiculeștilor, nelipsind, în mod firesc, fabulații sau legend în această privință, tocmai datorită obîrșiei modeste a lui Gheorghe Ghica și obscurității în care și-a trăit anii copilăriei. Astfel, Ion Neculce********, menționînd oroginea albaneză, scria că, încă de copil, Gheorghe Ghica plecase din satul natal spre Constantinopol, împreună cu un fiu de turc, originar din insula Cipru*********, legîndu-se între ei în caz de izbîndă a vreunuia. (…) La Constantinopol, iar, ulterior, Koprulu**********, căci despre el era vorba, va ajunge chiar mare vizir al Imperiului ottoman. Mai tîrziu, îl va recunoaște și-i va facilita ocuparea tronului Moldovei (7).

(…) Studii recente, temeinic documentate, confirmă că relatările lui Ion Neculce în O samă de cuvinte nu sînt decît legendă. Singurul adevăr este că Gheorghe Ghica și Koprulu erau originari din Albania. Cît privește locul nașterii, poate fi ori Kopru (Punte) în Asia Mică, unde s-a stabilit bunicul lui Mehmed Koprulu, ori orășelul cu acest nume numit și Veles, din Macedonia, la sud de Skopje***********, probabil loc de emigrare comun al celor doi compatrioți. De altfel, Veles a luat numele de Koprulu de la cel al vestitei familii de mari viziri (9).

Mihail Kogălniceanu menționează că „Gheorghe I era albanez din satul Koprulu, de unde-și trage originea ilustra familie de mari viziri Koprili Ogli” (10). A. D. Xenopol scria, de asemenea, că Gheorghe Ghica era de neam albanez din părțile grecești” (11).

Mai dificil de stabilit originea etnică în noianul de seminții care trăiau amestecate în diverse localități din zona macedoneană a Peninsulei Balcanice, rămîne totuși cert că Gheorghe Ghica provenea dintr-o familie modestă, nevoiașă (12), ceea ce l-a detrminat să pornească în capital Imperiului ottoman, unde a intrat în serviciul capuchehaielor *********** moldovene (13). Acolo s-a căsătorit cu o catolică de origine greacă din Pera*************, de la care a avut un fiu, Grigore, viitorul domn (14). În Moldova nu fusese adus de Vasile Lupu, ci venise înaintea lui, îndeletnicindu-se cu negoțul, prin deceniul al doilea sau al treilea al secolului al XVII lea. (…) Oricum, este menționat pentru prima data în hrisovul din 24 octombrie 1624, dat de Radu Mihnea*************, prin care închina mănăstirea Prodromului din Sozopol. (…) Împămîntenit, Gheorghe Ghica s-a căsătorit cu Smada, fiica stolnicului Stamate din Broșteni. (…) Din această căsătorie a avut pe Ionașco, postelnicul, căsătorit cu Maria, fiica lui Cîrstian, și pe Măricuța, căsătorită cu marele comis************** Bălan. (…) Prin urcarea pe tronul Moldovei a lui Vasile Lupu, ascensiunea lui Gheorghe Ghica dobîndește noi certitudini, căci intră curînd în anturajul domnului: „lipindu-să de curte, fiind și Vasilie Vodă tot de un neam, arbănaș” (15). Miron Costin însuși relatase deja înaintea lui Ion Neculce asupra antecedentelor venirii pe tronul Moldovei a lui Gheorghe Ghica: „Era aice în țară den dzilele altor domni, neguțitoria țiindu, pînă la domnia lui Vasilie Vodă. Fiind de un niam cu dînsul, arbănaș, l-au trasu-l Vasilie Vodă la curte și deodată la boierii mai mărunte, apoi la vornicia cea mare de Țara de Gios*************** au ajunsu. Și țiindu-l Vasilie Vodă de credință, l-au trimis la Poartă***************** capichehaie, văzîndu-l și om contenit la toate și scump, cum se cade să fie cînd capichehăei să fie” (18).

Vasile Lupu, asupra originii căruia stăruie presupuneri fie că ar fi fost albanez, fie aromân, la fel ca în cazul lui Gheorghe Ghica, urcase pe tronul Moldovei înainte de 30 martie 1634.(…)

 


NOTE A. I.

(5) M. Theodorian-Carada, Beizadea Mitică, București, f.a., p. 5

(6) Mihail-Dimitri Sturdza, Dictionnaire historique et genealogique de sgrandes familles de Grece, d’Albanie et de Constantinople, Paris, 1983,p. 297.

(7) Ion Neculce, Opere, Letopisețul Țării Moldovei și o Samă de cuvinte, ed. Critică și studiu introductive de Gabriel Strempel, București, 1982, pp. 186-187

(9) Paul Cernovodeanu, Știri privitoare la Gheorghe Ghica al Moldovei (1658-1659) și la familia sa, „Anuarul Institului de Istorie și arheologie <A. D. Xenopol>”, Iași, XIX, 1982, p. 334.

(10) M. Kogălniceanu, Histoire de la Valachie et de la Moldavie et des Valaques transdanubiens, Berlin, 1837, p. 300.

(11) A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, ed. III, vol. VII, București, 1929, p. 165; Vezi și Jean-Louis Carra, Histoire de la Moldavie et de la Valachie, Jassy, 1777, p. 87.

(12) Paul Cernovodeanu, op. cit., loc. cit., XX, 1983, p. 121.

(13) Ion Neculce, op. cit., p. 187.

(14) Mihail-Dimitri Sturdza, op. cit., p. 297.

(17) Ion Neculce, op. cit., p. 187.

(18) Miron Costin, Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace, ed. P. Panaitescu, București, 1944, p. 191.>

 

 

SURSA

Anastasie Iordache, Principii Ghica. O familie domnitoare din istoria României, editura Albatros, București, 1991, pp. 8-11.

 

 

NOTE M. T.

*Gheorghe Ghica (1598-1664) – Domn al Moldovei în anii 1658-1659 și al Țării Românești în anii 1659-1660.

**Albania – Provincie a Imperiului Otoman din secolul XIV până în 1912.

***Constantinopol – Capitala Imperiului Bizantin (grec) până la cucerirea de către sultanul Mahomed II în 1453, când devine capitala Imperiului Otoman cu numele de Istanbul.

****Cronicar – Istoric medieval care scria lucrări istorice descriind evenimente în ordinea lor cronologică. (gr. cronos = timp)

*****Marius Theodorian-Carada (1868 Craiova – 1949 București) – Avocat, prozator și gazetar.

******Macedonia – Provincie a imperiilor roman, bizantin, bulgar și sîrb, cucerită de otomani în secolul XIV și împărțită de Bulgaria, Serbia și Grecia în urma războielor balcanice din 1912-1913.

******Mihai Dimitrie Sturdza (1934 - ) – Prinț din familia nobiliară și domnitoare (secolul XIX) a Sturdzeștilor. Deținut politic în timpul regimului comunist. Filolog. Emigrant în Franța. Ziarist la Radio Europa Liberă.

*******Elena Ghica (1828 București – 1888 Florența * Italia) – Educată în limbi antice și modern la Dresda, Viena, Veneția și Berlin. Căsătorită cu ducele rus Aleksandr Koltsov-Massalski. Călătoare în Europa. Personalitate cosmopolită. Scriitoare cu idei liberale și de emanciparea femeilor. Autoarea volumului Gli albanesi in Rumenia. Storia dei Principi Ghika.

********Ion Neculce (1672 Moldova -1745 Moldova) – Mare boier. Cronicar. Autor al Letopisețului Țării Moldovei de la Dabija vodă la Constantin Mavrocordat (1662-1743). Continuator al cronicii lui Miron Costin.

*********Cipru – Insulă din estul Mării Mediterane, cucerită de otomani de la Republica Veneția în 1517 și cedată Marii Britanii în 1878.

**********Koprulu Mehmed pașa (1583-1661) - Mare vizir în anii 1656-1661. El și cei doi succesori din familia sa au redresat situația internă a Imperiului Otoman, reluând ofensiva în Europa până la dezastrul de la asediul Vienei din 1683, care a marcat începutul declinului ireversibil al statului sultanilor până la proclamarea republicii în 1923.

***********Skopje – Capitală din 1991 a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei.

************Capuchehaie – Agent diplomatic la Istanbul al domnului Moldovei și al domnului Țării Românești, vasali ai sultanului.

*************Pera – Cartier al Constantinopolului locuit de negustori-cetățeni ai republicii italiene Genova.

**************Radu Mihnea – Domn al Moldovei în anii 1616-1619 și 1623-1626.

***************Stolnic, Postelnic, Comis – Ranguri boierești cu atribuțiuni la curtea domnească.

****************Vornic – Rang boieresc cu atribuțiuni judiciare. În Moldova existau doi vornici: al Țării de Sus (nord) și al Țării de Jos (sud).

**************** *Poarta – Poarta Otomană sau Sublima Poartă sau Înalta Poartă era denumirea curții deschise unde sultanul privea ambasadorii. Expresiile sunt traduceri în franceză, limba diplomației, ale termenului otoman Bab-i Ali. Într-o accepțiune restrânsă însemna ministerul de externe al imperiului ottoman.

<(…) Tatăl său* era de origine aromână, dintr-o familie stabilită în Țara Românească pe la sfârșitul secolului al XVIII lea. Din mărturisirile sale autobiografice, făcute familiei și prietenilor, știm că familia sa era originară din Epir**, din localitatea pe care aromânii o numesc pînă astăzi Negădzi și s-ar fi chemat Balan, iar soția lui era născută Blehan. N-am putea spune care le erau ocupațiile, dar știm că în Negădzi se desfășura intens viața aromânilor care îi constituiau populația. Mai știm că aromânii nu erau numai păstori, ci și buni meseriași, producîndu-și ei înșiși ceeea ce era necesar vieții lor. În practicarea meseriilor ajunseseră și la meșteșuguri de mare finite, cum au fost bijuterii în secolele XVII și XVIII, marele oraș Moscopole***, în acea vreme cel mai important centru commercial și cultural din Peninsula Balcanică. Ceva din această complexă viață se desfășura și în Negădzi ,pentru că aromâni se mîndresc pînă astăzi că de acolo a venit Iani Epirotul, ban al Craiovei**** și negustor de mare vază, fratele Tudorei, mama lui Mihai Viteazul. E cert că aromânii se ocupau cu „cărvănăritul”, transportând cu caravanele lor mărfuri pe drumuri depărtate, care ajungeau uneori până la Viena. Se va gîndi poate cineva că aceste amănunte n-au nici o legătură cu D. Caracostea. Dar numele de Caracostea l-a  impus un Costea din familie, care în viața lui ajunsese în Constantinopole cu negustoria, ca și fratele său Ghiorghi. Spre a-l deosebi de acel frate, Costea fiind brunet, companionii din Istambul i-au zis Costea cel Negru*****. Nostalgia drumurilor spre depărtări, curajul de a le încerca spre mereu alte orizonturi s-au convertit în urmașul străbunicilor săi pe alt plan: cel intelectual. (…)>

 

SURSA

Ovidiu Papadima, Dimitrie Caracostea, Almanah ”Ramuri”, 1982, pp. 180-181.

 

NOTE M.T.

*Nicolae Caracostea – judecător în orașul Slatina, județul Olt.

**Epir=regiune balcanică antică, împărțită astăzi între Albania (nordul) și Grecia (sudul).

***Moscopole=Oraș distrus de Ali-pașa de Ianina în perioada 1769-1788. Astăzi sat în sudul Albaniei (Voskopoje).

****Banul Craiovei=Cel mai important boier din Țara Românească începând din secolul XVI.

*****Kara=negru (turcă).

<(…)

Vechiul Țarat al Asăneștilor

Arbănași este o așezare rurală, întemeiată de albanezii și grecii emigrați în zona Veliko Târnovo*, Bulgaria, în urma victoriei de la Clocotnița (Klokotnița, în bulgară), repurtată de Ioan Asan al II lea** în anul 1230, împotriva armatei conduse de despotul Epirului***, Teodor Anghelos Duca Comnenul, spune istoricul Nicolae Petrescu de la Muzeul Național de Istorie a României. Considerăm că este important să vorbim despre această regiune în care se află Arbănași, deoarece ea a făcut parte în secolul al XII lea d. Hr., din Țaratul*** vlaho-bulgar, denumit și Țaratul româno-bulgar de naționaliștii români și al Doilea imperiu bulgar**** de naționaliștii bulgari. În realitate, acesta a fost un stat multinațional, apărut în sudul Dunării, în 1186, odată cu victoria vlahilor (proto-românilor) răsculați împotriva Imperiului Bizantin și dispărut în 1258, prin înlocuirea dinastiei vlahe cu suveran cumani***** și bulgari. Sigur, în ciuda toponimiei locale, caracterul multinațional este negat de naționaliștii bulgari care afirmă că acest stat a fost ”bulgăresc” în sensul actual al cuvântului. Însă, slavii, se știe, au pătruns în bazinul Dunării de Jos începând cu secolul VI d. Hr., când s-au amestecat cu populațiile trace romanizate din Balcani, evoluând împreună, fapt demosntrat de lingvistică, toponimie și istoria bisericii. Vlahii (romanii, cum îi denumește împăratul Constantin al VII lea******, 905-959) adoptaseră deja creștinismul după introducerea sa în Imperiul Roman de Constantin cel Mare (325)******* și limba latină ca limbă religioasă. După creștinarea bulgarilor, limba bisericească și cea de stat a fost cea slavonă. Întemeietorii statului, vlahii Petru și Asan, au fost asasinați de boieri în 1196 și 1197, iar fratele lor, Ioniță Caloian******* s-a urcat pe tron și a consolidat granițele de la Carpații Meridionali până la râul Marița*********, de la Marea Neagră până aproape de Albania și obținând de la papă recunoașterea de rege al bulgarilor și românilor.

(...)>

 

SURSA

Maria Oprea, Arbănași: satul de piatră vechi de 500 de ani. Urmele unei populații albaneze stabilite în Bulgaria, ”Prietenul albanezului”, București, an XI, nr. 115, mai 2011, pp. 21-22.

 

 

NOTE M.T.

*Veliko Târnovo=Capitala țaratului Asăneștilor.

**Ioan Asan al II lea=Fiul lui Asan, în timpul domniei sale dintre anii 1218-1241 statul atingând maxima expansiune și putere în Peninsula Balcanică.

***Epir=Țară balcanică antică, a cărei parte nordică aparține azi Albaniei, iar cea sudică Greciei. În perioada 1205-1479 a constituit un principat, despotat în greacă, succesor al Imperiului Bizantin, ale cărui posesiuni europene fuseseră cucerite în 1204 de cavalerii catolici occidentali ai Cruciadei IV. Dinastiile Ducas, Comnenilor și Anghelilor au condus imperiul între 1059-1081, 1081-1185 și 1185-1204.

***Țar=Termen care reprezintă slavizarea cuvântului latin caesar, care desemna pe împărații romani și apoi bizantini.

****Primul Imperiul Bulgar= A fost proclamat în 917 de cneazul Simeon cel Mare și a fost cucerit de Imperiul Bizantin în 1018.

*****Cuman=Popor turcic care a preluat, în a doua jumătate a sec. XI, de la pecenegi dominația asupra teritoriilor viitoarelor state Moldova și Țara Românească, pe care o va pierde în favoarea tătarilor în secolul XIII.

******Constantin VII Porfirogenetul= Împărat bizantin între 912-959. Autor a patru lucrări politico-istorice, i-a menționat pe vlahi în De administrando imperio.

*******Constantin I cel Mare = Împărat roman între 306-337. A emis la Milano  în 313 Edictul de toleranță a religiei creștine. În 325 a convocat la Niceea (Turcia) primul din cele concilii ecumenice al bisericii creștine, unde s-au pus bazele sale dogmatice.

********Ioniță cel Frumos (Caloian în greacă) = A domnit între 1197-1207. A corespondat cu papa Innocențiu III, inițiatorul cruciadei IV în Țara Sfântă, care a fost deturnată spre cucerirea capitalei bizantine în 1204. A negociat cu papa trecerea la catolicism, solicitând acordarea titlui imperial, dar acesta l-a recunoscut doar ca rex Bulgarorum et Blachorum.

*********Râul Marița = Izvorăște din muntele Rila din sudul Bulgariei și se varsă în Marea Egee prin nordul Greciei. 

<Migrarea vlahilor la nord de Dunăre

 

A. Poziția lui Robert Roesler* (1871)

Invadarea și ocuparea Valahiei a fost liniștită și imperceptibilă, începutul ei, care trebuie să fi fost încă în perioada dominației cumane, neputând fi precizată. La fel de puțin menționată este și așezarea vlahilor** de sud pe pământul Greciei care a avut loc ca urmare a migrației albanezilor începând cu secolul al XII-lea. Multă vreme și mulți dintre ei au zăbovit doar o parte a anului pe văile și câmpiile țării care a fost numită apoi după numele lor Valahia***, considerând încă câmpiile din Haemus**** drept adevărata patrie, cămin părintesc, până să ajungă la așezări stabile în nord. Așa migrează și astăzi mocanii***** din Moldova nu numai în Dobrogea, dar până în Macedonia și Grecia […] Prin ipoteza migrării treptate spre nord a valahilor din Moesia****** se poate explica împrejurarea surprinzătoare că populația valahă se întâlnește la nord de Dunăre numai după începutul veacului al XIII-lea, devenind apoi din ce în ce mai numeroasă, până ce vor umple în mare măsură țara numită azi Valahia și apoi țările din jur, în timp ce în Moesia, locul de odinioară al primului lor stat, au dispărut până la nivelul unei enclave sporadice.

(Robert Roesler, Romänische Studien. Untersuchungen zur alteren Geschichte Rümäniens, Leipzig, 1871, p. 118–119)

 

B. Răspunsul lui A.D. Xenopol******* (1884)

Pentru ca poporul român să revină în Dacia din Moesia, trebuia ca el să se fi aflat acolo la epoca la care se presupune că a părăsit-o, sau cel puțin la o epocă anterioară. Însă noi vom vedea că aceasta niciodată nu s-a întâmplat, că elementul roman întotdeauna a fost prea slab în Moesia […]. Dar chiar când acesta din urmă ar fi avut o oarecare vlagă, încă este vădit că Moesia a fost expusă unei năvăliri tot atât de sălbatice ca și aceea îndurată de Dacia. Mai ales orașele, fiind dărâmate de barbari, locuitorii lor fugiră pentru a găsi o scăpare în părțile mai retrase ale împărăției, pe când săracii trebuiră să-și adăpostească viața lor retrăgându-se în munții care mărgineau țara despre miazăzi, Haemul sau Balcanul. […] Ce nevoie ar fi împins pe valachi a trece Dunărea în cei dintîi ani ai ființării statului valacho-bulgar?******** […] Cum să ne putem închipui că valachii să fi părăsit țara lor tocmai în momentul când, întemeind un stat neatârnat,  ei puteau să se bucure de toate drepturile lor, și în ce scop?

(A.D. Xenopol, Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinței românilor în Dacia Traiană 

,București, 1998, p. 49)

 

C. Punctul de vedere al lui Dimitrie Onciul********* (1885–1886)

Admigrarea română din dreapta Dunării, care trebuie deci s-o admitem, nu alteră carac-terul de continuitate al elementului roman în Dacia Traiană********, așa că se păstră tradiția despre originea dacoromânilor din timpul dominației romane asupra acestei țări. Partea rămasă în Dacia, după pierderea provinciei, formă elementul fundamental, din care se născu poporul dacoromân. Adaosul primit succesiv din dreapta Dunării contribui mai mult la întărirea numerică a acestuia, decât la întemeierea lui. Până în secolul VII, când începe admigrarea de care e vorba, s-au putut păstra în părțile muntoase ale Daciei încă destul element roman, pentru ca continuitatea să nu fie aici nicidecum întreruptă. Argumentul toponimic împreună cu tradiția istorică pun aceasta, cum am văzut, afară de îndoială.

(Dimitrie Onciul, Scrieri istorice , ed. critică îngrijită de A. Sacerdoțeanu, București, Editura Stiințifică, 1968, p. 257)>

 

 

SURSA

Bogdan Murgescu (coord.), Istoria României în texte, ed. Corint, București, 2001, pp. 59-60.

 

 

NOTE M.T.

*Robert Roesler (1836 Olomouc/Cehia -1874 Graz/Austria) = Istoric de limbă germană care a dezvoltat teoria formării poporului roman în sudul Dunării formulată de elvețianul F. J. Sulzer (1781-1782), austriacul J. K. Eder (1791) și J. C. Engel (1794).

**vlah=Denumire dată de popoarele germanice migratoare vorbitorilor de limbă latină din Imperiul Roman, preluată de slavii care au pătruns în Peninsula Balcanică în sec. VII și de la aceștia de către Imperiul Bizantin (Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopol) care a recucerit teritoriile balcanice în sec. X-XI.

***Valahia=Țara Românească (cca. 1300-1859)

****Haemus=Denumirea greacă antică a munților Balcani din Bulgaria.

*****mocan=Cioban din regiuni muntoase, în special din Transilvania.

******Moesia=Denumirea a 2 provincii romane (Superior și Inferior) mărginite de Dunăre, Marea Neagră și munții Balcani, al căror nume a fost preluat de la tribul tracic al moesilor. Au fost cucerite după 602 de slavi și după 681 de bulgarii turanici, care au trecut prin teritoriul României.

*******Alexandru Dimitrie Xenopol (1847 Iași – 1920)=Autorul primei sinteze de istorie a românilor, filosof al istoriei, academician.

********Statul valacho-bulgar=Stat întemeiat de frații aromâni Petru și Asan, conducători ai răscoalei antibizantine a aromânilor și bulgarilor din 1185, bulgarizat după stingerea dinastiei Asăneștilor în 1258 și cucerit de turcii otomani în 1396.

*********Dimitrie Onciul (1856-1923)=Profesor de istorie la Universitatea București, director al Arhivelor Statului și academician. Inițiatorul școlii critice în istoriografia românească și a combătut teoria formării Moldovei și Țării Românești prin „descălecatul” lui Dragoș și Negru.

**********Dacia Traiană=Provincia romană Dacia (106-271), ce acoperea teritoriile dacice din Transilvania, Banat și Oltenia, cucerite de împăratul Traian și părăsite de împăratul Aurelian sub presiunea puternică și constantă a popoarelor barbare de la frontierele imperiului. 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required