Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: Arta
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Anca Floriana Deaconu s-a născut în 1978, la Cernavodă, în județul Constanța.


A absolvit Facultatea de Arte Plastice și Decorative, specializarea Pedagogia Artei, din cadrul Universității ''Ovidius'' Constanța.


În 2000-2006 a participat la realizarea unor lucrări de artă monumentală religioasă, alături de Marin Deaconu și Gheorghe Firică.


În 2004-2007 a participat la expoziții de grup la Constanța și la București.


Expozițiile personale au fost găzduite de Muzeul de Artă Constanța (2009), Galeria Orizont București (2008), Galeria Museion.


În 2010 a primit două distincții din partea Uniunii Artiștilor Plastici: Premiul Special al Juriului la Bienala Artelor ''Ion Andreescu'' de la Buzău și Premiul pentru Performanță la Nivel Național – Arte Vizuale de la filiala Constanța a UAP.


Din 2007 este profesor coordonator al Cercului de Pictură în cadrul Palatului Copiilor Constanța.

 


SURSA

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p.16.

Mihai Tugearu s-a născut la 23 noiembrie 1952 la Constanța.

Provine dintr-o familie de aromâni originară din Bulgaria.

Îşi petrece cea mai mare parte a timpului în atelierul său de sculptură, situat într-o clădire veche a fostului liceu de artă, în centrul Capitalei. Povesteşte cu drag despre originile armâne şi despre  numele Tugearu, care se păstrează de cinci generaţii. Sculptura e însă arta care îl defineşte cel mai bine. „Arta îi apropie pe oameni şi creează punţi de legătură”, spune artistul.

Tugearu Mihai


Artiştii nu sunt afectaţi de criza financiară


Mihai Tugearu este nemulţumit de faptul că artiştii români sunt mult mai mult apreciaţi în străinătate şi pentru că, în ţară, nu beneficiază de niciun sprijin din partea statului. „În ţări precum Franţa sau Germania, artiştii primesc sprijin pentru atelierele de creaţie. La noi, nici măcar Uniunea Artiştilor Plastici nu mai are sediu”, spune sculptorul.
El aminteşte şi despre criza de care se vorbeşte la tot pasul. „Artiştii sunt  printre cei puţini care nu sunt afectaţi. De ce? Pentru că artiştii nu prea au bani! Au însă satisfacţia că lasă lucrări în urma lor”, afirmă zâmbind sculptorul.


Prima expoziţie, distrusă în ‘77


Prima sculptură, un cap de bătrân, a realizat-o din pământul găsit sub scara din faţa casei, când era în clasa a VII-a. A urmat apoi Liceul de Artă „Nicolae Tonitza”.  Lucrările primei sale expoziţii au dispărut însă, odată cu seismul din ’77. „Atunci am expus prima dată, la Sala Dalles. Toate lucrările s-au distrus din cauza  cutremurului”,  îşi aminteşte sculptorul. Timp de aproape 10 ani, a lucrat pentru Patriarhie. Altarul Catedralei Ortodoxe din Montreal, altarele unor biserici din Germania, Franţa şi, nu în ultimul rând, din Bucureşti îi poartă semnătura. După revoluţie, a realizat o troiţă în memoria victimelor, care se află şi astăzi la Biserica Sfântul Fanurie din Capitală.


Păstrează tradiţiile armâne


Sculptorul încearcă să păstreze vii obiceiurile armâne, prin lucrările sale. Pentru că principala îndeletnicire a armânilor era îngrijirea oilor, aceasta esta şi una dintre temele adoptate în sculpturile sale. Spre exemplu, un baston sculptat, cu un cap de berbec, face trimitere la vechile îndeletniciri şi este unul dintre simbolurile specifice întâlnite în colecţia sa. 
De-a lungul timpului a fost sprijinit atât de armâni, cât şi de români, şi a avut parte mereu de îndrumarea
şi sfaturile profesorului Grigorie Minea. „Artiştii sunt ca o mare familie, indiferent de naţionalitate”, spune sculptorul.


„Conexiuni“, promovarea legăturilor culturale


Mihai Tugearu este membru al Societăţii Culturale Armâneşti şi a coordonat expoziţia „Conexiuni”, care reuneşte lucrările a 40 de artişti armâni şi români. „Arta este liantul care coagulează idei şi modalităţi de expresie diferite, specifice fiecărei culturi, iar această expoziţie îşi propune promovarea conexiunii între culturi”, încheie Mihai Tugearu.


Întrebări  şi răspunsuri ale ziarului ''Adevărul''
1. Ce obiceiuri păstraţi?
M.T.: Bucătăria armână. Nu am renunţat la preparatele culinare armâneşti, precum Pităroanji di prashi cu peturi coapte (plăcintă cu praz din foi coapte).

2. De cât timp sunteţi în Bucureşti?
M.T.: Am venit din Bulgaria acum 44 (? - n.n.) de ani. Îmi amintesc că părinţii cumpăraseră o casă la Obor, din care am fost daţi afară după un an, din cauza actelor. Am reuşit, într-un final, să recuperăm casa după foarte mulţi ani.

Ce-i place
Pe lângă preparatele tradiţionale, îi place să stea ore întregi în atelier şi să se bucure de vacanţă, împreună cu soţia şi cele trei fete.


Ce nu-i place
Nu îi place modul în care mass-media românească promovează violenţa. Nu suportă invidia oamenilor şi nu îi place să se uite la televizor. „Actele de violenţă primează întotdeauna în faţa actelor culturale”, adaugă sculptorul.



A participat la expoziții de grup la Bordeaux (Franța) 2007 și la Tabăra de Artă Internațională Kicevo (Macedonia) 2009.


Împreună cu Grigore Minea a organizat în 2009 expoziția itinerantă ''Călători în spațiu și în timp''.


Lucrări ale sale se află în colecții particulare din România, SUA, Germania și Franța.



SURSE

Irina Lapoviţă, Mihai Tugearu, sculptorul armân adoptat de Bucureşti, ''Adevărul'', Bucureşti, 1 iunie 2009, http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Bucuresti-Tugearu-Mihai-sculptorul-adoptat_0_53394917.html

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p. 19.


Ecaterina Vrana s-a născut la 18 iunie 1969, la Constanța.


Absolvă Academia de Artă, la clasa Sorin Ilfoveanu.


Participă la expoziții din 1994.


Expoziții personale: Universitatea Freiburg (Germania, 1993), Galeria Academiei de Artă (București, 1994), Institutul Francez (București, 1995 și 1997), ‘’Oameni de aproape’’ (Palatul Mogoșoaia, București, 2007).


Expoziții de grup în străinătate: Academia de Artă Budapesta (1994), Muzeul de Artă Durango (Spania, 2004), Bologna (Italia, 2006), Stedelijk Museum (Lier / Belgia, 2007), Druot Montaigne (Paris, 2009), Performance Art Institut (San Francisco / SUA, 2010-2011).


A realizat lucrări de artă monumentală în Parcul din Timișoara.


Lucrări ale sale se află în colecții publice (Muzeul Ludwig Budapesta și Muzeul Național de Artă Contemporană București) și particulare (România, Olanda, Elveția, Germania, SUA).

 


SURSA

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p. 22.

 

În 1985 apărea la editura Facla din Timişoara volumul Trei balade aromâne /Trei balade armâneşti al scriitorului aromân Hristu Cândroveanu (1928 Babuc/Durostor, România- ), cu versiuni aromâne aparţinând poetului aromân Ioan Cutova (1919 Veria, Grecia – 1992 România).


Cartea este o reluare a ediţiei în română apărută în 1980 la editura Ion Creangă din Bucureşti.


Cele 64 de pagini ale cărţii cuprind baladele Tînărul păstor din munţi/Gionli picurar dit munţ, Puntea de pe rîul Arta/Puntea di pri-arîulu Arta şi Stafia/Stihiolu.


În Cuvînt înainte autorul motivează apariţia acestei cărţi şi prin epuizarea rapidă a Antologiei lirice aromâne din 1975, a Poveştilor de la miazăzi din 1976 şi a Antologiei de proză aromână din 1977, toate editate de H.C.


El precizează că sursa de inspiraţie a acestor balade este reprezentată de motive folclorice sud-dunărene, atrăgând atenţia asupra comunităţii de motive literare cu folclorul nord-dunărean pentru Tînărul păstor din munţi ca variantă a Mioriţei şi a Punţii de pe rîul Arta ca variantă a Meşterului Manole.


H.C. apreciază că I. C. a reuşit ’’o transpunere excelentă în grai aromân’’, ce va permite publicului să urmărească ’’relaţia de la limba literară la unul din principalele ei dialecte’’.


O scurtă notă întitulată ’’Semne specială pentru versiunea aromână’’ arată cum se citesc următoarele semne:

’’L’, l’ – l muiat, ca ital. Gli

Ñ, ñ – n muiat ca fr gn

Dz, dz – sunet muiat între d şi z

Dh, dh – ca engl. Th (sonorizat)

Th, th - Ca sunetul grecesc Θ, θ’’

 

Tînărul păstor din munţi neînarmat, căruia îi plac cântecul, hora,trânta şi poveştile, îşi duce turma de oi la vale cu gândul la o fată. Dar seara, pe neaşteptate, este împuşcat de ‘’lotri, toţi păgâni’’, care-i ucid şi câinii, după ce aceştia sfârtecaseră câţiva atacatori. Doar o ‘’codană’’ îl plânge, în timp ce păstorul le reproşează codrului şi munţilor că i-au lăsat pe ‘’mişei’’ să-l doboare. Păstorul şi-ar fi dorit ca bandiţii ce-i furaseră turma să fi luptat cu el în luptă dreaptă bărbătească, iar codrul şi munţii regretă că nu l-au putut ajuta. După ce se târeşte toată noaptea sângerând cade la stâna ortacilor săi, cărora le cere să-i găsească turma şi să-I pedepsească pe hoţi. Apoi le cere să nu le spună mioarelor că a murit şi să-l îngroape pe plai ca să audă fluierul, naiul şi cimpoiul pentru ca ‘’Şi iar să mă simt păstor/Şi în cea lume, de sus,/Frumoasă şi ea nespus!/Dac-o fi tot ca la noi-/Cu stîne, turme de oi,/Cu soare,şi vînt, şi ploi…’’ De asemenea le cere să-i pună la mormânt diverse lucruri de la stînă care să-i aducă aminte ‘’C-am fost celnic, neam de soi/Şi cu mari turme de oi…’’ (Că fui celnic cu fălcare/Şi cupii întredz di ml’ioare!) În final, el transmite mamei sale că s-a însurat în străinătate: ‘’Dar, de va afla bătrîna,/Sărutaţ-i sfîntă-mîna!/Şi-I spuneţi de mine-anume/C-am ieşit şi eu în lume,/Şi departe mă-însurai,/C-o mîndră fată de crai,/Frumoasă – cum stelele/Şi rudă cu ielele,/Şi naş îl avui pe soare,/Nuntaşi – turme de mioare,/Iar luna a fost şi ea,/Aşa cum se cuvenea,/Cununiile-mi ţinea,-/Doamne,ce se mai fălea!/Că a fost l nunta mea…/Şi mînca.mînca şi bea,/De ziceai că saţ n-avea!’’ În versiunea aromână, finalul sună astfel: Ama di-află-a mea bitîrnă,/Voi băşeaţ-l’e sîmta mînă!/L’I dzîţeţ că ñi-adrai nume,/Că işii şi eu tu lume,/Că diparte mi-nsurai,/Feată di-amiră îñi loai,/Muşată –ca stealile/Ş-cu surină cu-albile,/Nun ñi-avui măritlu soare/Şi numtari – cupii di ml’ioare,/Luna fu aclo şi ea/După aradhă, cum prindea,/Curuñile că- ñi ţînea, - /Doamne, cît s-cama-alăvda/C-agiuca la nunta mea…/Ş-s-andupa, ‘ndupa şi- ñi bea,/Ş-di buneţnu s-fînătea!

 

În balada Puntea de pe rîul Arta este vorba de trei fraţi ‘’Neam cinstit de păcurari/Înţelepţi şi gospodari’’ (Picurari di soe veacl’e/Ş-nicuchiri fără di preacl’e), care ‘’erau zidari frumoşi/Meşteri mîndri, norocoşi,/Că-şi luară de neveste/Fete dalbe – ca-n poveste!’’(Ş-ţi nu-adrară iuţido!/Masturi gioni ş-cu tihiro./Treil’I şi-loară nveaste-ahtări/ Şi dal’eane şi cu hări). Poetul aminteşte de locurile pe unde îi purta transhumanţa pe cei trei păstori: fluviul Vardar, Bistriţa, Băiasa, Zagor, regiunea greacă sudică Moreea, oraşul Ohrida şi munţii Pind. ‘’Un împărat vestit’’ aude de faima acestor ‘’meşteri, meşteri mari’’ şi-i angajează să-I constriască un ‘’pod aurit’’ peste rîul Arta. Meşterii cer un termen de şapte ani pentru a termina lucrarea, dar împăratul îi ameninţă că încazul nerespectării contractului îi va ucide cu mîna lui. Dar fraţii ‘’Tot căzneau aci-n pustii,/Însă tot ce se-ncropea - /Noaptea apa nimicea,/Nu-mplineau nimic, să stea!/Şase ani le-a mers aşa!’’ (Tu irñiu lucrau di-alagă/Punţăl’ei thimel’ilu s-bagă,/Ma ţe dzua anălţa/Noaptea apa afănsea,/Nu biţeau ţiva,ţiva!/şase añi aşi triţea!) O pasăre călătoare îi dezvăluie fratelui mai mare că ‘’O, oameni voi, necăjiţi, /Treaba tot n-o isprăviţi/Pîn’ n-aţi pune-n temelii/Pe-a mai mică-ntre soţii, /Soaţa Prîslei – ca o floare,/Oricît inima vă doare…’’ (Oamiñi, nu vă năriţ,/Lucrul voi nu-l bitisiţ/Pînă nu băgaţ thimeal’e/Cama ñica-vă mul’eare,/A ñiczanlui,piruşeană,/Cît-ţe inima s-vă doară) Badea cere cumnatei mai mici să le aducă bucate, iar aceasta cînd ajunge la faţa locului glumeşte inocentă cu cei trei fraţi: ,,Meşterilor,bieţi de voi!/ Cerul v-ajute-n nevoi!/ Vă cam plîngeţi de noroc, - /Puntea, văd, că stă pe loc…’’ (Masturi, pisusil’I trei!/Nu-aveţ tihe vă plîndzeţ foc, - /Că puntea vă sta pri loc…) Aceştia îi mărturisesc : ‘’De-aia am zis cu jurământ/Şi ne-am legat prin cuvînt/C-astăzi, prînzul cin’ l-aduce,/Acasă nu se mai duce!/trupu-I punem temelie,/Poate-aşa lucrul să ţie!’’ (Tr-aestă treil’I giurăm,/Greu giuratec nă ligăm, - /Prîndzul adz cari va lu-aducă/Năpoi nîsă sî nu s-ducă!/Trup-thimel’iu aoa să-armînă,/Poate acşi lucrul va ţînă!) Iar mezinul o păcăleşte pe soţia sa: ‘’Plîng, că îmi căzu din deget/ Cel inel – şi-acum preget să-l iau din groapă,/Că e cu noroi şi apă…/Treci tu, dalbo, şi-l adu,/De pe unde îmi căzu!’’ După ce femeia coboară în groapă, cei trei meşteri se reped să o zidească, surzi la rugăminţile ei că trebui să-l alăpteze pe pruncul de acasă. În final, tânăra mamă i-a blestemat pe meşterii ‘’mişei’’şi construcţia lor: ‘’…Apele să urle-n prund,/Precum pruncul meu flămînd!/Puntea tremure mereu, /Ca ziditul trup al meu!/Rîul ieie-şi neîncetat /Vamă de om înecat!/Iar voi, meşteri – să pieriţi/Precum sînii mei, striviţi!/Şi s-aveţi noroc în viaţă,/Cît creşte iarbă pe gheaţă…’’ În versiunea aromână finalul sună astfel: Apa s-hibă totna ghic,/Ca agiunlu- ñi ficiuric!/S-treambură neacumtinat/Puntea ţi cu greu o-adrat, /Ca truplu- ñi tu tih băgat!/S-iasă arîulu dit cupañe/Di-omlu nicat curbane!/Masturi, voi – s-v-afănăsiţ/Ca siñl’i-ñi apitrusiţ!/S-aveţ tihire tu bană,/Cîtă iarbă-I pri cămbană…

 

Tema baladei Stafia este legătura puternică a omului cu meleagurile natale. Vasiliţa, o fată din Vodena frumoasă ca un ‘’izvor de vise’’ este peţită de ‘’un june de departe’’. Mama ei nu doreşte însă să o mărite departe de casa părintească, dar Costandin, cel mai mic dintre cei nouă fraţi ai fetei, îl îndrăgeşte pe străin ‘’Şi face el ce face, că/Pe cei doi îi uneşte’’.Totodată, mezinul îi promite mamei că de cîte ori va dori să-şi vadă fata, el va fi cel care o va aduce ‘’din zarea-ndepărtată’’. Dar o epidemie îi seceră pe cei nouă fraţi,a căror mamă rămasă singură îl blestemă pe mezin pentru rolul său în înstrăinarea surorii sale: ‘’Şi-atît l-a blestemat pe fiu,/Cu atîta foc şi pară,/Că n-avea tihnă Prîsle-al ei,/Îl da mormântu-afară!’’ (Ş-ahît ea hil’-su ş-blăstimă,/Dit inima-l’I amară,/Că-ariñe ñicăzlu nu-află/Tru groapă, iu l-băgară) . Ca urmare, Costandin, ‘’stafie umblătoare’’, merge la sora sa şi îi cere să vină cu el la casa mamei lor. Păsările care-I însoţeau pe drum spuneau: ‘’Piu-piu-piu şi piu-piu-piu, /Un mort umblă cu un viu!’’. La observaţia Vasiliţei ‘’Costandine, paseri spun/Că umblă morţii pe drum!’’, acesta răspunde: ‘’Lasă să spună ce vor/Că asta e legea lor’’. Ajunşi aproape de casa părintească, mezinul o trimite pe soră înainte, motivînd că trebui să-şi pască calul. Dar ‘’Fata cît s-apropia/El în groapă se-ntorcea,/pacea iară că-şi găsea, /Acasă că mi-o vedea,/De blestem se slobozea’’ (Ş-hil’ea theamă sî-apruchea,/El tu groapă ş-si turna,/Isihia di ş-afla,/Acasă-l’I cît ş-u videa,/Di blăsteame ş-ascăpa). Concluzia de final a poetului este ‘’Că la noi s-a pomenit/Să nu pleci printre streini,/Unde nu prinzi rădăcini, - /de unde dorul te cheamă,/Să dai gliei tale seamă’’. Finalul în aromână sună astfel: Ş-hil’ea theamă si-apruchea,/El tu groapă ş-si turna,/Isihia di ş-afla,/Acasă-l’i cît ş-u videa,/Di blăsteame ş-ascăpa./Că adetea-I di zămane/S-nu ti cherdză pri tu xeane,/Iu nu faţ vîrnoară peane, - /D-iu te-acăliseşte dorlu,/s-nu ţ-aşteargă loclu torlu.

 

 

 

 

Laura Armeanu provine dintr-o familie de aromâni originari din Grecia și Bulgaria, care s-au stabilit în România în 1928.


Absolvă Colegiul Național de Artă ‘’Regina Maria’’ din Constanța în 2008.


Din anul următor participă la expoziții de grup: ‘’Conexiuni’’ la Muxeul de Artă Constanța și Tulcea (2009), Galeria Universității Creștine ‘’Dimitrie Cantemir’’ (2009), Galeria Căminul Artei București (2010), Galeria Universității de Vest Timișoara / Facultatea de Arte (2010).


În august 2010 a organizat și a expus la expoziția de grup ‘’Artiști aromâni din tot cuprinsul Balcanic’’ a Galeriei de Artă din Korcea (Albania), în cadrul unui amplu eveniment desfășurat la Moscopole (Albania).


În 2011-2102 urmează cursurile masterului ‘’Strategii de creație prin Pictură’’ la Facultatea de Arte Plastice a Universității Naționale de Artă București.

 


SURSA

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p. 7.

Titi Ceară s-a născut în 1957 la Techirghiol, în județul Constanța.


A absolvit Academia de Arte Frumoase din Iași.


Din 1984 a participat la expoziții personale și de grup.


În țară a expus la Galeria Orizont București, Palatul Parlamentului București, Galeria Simeza București.


Este cunoscut și în străinătate unde a participat la următoarele expoziții: Szombately Gallery (Ungaria 1990), Galerias del Este (Valencia, Spania, 1992), Galeria Antiquo Mercado (Requena Spania 1995), Untergrund Messehalle (Leipzig, Germania, 1998).


A realizat sculpturi monumentale în țară și în străinătate (Slovenia).


A primit premii importante: Premiul pentru Sculptură al Academiei de Arte ’’Pietro Vannucci’’ (Perugia, Italia, 1991) și Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Artă Ambientală (2000).


Criticul de artă român Pavel Șușară îl situează în ’’importanta categorie a artiștilor care au revenit la antromorfism’’, ’’cu o voce gravă și personală’’.



 

SURSA

 

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p.10.


Mariana Constantinescu Bileca a absolvit Facultatea de Arte Plastice și Decorative Constanța.


A urmat cursurile de master la Universitatea de Arte București, sub îndrumarea conf. dr. Marcel Bunea.


A participat la numeroase expoziții de pictură.


În 2012 s-a dedicat temelor din universal aromânesc. Tema lucrărilor din expoziția ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’ o reprezintă explorarea categoriei feminine aromâne. Argumentând direcția pe care o urmează în abordarea picturii figurative, artista apelează la ceea ce este considerat un comandameent nescris al istoriei estetice: arta se rescrie prin revenirea la umanitate ca valoare. Femeia aromână face parte dintr-un proiect personal ‘’femei, femei’’ în derulare. Pentru autoare ‘’femeia aromâncă reprezintă cea mai cuminte femeie, întruchiparea dârzeniei, bunătății, smereniei, simplității. În ea îmi văd mama, bunica, așa cum le știu, așa cum mi le amintesc’’. Lucrările sunt dedicate mamei artistei, Florica Elena Bileca.

 


SURSA

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p.13.

În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru publica o antologie de poezie populară aromână, în care a selectat şi 5 balade cărora le-a ataşat şi versiuni româneşti în viziunea sa: Mortul blăstimat (Mortul blestemat), Nă feată nică sumulaie (O fetică ocheşică), Niala (Mioara), Căpărli al Bară (Caprele lui Bară) şi Puntea di Arta (Puntea din Arta).


Mortul blăstimat a fost preluat din Antologia aromânească, publicată de Tache Papahagi în 1922. O varianta a acestei balade, întitulată Stafia/Stihiolu, a fost inclusă în volumul Trei balade aromâne/Trei balade armâneşti, publicat de Hristu Cândroveanu în 1985 (vezi articolul pe blog). Tema baladei este puterea blestemului părintesc faţă de neascultarea fiului şi puterea legăturii relaţiilor de familie în faţa distanţelor . Frumoasa Vasilichia este peţită de un străin frumos şi în pofida opoziţiei mamei ei, ea este luată în căsătorie cu ajutorul celui mai mic din cei 9 fraţi, Custandin. Cei nouă fraţi mor subit bolnavi,iar mama lor îl blesteamă pe Custandin pentru faptul că rămăsese fără sprijinul fiicei sale măritată departe: Tu xeane nclo u deadiră,/Trei meşi,trei ani diparti,/Iu, stînda si ti minduieşti,/Şi mintea ţî si scoalî (Prin străini au dat-o, foarte,/La trei luni, trei ani departe, că de-ai sta să chibzuieşti, Nici cu mintea nu gândeşti). Sub povara blestemului, stafia mezinului pleacă în străinătate, la sora sa, pentru a o chema la mama ei. Pe drumul de întoarcere, păsările au cântat de trei ori în apropierea celor doi: Ţiu,ţiu, ţiu şi ţiu, ţiu, ţiu,/Iu s-avdzî mortu cu v’iu! (Cip, cip, cip şi ţiu, ţiu, ţiu,/Cin’văzu un mort c-un viu!) Stafia îşi îndeamnă sora să nu ia în consideraţie ciripitul păsărilor, iar în apropierea satului natal o trimite înainte sub pretextul hrănirii calului obosit, în timp ce ea se întoarce în mormânt. După ce fiica îi povesteşte mamei călătoria de întoarcere, aceasta se duce la biserică pentru a ridica blestemul: Atumţea la bîsearică/Nirdzea tra si si nclină,/Tr’al Custandini suflitu,/Tr’al Custandini l’irtare (La biserică mergea,/Atunci mama la-nchinare/ Pentru-al fiului ei suflet/Şi-a lui Constantin iertare!)


Nă feată nică sumulaie a fost preluată din culegerea folclorică a lui Pericle Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, publicată în 1900. Poezia este un dialog între turcul Husa şi o fată aromână de care era îndrăgostit. Discursul turcului, care dorea să o ia în căsătorie pe fată, este parţial în greacă. La fiecare ofertă a turcului fata refuză, preferând să se transforme în oaie, potârniche,cerboaică, peşte, strugure şi floare, pentru că turcul io nu-ni l’au,/Suflitlu si-ni dau! (pe turc eu tot nu-l iau,/De-ar fi sufletul să-mi dau). La rândul său, Husa răspunde că se va transforma în păstor, uliu, copoi, pescar,vier şi viespe pentru că ’’Fată, fată, te voi lua,/Fată, nu te voi lăsa’’. La această baladă culeasă din localitatea Băeasa din Epir (Albania şi Grecia) este ataşată următoarea notă din scrierile lui B.P. Hasdeu: ,,În studiul meu Balada Cucul şi turturica la Români, la Moravi, la Provenţali, la Reto-romani, la Perşi, la Turcomani etc, publicat în 1880 în Cuvente din Bătrîni (t.II) şi în care – pentru prima oară în sfera filologiei comparative – eu mă încercai a aplica metoda ştiinţelor pozitive către analiza literaturei poporane, figurează cinci varianturi româneşti ale acestui cîntec de metamorfoză şi anume: variantul moldovenesc din colecţiunea lui Alecsandri; variantul bucovinean din colecţiunea lui S.F. Marian; variantul ardelenesc cules de Pompiliu,şi în fine, două varianturi moravo-române. Din alăturarea celor cinci varianturi, rezultă că prototipul lor comun cuprindea în sine două metamorfoze: schimbarea fetei în peşte şi în pasăre, iar a bărbatului în pescar şi vînător. Nu cunoşteam atunci nici un variant macedo-român, şi tocmai acumam dat peste următorul foarte remarcabil, pe care mi-l comunică d. Papahagi (Vurdună), elev al Şcoalei Normale superioare din Bucureşti. O trăsătură de tot caracteristică a acestui variant este bilinguitatea sa, asupra căreia atragem atenţiunea folcloriştilor în genere: femeia vorbeşte româneşte, iar bărbatul greceşte.’’


Niala a fost preluată din culegerea nepublicată a Tatianei Crîşmaru şi Zaharia Pană, fiind culeasă de la un aromân din comuna Gopeşi din Macedonia iugoslavă. O variantă cu melodia conexă a fost culeasă în 1971 de Emilia Comişel din oraşul Bitolia din Macedonia iugoslavă. Balada este versiune prescurtată a Mioriţei româneşti. Păstorul aromân din Balcani află dimineaţa de la o oiţă mâhnită că duşmanii plănuiesc asasinarea sa pe înserat. El îi transmite oiţei dragi dorinţa testamentară de a fi şi după moarte în mijlocul turmei sale: Nială, nială-arudă,/Că va-s mor,/Că va-s nu mor,/S-ni ascultaţi un singur zbor:/Io nu voi îngrupari,/S-mi scuteţi tu valea mari,/S-treacă oili la pîşteari,/Ş-tini nială s-te-am tu vreari. (Mioară, crudă mioară,/De o fi să mor,/Ori ca să nu mor,/Eu am doar un dor:/Eu nu vreau să mă-ngropaţi,/Colo-n vale mă lăsaţi,/Unde vin oi la păşune,/Să te ştiu tot lângă mine.)


Căpărli al Bară a fost culeasă de Tatiana Crîşmaru de la un aromân din comuna Gramaticova din Grecia. Tema baladei este dorinţa testamentară a bătrânului Bară din Scheană, localitate ai cărei locuitori îşi pierduseră caprele, de a fi şi după moarte înconjurat de simbolurile vieţii pastorale: - O, lai, Costa hil’iu,/Ma-s hibă ca-s moru/S-ni aspindzuri cărigu,/Pi deadi di-arinu./Nă chiali di capră,/Sî-ni badzî cîpitîniu./Clopatli di ţachi,/Tuti s-li scuteţî,/Tu locu di cîmbani,/La cap s-li bîgaţî/ Coarnili di ţachi,/Doauli s-li tîl’iaţî,/Tu locu di căruţi,/La cap sî-ni bîgaţî. (- Costa,fiul meu,/De va fi să mor,/Cîrligul de o creangă/Să-l anini întîi,/O piele de capră/să-mi pui căpătîi./De la ţapi talange/Toate să le luaţi/Şi în loc de clopot,/La cap mi-aşezaţi./Coarnele-amîndouă,/Ţapilor tăiaţi,/Ţii în loc de cruce/La cap mi-aşezaţi.)


Puntea di Arta a fost preluată din Antologia aromânească publicată de Tache Papahagi în 1922. O variantă a baladei a fost publicată în 1985 de Hristu Cândroveanu în volumul Trei balade aromâne/Trei balade armâneşti (vezi recenzie). Tema baladei este similară cu cea din balada românească Meşterul Manole, adică necesitatea unei jertfe umane pentru reuşita unei construcţii măreţe. Trei fraţi masturi lăvdaţ (meşteri vestiţi) sunt angajaţi de împărat să construiască un pod în localitatea Arta (Grecia) într-un termen de şapte ani. Timp de şase ani Tută dzuua ţe lucra/Apa noaptea lă-u nica (Toată ziua ce lucrau/Apele noaptea-necau). O pasăre îi dezvăluie celui mai mare dintre fraţi că pentru a duce la capăt lucrarea trebuiau să o zidească la temelie pe soţia celui mai mic: Jale ş’nilă s’nu mutriţ (Şi la milă nu gîndiţi). Fratele cel mare Ma năpoi iar s’mindui:/Dumnidzăiu acşi crui:/Puntea estă si se-adară,/Lipsea nor ma nică s’moară! (Şi la urmă cugeta/Că aşa Domnul rînduia:/Puntea spre a se-nălţa,/Să moară cumnata sa!) Aceasta şi-a hrănit pruncul şi a pornit să aducă meşterilor mâncarea cerută. Propriul ei soţ plângând o ademeneşte în groapa viitoarei construcţii: -Vrută, suschirarea mea/Nu easte tră alt ţiva:/’Ni cădzu nelu, vruta mea,/Tru- aţea groapă; treţ di-l l’ea! (Tot suspinul, draga mea,/ Nu e pentru altceva:/Sari în groapă, dragă-acu,/Ia-mi inelul ce-mi căzu!) Meşterii se reped să o zidească de vie, iar femeia înţelegând situaţia le adresează o ultimă rugăminte: -Agalea, galea, masturi voi,/Masturi cu tehnea-arauă; /Agalea vă pîlîcîrsescu,/Se-aplec niclu-ni ’nă oară! (Meşteri, staţi un pic pe loc,/Meşteri fără de noroc!/Mai lăsaţi-mă un pic/Să-l mai alăptez p-ăl mic!) Cum meşterii îşi continuau treaba fără să o asculte, tânara mamă aruncă un blestem de moarte: Mărata atumţea scoase/Blîstem ş’foc din gura l’ei: /- Cum zghileaşti niclu-a meu,/Sî zghileasc’aest arîu;/ Ş’cum treambur mine mărata,/S’treambură ş’puntea di Arta./S’nu treacă mes cînd arîulu/S’nu s’purindă di-om nicat;/Ş’cum îni cură-a nia sinlu,/Aşi s’vă curaţ ş’voi masturi.(Atunci, biata, -n gura sa/Doar blestem şi foc avea:- aşa cum copilu-mi plînge/Şi-acest rîu la fel să strige,/Şiicum tremur acum, biata,/Tremure şi puntea-n Arta; Şi la lună, fie dat,/Rîului om înecat./Sînul cum îmi curge mie,/Meşteri viaţa să vă fie.)


SURSA

Chiraţa Iorgoveanu Dumitru (editor), Poezie populară aromână, editura Minerva, Bucureşti, 1976, pp. 371-407.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required