Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Mic dicţionar folkloric (Litera U)
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
06-12-2011

Mic dicţionar folkloric (Litera U)

Rate this item
(0 votes)

În 1979 editura Minerva din Bucureşti publica lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Grecia – 1977 România), ediţie postumă îngrijită de filologul român Valeriu Rusu.


Din cele 4 articole de la litera U am selectat paragrafe despre folclorul aromân.

 


Unde e…?


O serie de întrebări şi răspunsuri în general scurte şi avînd o încheiere – iată tema cunoscută sub numele de randonnee (…)

1.La aromâni:

‘’………………………………………..

– Iu lu-ai parlu? / - Lu arse foclu. / - Foclu iu easti-l? / - Lu-astease ploaia. / - Ploaia ţea iu easti-u? / - U biură bol’i. / - Bol’I aţel’I iu suntu-l’i? /- Fac agru. / - Agru aţel iu easti-l? /- L mîcarî pul’i. /- Pul’i-aţel’I iu suntu-l’i? – Tu căciuua-a preftului…’’

(……………………………………………..

-          Unde îl ai parul? / - Îl arse focul. / - Focul unde este el? / - Îl stinse ploaia. / Ploaia aceea und este ea? / - O băură boii. / - Boii acei unde sunt ei? / - Fac ţarină (ară). / - Ţarina aceea unde e ea? / - O mîncară păsările. / - Păsările acele unde sînt ele? / - În căciula preotului…) – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 30.

O variantă a acestui motiv, variantă care se alătură celei publicate în P. P., Din literatura…, 25 şi pentru care cf. L. Şăineanu, Basme române, 1895, 949 sq e următoarea, culeasă de la aromânii grămosteni:

‘’Ţi ni-aveam un cucot: / Multu ni cînta dimineaţa, / di ni diştipta gionil’I / ţi şi-aviglea bîhcelu / cu trandafili ş’lilice. / Vini cînile, mîcă cucotlu / ţi multu ni-cînra dimineaţa, / di ni-diştipta gionil’I / ţi şi-aviglea bîhcelu / cu trandafile ş’lilice. / Vine vulpea, mîcă cînile, / cînile mîcă cucotlu / ţi multu ni-cînta dimneaţa, / di ni-diştipta gionil’i / ţi şi-avigl’ea bîhcelu / cu trandafili ş’ lilice. / Vine puşcl’ea, mîcă vulpea; / vulpea mîcă cînile, / cînile mîcă cucotlu / ţi multu ni-cînta dimneaţa, / di ni-diştipta gionil’I / ţi şi-avigl’ea bîhcelu / cu trandafile ş’ lilice: / trandafili a gionilor / ş lilicili a featilor‘’

(Ci îmi aveam un cocoş: / mult îmi cînta dimineaţa, / de-mi deştepta flăcăii / care îşi vegheau grădina / cu trandafiri şi flori. / Veni cîinele, mîncă cucoşul / care mult îmicînta dimineaţa, / de-mi deştepta junii / cari îşi păzeau grădina / cu trandafiri şi flori. / Veni vulpea, a mîncat pe cîne, / cînele a mîncat pe cocoş / care mult îmi cînta dimineaţa, / de-mi deştepta flăcăii / cari îşi vegheau grădina /cu trandafiri şi flori. / Veni ciuma, a mîncat pe vulpe; / vulpea a mîncat cînele, / cînele mîncă cocoşul / ce mult îmi cînta dimineaţa, / de-mi deştepta flăcăii /cari îşi păzeau grădina / cu trandafiri şi flori: / trandafirii junilor / şi florile fetelor. )

O variantă a primului motiv la A.J.B. Wace, M.S. Thompson, The nomads…, 1914, 287-288.

2. Pentru meglenoromâni, cf. G. Weigand, Vlaho-Meglen, 1892, 74-77; P. Papahagi, Meglenoromânii, II, 1-2; ‘’Grai şi suflet’’, I, 285 şi 272; Th. Capidan, Meglenoromânii, II, 122; P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 26 sq.

 

 

Urechea

 

<B) La aromâni, ca şi la dacoromâni, există următorul obicei, a cărui obicei şi semnificaţie n erămîn necunoscute:

1.Cu ocazia vreunei zile onomastice sau a vreunei sărbători, cineva mai în etate apucă pe un copil de una sau de ambele urechi şi-l întreabă: ’’ – Ce lingură dai la nuntă? – Mare’’. Atunci urechile copilului sînt trase în jos sau ghemuite, spre a i le micşora . Şi iar e tras şi întrebat: ’’ – Ce lingură dai la nuntă? – Mică’’. Atunci urechile-i sînt trase în sus sau lateral, spre a i le mări, spre a mări lingura.> (p. 483-484)

 

<C) Cunoscutul mitologic Mit al urechilor, mit legat de regele Midas, e încă o vie realitate folklorică: (...)

2.La aromâni (rezumat): Un rege avea urechi de capră. Bărbierii cari îl bărbiereau şi cari nu ştiau să păstreze acest secret nici faţă de el, erau ucişi. În cele din urmă, un bărbier, care căştigase încrederea regelui pentru că nu i-a destăinuit ce a văzut, nu mai putea suporta acest secret, pe care l-a încredinţat unei gropi ce o săpase pe un vîrf de munte şi pe care, apoi, o astupase. Mai tîrziu, din groapă răsare un arbore ale cărei frunze şopteau cînd sufla vîntul: ’’regele are urechi de capră!’’ şi aşa toată lumea a cunoscut secretul – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 502-504.> (p. 484-485)

 

<E) E cunoscut obiceiul păstoresc ca fiecare proprietar de oi sau capre să aibă un semn propriu şi uniform – semn care constă dintr-o tăietură, sau o crestătură, sau o perforare etc. aplicată la una sau la ambele urechi ale unui miel sau ied şi graţie căruia se poate şti cui anume aparţin respectivele nămaie (cf., de exemplu, ’’Grai şi suflet’’, IV/292, VI/55; Th. Capidan, Românii nomazi, 1926, 106> (p. 485)

 

 

Urina

 

<A) Evident că ştiinţa medicală contemporană trebuie să considere drept extravaganţe multe din tot ce a aparţinut şi mai aparţine medicine empirice. Aceasta nu înseamnă ca – din puncte de vedere deosebite şi, totuşi, adiacente – medicina empirică să nu fie cunoscută şi studiată atît de folklorişti cît şi de medici istorici, întrucît în ea mai viază secrete materiale necesare terapeuticei d e astăzi, precum şi nemărturisibile secrete profesionale d e natură psiho-patologică (cf. art. Medicina empirică).

Mi-aduc aminte din copilărie că, la aromâni, ca şi la alte popoare, urina proaspătă e folosită direct pentru dureri de ochi, contra transpiraţiei picioarelor, contra unei tăieturi la mînă etc. (…)

Reproducem cîteva atestări cari, şi ele, vin să ilustreze empirismul milenar şi, poate, universal al unor atari practici.

1. La aromâni: ‘’Cînd cineva nu-şi poate vărsa udul, se zice că are piatră. Spre a se vindeca, să ia pindane (‘’iarba oaiei’’), să o piseze şi, amestecînd-o cu apă, să o bea şi efectul produs se crede că e minunat’’ – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 257, 325 (pentru cal)> (p. 487-488)

 

 

Ursul

 

<A) Deşi fiară sălbatică periculoasă, în folklorul ţărilor cu urşi acest patruped se bucură, în general, de o atmosferă oarecum prietenoasă, ca şi de un oarecare cult: (…)

Iată şi cîteva atestări cu privire la atmosfera amicală, ba chiar intimă a ursului, mai précis a ursei:

5. La aromâni: ‘’[Negustorul] luă apoi pruncul şi-l atîrnă de un arbore şi-l lăsă acolo. Pruncul, dacă rămase singur, începu să plîngă, să se prăpădească. Pentru norocul lui, pe acolo trece o ursă. Aceasta fătase şi puii şi-i ţinea în pădurea aceea.Ursa, abia văzu pruncul, îi fu milă de el – căci aşa era scris, ca pruncul să nu piară – îl luă cu ea şi-l hrănea laolaltă cu puii de urs’’ – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 388 (…)

Notă. – În dialectul aromân circulă numai substantivul feminine ursă (cf. în dacoromână denumirile Ursa-mare, Ursa-mică). Ca masculine, apare în numele topic din comuna Avdela: Keatra a Ursului.> (p. 490-491)

 

<B) Un animal care, în sufletul primitive al copilăriei umane, se bucura de Atari consideraţiuni, ca şi de privilegiul forţei sale fizice care, în regiunile proprii lui, îl făcea quasi omni potent, o asemenea fiară era firesc să joace rol şi în direcţia altor credinţe, cum ar fi cele următoare: (…)

2.La aromâni: ‘’Cînd vreun ursar trece cu ursul lui prin sat, aromânul se lasă a fi călcat de urs pe spate, spre a fi ferit de boale. Aromânul mai crede că băiatul care poartă cu sine, într-o punguliţă atîrnată de gît, cîteva fire de păr smulse de la un urs poate să umble prin munţi şi păduri fără să aibă nici o teamă’’ - T. Papahagi, Din folklorul romanic şi cel latin, 1923, 135. (…)

5.La aromâni: ‘’Unge părul cu său de ursă şi părul are să-ţi crească’’ – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 296.> (p. 491-492)

 

<C) (…) 14.’’Ursul, dacă îşi vede în ziua de Stratenie [2 februarie] umbra, dacă e cald, îşi aduce cioate şi le pune la vizunie şi se vîră înapoi, dar dacă e frig, posomîrît, atunci umblă prin pădure, nu se mai ascunde în culcuşul lui’’ – E. Voronca, 1903, 951 (…)

Aproape identică, credinţa există şi la aromâni.> (p. 494)

Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required