Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: greci
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

37

Autorul cărţii Vlahii, aceşti greci ne -
supuşi! este Vasilis Misiris, iar ti -
tlul ei este tradus: Vlahii, aceşti
greci nesupuşi! Cartea a apărut la Atena în 1990,
Editura Nova Thesis şi are 144 pagini.
Toată cartea este o penibilă strădanie a
autorului ei de a dovedi că aromânii din Grecia
sunt greci. „Vlahii nu constituie un neam aparte,
ei sunt o parte curată din trupul” naţional al
grecilor. Contrar tuturor definiţiilor date con -
ceptului „popor” în toată lumea civilizată, Mi -
siris consideră că: „Limba, cu toate că este un
el e ment puternic în determinarea etnologică a u -
nui popor, în nici un caz nu poate să fie con -
siderată principalul ar gu ment privind originea
vlahilor”. Dacă un copil s-a născut din părinţi
greci în Af rica de Sud, chiar dacă nu cunoaşte
limba greacă, ci vorbeşte limba băştinaşilor, co -

pilul este grec, exemplifică Misiris. Doar dacă
un copil vlah, născut din părinţi vlahi, care vor -
beşte în limba vlahă, dar trăieşte în Grecia, co -
pilul este grec şi nu vlah, conchidem noi. Iată un
exemplu de distorsionare a logicii.
Aşa cum autorul cărţii consideră „o da -
torie, dar şi o obligaţie a grecilor de azi să
recurgă la moştenirile lor autentice legitime”, pe
care nimeni nu le-a contestat, adăugăm noi, tot
aşa considerăm şi noi daco-românii ca „o Da -
torie, dar şi o obligaţie” de a ne interesa de
soarta fraţilor noştri vlahi în orice ţară sunt ei, cu
atât mai mult cu cât ei sunt şi au fost persecutaţi
pentru simplul motiv că sunt vlahi.
Urmează un scurt istoric:
Nu s-a susţinut că între eroii mişcării gre -
ceşti de la 1821 au fost români. Nu poate fi însă
contestat faptul că între revoluţionarii contra

38

otomanilor au fost şi foarte mulţi româno-vlahi.
Aromânii din Grecia şi Macedonia, ca şi cei din
Bulgaria şi Albania nu aveau şcoli şi biserică în
limba lor, ei nu erau recunoscuţi ca etnie aparte
de greci, de slavi şi de albanezi. Grecii şi slavii
fluturau vlahilor steagul creştinismului, ortodo -
xismului pentru a-i avea alături în lupta an -
tiotomană (calul lui Ulise). Dar iată că tocmai
otomanii au recunoscut existenţa aromânilor din
Grecia şi Macedonia. Misiris recunoaşte că vla -
hii din Grecia aveau la 1889, 40 de şcoli în limba
lor şi o şcoală comercială la Salonic.
Grecii naţionalişti spuneau că: „Nu tre -
buie să se mire cineva că, pentru a-i anihila pe
bulgari, trebuie să începem cu românii (K. Î.
Mazara, Kis Enion). E amintită intervenţia din
1881 a României în lupta contra „încălcării
drepturilor omului” şi nedreptatea care se face
„miilor de persoane de origine română”. Cauza
aromânilor a fost sprijinită şi de Franţa, Anglia,
Rusia şi Austria. Se recunoaşte că la „8 au gust
1881, reprezentanţii cuţovlahilor din Macedo -
nia, Epir, Thesalia au depus un memoriu am -
basadorilor Marilor Puteri din Constantinopol
solicitând ca Vlahii să dobândească aceleaşi
drep turi şi privilegii pe care le au grecii şi bul -
garii din Imperiul Otoman”. Tot Misiris, scriind
despre inspecţiile inspectorului Dumba, spune
că acesta a furnizat ar ma ment „bulgarilor a -
coliţi”, dar nu indică sursa informaţiei, care era
mincinoasă.
Limbajul lui Misiris este jignitor, întrucât,
scriind despre Biserica ortodoxă română, spune:
„dogma imbecilă, idioată, a patriarhiei...”. Ele -
nul recunoaşte că la 1892, în Grecia şi Mac e do

nia erau 10 biserici româneşti şi două biserici
episcopale: la Ianina şi la Monastir, toate cu
aprobarea autorităţilor turceşti şi nu elene, iar la
18 februarie 1896 preoţii româno-vlahi pe care
biserica îi renumeşte românizaţi N. Cordănescu
din Kruşova, Gogas din Veria, M. Godzamanis
din Verati şi H. Zegus din Florima „declară pe
episcopul Ohridea Anthima primmitropolit al
româno-vlahilor din Mac e do nia, Epir, Thesalia
şi îl invită să sfinţească capela ambasadei ro -
mâne din Constantinopol!.
Am citat aceste date pentru a se vedea că
aromânii din Grecia şi Mac e do nia formau o nu -
meroasă minoritate naţională în această parte a
Europei. Luptătorii vlahi pentru drepturile lor
sunt numiţi „trădători” (Apostol Mărgărit). Mi -
siris recunoaşte că la 22 mai 1905, sultanul Ab -
dul Hamid emite o erată prin care recunoştea
minoritatea română din Imperiul Otoman adică
din Grecia, Macedonia, Bulgaria, Serbia, Al ba -
nia, Cosovo, Bosnia şi dreptul guvernului de la
Bucureşti de a interveni pentru ameliorarea sor -
ţii lor. Grecii s-au răzbunat pe aromâni consi -
derându-i „trădători” şi în urma luptelor din
Potaţiu. El aminteşte victime ale „bandelor ro -
mâno-bulgare”. Erau, zice el, 10.000 de lati -
nofoni vlahi: „În 1905, ambasadorul României
la Athena, Papiniu, solicită primului ministru al
Greciei încetarea persecutării aromânilor din
Gre cia. Răspunsul grecului D. Rollis a fost că în
Grecia nu există o asemenea naţionalitate.
Pe data de 4 septembrie 1905 relaţiile di -
plomatice dintre cele două ţări se rup şi vor fi
reluate în 1911, dar la 15 mai 1913 Eleftherios
Venizelos recunoaşte dreptul de existenţă, pe
teritoriul Greciei, a şcolilor şi bisericilor ro -
mâneşti. Mai amintim că în 1946 au fost exe -
cutaţi 3000 de cuţovlahi, pe lângă atâtea alte mii
neştiuţi.
Am dorit să atragem atenţia autorităţilor
României asupra tratamentului inuman la care
sunt supuşi românii în statele din Sudul Dunării
şi în spe cial în Grecia.
Cartea despre care am scris ar trebui tra -
dusă în limba română chiar dacă ea serveşte
extremismului elen pentru a-şi motiva nere cu -
noaşterea vlahilor ca ramură a românimii. Chiar
dacă în capitolele următoare Misiris aminteşte
pe cercetătorii aromânilor din Grecia (ele novlahi,
arvanito-vlahi şi vlahotoni): Th. Capidan,
N. Iorga, Poghirc, nu putem uita că autorul cărţii
crede că grecii „i-au civilizat pe moldovlahi”,
referindu-se la perioada domniilor fanariote.
Credem că România trebuie să aplice
prin cipiul reciprocităţii în materie de politică

externă.

 

SURSA

Ion Baba Armânescu, Vlahii, aceşti greci nesupuşi!, ''Familia Română'', Baia Mare, decembrie 2010, pp. 37-8.

Dimitrie Bolintineanu a efectuat o călătorie în Macedonia otomană în vara anului 1854, pe când se afla în exil la Constantinopol/Istanbul. Rezultatul literar al călătoriei a fost volumul memorialistic Călătorie la românii din Macedonia şi la Muntele Athos sau Santa Agora redactat în 1858 şi apărut antum în 1863, iar postum în ediţia Călătorii a lui Ion Roman din 1968.

 

Nu am găsit la Biblioteca judeţeană Constanţa textul Călătoriei..., aşa că am apelat la lucrările istoricilor literari.

 

Toţi aceştia dau 11 iunie 1854 ca dată de început a călătoriei, după ce D.B. s-a întors din călătoria în Palestina şi Egipt. Singurii care dau 11 iunie 1853 sunt Nicolae Iorga şi după el Petre Haneş, care mărturiseşte că l-a urmat pe marele istoric pentru toate datele de după 1848 din biografia poetului. Banii pentru călătoriile sale i-a împrumutat de la bancherul Constantin Polihroniade din Constantinopol/istanbul, care era bancherul exilaţilor români.

 

B. explică şi cum înţelege naţionalismul raportat la aromâni, pe care îi socoteşte români: ‘’Pentru mine înţeleg simţul naţionalităţii dintr-un punct de vedere practic şi poetic. Practic, căci credem că spre a îmbunătăţi soarta lumii trebui mai întîi a îmbunătăţi soarta naţiunii din care facem parte. Poetic?...Acesta este un simţămînt ce nu se explică. Sub aceste cugetări arunc ochii către un popor de un million de români risipiţi în Macedonia, Tesalia, Epir şi alte locuri. Un milion de români este un popor; este o fărîmătură mărită din acele legiuni romane neînvinse de oameni, neînvinse însuşi de secoli; este o idee, este geniul, este civilizaţiunea lumii vechi, doborîtă, dar neînvinsă…’’

După ce îşi afirmă originea aromână paternă (vezi biografia), poetul îşi motivează călătoria astfel: ‘’Voiam să văd cu ochii dacă acest popor există, dacă păstrează limba, datinile sale’’ şi dacă ‘’să aibă conştiinţa naţionalităţii sale’’.

 

Pe de altă parte, călătoria lui B. a fost şi rezultatul unei idei a istoricului revoluţionar Nicolae Bălcescu, care îi scria prietenului său Ion Ghica la 26 octombrie 1849: ‘’Eu aveam hotărîre, viind de la Constantinopol, de a mă aşeza între cuţo-vlahi, căci socot de neapărat a developa naţionalitatea într-acest avanpost al românismului. De ai putea trimite un om zdravăn acolo, ca să ne facă un raport asupra stării morale şi politice a lor, apoi am căuta o şcoală, şi să dăm de lucru la atîţia tineri ce mor de foame. Ar trebui ca trimisul tău să se ia acolo bine cu popii şi episcopii şi a căpăta fonduri pentru deschiderea unei şcoli’’.

 

Pentru a obţine a acordul Porţii otomane pentru această călătorie, Ghica, bun prieten şi cu B., i-a scris lui Sadik –efendi , fostul general şi scriitor polonez Mihail Czaykowski trecut la religia islamică, o scrisoare în limba franceză pe care o traduc aici: ‘’În afara Principatelor Moldovei şi Valahiei, mai există în Imperiu mai mult de două milioane de Români, care sunt cunoscuţi în majoritatea lor sub numele de Cuţo-Vlahi (valahi şchiopi sau jumătăţi de valahi). Ei vorbesc româna şi au aceleaşi moravuri şi obiceiuri ca cei din Principate (…) Mă gânesc să-l trimit acolo pe dl. Bolintineanu, unul din poeţii noştri cei mai renumiţi, om serios şi foarte nimerit să trezească sentimentul naţional al acestei populaţii şi să facă să se nască în cadrul ei o tendinţă politică diferită de cea a Grecilor. Nu am vrut să-mi transpun în practică ideea fără să vă previn, pentru ca mai tîrziu să nu fie crezute intepretările calomnioase pe care reauavoinţă nu va pierde ocazia să le inventeze. Vă voi fi foarte îndatorat dacă vă veţi implica să-mi obţineţi o scrisoare de la Poartă pe numele domnului Bolintineanu pentru autorităţile din Ianina şi Monastir’’.

 

Criticul literar P. Cornea apreciază lucrarea ca o ‘’veritabilă monografie’’, ea cuprinzând informaţii istorice, geografice, etnografice, o colecţie de proverbe şi un vocabular.

 

La rândul său, Roman arată că în lada de lemn pe care a purtat-o în călătorie B. a pus şi hârtie de desen, culori şi cerneluri în scopul de a realiza o hartă cu aşezările aromâneşti vizitate, dar nu va avea succes în acest demers cartografic. În schimb va nota numele satelor şi oraşelor, distanţele dintre ele, numărul locuitorilor, ocupaţiile, botez, nuntă, înmormântare, îmbrăcămintea,tabele statistice,liste toponimice şi de cuvinte. Fiecare gazdă şi fiecare călător întâlnit devin informatori pentru poetul transformat în cercetător.

 

Înarmat cu documentul obţinut de Ghica, se va sui pe vapor la Constantinopol pentru Salonic. Pe navă a auzit din întâmplare doi aromâni vorbind în limba ‘’ţînţărească’’, fapt care-l va impresiona: ‘’-Aestă vapore cu trei catatori este. – Muşată este.’’

 

La Salonic va fi găzduit de un ‘’consîngean’’ cu numele de Cosmad, posibil o rudă a sa, pentru care avea o scrisoare de recomandare de la doctorul Paciurea cunoscut în Cairo, capitala Egiptului. Cosmad locuia într-o casă de lemn roşie cu două caturi, cu perdele de stofă damasc, cu oglinzi, mese de nuc şi scrinuri. Femeile tinere din casă refuzau să vorbească greceşte şi vorbeau numai aromână, cea mică cântându-I foarte frumos. Deşi Cosmad vorbea greceşte,el va fi primul informator al călătorului despre aromânii din Balcani, împărţiţi în locuitori de vale şi de munte, mai toţi avuţi iar unii foarte avuţi, negustori sau păstori cu turme mari aflaţi în continuă mişcare.

 

De la Salonic merge călare la Pella, capitala regatului macedonean antic, şi apoi la Edessa. Aici în casa gazdei bulgare va fi vizitat de săteni aromânii purtând sarică neagră, fes şi nădragi negri. Ei i-au cerut informaţii despre Valahia şi i-au cântat şi i-au spus proverbe, pe care poetul le-a notat.

 

Pe aromânii din Edessa îi descrie ca fiind ‘’bine făcuţi, fizionomii inteligente, priviri pătrunzătoare, fără sălbăticie’’. Aceştia s-au mirat aflând că în România nu există arnăuţi, greci, bulgari şi turci.

 

S-a străduit să înveţe aromâna, aşa că la gazda din Ostrov, sat aproape în întregime aromân, i-a putut spune fiicei acesteia: ‘’Ce ai lea feată muşată de pleci ochii lăi şi dulci?’’ ‘’Doamne, eşti armân tene?’’, i-a răspuns fata ruşinându-se. În particular, s-a interesat de poeziile populare şi proverbe. Acorda o atenţie deosebită fetelor aromâne, fapt ce se va vedea şi în poeziile Macedonelor.Fetele îi cântau numai după insistenţele părinţilor.Gazda din Florina s-a arătat chiar gata să-i dea fata de nevastă, fiind sigur că poetul nu avea o figură de‘’crai’’. Constată că nu a întâlnit vreun om beat şi că persoanele întâlnite au o înfăţişare demnă. În plus, relaţiile de familie se conduc după tradiţie: fetele şi băieţii se căsătoresc după voinţa tatălui, iar femeile ‘’nu au voinţă în faţa bărbaţilor’’, tinerii respectă bătrânii. Totuşi grupurile de femei care spală la râu sau călăresc voiniceşte îi par adevărate spectacole.

 

Mai mult, la Monastir va întîlni negustori aromâni care se sfiesc să-şi recunoască naţionalitatea, dar soţiile lor mai curajoase o fac în locul acestora. Printre familiile cunsocute în Monastir se numără Cionga, Sina, Vlahova, Hagi Petru, Andruţul, Riga

La Monastir se îmbolnăveşte de friguri şi trebui să se întoarcă la Salonic, de unde revine la Istanbul.

 

Scopul acestei călătorii era de a atrage atenţia Europei şi Turciei asupra romanităţii sud-dunărene, pentru a o salva de curentul grecilor, ‘’care vor să-i absoarbă prin carte şi religie, deşi românii sînt de patru ori mai mulţi decît grecii’’. Rezultatul literar al călătoriei sale trebuia să susţină un memoriu înaintat lui Fuad-paşa, în care B. propunea înfiinţarea de şcoli pentru aromâni şi organizarea acestora ca o miliţie cu sarcini poliţieneşti şi grănicereşti, subliniind ‘’şi interesele Imperiului Otoman în a întinde o mână acestei mici naţionalităţi’’. Dar ‘’miniştrii otomani nu au gustat’’ această idee, poetul explicând ‘’încăpăţânarea’’ otomanilor prin faptul că se temeau – ‘’cu cuvânt sau fără cuvânt’’- de români, preferând clerul grecesc, mai puţin predispus la revoluţie.

 

În notele ataşate poeziilor din ciclul Macedonele, poetul face şi diverse observaţii privitoare la viaţa aromânilor din Balcani, remarci ce decurg din călătoria sa acolo.

 

În nota sa referitoare la poezia Românele din Cavaia, poetul precizează că ’’Românele macedone din partea Albanii încalecă ca bărbaţii, fac cavalcade lungi, singure, fără bărvaţi, în costumul lor pitoresc şi armate. Autorul acestor versuri a văzut o cavalcadă de femei române trecând ca săgeata pe lângă dânsul.’’

 

În nota privind poezia Copăciarul, Bolintineanu explică că ’’Românii din Macedonia dau acest nume acelora dintre ei care şi-au uitat limba şi s-au dezromânit. Este o expresiune de dispreţ’’.

În observaţia ataşată poeziei Lupta păstorilor scriitorul subliniază despre obieiurile pastorale că: ‘’Nimic nu s-a schimbat de la Teocrite în datinile păstorilor. Lupta cântecelor există încă ca altădată, şi în limbajul simplu şi natural al păstorilor români adesea se vede expresiuni mai tot atât de ingenioase ca acele despre care Teocrite, Bion, Moscus se servă făcând să vorbească păstorii’’.

 

Scurta notă la San-Marina (satul Samarina în nordul Greciei de azi, lângă graniţa cu Albania– n.n.) spune că ‘’Este un oraş locuit de români. În această piesă se află tablouri reale ale vieţii păstorilor români’’. Nota poeziei Păstorul murind descrie relaţia păstorului aromân cu oile sale: ‘’Tandreţea păstorilor români macedoneni pentru oile lor este proverbială. Ei iubesc oile ca pe copiii lor. Când oile le mor, ei sunt tot atât de nenorociţi ca când le-ar fi murit copiii. Când oile sau miei sînt lîncezi, ei leîndreptează vorbe răsfăţătoare şi tinere. De unde se şi vede în cântecele lor oile vorbind cu stăpânii lor’’.

 

În remarca ce însoţeşte poezia La bălţat Bolintineanu explică titlul poemului: ‘’Nume ce românii din Macedonia dau unor adunări de seara între dânşii, ceea ce noi în România chemăm clacă (sublinierea autorului). Ei se adună înscopul de a lucra în comun pentru vreu nefericit; de multe ori pentr a facetrusoul unei fete sărace ce are să se mărite. În aceste adunări ei danţă, cântă sau spun basme, cinează’’.

 

Lingvistul aromân Teodor Capidan a constestat vizita poetului la Monastir (Bitolia), pentru că în centrul oraşului ar fi întâlnit numai magazine ale aromânilor, dar Teodor Vîrgolici crede că T.C. s-a înşelat în această privinţă,deoarece D.B. este foarte clar în privinţa prezenţei sale în acest oraş.

 

Comparând Macedonele cu Călătorie…, criticul literar Ion Roman aprecia că D.B. a fost mai util cauzei aromânilor cu însemnările de călătorie decât cu poeziile idilice.

 

SURSE:

I.Bălcescu Nicolae, Opere, VI Corespondenţă, ed. critică de G. Zane, ed. Academiei, Bucureşti, 1964, p. 229

II.Bolintineanu Dimitrie, Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Athos sau Santa Agora ,Tipografia lucrătorilor asociaţi, Bucureşti, 1863, 190 p.

III.Bolintineanu Dimitrie, Călătorii, ed. îngrijită de Ion Roman, Minerva, colecţia ‘’Biblioteca pentru toţi’’, Bucureşti, 1968

IV.Bolintineanu Dimitrie, Opere, I Poezii, ediţie îngrijită, tabel cronologic, note şi comentarii de Teodor Vârgolici,studiu introductiv de Paul Cornea, ed. Minerva, colecţia ‘’Scriitori români’’, Bucureşti, 1981, (p. LV; p. 910-913)

V.Georgescu-Tistu N., Ion Ghica scriitorul, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1935, p.150.

VI.Haneş Petre, Dimitrie Bolintineanu, 1915, ‘’Studii literare’’, Universala Alcalay & Co, Bucureşti, 1925, pp. 133-162

VII.Iorga Nicolae, Istoria literaturii române din veacul al XIX lea, I-II, Bucureşti, 1907-1909

VIII. Petraşcu Nicolae, Dimitrie Bolintineanu, Tipografia Bucovina, Bucureşti, (1932), pp. 79-87

IX.Roman Ion, Dimitrie Bolintineanu, Tineretului, Bucureşti, 1962, pp. 113-120

X. Vârgolici Teodor, Introducere în opera lui Dimitrie Bolintineanu, Minerva, Bucureşti, 1972, pp.184-189

184-189

Transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi mulări sau mule (catâri) era încă, alături de oierit, la începutul de secol XX ocupaţia de bază a fărşeroţilor din sudul Albaniei.

Partea I a antologiei de lirică grămosteană Carabeu, lăi carabeu alcătuită de poetul aromân din Macedonia Dina Cuvată se întitulează Cadri vecl'i (Imagini vechi) şi cuprinde 36 de cântece, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1. Ňi-avdzam puil'i (Mi-auzeam păsările)

Îňi şideam cu dadă-mea,

Ňi-avdzam puil'i cum cânta -

Şi lişor, cum ş-adilea...

Si-şi amurtă pisti loc -

Cu-a lor cîntic plin di foc!

(Îmi şedeam cu mama mea,

Mi-auzeam păsările cum cântau -

Şi uşor, cum respirau...

Îşi amuţesc peste loc -

Cu al lor cântec plin de foc!)


2. Tini, puil'iu alexendaru (Tu, pasăre alexendaru)

Tini, puil'iu alexendaru -

Ţi ţă baţ ahît muşatu,

'Hît muşat, ahît ti-ambaru?

Cu cicioarli pi vlîstaru,

S-faţ hîbari-a munţîlor,

Munţl'i neaua si nu ţînă -

Că va-s treacă chihîiadzl'i,

Chihîiadzl'i cu bineţi,

Picurarl'i cu cupiili..

(Tu, pasăre alexendaru

Ce îţi cânţi atât de frumos,

Atât de frumos, atât de bine?

Cu picioarele pe vlăstar,

Să faci cunoscut munţilor,

Munţii neaua să nu ţină -

Că vor trece bacii,

Bacii călări,

Păcurarii cu turmele...)


3. Ies fumel'i (Vin familiile)

Nă dzuă, di cîtră seară -

Ş-si pîrea chiro di veară,

Nsus tu munţă - nu-ari neauă,

Da lilici ş-trandafili,

Ies fumel'i pi la cîlivi...

(Într-o zi, către seară -

Se părea vreme de vară,

În sus în munţi - nu este nea,

Ies florile şi trandafirii,

Vin familiile la colibe...)


4. C-un bîrţat di soari (Cu o rază de soare)

Dzeană piste munţă -

Nu ari ni muabeti,

Casili ca şcreti,

Maşi auşl’i gol’i...

C-un bîrţat di soari -

Ş-si adună la stani,

Pi-un cîlcîniţ di pită...’’

(Pe dealul de peste munţi

Nu se aude vorbă de om -

Casele pustii

Doar bătrânii singuri...

Cu o rază de soare -

Şi se adună la stână

La o margine de plăcintă...)


5. Cîrliglu (Caţa)

- Lăi, Cole - ghină niheam,

Ňi-agîrşii cîrliglu ndzeană...

Cîrlig ş-altu noi avem -

Ma, c-aţel, Cole, nu ari!

- Va-s adrăm di gorţ uscat,

Va-l bîgăm pi coardă noauă,

S-ňiurdzească di gîrleauă...

(- Măi, Nicolae - vino puţin,

Îmi uitai caţa sus...

Caţă mai avem -

Dar, ca aceea, Nicolae, nu există!

- O vom face din lemn de păr uscat,

O vom pune pe coardă nouă,

Să miroasă a gîrleauă...)


6. Mardzina di-amari (La ţărmul mării)

Mardzina di-amari

Treaţi nă cîrvani

Cîrvani di mlări,

Ncîrcată cu sari...

Coli-lu al Capsali,

El gioni ma mari,

Ncalar pi mulari -

Distimelea-arcată,

Să-l’i ţînă-aumbrată,

Plosca aspindzurată,

Gura-a lui uscată

Ti chicută di-apă...

(La ţărmul mării

Trece o caravană

Caravană cu catâri,

Încărcată cu sare...

Nicolae al lui Capsali,

El voinic mai mare,

Călare pe catâr -

Prosopul aruncat

Să-i ţină umbră

Plosca atârnată

Gura a lui uscată

De o picătură de apă...)


7. Dol’eani (Doleani)

Doleani, hoară armânească -

Nu-şi va sculii gîrţească,

S-nu agîrşea limba-armânească!

Doleani, hoară cu tîtuni -

Nu-au frică di cîrîul’i...

Dol’eani, hoară cu bîhceaţ -

Nu-au frică di bîtîhceaţ!’’

(Doleani, sat aromânesc -

Nu vrea şcoală grecească,

Ca să nu uite limba aromână!

Doleani, sat cu tutun -

Nu au frică de caraule

Doleani sat cu grădini

Nu au frică de hoţi!)


8. Ieşi, lea dado, tu ubor (Ieşi, tu mamă, în curte)

Ieşi, lea dado, tu ubor,

s-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină -

Ca vearga di hlambură!

Ieşi, lăi tată, tu ubor,

S-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină,

Ca vearga di hlambură...

ieşi, lăi frate, tu ubor,

S-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină,

Ca vearga di hlambură...

Ieşi, lea soro, tu ubor,

S-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină -

Ca vearga di hlambură!

(Ieşi, tu mamă, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde -

Ca varga steagului!

Ieşi, măi tată, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde,

Ca varga steagului...

Ieşi, măi frate, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde,

Ca varga steagului...

Ieşi, tu soro, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde -

Ca varga de la steag!)


9. Nă sihati lai (Un ceas blestemat)

Oi, nî sihati lai -

Featili s-mîrtarî,

Zoica u-alîsară,

Di treidzţinţ di-ani...

Oi, cara s-ni-aveam tată,

Va-ni earam mîrtată...’’

(Oh, un ceas blestemat -

Fetele s-au măritat

Zoica au lăsat-o,

De treizeci şi cinci de ani...

Oh, dacă aş fi avut tată,

Aş fi fost măritată...)


10. Lai s-lu ved (Negru să-l văd)

Lai s-lu ved tatăl meu,

Ţi nu-ňi deadi gionli-a meu!

S-moară tu mîňi di uvreu -

S-l'i-aprindem ţeară di seu,

Să-l'i dăm gîrnu chitrîţeali,

Savanlu di-aruguzină!

(Negru să-l văd pe tatăl meu,

Că nu m-a măritat cu dragul meu!

Să moară în mâini de evreu -

Să-i aprindem lumânare de seu,

Să-i dăm colivă pietricele,

Giulgiu de rogojină!)


11. Hîrsiţ, hîrsiţ (Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă)

Hîrsiţ, hîrsiţ - oaspiţ mîraţ,

Că eu pri soari mi-am giurată,

Cîntic s-nu-ňi cîntu!

Ma di hîtîrea oaspiţlor

Şi di hîtîrea nicuchirăl'ei,

Va-ňi acaţ u ncântec

Mult jilos ş-afuviros,

Ş-mult pîrîpînsitu...

(Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă - bieţi oaspeţi,

Că eu pe soare m-am jurat,

Cântec să nu-mi cânt!

Dar de hatârul oaspeţilor

Şi de hatârul stăpânei casei,

Îmi voi începe un cântec

Foarte trist şi înfiorător,

Şi foarte plângător...)


12. Nchisiră oile (Porniră oile)

Nchisiră oili t as-fugă,

Picurarl’i nu vrea s-ducă...

Loaţ, ficiori, ncîrcaţ fumel’ili,

S-nu n-astal’i furl’i-n cali;

De-ană l’ea mul’erli sclavi -

Ş-n-avem ş-feati isusiti,

Cu şamurli trupusiti!’’

(Au început oile să fugă

Păcurarii nu vroiau să plece...

- Luaţi, feciori, încărcaţi familiiile în caravană

Să nu ne iasă hoţii în cale;

Să ne ia femeile sclave -

Şi avem şi fete logodite,

Cu trupuri împodobite!)


13. I-anvîrtiră (Îi înconjurară)

Ţinţi dzîli di Marţu,

Seara prindu Paşti -

Chihîiazl’i ncîrcară,

Cavala s-arcară,

L’i-anvîrtiră furl-i,

Greţl’i cu arbineşl’i

Ta s-lă fură oili,

Birbeţl’i, caleşl’i!

(A cincea zi din Martie

Seara în ajun de Paşti -

Bacii au încărcat,

Spre Cavala s-au aruncat,

I-au călcat hoţii,

Grecii cu albanezi

Ca să le fure oile,

Berbecii frumoşi!)


14. Lea dado (Tu mamă)

Mi fâţeşi, lea dado -

Ş-ghini mi crescuşi!

Maşi nu mi-nviţaşi,

Ta să ştiu ş-mini

Ţi-ari tu duneauă...

Vîrgarlu cu Turclu

S-îndridzea ta s-bată,

Greu polim va s-facă,

Mulţi gioni va s-cheară,

Dadili va s-plîngă,

Nveasti va s-jilească...

(M-ai născut, tu mamă -

Şi bine m-ai crescut!

Dar nu mă învăţaşi,

Ca să ştiu şi eu

Ce este pe lume...

Bulgarul şi cu Turcul

Se pregăteau să se bată,

Greu război vor face

Mulţi tineri vor pieri

Mamele vor plânge,

Nevestele vor jeli...)


15. De, lăi Dumidzali-m (De, măi Dumnezeul meu)

De, lăi Dumidzali-m

Pamporea tu-amari,

Şuiră ş-zghileaşti, capitanlu-aurlă

Ş-chipurlu ş-lu-asună...

De, lăi Aghiu-Nicola -

Bagă-ţ mănili-apunti,

Ta s-treacă giunamea – Gionil’i tuţ alepţă,

Ţi s-ducu tu polim...’’

(Deci, măi, Dumnezeul meu

Vaporul pe mare

Şuieră şi ţipă,

Căpitanul urlă

Şi clopotul îl bate...

Deci, măi Sfinte Nicolae -

Fă-ţi mâinile pod

Ca să treacă tinerimea -

Tineri toţi aleşi,

Care se duc la război...)


16. Brigadieri – ti picurari (Brigadieri către păcurari)

Nă niercurea tu hîrii -

Cînil’i-alatră, ti puvrii,

Că măndzîrli sunt înţărcl’eati

Di drugari, di partizani!

Vini planlu, dit Rusii -

Oili s-l’ea di vîsîlii...

Cari au di patru suti,

Pîn di ună s-li l’ea tuti!

Di-şi bîgară brigadierl’i,

Brigadieri – ti picurari...

(Într-o miercuri în zori -

Câinii latră a sărăcie

Că adăposturile oilor sunt încercuite

De partizani!

Veni planul din Rusia -

<Oile să le ia din ţară...

Care au patru sute

Pînă la una să le dea pe toate!>

Că şi-au pus brigadieri,

Brigadieri - pentru ciobani...)


17. Est an nu-avem lînă (Acest an nu avem lână)

Est an nu-avem lînă s-lucrăm -

Mea, ş-pîradz, s-ancupîrăm.

 - Du-ti, mumă, la cilnicadz,

Naca nă da doi-trei ucadz?...

- Mi duş, hil'iu, la cilnicadz -

Ma nu da fîră pîradz,

Vor ş-ma multu doi-trei drahmadz!

(Acest an nu avem lână să lucrăm -

Şi nici bani să cumpărăm.

- Du-te, mamă, la baci,

Nu cumva ne dau două-trei  ocale?...

- Mă dusei, fiule, la baci -

Dar nu dau fără bani,

Vor şi mai mult dou-trei drahme!)


18. Aest an (Acest an)

Aest an nu ghin fumel'i,

Nu - dinghios, nu ghin, di hima,

S-iasă-n hoară, Samarina,

Că ş-aduc aminti ş-plângu -

Di-anda armasiră tu cîmpu,

Tu casi-analti, cu-anoghi,

Di tu-anoghi,sum cîtoghi...

Chel'i va-s vindem,

Pradz va-s lomu,

Va lom pradz di la grîstimi,

Ta s-nă fţem proţ nicuchiri!

(Acest an nu vin familii,

Nu - din vale, nu vin, de jos,

Să vină-n sat, Samarina,

Că ş-aduc aminti şi plâng -

De când rămaseră în câmpie,

În case înalte, cu mansarde,

Din mansarde, sub beci...

Piei vom vinde,

bani vom lua,

Vom lua  de la ghirîstimi,

Ca să ajungem primii între gospodari!)


19. Cînticlu ti Mavrinori (Cântecul pentru Mavrinori)

La rîul di Mavrinori -

Mavrinori, munţă analţă,

Munţ analţă şi fuviroşi...

Aclo ş-chirură noauă nveasti -

Noauli cusurini-veari,

Noauli cu birbil’i îmbraţă!

- De, lai bîrbaţ ţi-avum noi!

Nu-s deadiră dupu noi,

S-nă treacă di Mavrinori...

(La râul din Mavrinori -

Mavrinori,munţi înalţi,

Munţ înalţi şi înfiorători...

Acolo au murit nouă neveste -

Nouă verişoare

Toate nouă cu privighetoare în braţe

- Nenorociţi bărbaţi ce avum noi!

Nu ne-au ascultat

Să ne treacă de Mavrinori...)


20. Di la nifur, pîn la cheatră (De la urcuş, pînă la piatră)

Di la nifur, pîn la cheatră,

Cum va s-ies, mini mîrată -

Cu sîrmîniţa-încîrcată...

- Lale, s-ţă bîneadză iapa -

S-nă bîgăm niheamă feata!

Lale, s-ţă bîneadză ghioclu -

s-nă bîgăm niheam nipotlu,

Ta s-nă neam uspeţ la dada!

(De la urcuş, până la piatră,

Cum voi ieşi, biata de mine -

Ducând leagănul cu mine...

- Unchiule, să-ţi trăiască iapa -

Să aşezăm puţin fata!

Unchiule, să-ţi trăiască roibul -

Să aşezăm puţin nepotul,

Ca să mergem oaspeţi la mama!)


21. Oh, armîni mîraţ (Oh, bieţi aromâni)

Ies armîni dit Vîrgîrii,

Vor ta s-treacă tu Gîrţii-

Oh, armîni mîraţ,

Crimăţis-fîţea!

La sinurlu vîrgîrescu,

Sta vărgîrl’i cu tufechili...

- Du-ti Dina, pîn Sufii,

Pîn Sufii,pîn la şeflu,

Ta să scoţ năpaşaportă,

S-nă triţemu tu Gîrţii...

Nai ma ninti- Dina-l Culachi,

Dupu Dina iasi ş-Halciu,

Nai ma nîpoi – Şuca-l Capsali...

Adnară noatinil’i-al Halciu,

Dupu noatini, cal’i-al Şuca...

(Pleacă aromânii din Bulgaria,

Vor să treacă în Grecia-

Oh, bieţi aromâni,

Crimă ce se făcea!

La graniţa bulgară,

Stau bulgarii cu puştile...

- Du-te Dina până în Sofia,

Până în Sofia, până la şeful,

Ca să scoţi un paşaport,

Să trecem în Grecia...

Mai înainte – Dina al lui Culachi,

După Dina trece şi Halciu,

Iar mai apoi – Şuca-l Capsali...

Adunară mieii lui Halciu,

După miei, caii lui Şuca...)


22. Voi, oarfîňi (Voi, orfani)

Aghil'i tuţă ş-ghiurtusescu,

Hristolu l'i-chirniseaşti,

Stă-Mîria-l plîcîrseaşti

Să-l'i da cl'eili di la morţă,

S-dişcl'idem paradislu,

S-videm morţăl'i cum bîneadză...

Oarfînil'i-s tu-aghnanghea soari,

Cu lumbărdzîli tu mîni,

Chihîiadzli-s tu zîndani -

Tuţ cu pundzîli di guşi:

- Voi, oarfîňi, s-nă daţ şumbărdzli,

Ghini nă sun lumbărdzli-a noauă...

(Sfinţii toţi sărbătoresc,

Hristos îi cinsteşte,

Sfânta Maria îl roagă

Să-i dea cheile de la morţi,

Să deschidem paradisul,

Să vedem morţii cum trăiesc...

Orfanii sunt în soarele de vis-a-vis,

Cu lumânările în mâini,

Bacii sunt în închisoare-

Toţi cu pungile de gât;

- Voi, orfani, să ne daţi lumânările,

Bune ne sunt lumânările nouă...)


23. A, lăi Cola (A, măi Nicolae)

A, lăi, Cola, celnic mari,

Di duneauă zilipsit -

Ţă intraşi ca pruxinit,

Ta să-l’i l’eai munţîl’i al Brova!

Cu Brova nu poţ s-ti-acaţ

Că Brova ş-ari pîradz

Ş-de-anvîrliga maş fîrtaţ...

Sineti dideşi ş-loaşi -

Bineclu lu ncîlicaşi,

Seara Mocra ţ-agiumseşi

Noaptea, anda ni-ti bîgaşi,

Atlu-a tău ş-lu silighişi,

Ma tahina, cînd ti sculaşi,

Cripat,corblu ţ-lu aflaşi!

(Măi, Nicolae, celnic mare,

De lume invidiat -

Ai făcut cerere

Să iei munţii lui Brova!

De Brova nu poţi să te iei,

Pentru că Brova are bani

Şi e înconjurat de tovarăşi...

Poliţă dăduşi şi luaşi -

Calul îl încălecaşi

Seara la Mocra ajunseşi

Noaptea când te-ai culcat,

Calul l-ai slobozit

Dar dimineaţa, când te sculaşi,

Mort, nenorocitul îl găsişi!)


24. Toamnă laie (Toamnă nenorocită)

Toamnă laie, di-astă toamnă!

Cara da di vini toamna,

Chihîiazl’i s-minduiescu,

S-minduia ş-Mihali cu Steriea...

Vini carti di la Vlahu -

L’ea-o, Streiea, ghivăsea-o...

Steriea, ţi nă spuni cartea?

Fende, cartea slabu spuni -

Ti cîşlazl’i, că nă-l’i loară...

Du-ti Nace, du-ti Vrace,

S-acaţ calu-aţel duriulu,

Ţel duriulu, ţel bineclu...

(Toamnă nenorocită, astă toamnă!

Dacă a început toamna,

Bacii se gândesc,

Se gândeau şi Mihai cu Stere...

Veni scrisoare de la Vlahu -

Ia-o, Stere, citeşte-o...

Stere, ce ne spune scrisoarea?

Tată, scrisoarea veste proaste ne spune -

Despre locul de iernat, că ni l-au luat...

Du-te Nacu, du-te Vracu,

Să prinzi calul acela roib,

Acela roib, acela de călărit...)


25. Scoal, Mita (Scoală, Dumitre)

Cînil’i alatră pisti dzeană,

Nu-avea cari si-şi l’i-angană...

Iasi Ciona tu uboru,

Îl’i ducheaşti că-s a loru!

Da Ciona furca di padi -

Ş-cu iruşea vimtului,

Iasi ndzeană,la cutari,

Lu-află Mita sum tîmbari:

- Scoal, lăi Mita, lăi bîrbate,

Soarli ansari trei bîrţati...’’

(Câinii latră peste deal,

Nu era nimeni să-i cheme...

Iese Ciona în curte,

Îi simte că sutn ai lor!

Aruncă Ciona furca pe jos -

Şi cu viteza vântului,

Merge pe deal, la stână,

Îl găseşte pe Mitru sub manta:

- Scoal, măi Mitre, măi bărbate,

Soarele sare trei suliţe pe cer...)


26. Dzîlili di ti Arisal’i (Zilele de Arisali)

Dzîlili di ti Arisal’i –

Plîngu dadi ti fumeal’i,

Plîndzi ş-laia mă-sa-l Ghiorghi,

Lele, lăi Ghiorghi ali dadi,

Chirut tu mesea di padi,

Taşuva, la nă fîntînă!

Lu-acîţă furlu di mînă

Ş-lu tricu tu Vîrgîrii -

Intră mă-sa tu ilii,

Veadi Ghiorghi tu bîhce -

Bana-l Ghiorghi, hrisusită...

(Zilele de Arisai

Plâng mame pentru familii,

Plânge şi nefericita mama lui Gheorghe,

Lele, măi Gheorghe al mamei,

Mort în mijlocul pajiştii,

Taşuva, lângă o fântână!

L-a prins hoţul de mână

Şi-l trecu în Bulgaria -

Merge maică-sa la oglindă -

Îl vede pe Ghiorghi în grădină-

Viaţa lui Ghiorghi, strălucită...)


27. Nă marţă, mirindi-oară (Într-o marţi, pe la chindie)

Nă marţă, mirindi-oară,

Viniră oili la strungă - Nu-avea cari si-şi li mulgă;

Cînil’i alătra pi dzeană -

Nu-avea cari si-şi l’i-angană...

- Griţ-l’i-al Gioga, di bîgat!

-Nu-i bîgat, că-i vîtîmat,

Sumun pom arucutit,

Cu lumăchi eara-anvîlit...

Vini Sutiri tu hîrii,

Di ş-adusi nă hîbari,

Nă hîbari fuviroasă:

Streiu-al Gioga-l vîtîmară -

Turţl’i cara-l’i plichisiră...

Casa-l Cola o-anvîrtiră,

Tuţ hapsi l’i-astupară..

- Lea, ţal-Costa,nveastă-nică,

Dorni ahapsi, fîră frică...

(Într-o marţi, pe la chindie,

Veniră oile la strungă -

Nu era nimeni să le mulgă:

Câinii lătrau pe deal -

Nu era nimeni să-i cheme...

Chemaţi-l pe Gioga din pat!

- Nu-i în pat, că-i ucis,

Sub un pom aruncat,

Cu ramuri era învelit...

Veni Sotir în zori

De aduse o veste,

O veste înspăimântătoare:

Pe Steriu al Gioga l-au ucis -

Turcii care-l împuşcară...

Casa lui Nicolae o sparseră,

Toţi înfundară puşcăria...

-Tu, soţia lui Ghiorghi, cumnata mare,

Dormi închisă, fără speranţă!

Tu, soţia lui Constantin, cumnata mică,

Dormi închisă, fără frică...)


28. Zvulii, Mita, zvulii (Iarbă, Mita, iarbă )

Zvulii, Mita, zvulii,

Zvulisi Mita ti mandră;

Tu ducă ş-si dusi ghini -

Tu turnată, nfîrmîcatu:

Lu-aştiptară ehţră n-cali,

Bana-l Mita el'i l'-u loară,

Calu-al Mita vini-n hoară,

S-ciudusiră ňicu ş-mari;

Măsa-al mita mirghiluseaşti,

Ţal-Mita aurlă, zghileaşti,

Sor-sa, Lena ş-faţi numtă -

Ni ta s-plîngă, ni ta s-cîntă!

(Iarbă, Mita, iarbă

Iarbă să ia Mita pentru stână;

La dus se duse bine -

La întoarcere, supărat:

Îl aşteptară duşmanii-ncale,

Viaţa lui Mita ei i-o luară,

Calul lui Mita veni în sat,

Se minunraă mic şi mare;

Maică-sa lui Mita boceşte,

Nevasta lui Mita urlă, ţipă,

Soră-sa, Elena, îşi face nunta -

Nici să plângă, nici să cânte!)


29. Calea di M-Poli (Calea la Oraş)

Di-ună şcretă di dimenaţă -

Cucuticil’i tut ma ş-cîntă,

Cîrvînarl’i tut ma ş-trecu,

Tut ma ş-trec calea di m-Poli...

- Ieşi lea dado s-nă inşimu

S-nă ntribămu ş-ti-aţel omu,

Ti-aţel omu ş-ti-aţel pul’iu -

Ta s-fudzim şi noi di aua...

Ti-aţel omu – Dina a nostru,

Dina, armaslu-n calea mari,

Calea mari ş-valea mari,

Anvârtitu tu tîmbari!

(Într-o nenorocită dimineaţă -

Cocoşii tot cântă,

Cărăuşii tot trec,

Tot trec pe drumul spre Oraş...

- Vino tu mamă să ieşim

Să întrebăm şi de acel om,

De acel om şi de acel pui -

Ca să plecăm şi noi de aici...

De acel om – Dina al nostru,

Dina, rămas în drumul mare,

Drumul mare şi valea mare,

Învelit în manta!)


30. Gioni nicat (June înecat)

Di nsus vini arîu turbat,

Rîu turbat cutrimburat -

ş-aduţi gioni nicat.

Tîş la moara di Gigheanţi,

Ş-lu-aflară cîţat di salţi...

Ş-si-adunară soţl’i-al Naca -

Nu-l cînoaşti cană, lailu!

Greaşti Sterea cusurins-su-

<Lele-le! Gioni cu hari!>

Deadi pălnili, zghileaşti -

<Bineclu-ni-ţă vini acasă..>.

S-ciudusiră nicu ş-mari!

(De sus veni râu turbat,

Râu turbat vijelios –

Şi aduce un tânăr înecat.

Tocmai la moara din Gigheanţ,

Şi-l găsiră agăţat de salcii...

Şi se adunară prietenii lui Naca -

Nu-l recunoaşte nimeni nefericitul!

Zice Stere vărul său –

<Lele-le! Tânăr fermecător!>

Dă palme, ţipă –

<Calul ţi-a venit acasă...>

S-au uimit cu mic şi mare!)


31. Oi-lele (Oi-lele)

Di-şi cîdzu, lea dado,

Steaua din ţer,

Di-şi cîdzu pi ună feată,

Corba - cît ş-eara muşată,

Ca di Dumnidză scriată...

Laia, iaste-ancupîrată,

C-ună ňil'i ş-giumitati,

Oi-lele feati mîrati...

(De-şi căzu, tu mamă,

Steaua din cer,

De-şi căzu pe o fată,

Nenorocoasa - cât era frumoasă,

Ca de la Dumnezeu scris...

Nefericita, este cumpărată,

Cu o mie şi jumătate,

Oi-lele biete fete...)


32. Du-ti, Lenă (Du-te, Eleno)

Du-ti, Lenă, s-badz cîldarea!

- Nu-ni mi duc, că ni-easti frică

Di-arbineşi fîră cîmeşi!

Dusi Lena cu cîldarea -

Ş-u arîchiră di cusiţă,

valea nghios, traplu însus,

U scoasiră tu livădz

Tu livădzli di Dirnecu...

- Ni-aflai Taşlu-al Cuşcuridă:

Mîr-lai, Taşlu-al Cuşcuridă,

Ncl’inăciuni multi-ali dadi -

Sî-ni pitreacă laili mestri,

Cî-ni si-arupsiră cicioarli,

Ş-sî-ni pitreacă şi şcurtaca...

(Du-te Eleno cu căldarea să iei apă!

- Nu mă duc că-mi este frică

De albanezi fără cămăşi!

Se duse Elena cu căldarea -

Şi-au prins-o de cosiţă,

Valea în jos, valea în sus,

O scoaseră în livezi,

În livezile din Dirnecu...

- Îl găsii pe Taşu al lui Cuşcuridă:

Vai, Taşu al lui Cuşcuridă,

Multe închinăciuni mamei -

Să-mi trimită nenorocoşii papuci,

Că mi-am rupt picioarele,

Şi să-mi trimită şi ilicul...)


33. Lea, Chiraţa mea (Tu, Chiraţa mea)

- Eu ti-aveam, lea Chiraţa mea,

Eu ti-aveam di nbistimenă,

S-ti pitrec cuscră la Ianca,

Cu cumnaţl’i ş-cu fîrtaţl’i...

Fluriili s-nu ţă li badz,

Că va s-treaţiţ munţ analţ,

Munţ analţă ş-fuviroşi -

Easti frică di furi agri!

- Di furi agri nu ni-u frică...

Ma, di imiri n-easti frică...

S-bagă Ţaţa ngîlbidată,

Să sculă ca dispul’iată,

Lo Vasili şi s-dusi ntreapă,

Stîvîrsi nă lai soaţă...

- Ţaţă, soro, iu-s fluriili,

Iu ţ-u dubla di pi frîmti?

Tumţea Ţaţa ş-si ducheaşti,

Îşi da pălnili, zghileaşti...

(Eu te pregăteam, tu Chiraţa mea,

Eu te pregăteam pentru drum

Să te trimit cuscră la Ianca,

Cu cumnaţii şi cu fârtaţii...

Cu galbeni să nu te împodobeşti

Pentru că veţi trece munţi înalţi,

Munţi înalţi şi înspăimântători -

Este pericol de hoţi sălbatici!

- De hoţi sălbatici nu mi-e frică,

Dar de cei blânzi îmi este frică...

Se culcă Chiraţa cu galbeni,

Se trezi ca despuiată,

Vasile o porni la drum

Se întâlni cu nefericita prietenă...

- Cheraţă, soro, unde-s galbenii,

Unde ţi-e salba de aur de pe frunte?

Atunci Chiraţa a înţeles

Îşi da palme, ţipă...)


34. O-arîchiră, oarfîna (O răpiră, orfana)

Lo ta-şi bagă sarţina -

O-arîchiră, oarfîna!

- Spuni, lea nveastă, cari iara?

- Pri pîni, lea măle, nu-l vidzui

Giumidani morcă-avea,

Tîmbari di-araft-avea...

(Începu să-şi aşeze sarcina -

O răpiră, orfana!

- Spune, tu nevastă, cine era?

- Pe pâine, tu cinstito, nu-l văzui

Ilic purpuriu avea...

Manta de croitor avea...)


35. Lăi, gione (Măi, june)

Di tu Cîrciun pîn ti Sum-Chetru,

Lăi gione, caplu pi cheptu,

Ah, moi sazma cu cloţ -

Ş-ni mutatu di la focu,

Tini, gione, tut nu poţ!

Cîpitiňilu - ocl'iu di-omu,

dzuă ş-noapti pi-un lai ponu...

Cu cîmeaşa chindisită,

Aşi l'i-eara îngrăpsită.

- Scoal, cumnate, ta s-ti lai!

- Eu, nveastă, nu-ňi voi tiňii,

Că-ňi voi gheatru ti ghitrii!

Na-na-na, cumnat mîrat,

Va-s mori gioni, ninsurat!

Gura ţă si muhlidză,

Ocl'iu peană ţ-acîţă!

(De la Crăciun până la Sfântul Petru,

Măi june, capul pe piept,

Ah, măi ţesătură cu cocoşi -

Şi nemişcat de la foc,

Tu, june tot nu poţi!

Perna - ochiul de om,

Ziuă şi noapte pe o nefericită suferinţă...

Cu cămaşa colorată,

Aşa era scris.

- Scoală, cumnate, ca să te speli!

- Eu, cumnată, nu-mi vreau cinstire,

Că-mi vreau doctor pentru medicamente!

Na-na-na, biet cumnat,

Vei muri june, neînsurat!

Gura ţi se mucegăi,

Genele ţi se închiseră!)


36. Na-na-na, cumnat mîrat (Na-na-na, biet cumnat)

Dado, m-ţi mi pitriţeai

Singură, fîră di soaţă?

Cara dedu di-ňi mi duşu -

Ni di casă, ni di masă,

Un cumnat fîră tiňii...

Mi sculai tu hîrghii,

L'eau ghiumaşlu cu lighenea:

- Scoal cumnate, s-ţă lai faţa...

- Eu, nveastă, nu voi tiňii,

Că-ňi voi gheatru - ti ghitrii...

- Na-na-na, cumnat mîrat -

Va-s mori gioni ninsurat!

Trei lai meşi pi cîpitiňiu,

Gura muhlă ţ-acîţă,

Ocl'i peană ţ-acîţară...

(Mamă, de ce mă trimeteai

Singură, fără de prietenă?

Când mă dusei -

Nici casă, nici masă,

Un cumnat fără cinste...

Mă sculai în zori,

Luai ibricul cu ligheanul:

- Scoală cumnate, să te speli pe faţă...

- Eu, cumnată, nu vreau cinstire,

Că-mi vreau doctor - pentru medicamente...

- Na-na-na, biet cumnat -

Vei muri june neînsurat!

Trei nefericite luni pe pernă,

Gura mucegai îţi prinse,

Genele ţi se închiseră...)



SURSĂ:
Cuvată Dina, Carabeu, lăi carabeu. Lilici dit lirica armânească grămusteană, Protuzbor şi adrari di ediţii di Hristu Cândroveanu, Minerva, Bucureşti, 1985, pp. 15-32

Ultima parte a antologiei lirice grămostene alcătuită de Dina Cuvată din Macedonia este întitulată Cîntiţi fureşti, di giunatic ş-di alumtă (Cântece de hoţie, de voinicie şi de luptă) şi cuprinde 15 cântece, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1.Velis, cîsîbă ma mari (Velis, oraş mai mare)

Velis, cîsîbă ma mari -

Iu ş-avea un gioni bun,

Gioni bun, gioni crîştin,

Lu-acîţară doi cîceaţ:

- Gione, va ti-nturchipsim,

Ili sîndzili-ţ virsăm?

- Voi, cîceaţ, o voi lăi fraţ,

Trei dzîli muhleti-ni daţ,

Că ni-am trei surări să-ni ved...

Ş-trapsi ndrept la sor ma mari:

- Bună-ţ dzua, sor ma mari...

-Ghini vinişi, fratili-a meu...

-Spune-ni , soro, ţi s-ni fac,

Ţi s-ni facu ş-ţi s-adar?

Mi-acîţară doi cîceaţ -

Vor mini s-mi-nturchipsească,/

Ili sîndzili s-ni vearsă!/

-Ma ghini sîndzi virsat,

Dicît turchipsit mîrat...

(Velis, oraş mai mare -

Unde era un tânăr bun,

Tânăr bun, tânăr creştin, 

Îl prinseră doi tâlhari: 

-Tinere, să te turcim sau sângele să-ţi vărsăm? 

- Voi, tâlhari, o voi blestemaţi fraţi

Trei zile răgaz să-mi daţi, 

Că mi-am trei surori să-mi văd... 

Şi s-a dus direct la sora mai mare: 

- Bună-ţi ziua, soră mai mare... 

- Bine venişi, fratele meu... 

- Spune-mi, soro, ce să-mi fac, 

Ce să-mi fac şi ce să fac? 

M-au prins doi tâlhari - 

Vor ca pe mine să mă turcească, 

Sau sângele să-mi verse! 

- Mai bine sânge vărsat, 

Decât sărman turcizat...)

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required