Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: Alexandru
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1985 apărea la editura Cartea Românească din Bucureşti volumul de poezii Ramura de măslin al scriitoarei aromâne Kira Iorgoveanu (1948 N. Bălcescu/Tulcea, România - ).

 

Cele 64 de pagini ale cărţii, pe care am găsit-o în biblioteca vărului meu Cristian Culeţu, cuprind 41 de poezii în română structurate în trei părţi: ’’Ramura de măslin’’, ’’Alexandru’’ şi  ’’Amintiri dintr-un secol bizantin’’.

 

’’Ramura de măslin’’ include 18 poezii: Ramura de măslin (I), Sentimentul străbunilor, Zeul, Ramura de măslin (II), Egeică, Cele trei mări ale sufletului, La anul 1000, Familie, Această pădure, Amintirea copilăriei, Cîteva clipe de fericire, Descîntec, Dacă, Straniul abandon, Nepotrivire, ’’Anna soror...’’, Pustiul ridica dune şi Exodul măslinilor.

 Poeta vede în ramura din măslinul străbun din pământurile strămoşeşti o apărătoare împotriva vicisitudinilor sorţii, ce apar sub forma vorbelor rele sau a animalelor sălbatice: ’’Tăcută, printre atâtea furtuni stîrnite/De vorbele cu limbi ascuţite de viperă,/Trec cu fruntea împodobită/Cu-o ramură din măslinul sădit/De mîna bunicii – la ţărm de Egee, /La marginea de Kavală şi/La marginea de sud/A neamului meu’’ (Ramura de măslin I); ’’Dormeam într-o cîmpie/Fără nici o umbră de arbore./Doar o ramură de măslin/Se odihnea pe pieptul meu./Au venit şerpii veninoşi ai pustiului/M-au privit şi-au plecat./Au venit lupii flămînzi ai codrilor/M-au privit şi-au plecat./Au venit urşii munţilor/M-au privit şi-au plecat./Ramura de măslin/De toate mă apăra’’ (Ramura de măslin II).

De asemenea, exemplul credinţei străbunilor e foarte puternic la K.I.: ’’Străbunii-şi mînă turme şi nalţă la cetăţi/Şi- sabia credinţei firavul trup şi-împlîntă./Credinţa lor mi-e crez şi sentiment etern/Şi amintirea lor în mine plînge, cîntă’’.(Sentimentul străbunilor)

Sentimentul străbunilor revine în Egeică, mare la care este port oraşul grecesc  Kavala al bunicilor: ’’Să-mi înec lacrimile-n/Ochii tăi cei mulţi,/Că nu-l pot auzi pe bunicul/Strigînd din Kavala: <Amarea! Amarea!>’’

Cartea este dedicată surorii Sultana, menţionată în poezia Familie ca având o ’’vorbă tăioasă’’ de care trebuia să asculte. În aceeaşi poezie mai face referire la bunicul păstor, la bunica din Kavala, la mama căreia îi plăceau nunţile, la tatăl căruia îi place oraşul, la fratele Mina ’’dus cu caravana de dor’’şi la nepotul ‚’’mic păcurar’’, care ’’paşte vorbele vechi!’’ şi pe care-l hrăneşte cu ’’basme străvechi’’. Motivul livezii cu măslini revine în această poezie, fiind subiectul visului celeilalte bunici şi locul în care poeta visează că face transhumanţă cu străbunii.

Această pădure este probabil o  pădure din România care-i aminteşte scriitoarei de pădurile din munţii Pindului (nordul Greciei), despre care afirmă că: ’’Păduri surori sigur sînt!’’. Asemănarea celor două păduri o face să-şi amintească de străbunii păstori din Pind: ’’Şi-o clipă-am crezut că se vor ivi/Străbunii străbunilor mei/În şigunile (haine de păstori – n.n.) largi, mînîndu-şi turmele./Ei au rămas acolo, în Pind, Şi arbori mari au crescut peste ei/Şi oasele lor străluminează în vis/Cum, altădată, turmele lor/Străluminau peste lume’’.

Amintirea copilăriei este marcată de zilele petrecute la stâna Bunicului, scris cu prima literă majusculă. Prezentul departe de imaginea copilăriei o determină să se întrebe retoric despre puterea bătrânului păstor de a  rezista tentaţiei oraşului: ’’Cum de-a putut/Să nu mai plece o zi de la stînă,/Şi cum de n-a vrut să vadă/Luminile şi drumurile oraşului/La marginea căruia îşi aşezase stîna?’’

Puterea bunicii ca femeie cunoscătoare a tradiţiilor este relevată în Descîntec, când viitoare poetă simţea că i s-au înnodat mâinile. Bătrâna ’’Nu s-a mirat, nu s-a speriat/Şi m-a-nfăşurat în cuvinte,/Neînţelese cuvinte...’’, care şi-au făcut efectul imediat.

 

’’Alexandru’’ cuprinde 4 poezii: Vis cu Alexandru Macedon (I), Vis cu Alexandru (II), Vis la Pella şi Atîtea fapte...

Visele cu ’’Marele’’ ’’Macedonean’’ cuceritor al Orientului sunt alimentate de recitirea nesfârşită a cărţii populare Alexandria. Sentimentele sufleteşti ale poetei pentru ’’El’’, care ’’de mult este departe’’, se traduc într-o puternic dorinţă de a se lega de se lega de ’’Singurul meu iubit dintotodeauna’’: ’’Vreau să mă fac mireasă-adevărată/Şi mă-mbrac cu Macedonia,/Cămaşa mea aspră şi albă - /Şi merg în întîmpinarea Lui,/A Macedoneanului înviat!’’

În Vis la Pella, poeta spune un monolog către Alexandru, aflat între ruinele capitalei Macedoniei antice ca un ’’Pom falnic, verde, fără rădăcini’’. După ce l-a văzut ’’falnic’’ în ’’cămăşi străine’’ ca ’’împărat al lumii’’, poeta constată: ’’Şi-acuma vii în visul  meu şi-mi spui /Că patria nu-i lumea, şi te doare’’. Ea trage o concluzie fermă din experienţa umană a acestei mari personalităţi a istoriei antice care a murit tânăr la Babilon, foarte departe de ţara sa: ’’Şi mă însemni pe mine pe vecie/Cu o credinţă ce nu pot s-o vînd/Şi-mi spui că bine nu poate să-mi fie /Decît lîngă-al strămoşilor mormînt’’.

 

Partea a III a este alcătuită din 19 poezii: Amintire dintr-un secol bizantin, O amintire a unei împărătese bizantine, Moment bizantin (I), Moment bizantin (II), Moment bizantin (III), Din ziua-aceea, Şarpele singurităţii, Şi încă-o noapte albă, Doar mîini de frig,  Noaptea iar, Pierdută-i zăpada, La sfîrşitul acela de vară, Simt singurătatea, Inscripţii pe suflet, Cerneala Bizanţului, Mioritică, Mărunţită piatră, E pămîntul acuma şi Mîngîind un vechi rosariu.

 Amintire dintr-un secol bizantin este încadrată într-un ’’secol de mult apus’’.Poeta foloseşte cuvântul subliniat ’’fratre’’ şi apoi propoziţia subliniată ’’Torna, torna, fratre’’, în contextul unei lupte victorioase a armatei bizantine. Aceasta este prima propoziţie cunoscută în protoromână (Întoarce-te, întoarce-te frate), fiind înregistrată în scrierile istoricilor bizantini Teofilact, din secolul VII, şi Teofan, din secolul VIII. Ei relatează că în 587, când armata bizantină executa un marş de noaptepe drumurile râpoase ale munţilor Balcani, povara unui animal de transport s-a desprins, iar un soldat l-a avertizat pe camaradul său cu aceste cuvinte. Dar ele au avut ca efect apariţia panicii în rândul armatei imperiale, care s-a transmis şi în rândurile invadatorilor avari, care au fost apoi înfrânţi. Poezia se încheie cu versurile subliniate ale unui cântec  de dragoste în aromână: Haide, bre, gione,/Doil’ii s-nă luăm,/Un trup şi un suflit/Doil’ii s-n-avem,/Şi-aestă bană/Noi doil’ii s-u treaţim,/Scafa di moarte/Doil’’ii s-u bem. Redau eu mai jos în româneşte: ’’Haide,măi ,iubite/Noi doi să ne luăm (căsătorim)/Un trup şi un suflet /Noi doi să avem/Şi această viaţă/Noi doi să o trecem/Paharul morţii/Noi doi să-l bem’’.

O amintire a unei împărătese bizantine prezintă o revoltă a mulţimii de ’’zdrenţăroşi şi flămînzi’’ care strigau <Vrem Bizanţul!> (Constantinopol/Istanbul). Ca o reminiscenţă a timpurilor plebei romane, răsculaţii au urcat pe tron un cocoşat, pe capul căruia au pus coroana imperială şi i-au smuls împărătesei hainele imperiale de purpură pentru a fi ’’muşcată de ruşinea goliciunii’’. Dar ’’Minune! S-au îndepărtat speriaţi /Văzând că sub straiul de purpură/Straie de stele purtam/Şi-n urma fiecărui pas de-al meu/Rămînea cîte-un ochi de oglindă/În care şi-au văzut hidoasele chipuri’’. Ca urmare  a acestei dezvăluiri la modul propriu a originii divine a demnităţii imperiale, împărăteasa şi-a recâştigat ’’(...) imperiul,/Straiele de purpură şi tronul Bizanţului’’.

 

Poezii de N. Caratana

Marţi, 20 Septembrie 2011 08:56

În 1985 poetul aromân Nicolae Caratana (12.02.1914 Horopani, Grecia - 19.10.1992 România) a publicat volumul de versuri aromâne Aşteptu soarile. Din cele 42 de poezii am selectat 35, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin, celelalte 7 apărând cu transpuneri în română în antologia H. Cândroveanu - K. Iorgoveanu din 1985 (vezi articolul).


1. Limba-a noastră (Limba noastră)

Limba-a noastrã-i 'nă ghişteare
aduncoasã, ahîndoasã
bair di flurii, cântare,
ghinicuvîntarie 'n casã.
(Limba noastră-i o comoară
adâncă, profundă
salbă de galbeni, cântec,
binecuvântare-n casă.)
Limba-a noastrã-i primuvearã,
candilă di bană iaste,
mulţ duşmaňi vor s' nî u chiarã,
ma u 'nghiadză gioňi şi 'nveaste.

(Limba noastră-i primăvară,

candelă de viaţă este,

mulţi duşmani vor să ne-o piardă,

dar o înviază tinerii căsătoriţi.)

Limba-a noastrã iaste cântic,
cântic di jale ş' di numţî,
zboarã veacļi di discântic,
fuldzir çe taļie doi munţî.

(Limba noastră-i cântec,

cântec de jale şi de nunţi,

vorbe vechi de descântec,

fulger ce despică doi munţi.)

Limba-a noastrã iaste, armâne,
avrã çe u-aduçe seara,
Roma nî u deade pâne,
di la ea nî tradzim fara.

(Limba noastră-i, aromâne,

răcoarea ce-o aduce seara,

Roma ne-o dădu ca pâine,

de la ea ne tragem neamul.)

Di la nîsă-avem căsmete,
di la nîsă-avem fumeaļie.
Ete ponde, eti şcrete
nu u-au scoasă dit thimeaļie.

(De la ea avem noroc,

de la ea avem familie.

Timpuri blestemate, timpuri nenorocite

nu au scos-o de la temelie.)

Limba-a noastră poartă flamburi,
ari izvure ş' fântâňi,
când u cânţi ti cutreamburi,
cânticul şi-acreaşte mâňi.

(Limba noastră poartă stegauri,

are izvoare şi fântâni,

când o cânţi te cutremuri,

cântecul îşi creşte mâini.)

Limba-a noastră caftă braţă
ca s-u apãrã di-açeļi
çe u pliguiesc tu faţă
ş' li-arăchescu di fumeļi.

(Limba noastră cere braţe

ca s-o apere de aceia

ce o rănesc pe faţă

şi o răpesc din familii.)

Limba-a noastră ş' caftã soia,
ş' caftã limba şi duvletea.
S-u apãrãm sã-sh aflã boea,
S-u-apãrãm sã-sh afla vetea*.

(Limba noastră îşi caută neamul,

îşi caută limba şi statul.

S-o apărăm ca să-şi găsească mărirea,

s-o apărăm ca să-şi găsească tăria.)

În jurnalul publicat pe blogul său, scriitorul român Liviu Ioan Stoiciu (1950 Piatra Neamț - ) face referiri la bunicul patern aromân:


<Vineri, 18 februarie 2011 (…)

Dinspre familia de origine a tatălui meu, lucrurile sunt mai complicate: tatăl tatălui meu Milea / Milia Stoiciu / Stoicev a fost un macedonean aromân (din vatra istorică a Macedoniei lui Alexandru cel Mare) prigonit de autorități după ce a participat la o mișcare de eliberare înăbușită în sânge la începutul secolulu 20, urmărit cu arma până la Dunăre, pe care a trecut-o sub burta unui măgar (el a murit la începutul sau la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, nu se știe, în Oltenia, detașat pe șantier; tatăl tatălui meu era meșter în „lucrări de artă”, în construcția de de poduri de căi ferate, copiii lui au fost toți ceferiști, de la șefi de gară la strungari în atelierele Grivița; eu nu l-am cunoscut)>

 

 

SURSA

Liviu Ioan Stoiciu, Cantonul 248, http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/02/m-am-nascut-cu-noaptea-in-cap-pe-19-februarie-intre-orele-4-si-6-intr-un-canton-cfr-de-ce-mi-mai-numar-anii/

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required