În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie de poezie aromână, în care a selectat 9 poezii de Constantin Colimitra (20.03.1912 Pleasa, Albania/Turcia – 2001 SUA ). Din aceste poezii, 4 sunt incluse în antologia H. Cândroveanu - K. Iorgoveanu din 1985 cu versiuni româneşti ale editorilor (vezi articolul de pe blog), iar pentru celelalte 5, versiunile româneşti îmi aparţin.
1.S-tind pădzili chilimuri (Se întind pajiştile ca nişte covoare)
S-tind pădzili chilimuri aua, tu munţili Seţi,
Lilici, iarbă grasă, cupii di oi ş-birbeţi
Roiesc şi că si pari-n aistă tahina,
Că Domnul loclu-l umpli cu beali, nu-alt ţiva!
(Se întind pajiştile ca nişte covoare aici, în munţii Seci,
Flori, iarbă grasă, turme de oi şi berbeci
Roiesc şi că se pare-n această dimineaţă,
Că Domnul pământul îl umple cu beali, nu altceva!)
Un picurar le-angană, un altul ca ma-nclo,
Mult aştiratu acaţă un căntic di caimo,
Pădurili s’dişteaptă ca ditu un somn mult greu
Cu un niho di-atumţea cîndu lă cînta Orfeu!
(Un păcurar le cheamă, un altul mai încolo,
Foarte liniştit începe un cântec de dor,
Pădurile se deşteaptă ca dintr-un somn foarte greu
Cu un ecou de-atunci cân le cânta Orfeu!)
La stani, drept căşarlu cu stumb di lemn tut bati
Un talar din nă suti ucadzi, ţe om tu ňiati!
Cu braţili cilechi, cu măni ţe poţi stricori
Şi chiatra sănătoasă şi ploaia dit niori!
(La stână, drept căşarul cu pisălog de lemn tot bate
O putină de o sută de ocale, ce om tânăr!
Cu braţele oţelite, cu mâini ce poţi să strecori
Şi piatra sănătoasă şi ploaia din nori!)
Ma-nclo un izvur cîntă niho dit altă lume,
Mărtie, ca-aist izvur nu-I om ca s’poartă nume.
Ma ţe ciudie s-veadi! Mutriţu-l, deadi capu
Un Soare belu-areate şe-arsari pisti trapu,
S-aducă maşi căldură ş’buneaţă: Hărios
S-hii tută eta, Soare, curat şi luninos!
Aua birbiļii căntă, ş’ma-nclo, pi fagu un cuc,
O,ma s’puteam şi-alantă primveară ca s-apuc!
(Mai încolo, un izvor cântă ison din altă lume,
Păcat, ca acest izvor nu-I om ca să poarte nume.
Dar ce minune se vede! Priviţi-l, apăru
Un Soare armăsar bălan ce sare peste vale,
S-aducă doar căldură şi binefacere: Bucuros
Să fii toată viaţa, Soare,curat şi luminous!
Aici privighetoarele cântă, şi mai încolo, pe fag un cuc,
O, dacă aş fi putut şi următoarea primăvară s-apuc!)
Uhtîndalui, analtu, tu sarică-alăcsitu
Gri Celnicul cu perlu alghitu, alghitu, alghitu.
Aua, di ună bană tut bagă stania elu
Si-n dzua aistă talie aţel mai graslu nielu
Tri picurari, tri oaspiţi, căşari, ti xeni tri toţi
Cînd trecu să s’fînătească la stăni di fărşeroţi!
…………………………………………………………………….
S’tindu pădzili chilimuri, aua, tu munţili Seţi
Iu, bana ma s’vrei niată ca s’faţ, aclo s-u treţi!
(Suspinând, înalt, în sarică îmbrăcat
Grăi Celnicul cu părul albit, albit, albit.
Aici, de o viaţă tot conduce stâna el
Şi în ziua aceasta taie cel mai gras miel
Pentru ciobani, pentru oaspeţi, căşari, pentru străini, pentru toţi
Când trec să se sature la stâni de fărşeroţi!
.........................................................................
Se întind păşunile, aici, în munţii Seci
Unde, viaţa dacă vrei frumoasă ca s-o faci, acolo să o trăieşti!)
2. Cărvanea (Caravana)
Di-ahîntă imnari pir padi
Cărvanea s’discurmă sub cale
E noapti, aveagli un lale,
Dorm soţli tu chip di vadi.
(De atâta mers pe jos
Caravana se odihneşte pe drum
E noapte, veghează un cărăuş în vârstă,
Dorm tovarăşii într-o livadă.)
Cu capu pri trast, pri tisagă
Ca foli anvărtiţ tru tîmbare
Cădzură ca morţi di curmare,
Maş suflitlu-n vis poati-alagă!
(Cu capul pe traistă, pe desagă
Ca foi înveliţi în manta
Căzură ca morţi de oboseală,
Doar sufletul în vis poate mai mişcă!)
Alasă-ňi-li, Doamne, lă-i seati
Scurtaţi sînt di doru şi di vreari,
Alghiră mulţi ocli di-aştiptari
Tu hoară, la-nveasti mărate!
(Lasă-mi-i, Doamne, le e sete
În zare sunt priviţi cu dor şi cu dragoste,
Albiră mulţi ochi de-aşteptare
În sat, ai nevestelor sărmane!)
Niurizma dit saţi, dit tisădzi
Se-adună cu-aţea di lilici,
I noapti; Flurie-nghilici
Luţeafiru piste livădzi!
(Mirosul din saci, din desagi
Se întâlneşte cu cel de flori,
E noapte; Auriu-străluceşte
Luceafărul peste livezi!)
Sub loc, ca la nuntă şi-u loară
Chirchinejli tuţi pi nă boaţi,
Îļi avid maş luna ţe toarţi
Luňina-li ma-nclo, tu muceară!
(Sub pământ, ca la nuntă începură
Greierii toţi cu o voce,
Îi aude doarluna ce toarce
Lumina-i ma încolo, în mocirlă!)
Mulărli-ncănesc, s’fînătiră
Di iarba păstrită şi grasă,
Nă livă licşoară ca miră
Tut s’primnă, pi aua, nu-ari casă!
(Catârii gem, s-au saturat
De iarba curată şi grasă,
O adiere uşoară ca ursitoare
Tot se plimbă, pe aici, nu are casă!)
Ma iaua ş-arada dit sone,
A treia cum easti curmată
Di-auşi, di la prota suţată,
U faţi adetea un gione!
(Dar iată şi rândul final
Al treilea cum este oprit
De bătrâni, de la prima tovărăşie
Îl face obiceiul un june!)
Nu se-avdi, ma, fudzi chirolu,
Năhiamă, o, ninca năhiamă,
Tuceňli afumă thimneană,
Aprinsi ţigarea Miti Dolu.
(Nu se aude, dar, fuge timpul,
Puţin, o, încă puţin,
Tăciunii afumă ca tămâia,
Aprinse ţigara Miti Dolu.)
Nu că-i di-alanţ ca mai mari,
I omu ţe dormi fureaşti,
‘Ngătani cărvanea el u-ari
- Sculaţi, Gălinuşa nă greaşti!
(Nu c-ar fi mai mare ca ceilalţi,
E omul ce doarme hoţeşte,
În grijă caravan el o are
- Sculaţi, Găinuşa ne grăieşte!)
Şi soţii dit somn s’diştiptară,
Vuţela lă toarnă să-speală,
Asboairă măňli-ncărcară,
Cunachea armâni dip goală…
(Şi tovarăşii din somn se deşteptară,
Din găleată îşi toarnă să se spele,
Lucrează mâinile, încărcară,
Popasul rămâne pe de-a întregul gol…)
Ş s’tindi cărvanea mult lungă,
-Pi cale-un soţ făr’ di moarti –
La s’hibă-mpăzarea diparti,
Eli ştiu că lipseaşti s-agiungă!
(Şi se întinde caravana foarte lungă
-Pe cale un prieten fără de moarte –
Las să fie târgul departe,
Ei ştiu că trebuie să ajungă!)
Tamam cînd da cap dimineaţa,
Şi-s freacă la ocli cîsabălu,
Lă greaşte di sus Dumnidzălu:
Cărvanea v-aduţi buneaţa!
(Exact când vine dimineaţa,
Şi se freacă la ochi oraşul,
Le grăieşte de sus Dumnezeu:
Caravana vă aduce binefacere!)
3. Stă paplu tu cohiu
Stă paplu tu cohiu, ninga vatra cu foc,
Li-alghiaştri pri cap, un cair di lînă,
Cu orele lăi ţe treaţi prit mînă
Şi-anumiră anli di căndu-i pri loc.
(Sta bătrânul în colţ, lângă vatra cu foc,
Îi albeşte pe cap, un caier de lână,
Cu mărgelele negre care le trece prin mână
Îşi numără anii de când trăieşte pe pământ.)
Cu ňiata-li tricură hareili tuti,
Pi psarlu muşat-binec cu-arîvani –
Un cal tri ciudie, trăş cănd-avea peani,
Cu el cînd triţea pi căliuri di munti!
(Cu tinereţea-i trecură bucuriile toate,
Pe calul sur frumos-călăuz în buiestru –
Un cal minunat, parcă avea aripi,
Cu el când trecea pe cărări de munte!)
Cu ňiata s’tuchi şi-aumbra lui greauă,
Şi sborlu-i scump cît ună flurie,
Fă, Doamne, ma s’vrei nă mare ciudie,
Şi dă-li giumitate di bană di-ameauă!
(Cu tinereţea se topi şi umbra lui grea,
Şi cuvântulscump cît un galben,
Fă, Doamne, dacaă vrei o mare minune,
Şi dă-I jumătate din viaţa mea!)
S’lu vedu ca unoară, cu trup scuturat,
Mutrita-li di vulture ş’niorļi s’pitrundă,
S’li-ascapiră foc ţăruhea cu fundă,
Ca s’dzăcă duňiaua: Videm un bărbat!
(Să-l văd ca altădată, cu trup viguros,
Privirea-i de vulture şi norii îi pătrunde,
Să-I scapere foc pantoful cu fundă,
Ca să zică lumea: Vedem un bărbat!)
Să-li vedu ca altoară; chiusteca, hâmgic,
În sus s’lu-anvîrtească cum ştie maş el,
Va treambură psarlu, va s’facă dip ňiel,
Va treambură ş’ohtlu, va s’facă dip ňicu!
(Să-l văd ca altădată; lănţişorul, hîmgic,
În sus să-l învârtă cum ştie doar el,
Va tremura calul, se va face ca un miel,
Va tremura şi dealul, se va face foarte mic!)
Ma tuti aisti părmithi-ni si par,
Că paplu nu poati măratlu, nu poati,
Adiļi cu greu, dit chept, dit hicati,
Un nod tu gurmadzu-li si feaţi dip har!
(Dar toate acestea basme mi se par,
Că bunicul nu poate sărmanul, nu poate,
Respiră cu greu, din piept, din ficat,
Un nod în grumaz i se făcu chiar moarte!)
Nu s’mină trăş cănda-i căciub di cupaciu,
Cădzu sumfrăţeaua priochi, li-astupă,
Pi-anarga, pi-anarga s’guliaşte-a lui cupă!
- Iu eşti, miră-a paplui, cu tine s’mi-ancaciu?
(Nu se mişcă de parcă-i buturugă de stejar,
Căzu sprânceana pe ochi, îi acoperă,
Încet, încet se goleşte a lui cupă!
- Unde eşti, soarta bunicului, cu tine să mă lupt?)
4. Laclu Mari (Lacul Mare)
Aua, Laclu Mari cu fa'a ghilie.
Tut doarmi, tut doarmi, di c]nd, nu si ;tie,
Pi mardyin[-aveagle un fagu, 'nă fantazmă
Şi umbra şi-u aştearnă sum el, laie sazmă,
S-discurmă lumina cu caplu pi chiatră
Ma-nsus, pi la stani, un cîni alatră,
E oara a prîndzului; pirifan, cu boie
Un gioni cu turma di oi, vruta-li soie,
Dipună pi-anarga dit plaviu ca s-bea apă,
Di-ahântă căldură şi-un spân poati s-creapă;
Şi vine cupia biliuche-ndisată,
Li-aşteaptă el, laclu, cu apa-li curată.
Furutnă va vină urdhia di iapi,
Ma-nclo, cătră seară şi agra zulapi...
Deapoia, când tuti va doarmă-n sihie,
Pi-aua treaţi ş-luna s-veadă-n lighie.
(Aici, Lacul Mare cu faţa ca oglinda.
Tot doarme, tot doarme, de când, nu se ştie,
Pe mal veghează un fag, o fantasmă
Şi umbra lui şi-o aşterne sub el, negră ţesătură de capră,
Se odihneşte lumina cu capul pe piatră
Mai sus, la stână, un câine latră,
E ora prânzului; mândru, înalt
Un june cu turma de oi, iubita-i familie,
Coboară agale de pe plai ca să bea apă,
De atâta căldură şi un spân poate să moară;)
Şi vine turma în rânduri strânse,
Le-aşteaptă el, lacul, cu apa-i curată.
Ca o furtună va veni herghelia de iepe,
Mai încolo, către seară şi sălbaticele fiare...
Apoi, cânt toate vor dormi-n sihie,
Pe aici trece şi luna să se vadă-n oglindă.)
5. Nilioara (Mioriţa)
Pi un plaghiu muşat
cu iarbă-aştirat,
pi-un surin desclis
cohiu di paradis,
pi-anarga dipună
‘nă cupie bună
di oi ş-di ňilioari.
Dininti, ca soari
pi frîntea-ļi di neauă
un birbec cu steauă
şi-nă ňilioară vrută
mînară-acriscută
ş-di nîşi mai tu soni
picurarlu gioni
vine dinăpoi
di ňilia di oi,
cîntînda-li dit fler
di se-avde la ţeru.
Ma că ţe tut zghiară
nilioara mânară
şi a ļiei zgirari
altă soie pari,
nu ca altă oară!
-Moi vrută ňilioară,
caleşe, muşată
ţe stai-nvirinată,
că ţe zghieri a jale
ca rîulu din vale?
-Domn, lăi domnu-a melu
cu suflit di ňielu,
angană-ţi la stani
oili, şi-ngătani
s-ai; pîn’ dimineaţă
somnu s-nu ti-acaţă,
că-aţel Grămustean
şi-lailu sărcăcean
tu minti ş-băgară,
ca pi ninga seară
s-ti vatîmă, frate,
di-ahîntă inate
că eşti mai muşatu,
că ai oi ca steali
surorli-a meali,
dip ca-nveasti nali
mai mult di ‘nă ňiļie
ş-cîni ca ti ciudie
ţe nu ştiu di frică
duşmaňli s-disică
s-nu se-aproache dot
di vîrn fărşerot!
Vruta mea ňilioară,
să-ţi spun doauă sboară:
ma s-hibă ca s-mor
di mina ţîlor
ţe ili ştii maş tini,
ţîne minte ghini,
că vreau s-mi-ngropaţi
sub aţeli trei fadzi
cu frîndza ţe cîntă
dulţe ca la nuntă
şi cu nîşi deadun
frîndza di alun,
izvuru araţe
cu muşata-li boaţe
cînd acaţă s-cîntă,
muşuteaţă-ahîntă
nu se-află iuva,
pi loc, ca aua!
O, ma s-vedzi că vine
şi-ntreabă ti mine
Dada mea mărată
tu lăi adărată,
dză-li
c-aflai’nă feată
Armână muşată
ş-nu-nsurăm, s-nu cheară
Armâneasca fară,
feaţim nuntă mari,
cîntiţe şi giucari,
feaţim nuntă bună
ş-avum luna nună.
Soarili cu hare
nă fu nunlu mare,
prefţi, aţeli trei fadzi
cuscri-amirăradzi,
psalţi, trei chiňi muşaţi,
pistimeni fărtaţi,
lumbărdzi cu tamteali
lu ňinli dit steali,
frîndza dit curii
tu loc di-avghilii,
cu nihou muşat,
ahînt aştirat
cînd trăţea s-u mină
liva-viulină;
cîntic ş-muşuteaţă
pînă dimineaţă;
ş-cîndu apiri,
nunta s-bitisi.
(Pe un plai frumos
Cu iarbă aşternut,
Pe o pajişte însorită
Colţ de paradis,
Încet coboară
O turmă frumoasă
De oi şi mioare.
Înainte, ca soare
Pe fruntea-I de nea
Un berbec cu stea
Şi o mioară dragă
crescută cu blândeţe
şi după ei mai încolo
păcurarul june
vine din spate
după mia de oi,
cântându-le din fluier
de se aude la cer.
Dar de ce tot behăie
Blânda mioară
Şi al behăit
Altfel pare
Nu ca altădată!
-Măi dragă mioară,
Oacheşă, frumoasă
Ce stai supărată
De ce behăi a jale
Ca rîul din vale?
-Domn, măi domnul meu
Cu suflet de miel,
Cheamă-ţi la stână
Oile, şi grijă
s-ai; până dimineaţă
somnul să nu te prindă,
că cel Grămostean
şi nenorocitul sărcăcean
în minte şi-au pus,
ca pe la înserat
să te omoare,frate,
de atâta ciudă
că eşti mai frumos,
cum nu se există altul,
că ai oi ca stele
surorile mele,
ca nişte mirese
ma mult ca o mie
şi câini minunaţi
ce nu ştiu de frică
duşmanii să-i sfîşie
să nu se apropie deloc
de vreun fărşerot!
Draga mea mioară,
Să-ţi două vorbe:
Dac-o fi să mor
De mâna acelora
Pe care îi ştii doar tu,
Ţine minte bine,
Că vreau să mă îngropaţi
Sub acei trei fagi
Cu frunza care cântă
Dulce ca la nuntă
Şi cu ei împreună
Frunza de alun,
Izvorul rece
Cu frumoasa-i voce
Când începe să cânte,
Atâta frumuseţe
Nu se aude nicăieri,
Pe pământ, ca aici!
O, dacă vezi că vine
Şi întreabă de mine
Biata mea mamă
în negru îmbrăcată
zi-i că aflai o fată
Aromâncă frumoasă
şi ne însurăm, să nu se piardă
Neamul Aromânilor
făcurăm nuntă mare,
cântece şi joc,
făcurăm nuntă bună
şi avurăm luna nună,
Soarele cu har
ne fu nun mare,
preoţi, cei trei fagi
cuscri împărăteşti,
psalţi, trei pini frumoşi
credincioşi fîrtaţi,
lumânări cu tamteali
luminile din stele,
frunza din păduri
în loc de viori,
cu ecou frumos,
aşa de liniştit
când trecea să-l împrăştie
vântul călduţ din sud;
cântec şi frumuseţe
până dimineaţă;
şi când veniră zorii,
nunta se termină.)
SURSA:
Nasta Atanasie (editor), Ecou de cântec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 1985, pp. 66-79
Avem 101 vizitatori online