Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: 1921
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Dinu Barbu - Conacul Milevei

Sâmbătă, 04 Februarie 2012 11:21

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu din Timișoara am intrat în posesia lucrării sale Mic atlas al județului Timiș. Din capitolul Comloșu Mare am extras subcapitolul Conacul Milevei:

Conacul San Marco din Comloșu Mare a fost declarat monument istoric de către Ministerul Culturii. Conacul a aparținut unei familii vestite de aromâni stabiliți în Banat: Naco (maghiarizat Nako). Comloșu a ajuns în stăpânirea fraților Cristofor și Chiril Naco prin cumpărare, la sfârșitul secolului al XVIII lea. La anul 1801, cei doi frați își împart averea, Sânnicolau Mare revenind moștenitorilor lui Cristofor, iar Comloșu și Teremia lui Iosif Naco, fiul lui Chiril. În anul 1840 fiul lui Iosif Naco, Ioan, și soția sa se mută de la Viena la Comloș, în conac, imobil format din două aripi separate de o poartă monumentală, o sală de teatru și clădiri administrative adiacente. Călătorul german Franz Xaver Eckert îl descrie astfel în anul 1857: ''Este aici un castel nobiliar, al cărui moșier se numește Naco, dar care de mulți ani este mereu absent. Parcul castelului este foarte mareși îmbină utilul cu plăcutul. Clădirea cea mai mare este hambarul moșierului, cu trei nivele și o lungime de 100 de picioare''. Iar parcul se întindea pe zece hectare, era frumos amenajat, plantările de arbori și arbuști având loc la anul 1851. Despre Ioan Naco se spune că ''a fost un iubitor al fastului, înclinat spre risipire, a cărui pasiune spre jocuri costisitoare a înghițit sume uriașe''. De altfel, a și construit o sală de spectacole în spatele aripii drepte a conacului, cu o scenă și o lojă pentru moșier. Pentru spectacolele permanente, Naco a angajat o trupă de actori și orchestră alcătuită din muzicieni bohemieni, taxa de intrare la spectacole fiind destul de ridicată. Înclinația lui Ioan Naco pentru fast l-a sărăcit, astfel că moșia sa de la Teremia-Comloș a fost pusă sub supraveghere fiscală pentru recuperarea datoriilor acumulate în timp. Ioan Naco s-a stabilit în palatul său de la Viena, unde a și decedat în anul 1889. Frumoasa Mileva Naco, fiica lui Ioan (despre care se spune că ar fi avut o scurtă idilă cu însuși împăratul Franz Iosef), s-a căsătorit la 18 ani cu bătrânul duce italian Giulio Capece Zurlo di San Marco, de la care a rămas numele conacului din Comloșu Mare. Risipitorul Ioan Naco a fost înmormântat în cripta familiei din biserica romano-catolică din Comloșu Mare, alături de soția și tatăl său, Iosif Naco, biserică zidită între anii 1889-1891 pe un teren din piața satului dăruit comunității de Mileva. Contesa de San Marco a rămas după reforma agrară din 1921-1922 cu doar 500 de hectare din vasta ei moșie. Neavând urmași, Mileva, ajunsă la vârsta de 88 de ani, a donat conacul statului român la anul 1926.

 

SURSA

Dinu Barbu, Mic Atlas al județului Timș. Caleidoscop, ediția a IV a revăzută și adăugită, Artpress, Timișoara, 2011, p. 172.

<NO. 1 BUCUREȘTI,  IANUARIE 1921 ANUL LIII

În ziua de 13 ianuarie 1921 a încetat din viață bătrânul profesor de limba și literatura elină la Universitatea din Iași, Ioan Caragiani.

Născut în ziua de 11 fevruarie 1841 i-a lipsit numai o lună ca să împlinească vârsta de 80 de ani. Studiile secundare și superioare Caragiani le-a făcut la Atena și era un bun cunoscător al istoriei și literaturii vechi eline, pentru care avea o dragoste deosebită. Totuși el n-a voit să rămîie în Grecia, ci, bun Român de origine și sentimente, el a emigrat în 1864 în România unde i s-a încredințat catedra care a ocupat-o mai bine de jumătate de secol.

La înființarea Academiei Române în anul 1867, printre membrii din toate provinciile locuite de Români care aveau a reprezenta unitatea culturală și națională a României a fost numit și Caragiani, apoi, ultim supraviețuitor al celor ce compuseseră instituțiunea în 1867, a avut mulțumirea să asiste la serbarea solemnă pe care a organizat-o Academia la împlinirea unei jumătăți de secol.

Așezîndu-se în Iași în 1865, el făcu parte din membrii societății „Junimea”, frecventând regulat ședințele ei hebdomadare timp de 20 de ani; în „Convorbiri literare” Caragiani a publicat un șir de traduceri din Homer, Aristoteles și Theocrit, precum și articole originale despre Românii din Macedonia și poezia lor populară. El a făcut parte și dintre membrii societății „Junimea” care țineau prelegeri populare, filosofice, literare și istorice la Universitatea din Iași.

Caragiani avea un caracter egal, plăcut și totdeauna vesel. Vestit din cauza anecdotelor pe care le povestea cu o artă și un humor extraordinar, chiar pînă la bătrînețe. Caragiani era apreciat de toți cunoscuții săi și lasă o amintire dureroasă în cercul numeroșilor săi prieteni. >

 

SURSA

Al. Tzigara-Samurcaș, Necrologul unui junimist. Ioan Caragiani, Almanah „Convorbiri literare”, Iași, 1981, p. 16.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required