Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: Xenopol
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1991, istoricul român Anastasie Iordache (1933-2009) a publicat lucrarea Principii Ghica. O familie domnitoare din istoria României.

În capitolul întâi a tratat și problema controversată a originii etnice a întemeietorului acestei dinastii care a domnit în Țara Românească și Moldova.


<(…) Ghiculeștii au dat Principatelor Române zece domnitori, timp de exact două secole, între 1658 și 1858, cei mai mulți dovedind devotament și iscusință în conducerea celor două țări, manevrând cu abilitate, adeseori, pentru desprinderea lor de sub suzeranitatea otomană, uneori cu prețul jertfei supreme, îndurînd cutezători supliciul execuțiilor medieval publice.

(…) Primul Ghica cunoscut în istorie este Gheorghe*, avînd și diminutivul Ghica, devenit ulterior nume de familie, originar din Albania**, dar sosit în Principatele Române de la Constantinopol***, unde se stabilise de cîtăva vreme. Cronicarii**** și, apoi, istoricii de mai târziu, în cea mai mare parte, stabilesc originea lui albaneză, unii susținînd în mod implicit că era albanez, alții că ar fi fost aromân. Între aceștia din urmă, mai puțini, dar nu fără oarecari temeiuri, este și M. Theodorian-Carada*****, care menționează că Ghiculeștii erau aromâni din Albania, cel dintâi fiind Gheorghe Ghica, nume românesc, purtat de atîția români din Macedonia*****. În fapt, susținea el, toți Ghiculești s-au simțit buni români și s-au dovedit ca atare (5). Recent, un alt autor român****** susținea că Gheorghe sau Ghica se născuse la Zagoria în Macedonia, vorbind albaneza, greaca și româna, tustrele cunoscute de locuitorii din regiune, fără a preciza cu certitudine originea etnică (6).

Cei mai mulți, inclusiv Dora d’Istria******* (Elena Ghica), o descendentă de seamă a familiei susțin originea albaneză a Ghiculeștilor, nelipsind, în mod firesc, fabulații sau legend în această privință, tocmai datorită obîrșiei modeste a lui Gheorghe Ghica și obscurității în care și-a trăit anii copilăriei. Astfel, Ion Neculce********, menționînd oroginea albaneză, scria că, încă de copil, Gheorghe Ghica plecase din satul natal spre Constantinopol, împreună cu un fiu de turc, originar din insula Cipru*********, legîndu-se între ei în caz de izbîndă a vreunuia. (…) La Constantinopol, iar, ulterior, Koprulu**********, căci despre el era vorba, va ajunge chiar mare vizir al Imperiului ottoman. Mai tîrziu, îl va recunoaște și-i va facilita ocuparea tronului Moldovei (7).

(…) Studii recente, temeinic documentate, confirmă că relatările lui Ion Neculce în O samă de cuvinte nu sînt decît legendă. Singurul adevăr este că Gheorghe Ghica și Koprulu erau originari din Albania. Cît privește locul nașterii, poate fi ori Kopru (Punte) în Asia Mică, unde s-a stabilit bunicul lui Mehmed Koprulu, ori orășelul cu acest nume numit și Veles, din Macedonia, la sud de Skopje***********, probabil loc de emigrare comun al celor doi compatrioți. De altfel, Veles a luat numele de Koprulu de la cel al vestitei familii de mari viziri (9).

Mihail Kogălniceanu menționează că „Gheorghe I era albanez din satul Koprulu, de unde-și trage originea ilustra familie de mari viziri Koprili Ogli” (10). A. D. Xenopol scria, de asemenea, că Gheorghe Ghica era de neam albanez din părțile grecești” (11).

Mai dificil de stabilit originea etnică în noianul de seminții care trăiau amestecate în diverse localități din zona macedoneană a Peninsulei Balcanice, rămîne totuși cert că Gheorghe Ghica provenea dintr-o familie modestă, nevoiașă (12), ceea ce l-a detrminat să pornească în capital Imperiului ottoman, unde a intrat în serviciul capuchehaielor *********** moldovene (13). Acolo s-a căsătorit cu o catolică de origine greacă din Pera*************, de la care a avut un fiu, Grigore, viitorul domn (14). În Moldova nu fusese adus de Vasile Lupu, ci venise înaintea lui, îndeletnicindu-se cu negoțul, prin deceniul al doilea sau al treilea al secolului al XVII lea. (…) Oricum, este menționat pentru prima data în hrisovul din 24 octombrie 1624, dat de Radu Mihnea*************, prin care închina mănăstirea Prodromului din Sozopol. (…) Împămîntenit, Gheorghe Ghica s-a căsătorit cu Smada, fiica stolnicului Stamate din Broșteni. (…) Din această căsătorie a avut pe Ionașco, postelnicul, căsătorit cu Maria, fiica lui Cîrstian, și pe Măricuța, căsătorită cu marele comis************** Bălan. (…) Prin urcarea pe tronul Moldovei a lui Vasile Lupu, ascensiunea lui Gheorghe Ghica dobîndește noi certitudini, căci intră curînd în anturajul domnului: „lipindu-să de curte, fiind și Vasilie Vodă tot de un neam, arbănaș” (15). Miron Costin însuși relatase deja înaintea lui Ion Neculce asupra antecedentelor venirii pe tronul Moldovei a lui Gheorghe Ghica: „Era aice în țară den dzilele altor domni, neguțitoria țiindu, pînă la domnia lui Vasilie Vodă. Fiind de un niam cu dînsul, arbănaș, l-au trasu-l Vasilie Vodă la curte și deodată la boierii mai mărunte, apoi la vornicia cea mare de Țara de Gios*************** au ajunsu. Și țiindu-l Vasilie Vodă de credință, l-au trimis la Poartă***************** capichehaie, văzîndu-l și om contenit la toate și scump, cum se cade să fie cînd capichehăei să fie” (18).

Vasile Lupu, asupra originii căruia stăruie presupuneri fie că ar fi fost albanez, fie aromân, la fel ca în cazul lui Gheorghe Ghica, urcase pe tronul Moldovei înainte de 30 martie 1634.(…)

 


NOTE A. I.

(5) M. Theodorian-Carada, Beizadea Mitică, București, f.a., p. 5

(6) Mihail-Dimitri Sturdza, Dictionnaire historique et genealogique de sgrandes familles de Grece, d’Albanie et de Constantinople, Paris, 1983,p. 297.

(7) Ion Neculce, Opere, Letopisețul Țării Moldovei și o Samă de cuvinte, ed. Critică și studiu introductive de Gabriel Strempel, București, 1982, pp. 186-187

(9) Paul Cernovodeanu, Știri privitoare la Gheorghe Ghica al Moldovei (1658-1659) și la familia sa, „Anuarul Institului de Istorie și arheologie <A. D. Xenopol>”, Iași, XIX, 1982, p. 334.

(10) M. Kogălniceanu, Histoire de la Valachie et de la Moldavie et des Valaques transdanubiens, Berlin, 1837, p. 300.

(11) A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, ed. III, vol. VII, București, 1929, p. 165; Vezi și Jean-Louis Carra, Histoire de la Moldavie et de la Valachie, Jassy, 1777, p. 87.

(12) Paul Cernovodeanu, op. cit., loc. cit., XX, 1983, p. 121.

(13) Ion Neculce, op. cit., p. 187.

(14) Mihail-Dimitri Sturdza, op. cit., p. 297.

(17) Ion Neculce, op. cit., p. 187.

(18) Miron Costin, Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace, ed. P. Panaitescu, București, 1944, p. 191.>

 

 

SURSA

Anastasie Iordache, Principii Ghica. O familie domnitoare din istoria României, editura Albatros, București, 1991, pp. 8-11.

 

 

NOTE M. T.

*Gheorghe Ghica (1598-1664) – Domn al Moldovei în anii 1658-1659 și al Țării Românești în anii 1659-1660.

**Albania – Provincie a Imperiului Otoman din secolul XIV până în 1912.

***Constantinopol – Capitala Imperiului Bizantin (grec) până la cucerirea de către sultanul Mahomed II în 1453, când devine capitala Imperiului Otoman cu numele de Istanbul.

****Cronicar – Istoric medieval care scria lucrări istorice descriind evenimente în ordinea lor cronologică. (gr. cronos = timp)

*****Marius Theodorian-Carada (1868 Craiova – 1949 București) – Avocat, prozator și gazetar.

******Macedonia – Provincie a imperiilor roman, bizantin, bulgar și sîrb, cucerită de otomani în secolul XIV și împărțită de Bulgaria, Serbia și Grecia în urma războielor balcanice din 1912-1913.

******Mihai Dimitrie Sturdza (1934 - ) – Prinț din familia nobiliară și domnitoare (secolul XIX) a Sturdzeștilor. Deținut politic în timpul regimului comunist. Filolog. Emigrant în Franța. Ziarist la Radio Europa Liberă.

*******Elena Ghica (1828 București – 1888 Florența * Italia) – Educată în limbi antice și modern la Dresda, Viena, Veneția și Berlin. Căsătorită cu ducele rus Aleksandr Koltsov-Massalski. Călătoare în Europa. Personalitate cosmopolită. Scriitoare cu idei liberale și de emanciparea femeilor. Autoarea volumului Gli albanesi in Rumenia. Storia dei Principi Ghika.

********Ion Neculce (1672 Moldova -1745 Moldova) – Mare boier. Cronicar. Autor al Letopisețului Țării Moldovei de la Dabija vodă la Constantin Mavrocordat (1662-1743). Continuator al cronicii lui Miron Costin.

*********Cipru – Insulă din estul Mării Mediterane, cucerită de otomani de la Republica Veneția în 1517 și cedată Marii Britanii în 1878.

**********Koprulu Mehmed pașa (1583-1661) - Mare vizir în anii 1656-1661. El și cei doi succesori din familia sa au redresat situația internă a Imperiului Otoman, reluând ofensiva în Europa până la dezastrul de la asediul Vienei din 1683, care a marcat începutul declinului ireversibil al statului sultanilor până la proclamarea republicii în 1923.

***********Skopje – Capitală din 1991 a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei.

************Capuchehaie – Agent diplomatic la Istanbul al domnului Moldovei și al domnului Țării Românești, vasali ai sultanului.

*************Pera – Cartier al Constantinopolului locuit de negustori-cetățeni ai republicii italiene Genova.

**************Radu Mihnea – Domn al Moldovei în anii 1616-1619 și 1623-1626.

***************Stolnic, Postelnic, Comis – Ranguri boierești cu atribuțiuni la curtea domnească.

****************Vornic – Rang boieresc cu atribuțiuni judiciare. În Moldova existau doi vornici: al Țării de Sus (nord) și al Țării de Jos (sud).

**************** *Poarta – Poarta Otomană sau Sublima Poartă sau Înalta Poartă era denumirea curții deschise unde sultanul privea ambasadorii. Expresiile sunt traduceri în franceză, limba diplomației, ale termenului otoman Bab-i Ali. Într-o accepțiune restrânsă însemna ministerul de externe al imperiului ottoman.

În 2003 criticul de artă constănțean Doina Păuleanu (1948 - ) a publicat lucrarea Constanța. Aventura unui proiect european.


În partea a IV a, intitulată Despre adminsitrație locală și protocoale regale, D. P. prezintă și activitatea Cercului literar ”Ovidius” întemeiat în 1897 la Constanța în de publicistul aromân Petru Vulcan* (Ghinu) (1866?1869 Târnova*Imperiul Otoman/Macedonia -1922 Constanța*România). Acesta se mutase chiar în acel an în orașul de la mării ca funcționar la prefectură.


<Istoria acestei pilduitoare initiative culturale, importantă în procesul recuperator pe care l-am conturat în repetate rânduri, este relatată chiar de Petru Vulcan în revista Ovidiu** sub titlul, Genesa și fasele Cercului literar Ovidiu: „O seamă de tineri, ce le vine într-o di, lansează un apel anonim, care glăsuia – ca să ne întrunim în ziua și ora hotărâtă la Școala Nr. 1 din strada Carol -  spre a pune basele unei societăți. Fire impresionată cum sunt de felul meu nu mi-am putut stăpâni curiozitatea de a nu mă duce unde glăsuia apelul anonim. Și la ora hotărâtă m-am dus să iau și eu parte la ședința convocată de d-nii anonimi la școala numită. Venit de curând în Constanța, necunoscut de nimeni încă personal, cu multă sfiiciune, am primit să presidez onorata adunare, care se compunea din vre-o 30 de inși” (152)

Într-un număr următor al revistei, informațiile, necunoscute, se succed sub același titlu: „La prima ședință a acestei adunări, atât de sfiicioase și de neîndrăznețe fiind-că nu venise decât a patra parte din lumea invitată, s-a hotârât să se ție o nouă ședință apropiată.

De și știam că are să aibă loc o a doua întrunire, tot în acel local (astăzi sediul Muzeului de Artă Constanța n.n.), totuși n-am putut lua parte de astă data, fiind ocupat cu alcătuirea unei societăți de cultură și binefacere, azi cunoscută țărei întregi.

O a treia convocare a avut loc la salonul birt Mira, cu condițiunea însă, că până la ora 6 să termine adunarea tote lucrările urmând ca de la 6 în sus să se evacueze sala, de ore-ce în acest timp a sosi abonații și sala se oferea gratuit pentru cele 2 ore maximale. Era ziua de 14 decembrie 1897.” (153)

(…) Aceeași sursă*** informează asupra unei reprezentații teatrale a cercului literar, desfășurată la Constanța în luna martie cu piesele Duelul – comedie în trei acte de Petru Vulcan urmată de Arvinte și Pepelea, comedie într-un act de Vasile Alecsandri. „Sera s-a început cu declamation și cântări” (155).

Atentă la evoluția asociației locale, revista Familia subliniază în numărul său din 31 mai/12 iunie 1898 desemnarea ca „președinte onorar” a lui Grigore Tocilescu****, chiar în lipsă. „Alesul mulțumește Cercului printr-o scrisoare călduroasă din Paris, anunțând totodată că la 16/28 august va începe săpăturile sale arheologice în Constanța sau Cernavoda. Cu acea ocaziune va ține la Constanța în cercul „Ovidiu” o serie de conferințe” (156).

Cercul literar nu s-a sfiit să-și desemneze un număr important de președinți onorifici care au fost, în ordinea sursei din care citez, I.P.S.S. Iosif Gheorghian*****, mitropolitul primar al Ungro-Vlahiei, care-i urmează lui I.P.S.S. Ghenadie******, deținător al aceleiași înalte poziții ecleziastice, Zoe D. Sturdza, Elena dr. Turnescu*******, Spiru Haret********, în calitatea de ministru al instrucțiunii publice, prefectul Luca Ionescu, I. L. Caragiale (conducerea nu avea inhibiții), Ion (Iancu) Kalinderu colecționarul administrator al domeniilor regale, implicat mai târziu în organizarea muzeului regional, locotenentul M.D. Ionescu, magistrul evocat cu necesitate în atâtea rânduri (157). Adăugăm acestor nume, cele invocate chiar de președinte, în cel de-al treilea și ultim articol intitulat „Genesa și fasele cercului literar Ovidiu”: M.S. Carmen Sylva*********, B.P. Hasdeu**********, Gr. Ștefănescu***********, Culianu, V.A. Urechia************, Titu Maiorescu, Gr. Sturdza*************, Dimitrie Sturdza**************, P. Poni**************, N. Xenopol****************, Tache Ionescu*****************, B. Șt. Delavrancea, G. Coșbuc, Iulius Zane (158).

(…) Petru Vulcan (…) a dus o luptă inegală cu mentalitățile; astfel G.I. Petraru constată o diminuare a interesului initial: „Observând starea spiritelor în epoca dintre 22 Decembrie 1897 și aceea care precedează prima serată dată de Cercul literar Ovidiu în Salonul Panaioti (hotelul cu acest nume de pe strada Ovidiu n.n.) constat slăbirea entusiasmului din primele ședințe.

S-a alcătuit un program al seratei literare despre care am pomenit, s-au tipărit bilete de intrare cu prețul de 2 lei și un leu, s-au lansat inivitațiuni special către elita intelectuală din Constanța, s-a desemnat și un juriu de onoare și pentru tote acestea s-au lipit pe zidurile stradelor afișe uriașe. Sala Clubului comercial de sub Hotel Panaioti s-a împodobit cu fundă și flori natural în glastre, s-a luminat a giorno iar d’asupra unei tribune atheniane domina divul poet Ovidiu patronul nostru, pictat pentru acea ocazie și de jur împrejur asortat cu o fundă de brad.”

Nici alegerile din 1898 pentu birou nu i-au făcut pe constănțeni să lupte pentru acest tip de funcții: în seara de noimebrie cu pricina, după o repriză de chiciură, temperatura a scăzut brusc, iar străzile au devenit alunecoase. „Cunoscând pe antreprenorul hotelului „România” de pe strada Carol, i-am făcut o rugăminte călduroasă să ne ofere pentru seara amintită salonul acestui hotel, iluminat și încălzit, având grija a-i explica necesitatea ce aveam de a ține o întrunire intimă spre a pune bazele unei societăți.

Antreprenorul, mândru de a-mi fi îndatorat, mi-a satisfăcut  cererea. Și pe o vreme atât de îndărătnică, cu multă precațiune să nu rămân în mijlocul drumului m-am îndreptat spre Hotel România.

Acolo am așteptat până la ora 10 sosirea membrilor din ședința precedentă, dar din sumedenia acea de lume, de astă dată numai 11 inși își făcuse apariția și cu mine 12.

Conform decisiunei luată în ședința Consiliului permanent de la 25 Ianuarie a. c., care a avut loc în casele Schitului de la Sf. Munte cu învoirea părintelui David Schimonachu s’a hotărât închirierea unui local, pentru care se alesese o comisiune să caute un asemenea local. Eu propun încă de la acea ședință să alcătuim în colaborare un album al Dobrogei în care să se coprindă diferite schițe și peisagii de pe lângă mare și port, iar ca text scrierile și autografele scriitorilor de seamă români și străini” (167). Albumul s- a realizat.>


În partea I, în capitolul „Despre seriositate”, D. P. se referă și la conferința ținută de I. L. Caragiale la cercul ”Ovidius” la invitația lui Petru Vulcan.


„Păstrând proporțiile, vom aminti înainte de a face o comparație cu edificiul în cauză, un episode consumat la Constanța în zorii veacului trecut, în legătură cu care trebuie evocată întotdeauna, deși s-a petrecut cu câțiva ani mai devreme, conferința lui Caragiale susținută în data de 22 octombrie 1897. Invitat de Petru Vulcan, după ce acesta reușise, tenace, să-i smulgă acceptul de a face parte, onorofic, din comitetul de conducere al Cercului literar Ovidiu, I.L. Caragiale susține, în sala cazinoului de atunci, o conferință: Despre seriositate. Începând cu anul 1903, în legătură cu construcția definitive, existent și astăzi, a cazinoului communal, dar pe locul în care „ilustrul” (apelativ refuzat categoric de Caragiale în prezentarea pe care i-a făcut-o atunci Petru Vulcan) vorbise în parabole grele de consecințe (…)”

 

NOTE D. P.

(152) Petru Vulcan, Genesa și fasele Cercului literar Ovidiu, ”Ovidiu”, Constanța, an I, nr. 3, 15 octombrie 1898, p. 48

(153) Idem, nr. 4, 1 noiembrie 1898, pp. 61-62.

(155) ”Familia”, Oradea, an XXXIV, nr. 10, 8/20 martie 1898, p. 144.

(156) Idem, nr. 22, 31 mai/12 iunie, p. 360.

(157) Constantin Cioroiu, Marian Moise, Litoralul românesc la 1900, Europolis, Constanța, pp. 164-165.

(158) ”Ovidiu”, Constanța, nr. 7-8, 15 decembrie 1898 – 1 ianuarie 1899,  pp. 110-112.

(167) ”Ovidiu”, Constanța, an I, nr. 1, 15 septembrie 1898, p. 1.>


 

SURSA

Doina Păuleanu, Constanța. Aventura unui proiect european, Ex Ponto, Constanța, 2003, pp. 44, 397-399, 401-402.

 

 

NOTE M. T.

*Vulcan – Numele literar pe care Petre Ghinu și l-a luat după ce a venit în România în 1880.

**Ovidiu – Revista Cercului literar ”Ovidiu”.

***Revista ”Familia” din Oradea, oraș aparținând atunci Austro-Ungariei.

****Grigore Tocilescu (1850 Prahova -1909 București) – Istoric, arheolog, epigrafist și folclorist. Academician din 1890.

*****Iosif Gheorghian (1829 Botoșani – 1909 București) – Mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române în 1886-1893 și 1896-1909.

******Ghenadie Petrescu (1836 București -1918 Căldărușani) – Mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române în 1893-1895.

*******Elena Turnescu – Filantrop al epocii.

********Spiru Haret (1851Iași – 1912 București) – Profesor universitar de matematică și academician. Ministru al educației în anii 1897-1899 și 1901-1904, perioade în care a pus în aplicare o politică de reformă a învățământului.

*********Carmen Sylva – Pseudonimul literar al reginei Elisabeta (1843-1916), soția regelui Carol I Hohenzollern al României.

**********Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Hotin/Basarabia*Imperiul Rus /Ucraina – 1907 Câmpina*România) – Jurist, lingvist, folclorist, istoric, publicist, academician și om politic.

***********Grigoriu Ștefănescu (1836 Ialomița – 1911 București) – Geolog și paleontology, exploratory și academician.

************V. A. Urechia (1834 Piatra Neamț – 1901 București) – Istoric, scriitor, parlamentar și ministru liberal, membru fondator al Academiei Române

*************Grigore Sturdza (1821-1901) – Membru al străvechii familii boierești moldovene Sturdza. Fiul lui Mihail Sturdza, domnitor al Moldovei în anii 1834-1849.

**************Dimitrie Sturdza (1833 Iași – 1914 București) - Membru al străvechii familii boierești moldovene Sturdza. Președinte al Academiei Româneîn 1882-1884 și secretar permanent al acesteia. Lider al Partidului Național Liberal în anii 1892-1909. Prim-ministru în anii 1895-1896, 1897-1899, 1901-1905 și 1907-1909.

***************Petru Poni (1841 Iași – 1925 Iași) – Chimist, fizician, mineralog, profesor universitar la Iași, academician, parlamentar și de trei ori ministru liberal al învățământului.

****************Nicolae D. Xenopol ( 1858 Iași- 1917 Tokyo*Japonia) -  Frate mai mic al istoricului Alexandru D. Xenopol. Ministru al Industriei și Comerțului în anii 1912-1913.

*****************Dumitru (Tache/Take) Ionescu (1858 Ploiești – 1922 Roma) – Avocat și mare orator. Ministru conservator. Întemeietor al Partidului Conservator-Democrat în 1912. Ministru de externe în 1917-1918 și 1920-1922. Prim-ministru în 1921-1922.

<Migrarea vlahilor la nord de Dunăre

 

A. Poziția lui Robert Roesler* (1871)

Invadarea și ocuparea Valahiei a fost liniștită și imperceptibilă, începutul ei, care trebuie să fi fost încă în perioada dominației cumane, neputând fi precizată. La fel de puțin menționată este și așezarea vlahilor** de sud pe pământul Greciei care a avut loc ca urmare a migrației albanezilor începând cu secolul al XII-lea. Multă vreme și mulți dintre ei au zăbovit doar o parte a anului pe văile și câmpiile țării care a fost numită apoi după numele lor Valahia***, considerând încă câmpiile din Haemus**** drept adevărata patrie, cămin părintesc, până să ajungă la așezări stabile în nord. Așa migrează și astăzi mocanii***** din Moldova nu numai în Dobrogea, dar până în Macedonia și Grecia […] Prin ipoteza migrării treptate spre nord a valahilor din Moesia****** se poate explica împrejurarea surprinzătoare că populația valahă se întâlnește la nord de Dunăre numai după începutul veacului al XIII-lea, devenind apoi din ce în ce mai numeroasă, până ce vor umple în mare măsură țara numită azi Valahia și apoi țările din jur, în timp ce în Moesia, locul de odinioară al primului lor stat, au dispărut până la nivelul unei enclave sporadice.

(Robert Roesler, Romänische Studien. Untersuchungen zur alteren Geschichte Rümäniens, Leipzig, 1871, p. 118–119)

 

B. Răspunsul lui A.D. Xenopol******* (1884)

Pentru ca poporul român să revină în Dacia din Moesia, trebuia ca el să se fi aflat acolo la epoca la care se presupune că a părăsit-o, sau cel puțin la o epocă anterioară. Însă noi vom vedea că aceasta niciodată nu s-a întâmplat, că elementul roman întotdeauna a fost prea slab în Moesia […]. Dar chiar când acesta din urmă ar fi avut o oarecare vlagă, încă este vădit că Moesia a fost expusă unei năvăliri tot atât de sălbatice ca și aceea îndurată de Dacia. Mai ales orașele, fiind dărâmate de barbari, locuitorii lor fugiră pentru a găsi o scăpare în părțile mai retrase ale împărăției, pe când săracii trebuiră să-și adăpostească viața lor retrăgându-se în munții care mărgineau țara despre miazăzi, Haemul sau Balcanul. […] Ce nevoie ar fi împins pe valachi a trece Dunărea în cei dintîi ani ai ființării statului valacho-bulgar?******** […] Cum să ne putem închipui că valachii să fi părăsit țara lor tocmai în momentul când, întemeind un stat neatârnat,  ei puteau să se bucure de toate drepturile lor, și în ce scop?

(A.D. Xenopol, Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinței românilor în Dacia Traiană 

,București, 1998, p. 49)

 

C. Punctul de vedere al lui Dimitrie Onciul********* (1885–1886)

Admigrarea română din dreapta Dunării, care trebuie deci s-o admitem, nu alteră carac-terul de continuitate al elementului roman în Dacia Traiană********, așa că se păstră tradiția despre originea dacoromânilor din timpul dominației romane asupra acestei țări. Partea rămasă în Dacia, după pierderea provinciei, formă elementul fundamental, din care se născu poporul dacoromân. Adaosul primit succesiv din dreapta Dunării contribui mai mult la întărirea numerică a acestuia, decât la întemeierea lui. Până în secolul VII, când începe admigrarea de care e vorba, s-au putut păstra în părțile muntoase ale Daciei încă destul element roman, pentru ca continuitatea să nu fie aici nicidecum întreruptă. Argumentul toponimic împreună cu tradiția istorică pun aceasta, cum am văzut, afară de îndoială.

(Dimitrie Onciul, Scrieri istorice , ed. critică îngrijită de A. Sacerdoțeanu, București, Editura Stiințifică, 1968, p. 257)>

 

 

SURSA

Bogdan Murgescu (coord.), Istoria României în texte, ed. Corint, București, 2001, pp. 59-60.

 

 

NOTE M.T.

*Robert Roesler (1836 Olomouc/Cehia -1874 Graz/Austria) = Istoric de limbă germană care a dezvoltat teoria formării poporului roman în sudul Dunării formulată de elvețianul F. J. Sulzer (1781-1782), austriacul J. K. Eder (1791) și J. C. Engel (1794).

**vlah=Denumire dată de popoarele germanice migratoare vorbitorilor de limbă latină din Imperiul Roman, preluată de slavii care au pătruns în Peninsula Balcanică în sec. VII și de la aceștia de către Imperiul Bizantin (Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopol) care a recucerit teritoriile balcanice în sec. X-XI.

***Valahia=Țara Românească (cca. 1300-1859)

****Haemus=Denumirea greacă antică a munților Balcani din Bulgaria.

*****mocan=Cioban din regiuni muntoase, în special din Transilvania.

******Moesia=Denumirea a 2 provincii romane (Superior și Inferior) mărginite de Dunăre, Marea Neagră și munții Balcani, al căror nume a fost preluat de la tribul tracic al moesilor. Au fost cucerite după 602 de slavi și după 681 de bulgarii turanici, care au trecut prin teritoriul României.

*******Alexandru Dimitrie Xenopol (1847 Iași – 1920)=Autorul primei sinteze de istorie a românilor, filosof al istoriei, academician.

********Statul valacho-bulgar=Stat întemeiat de frații aromâni Petru și Asan, conducători ai răscoalei antibizantine a aromânilor și bulgarilor din 1185, bulgarizat după stingerea dinastiei Asăneștilor în 1258 și cucerit de turcii otomani în 1396.

*********Dimitrie Onciul (1856-1923)=Profesor de istorie la Universitatea București, director al Arhivelor Statului și academician. Inițiatorul școlii critice în istoriografia românească și a combătut teoria formării Moldovei și Țării Românești prin „descălecatul” lui Dragoș și Negru.

**********Dacia Traiană=Provincia romană Dacia (106-271), ce acoperea teritoriile dacice din Transilvania, Banat și Oltenia, cucerite de împăratul Traian și părăsite de împăratul Aurelian sub presiunea puternică și constantă a popoarelor barbare de la frontierele imperiului. 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required