Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Cărvănarii fărşeroţi din satul Pleasa din Albania
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
01-05-2011

Cărvănarii fărşeroţi din satul Pleasa din Albania

Rate this item
(0 votes)

Transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi mulări sau mule (catâri) era încă, alături de oierit, la începutul de secol XX ocupaţia de bază a fărşeroţilor din sudul Albaniei.


Legată de transportul caravanier era meseria de samargiu, adică confecţioner de samare – şei mari speciale pentru transportul mărfurilor. În Pleasa renumit pentru samarele sale era Nisa Popescu, care le confecţiona într-un mod care nu se regăsea în alte părţi ale lumii. Era format din patru curele groase care erau trecute astfel: prima la pieptul animalului, a doua pe sub el la rădăcina picioarelor din faţă, a treia pe partea exterioară la picioarele din spate şi a patra pe sub rădăcina cozii, aceasta din urmă fiind groasă cât încheietura mâinii unui copil de şase ani. În plus, se mai trec două frânghii pe sub cele două picioare de dinainte, care sunt prinse una din partea din faţă a samarului, cealaltă de partea din spate. De asemenea, ’’cel mai îndemânatic  în a pregăti sarcinile pentru cai sau catâri’’ era Haralambrie (Lambre) Cuşticea, zis şi Babaţili. Un samar bun trebuia să ducă greutăţi de o sută de ocale adică o sută douăzeci şi cinci de kg.


În legătură cu importanţa calităţii acestui samar, C.C. face aluzie la evenimentul istoric care a ocazionat rostirea şi citarea primelor cuvinte ale limbii protoromâne. Acest eveniment a avut loc în anul 587 şi este relatat de istoricii bizantini Teofilact din Samocatta (secolul VII) şi Teofan Mărturisitorul (secolul VIII). Contextul era dat de expediţia armatei bizantine împotriva migratori avari care invadaseră provinciile sud-dunărene ale imperiului. În timpul marşului de noapte prin munţii Balcani, sarcina unui animal de transport al armatei bizantine s-a desprins şi unul din soldaţi l-a avertizat pe stăpânul animalului cu cuvintele ’’Torna, torna!’’ sau ’’Torna, torna fratre!’’ (’’Întoarce-te, întoarce-te, frate!’’). Ca urmare, bizantinii au luat-o la fugă cu strigătul ’’torna,torna’’, fapt care i-a speriat şi pe avari şi a dus la înfrângerea lor. Explicaţia celor două variante stă în faptul că Teofilact redă doar ’’Torna, torna!’’, precizând că este vorba de ’’limba băştinaşă’’, în timp Teofanes citează sintagma ’’Torna, torna fratre!’’, precizând că este vorba de’’ limba maternă’’.


Cărvănarii fărşeroţi băteau drumurile grele de munte ale Balcanilor otomani, cu animalele legate unele de altele, transportând până la oraşul - ’’pazar’’ (piaţă), indiferent de anotimp, zahăr, ulei, orez, fructe exotice. Pentru a contracara intenţiile agresive ale gheganilor - albanezii musulmani din nordul Albaniei – fărşeroţii înarmaţi cu ciomege se întovărăşeau în grupuri de şapte până la doisprezece cărvănari, adunând în caravană şaptezeci până la o sută cincizeci de animale. Grija pentru aceste animale se manifesta prin faptul că toate purtau nume şi că fărşerotul cărvănar mergea la culcare la popas, doar atunci când primul cal sau catâr dormea săturat de iarba grasă.


Rolul de călăuză a animalelor îl juca o iapă care fusese mamă şi care purta la gât un clopoţel. Un caz special s-a înregistrat în caravana lui Andrei (Chendra) Colimitra, în cadrul căreia o mulă a jucat rolul de călăuză. Atunci când aceasta a fost cumpărată, soţia lui Chendra i-a dat în semn de bun venit, conform obiceiului, să mănânce dintr-o pâine de casă. Numită Boaca, mula i-a salvat într-o situaţie critică, când ninsoare i-a surprins noaptea pe munte. Cărvănarul călărea un cal numit cal-binec, care ducea o greutate mai mică şi care fugea în buiestru.
Caravanele lor ajungeau şi în imperiul austro-ungar, de la Braşov aducând un postav special pentru îmbrăcămintea fărşeroţilor mai bogaţi.


Cărvănăritul, alături de oierit, au conferit ’’nume şi situaţie de stăpân, de om neatârnat sau nesupus voinţei sau capriciilor altora, au fost din timpurile cele mai vechi, pâinea şi cuţitul pe misalea-sufraua (măsuţă cu picioare mici – n.n.) fărşerotului sau aceea a românului macedonean’’. În plus, în opinia lui C.C., cele două ocupaţii ale fărşeroţilor au ajuns să susţină pe parcursul istoriei şi economia populaţiilor balcanice. De aici el trăgea o concluzie politică: urmaşii acestor popoare balcanice au ’’o datorie morală, o datorie de onoare de împlinit: Să răscumpăraţi binele ce l-au făcut fărşeroţii, binele ce l-au făcut românii macedoneni străbunicilor voştri. Iar în ce fel îl puteţi răscumpăra vă amintim noi: Să reparaţi nedreptatea cu care sunt trataţi românii macedoneni, inclusiv fărşeroţii, adică: Să acordaţi statut de minoritate, cu drepturi egale, cu drepturi ce le aveţi voi toţi: albanezi, greci, sârbi şi bulgari’’.


Printre cărvănarii din Pleasa s-au numărat: Tănase Bichi, ’’curajos şi cu experienţă’’; Nicolae (Coli) Măca; Andrei (Chendra) Bindela; Ianacu (Nacu) Docu, care era şi oier; Dimitrie (Mita) Docu, văr cu Nacu; Tănăşuca (Şuca) Geavela, care a preluat de la 16 ani caravana de la tatăl său Iani; Haralambrie (Lambre) Dargati, care avea puţine animale, dar le iubea şi le trata ca pe nişte fiinţe umane;vărul său, care se numea tot Lambre şi era atât de puternic, încât a ridicat pe umeri un cal împotmolit în noroiul de pe drum; Thedorache Mila; George Mila, fiul lui Theodorache;Dumitru (Mita) Naţi sau Nastu: ’’Cărăvănar de meserie, este unul din cei mai experimentaţi şi unul din cei mai curajoşi. Acesta are şi curajul răspunderii, adică ştie să spună adevărul,chiar dacă dintr-o cauză oarecare, el se alege cu pagube’’; fiii lui Miha Bileca; fraţii Hrista şi Nicolae(Coli) Memu ‚ ambii cu ’’cu mare experienţă’’; Spiru (Pilea) Ruca; fraţii George şi Zisa Corumi, ultimul având o caravană mică,deoarece era şi croitor;Tănase (Naşu) Dima;un fiu al lui Tănase (Naşu) Teja; Pandele (Pandu) Dima; Zica Nastu; Teodor Dima; Miha Dima, fiul lui Teodor, care iniţial a fost în America; Hrista Popescu şi fiul său. Vasile (Ţile), ’’cărvănar cu experienţă’’; Vasile Ciufecu; Spiru (Pilea) Cocea şi unul din fiii săi; Gheorghe Puia, care apoi a urmat liceul român din oraşul Corceaua (albanezul Korce) şi a fost hirotonisit preot, după ce preotul Nicolae (Coli) Popescu a plecat cu majoritatea plesoţilor în România în 1928; Niculicea (Licea) Dolu; Dimitrie Mizu; fraţii Ianuli şi Dimitrie (Miti) Zechiu; Haralambrie (Lambre) Babaiani, care a luat în primire caravana de la cincisprezece ani şi ’’a devenit un foarte bun cărvănar, apreciat de toţi bătrânii în această meserie’’; Dumitru (Mita) Stilu, ’’un capabil şi cu experienţă cărvănar’’; Tănase (Naşu) Statina, ’’la fel de încercat în această meserie’’; Haralambrie (Lambre) Cuşticea, zis şi Babaţili. 


O personalitate în lumea cărvănarilor a fost Andrei (Chendra) Colimitra, tatăl lui Constantin. Deoarece atunci când avea 10 ani tatăl său şi-a pierdut turma dusă la iernat în Grecia, unde au avut ghinionul să ţină zăpada zece zile, el a început meserie de cărvănar în serviciul unor prieteni ai familiei.’’Dotat şi cu un plus de inteligenţă, cu o voinţă extraordinară, cu un simţ al răspunderii fără egal, tatăl meu a ajuns, a devenit cel mai priceput cărvănar la fărşeoţii noştri în epoca lui.’’ Când a constatat că poate fi înlocuit de Niculachi, unul dintre fii, s-a orientat spre negustorie cu produse animaliere, deoarece ajunsese să-i cunoască pe toţi negustorii şi hangii din Albania.


În momentul vizitării Pleasei de profesorul român C. Burileanu în vara lui 1905, acesta a constatat că majoritatea locuitorilor satului sărăcit şi depopulat era formată din ''chirigii'' (cărvănari) şi crescători de oi.


SURSE:
I. Burileanu N. Constantin, De la românii din Albania, ediţie îngrijită şi prefaţată de Gabriela Boangiu şi Gabriel Croitoru, postafaţă de prov. univ. dr. Gheorghe Zbuchea, fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, 2005, 306 p.

II.Colimitra Constantin, Fărşeroţii, Monografie, regia Andrei Colimitra, SUA , 1986, 54 foto alb negru, 300 p. – capitolul Satul, oameni, nume; capitolul Îndeletniciri şi averi

III.Teofilact din Simocata, Istorii: II.15,Fontes historiae daco-romanae (Izvoarele istoriei României), vol. II, p.539 http://www.scribd.com/doc/23525745/FONTES-HISTORIAE-DACOROMANAE-Izvoarele-Istoriei-Romaniei-volumul-II

IV. Theophanes Confessor, Cronographia: Anul 6079 (587), Fontes historiae daco-romanae (Izvoarele istoriei României), vol. II, p. 605

http://www.scribd.com/doc/23525745/FONTES-HISTORIAE-DACOROMANAE-Izvoarele-Istoriei-Romaniei-volumul-II

 

Last modified on Luni, 19 Septembrie 2011 18:51
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required