Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: obicei
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Poetul fărşerot Constantin Colimitra (1912-2001), născut în satul Pleasa din sudul Albaniei, a descris în memorialistica sa obiceiurile nunţii la fărşeroţi, descriere care se întinde pe parcursul a 24 de pagini.

În 1982 Nicolae Caraiani şi Nicolae Saramandu publicau Folclor aromân grămostean.
În partea a treia a acestei antologii au inclus obiceiuri refritoare la principalele momente ale vieţii, printre care şi nunta.


Surse orale au fost următoarele 18 persoane de sex feminin şimasculin născute în Bulgaria şi care locuiau în această ţară sau în România: Adam S. Stere, Adam S. Teodora, Arac Dumitru, Buşu S. Elena, Capandela N. Maria, Caraiani N. Chiraţa, Caraiani I. Elena, Caraiani G. Zoiţa, Caramihai S. Maria, Caraula D. Mihai, Cîşeric Maria, Cocea Dumitru, Cuţumişa N. Mihai, Derdina I. Elena, Livendu T. Mihai, Lîla Gheorrghe, Lîla G. Teodora, Tasuni M. Atanase.


Obiceiurile privind nunta se împart cronologic în trei categorii: cele de dinainte de nuntă, nunta şi cele de după nuntă.


Obiceiurile de dinainte de nuntă încep cu înţelegerea dintre taţi, recurgerea la peţitor, semnulu nicu (logodna mică), bîşearea (logodna mare), petrecerea de după logodnă.


Nunta începe miercuri cu hainele mirilor şi plămădirea aluatului (aprindearea aloatlui). Joi are loc frământarea aluatului (frimtarea aloatlui) şi invitarea naşilor şi rudelor (cîlisirea nunloru şi a soil'ei). Vineri are loc expunerea zestrei (scoaterea doarîlor) şi pregătirea mâncărurilor (adrarea mîcărloru). Sâmbîta avea loc invitarea nuntaşilor (cîlisirea cuscîrloru), steagul (hlambura), gătitul miresei cu costumul de mireasă, salba de mireasă (arîvoana), petrecerea de sâmbătă seara. Duminică avea loc bărbieritul mirelui (sursearea grambolului), îmbrăcarea mirelui (alîxearea grambolului), binecuvântarea mirelui (hirtisearea grambolului), plecarea la mireasă, sosirea la mireasă, ploconul pentru mire şi masa la mireasă, aducerea miresei şi binecuvântarea mirelui, încărcarea zestrei, despărţirea de părinţi şi de familie şi plecarea miresei, sosirea la casa mirelui, mărul (merlu), intrarea miresei în casa mirelui, binecuvântarea miresei şi masa la ginere. La avea loc arcarea doarîlor (oferirea cadourilor), giucarea doarîlor (''jucarea'' cadourilor), vizita rudelor din partea miresei. Marţi are loc petrecerea la casa mirelui cu rudele acestuia şi noaptea mirii se culcau pentru prima dată împreună. Miercuri aveau loc dovada castităţii, ridicarea voalului (pişchirusearea), mireasa la apă (nveasta ntreapî), spălarea pe mâini (larea mînloru), schimbarea hainelor de nuntă (dîzlîxearea), desfacrea steagului (aspîrdzearea hlamburei), mireasa toarce (nveasta toarţi), mireasa cîntă (nveasta cîntî), prima vizită a tinerilor căsătoriţi.


După nuntă avea loc vizita tinerei neveste la părinţi (turnarea nveasttl'ei).

SURSA
Nicolae Caraiani şi Nicolae Saramandu (editori), Folclor aromân grămostean, editura Minerva, Bucureşti, 1982, pp. 402-476.

 

În 1982 Nicolae Caraiani şi Nicolae Saramandu publicau Folclor aromân grămostean. În partea a treia a a acestei antologii au inclus obiceiuri de înmormîntare printre obiceiuriile privind momentele importanmte ale vieţii.


Sursele orale privind obiceiurile de înmormântare au fost următoarele 8 persoane născute în Bulgaria şi care trăiau în această ţară sau în România: Adam S. Stere, Adam S. Teodora, Arac Dumitru, Buşu S. Elena, Caraiani I. Elena, Caraiani G. Zoiţa, Cîşeric Maria, Lîla G. Teodora.


De arădzli ti ngrupari (rîndiuielile de înmormântare) se ocupau femeile din familie.
O persoană care trăgeasă moară era supravegheată (avigl'eatu) de două femei bătrâne dinn familie şi una din afara familiei, decesul nesupravegheat fiind considerat un păcat. În perioada agoniei nu se plângea în preajama muribundului, ca să nu-lu toarnî (să ''nu-l întoarcă'' de la moarte).


În momentul decesului, bătrâna din afara familiei are grijă ca decedatul să ţină capul drept, în caz contrar ar fi urmat ăs moară o rudă.
După deces, una din bătrâne îi închidea pleoapele şi îi lega fălcile cu o basma neagră la bătrâni şi albă la tineri, în caz contrar mortul nu ar fi putrezit timp de trei ani.Apoi se puneau câte două lumânîri la cap şi la piciaore şi se aprindea candela.
Dacă decedatul era capul familiei, soţia punea în cap un obiect de fier pentru sănătatea familiei.
Dacă fusese o moarte grea, dcedatul era întors spre răsărit, iar hainele sale erau donate unui vecin sărac care le primea spunând Dum' l'eartî-lu (Doamne, iartă-l).
Corpul era spălat şi îmbrăcat în haine de înmormântare de persoane în vârstă, care primeau obiecte noi de îmbrăcăminte sau alimente, apa fiind aruncată departe de casă. Apoi mortul era aşezat pe podea, pe o velinţă.
Oglinda din camera mortului era acoperită de pânză neagră, în caz contrar decdatul s-ar fi transformat în strigoi (vîrculacu). De asemenea,pragul de sus al uşii de intrare era acoperit cu pânză neagră, iar la poartă se punea un steag negru.
Copiii, bărbaţii şi rudele puneau pe braţ o fâşie de pânză neagră, iar femeile şi fetele îşi acopereau capul cu o basma neagră (duvale)). De asemenea, bărbaţii nu se bărbiereau şi nu se tundeau 40 de zile.
Sicriul era aranjat de bătrâne din afara familiei, iar bărbaţii din afara familiei puneau mortul în coşciug cu picioarele spre uşă. Bătrâna care îi ănchisese pleoapele îi leagă mâna dreaptă peste cea stângă, iar pe piept îi punea o iconiţă.Apoi îi punea în nări şi la ochi tămâie, tămâind mortul şi camera pentru a izgoni ''spiritele rele'', uşa rămânând deschisă până la scoaterea mortului din casă.
Femeile venite din sat aprind lumânări la capul mortului, aducând flori şi fructe şi spunând la intrare Dum' l'eartîl-lu. Rudele căsătorite îi sărută fruntea, iar cele nemăritate mâna. Unele femei pun în buzunarul mortului bani sau boabe de grâu,, prin care transmit ncîliciuni (complimente) morţilor din familiile lor.
Bocetele sunt exprimate pe rând de femei din familie, care îşi lovesc palmele în timp ce vorbesc despre viaţa decedatului. Nu se bocea după apusul soarelui, pentru ca mortul să nu se prefacă în strigoi. Puteau boci şi femei străine, care transmiteau morţilor din familiile lor prin cel decedat ''veşti'' despre cei în viaţă.
Înmormântarea avea loc la trei zile după deces, cu excepţia zilei de luni, pentru ca să nu moară cineva la scurt timp.După slujba din casă, înainte ca mortulsă fie scos din casă, o bătrână îi pune în gură o monedă de aur ''ca să plăteascăvama''.Sicriul este scos din casă de patru bărbaţi din afara familiei, moment în care începe să bată clopotul (câmbanea) bisericii. O bătrână varsă apă în urma mortului şi sparge un obiect spunând s-moarî moartea (să moară moartea), iar cei prezenţi îşi făceau de trei ori semnul crucii şi spuneau Dum' l'eartî-lu.
Pe drumul spre biserică şi cimitir (mirminţi), cortegiul era condus de o bătrână din afara faamiliei cu gârnulu (grâu fiert). La răscruci de drumuri se făceau scurte slujbe, iar familia arunca bani pentru copii.
După slujba de la biserică, mortul este acoperit cu o pânză albă, pe care preotul desenează un schelet omenesc cu o bucată de cărbune, obicei menţionat în Bulgaria ultima oară în 1934.
Apoi rudele îşi ilua rămas de la decedat, făcându-şi de trei ori crucea, sărutând iconiţa şi fruntea sau obrazul mortului, punând în coşciug câteva monede. La urmă, cea mai apropiată rudă a mortului îşi punea două boabe de grâu în buzunarul drept, pentru a-l visa în prima noapte.
După ce sicriul era pus pe marginea gropii de patru bărbaţi din afara familiei, o bătrână scotea basmau cu care fuseseră legate fălcile decedatului şi o punea în sicriu, dezlega picioarele şi lua iconiţa de pe piept, precum şi banii din coşciug, pe care îi dădea groparilor sau cerşetorilor.. După slujbă, preotul stropea mortul cu vin amestecat cu ulei. Aceste momente erau însoţite de bocete. Preotul arunca primul pe coşciugul coborât în groapă un pumn de pământ, urmat de asistenţă, spunând Dum' l'eartîl-lu. Un singur bărbat asistă la acoperirea mormântului, celelalte persoane spălându-şi mâinile la fântâna din cimitir şi primind colivă de la o bătrână la poarat cimitirului, pentru care se spune Dum' l'eartîl-lu.

La casa mortului se ţine masa de pomenire, care este binecuvântată de preot şi la sfârşitul căreia fiecare mesean spune Sî-l'i si-aflî (să i se găsească). De asemenea, se oferă mâncare cerşetorilor care se adună lângă casă. La plecare se oferă preotului pachete de mâncare şi o arizî sau bîrbutî (prosop mare alb), prosoape fiind oferite şi rudelor, în timp ce străinii primeau batiste.

Timp de trei zile după înmormântare, pe locul din casă unde a stat mortul se punea o farfurie cu mâncare şi o felie de pâine, iar la masă i se rezerva locul şi tacâmul, deoarece se credeacă timp de trei zile sufletul mortului rămâne în casă. La începutul mesei, cel mai în vârstă din familie vărsa o lingură de mâncare pe jos zicând ti morţî (pentru morţi), la care ceilalţi răspundeau  Sî-l'i si-aflî.
În primele două zile după înmormântare, nu se mergea la mormânt pentru ca mortul ''să se aşeze'' mai bine în graopă. În a treia zi, după apusul soarelui, rudele merg la mormânt cu flori, lumânări şi apă. După ce se făcea de trei ori semnul crucii, se săruta crucea, se aşeazu florile şi lumânările aprinse pe mormânt. În timp ce femeile bocesc, o bătrână udă cu apă mormântul de la cap spre picioare. La plecare se ofereau cerşetorilor bani.

Pomenirea mortului se făcea la trei zile de înmormântare, la nouă zile, la 20 de zile, la 40 de zile, la trei luni, la şase luni, la un an, la un an şi jumătate şi la trei ani. La fiecare termen se mergea la cimitir şi se făcea parastas (cîntari sau misali).
Timp de 40 de zile după înmormântare candela din casă rămâne aprinsă, iar oglinzile acoperite cu pânză neagră. Doliul de la uşă şi de la poartă era menţinut şase luni, iar timp de trei ani nu se făceau petreceri şi vizite.

La trei ani de la înmormântare se făcea deshumarea cu participarea rudelor. O bătrână strângea osemintele într-un săculeţ de pânză albă, pe care preotul le sfinţea cu untdelemn amestecat cu vin, tămâind în acelaşi timp mormântul. Osemintele erau aşezate la capătul mormântului. Groparii primeau îmbrăcăminte, iarasitenţei şi cerşetorilor li se oferea colivă la ieşirea din cimitir.
Dacă defunctul nu putrezea în cei trei ani, se credea că făcuse păcate mari, familia făcând parastase sâmbăta şi duminica la mormânt. Timp de 40 de zile se aduceau la biserică prescuri şi untdelemn, se aprindeau lumânări şi se spuneau rugăciuni. Femeile din familie îngrijeau biserica, iar preotul pomenea la toate slujbele numele mic al mortului. Se dădeau săracilor obiecte de îmbrăcăminte, iar cerşetorilor alimente, pentru care se spunea Dum' l'eartî-lu. După şase ani se făcea a doua deshumare.



SURSA:
Nicoalae Caraiani şi Nicolae Saramandu (editori), Folclor aromân grămostean, editura Minerva, Bucureşti, 1982, pp. 477-483.

 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required