Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Fărşeroatele din satul Pleasa din Albania
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
02-05-2011

Fărşeroatele din satul Pleasa din Albania

Rate this item
(1 vote)

Aprovizionarea cu apă a familiei cădea în sarcina fetelor şi nevestelor, care luau apă de la Şipotul (izvor) cel Mic sau Izvorul lui Tegu din apropierea satului. Vara spălau aici rufele, în special pânzele, profitând de terenul întins. Se mergea în grup, rude, vecine şi prietene. Se făceau până la 20 de focuri, la care se încălzea apă în cazane cu leşie. Majoritatea erau fete, care, fiind mai tinere terminau mai repede, şi le ajutau pe femeile mai  în vârstă. Când terminau se odihneau sau mâncau ceva. Totul se petrecea într-o atmsoferă marcată de cântece şi de prezenţa copiilor, care ajutau cu lemne pentru foc. La întoarcere, femeile purtau majoritatea rufelor într-o copaie legată cu frânghi ape spatele lor, iar în coada coloanei copii purtau cazanele şi restul rufelor. În celelalte trei anotimpuri rufele se spălau la Şipotul cel Mare, care era apărat din laturi de ziduri, precum şi de un acoperiş.

 

În valea satului este un loc numit Dârşteli (Dârstele), unde a existat o piuă la care femeile duceau trâmbele de şiac, material ţesut de ele din lână, din care realizau cioareci, ilicuri, dulmice (scurte cu mâneci oarbe ce se purtau pe deasupra ilicelor), şigune (mantale purtate peste dulmice) şi talagane (mantale cu glugă purtate peste şigune). De asemenea, se aduceau trâmbe ţesute din lână sau păr de capră, din care făceau velinţe în culori diverse ce se aşterneau pe podeau odăilor. Tot din trâmbă de păr de capră făceau tâmbarea cu glugă, purtată de oieri şi cărvănari pentru a-i apăra de ploaie şi frig. Practic satul era ’’o uriaşă industrie a lânăritului’’, fiecare familie având un atelier în care confecţionau îmbrăcămintea necesară, cu excepţia cămăşii şi căciulii. În cadrul acestei industrii casnice gospodinele fărşeroate îndeplineau următoarele operaţii: spălatul lânii, scărmănatul cu mâna, trecutul prin darac (pieptene) pentru a se obţine fuiorul, torsul cu furca sau vârtelniţa, urzitul,ţ esutul cel istovitor, vopsitul în faza firelor sau în cea a ţesutului, realizarea ghemelor, depănatul şi, în final, cusutul trâmbelor. Se obţineau astfel piese ca: ciorga (cerga), velinţa, sazma (velinţă în alb negru pentru cai şi mule/catâri), saci, traiste şi hărari (saci coloraţi de patru ori mai mari decât cei obişnuiţi).

În ceea ce priveşte hainele, bătrânele erau îmbrăcate în negru, având pe deasupra o sarică neagră, iar femeile de vârstă mijlocie tot în negru, dar fără sarică. Femeile tinere  erau îmbrăcate numai în roşu: peste rochia de catifea purtau şigunea făcută din postav tivit cu găitane, iar peste şigune purtau gunela, un ilic deschis înflorat cu găitane. Mai purtau un şorţ din catifea tivit cu găitane şi prinsă cu un brâu , peste care se punea un alt brîu prevăzut în faţă cu ciuprăchi,formate din două părţi de argint suflat cu aur. Ciuprăchile se pot vedea în vedea în fotografia 49, a Marioarei Celea Caramitru, ca tânără nevastă. Pe cap purtau ciuparea, făcută din bronz suflat cu aur sub forma unei jumătăţi de coroană şi lată cât fruntea, fiind prevăzută cu pânză de mătase. Ciuparea acoperea fruntea,creştetul capului  şi spatele capului, fiind purtată înclinată la stânga sau la dreapta. Ciupările se pot vedea în pozele 47 şi 48, ale Elisavetei Bileca, logodnica lui Ion (Iana) Babu. Ciuparea şi ciuprăchile aveau şi o importanţă simbolică pentru femeia fărşeroată,fiindcă erau aduse cu zestrea şi suţineau poziţia sa socială. O istorioară spune că o fărşeroată şi-a uitat la izvor ciuprăchile, pe care nu le-a mai găsit când s-a întors după ce parcursese câţiva km. Dar a întâlnit un picurar care i le găsise şi le-a înapoiat. Probabil că acesta a comis indiscreţia de a povesti întâmplarea, pentru că pe baza acesteia s-a compus şi un cântec: Picurare di la niale/Nacă aflaşi ciuprchile a meale? (Păstorule de la miale/Nu cumva ai găsit ciuprăchile mele?)

 

Pe aria unde îşi triera grâul Tănase Geambazi, unul din cei doi proprietari de teren agricol din Pleasa, jucau hora de Paşti tinerii. Fetele jucau separat , cele logodite numai dacă logodnicii lor erau prezenţi.

 

În biserică femeile ocupau pronaosul, iar balconul fetele. În sărbătoarea Rusaliilor, femeile aşezau pe pajiştea de lângă biserică, unde nu călca nimeni, tipsiile cu plăcintă împărţite ca pomană pentru sufletele rudelor decedate.

 

Această plăcintă sau pită o făceau iniţial cu foi înecate în unt, având ca umplutură brânză şi ouă. Apoi au fost decoperite vegetale comestibile ca urzica şi spanacul şi în fine prazul. Constantin Colimitra recunoaşte că şi albanezele, grecoaicele şi româncele fac plăcinte, dar subliniază: ’’nu este ca plăcinta fărşeroatei’’. Bineînţeles  că produsele lactate derivate din laptele de oaie şi de capră (brânza, caşcavalul, urda, iaurtul şi untul) ocupau primul loc în meniul fărşeroatei. De asemenea, ele făceau tăiţei în cantitate de jumătate de sac de pânză, cantitate ce ajungea pentru un an, chiar şi la o familie numeroasă. De mulsul caprelor se ocupau fetele.

 

Când trece în revistă familile din Pleasa, C.C. nominalizează numai bărbaţii capi de familie şi urmaşii lor masculini. De altfel, la evenimente importante pentru sat, aşa cum au fost alegerea persoanelor care să gestioneze averea bisericii şi decizia plecării în masă în România în 1928, au participat numai bărbaţi.

 

Sunt şi câteva excepţii. În general, femeile îşi însoţeau bărbaţii care mergeau sâmbăta la tîrgul din oraşul vecin Corceaua (albanezul Korce). În particular, una dintre aceste excepţii a fost Parascheva (Ceva) Ruca, sora lui Spiru (Pilea) şi Pandele (Pandu) Ruca, despre care spune că avea voce frumoasă şi cânta ’’foarte bine’’ cântece fărşeroteşti alături de fraţii ei.

 

O altă excepţie a fost o văduvă Caciamaia dintr-o generaţie mai veche, care îşi administra singură averea moştenită de la soţul ei, mergând în vizită la stână. Ea avea o singură fată pe care ’’nu se gândea să o înstrăineze’’. Ca urmare ginerele său Miha Nastu, atras şi de perspectiva moştenirii averii acesteia, a acceptat să preia şi numele de Caciamaia şi să locuiască la soacră, fapt ce i-a tras blestemul părintesc.

 

O altă fărşeroată din Pleasa menţionată de C.C. a fost propria sa mamă, când a descris doliul strict purtat de aceasta la moartea unuia din fiii săi în vârstă de 19 ani. Tot mama sa a fost menţionată cu ocazia cumpărării unei ’’mule’’ de către soţul ei, pe care a întâmpinat-o conform obiceiului, dându-i să mînânce dintr-o pâine mare de casă.

 

O personalitate feminină aparte în Pleasa a fost învăţătoarea Eliza Berberi, originară din Cruşova iugoslavă şi care a fost transferată în satul din sudul Albaniei în 1922. Colimitra recunoaşte că ’’învăţătura primită de la ea a fost un fel de piatră unghiulară, pusă cu mâinileei delicate,la temelia pe care mi-am aşezat mai târziu tot ce a putut dobândi spiritul meu pe linie culturală’’. Ea a introdus examenul scris la sfârşit de an şcolar.

 

C.C. aduce un profund omagiu gospodinelor aromâne, trecând în revistă activităţile lor zilnice, a căror rutină nu le-a învins niciodată: ’’Femei-mătuşi, sau femei-mame, toate fără învăţătură, fără nici o zi de carte măcar, unde, totuşi, aţi învăţat să fiţi model de hărnicie, de seriozitate, şi de tot ceea ce ajută a vă aşeza pe piedestalul de marmoră albă, pe piedestatul nemuririi? O, mame, mame fărşeroate şi voi, ce aparţineţi întregului neam român-macedonean şiromân, fiindcă pe toate v-am cunsocut. Daţi-mi voie să mă închin în faţa sfintei voastre icoane şi în genunchi să vă sărut mâna cu care aţi înfăşat, mâna cu care aţi spălat în copaie pruncul, mâna cu care aţi spălat de sute şi sute de ori scutecele  acestor prunci-carne din slăvita voastră carne, mâna cu care aţi legănat , până la epuizare de multe ori, mâna cu care aţi frământat aluatul, făurind pâinea cea binecuvântată  şi de Cel ce vă poartă vouă grija, aşa cum voi o purtaţi scumpelor voastre odrasle, mâna cu care aţi muls oaia, ori capra, ori vita cea mare, acea mână cu care aţi spălat rufele tuturor celor care v-au aparţinut, şi lâna pentr a fi albă ca neaua , mân acu care apoi aţi scărmănat-o, după aceea aţi tors-o cu furca, sau la vîrtelniţă, mâna cu care aţi urzit şi aţi ţesut, aceea cu care aţi împletit, făcând ciorapi, mâna cu care  aţi cusut şi cârpit , îmbrăcând pe toţi aşa cum varz aeste îmbrăcată, aşa cum puţini copii, în lume, sunt îmbrăcaţi(...) Mame care aţi făcut totul dintr-o înaltă conştiinţă a datoriei, fără a geme, fără a crâcni, fără a cârti, fără a vă văeta, a vă plânge sau a plânge. Mame al căror sacrificiu este piatra de granit la temelia casei ce s-a vrut şi a fost curată precum un altar şi solidă precum o stâncă-monolit.’’


În fotografiile de la sfârşitul cărţii memorialistice a lui C.C. sunt prezente următoarele fărşeroate îmbrăcate în costum naţional, majoritatea mirese alături de soţii lor: Elisabeta, sora autorului, măritată cu Mandi Pit;, Fanica Babaiani, logodnica lui Tuşa Colimitra, fratele autorului, în 1925; logodnica Tomaida Nacea în 1936; Hrisula Trandu, soţia lui  Tănase Trandu; Vasilichia Ciufecu, soţia lui Dumitru (Mita) Ciufecu;Verdichia Ciufecu, soţia lui Alexandru (Leţi) Ciufecu; tânăra Marica Alex. Vangheli; tânăra Gina Machi Vangheli; soţia lui Tănase Vangheli; soţia lui Tănase Ţiculi din Corceaua; Anghelina Baţu, soţia lui Apostol Baţu; verişoarele Baţu; soţia lui Ahile Cipu, din familia plesotă Baţu; Vatia Spau Babu, soţia lui Teodorache Babu; soţia lui Atanasie (Naşu) Faţi din Corceaua; Anghelina Nacea Bichi,soţia lui Teodor Bichi în 1916;Elisaveta Bileca,logodnica lui Ion Babu; verişoarele Bileca; Marioara Celea Caramitru; Vasilia Culeţu zechiu,soţia lui Haralambrie (Lambre) Zechiu; Chiraţa Balamaci Baţu, sora lui Sotir Balamaci. Două fotografii sunt făcute în America: Maria Babaiana din familia Andry şi Catrina V. Faţi (familia Vangheli).

 

SURSA

Colimitra Constantin, Fărşeroţii, Monografie, regia Andrei Colimitra, SUA, 54 foto alb negru, 300 p. – capitolul Satul, oameni şi nume;capitolul Trai şi obiceiuri

 

Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required