Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Mic dicţionar folkloric (P)
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
02-12-2011

Mic dicţionar folkloric (P)

Rate this item
(0 votes)

În 1979 editura Minerva din Bucureşti publica lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Grecia – 1977 România), ediţie postumă îngrijită de filologul român Valeriu Rusu.

Din cele 7 articole de la litera P am selectat paragrafe referitoare la folclorul aromân.

 


Păianjenul


<A) Spre deosebire de cel aromân, folklorul dacoromân al păianjenului - mai precis legenda lui – apare întreţesut c u elemente aparţinînd creştinismului – ceea ce vine să sublinieze şi mai mult nu numai problema filologico-folklorică la dacoromâni din punct d evedere al creştinismului, ci şi raporturile dintre dacoromâni şi slavii nord-estici (cf. Anul Nou, Dracul, Steaua). În general, folklorul aromân – paralel, şi dialectul aromân –e departe de a egala bogăţia şi varietatea religioasă de cari este impregnat cel dacoromân (cf. şi art. Apa)> (p. 369)


<B) Rezumăm întîi deceul aromân De ce păianjenul nu are noroc (şi albina are)?

1.Păianjenul şi albina erau fii ai aceleiaşi mame. Comunicîndu-li-se că mama lor trage să moară, păianjenul nici nu s-a mişcat din războiul în care ţesea, pe cînd albina lăsă baltă toate treburile şi zbură la mama sa. Mama a binecuvîntat albina să se înmulţească, să se aşeze pe flori şi să producă miere şi ceară, iar păianjenul a fost blestemat ca ’’tot anul să ţeasă şi noroc niciodată să nu aibă’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 772.> (p. 370)

 

<E) (…) În 7 iulie 1928 urcam pe jos muntele Baba dintre aromâneştile sate pindene Clinuva (cf. P) şi Cornu. Din cărare, văd, retrasă, o mică grotă, la a cărei intrare strălucea în soarele dimineţii o mare pînză de păianjen. Însoţitorul consătean îmi spune:

1.’’E, noapte, odată un fur, urmărit de aproape de poteră, s-a băgat întro-o grotă. Întîmplător, un păianjen ţese repede la gura ei o pînză. Potera, sosind la grotă, nu a intrat în ea, pentru că şi-a zis: dacă furul s-ar fi ascuns aci, atunci pînza de păianjen ar fi fost ruptă. Şi potera s-a îndepărtat, iar furul a scăpat’’.> (p. 371)

 

 

Păstorul

 

<C) Pentru mentalitatea sătească sau orăşenească, ce a rămas străină de contactul cu natura muntoasă şi de explorarea secretelor ei , păstorul e un patriarhal, un primitive care, drept urmare, nu putea scăpa de satirizări cum ar fi cele ce urmează: (…)

În direct legătură cu ultimo avariantă calabreză, iată în rezumat o anecdotă aromânească:

3.Păstorul Chita a aflat şi el, de rostul cuminecărei ce se face de Păresimi şi iată-l la biserică, în faţa preotului. Întrebat, Chita răspunde că chiar în acea dimineaţă a mîncat bine, îndopîndu-se cu mămăligă dumicată în lapte. Preotul, ajutat de încă alţi doi, serveşte lui Chita o cuminecare special: îl culcă la pămînt şi-l bat măr. Crezînd că cuminecarea constă dintr-o atare bătaie, Chita îi îndeamnă să-l mai bată, să-i dea şi anafură, căci nu crede că va mai coborî altădată de la munte la sat. – În drum spre munte, Chita întîlneşte o femeie ce-şi ducea copilaşul bolnav la cuminecat şi o îndeamnă să se întoarcă acasă, căci copilaşul ei nu va putea suporta nici măcat jumătate din cuminecarea suportată d el. – N. Batzaria, Anecdote, 1935, Biblioteca Naţională a Aromânilor, III, 96-102 (cf. şi anecdotele reproduce ibid., 102 sq.)> (p. 375)

4. (…) E normal şi explicabilă naşterea şi circulaţia unei atari literature: contrastele sociale fecundează spiritual de observaţie, ca şi însuşi instinctual de creaţiune literară, aşa cum reiese şi din următorul dicton aromân:

‘’Ţe [ce] şti picurarlu di după coada oilor? – (Aşa zic cărăvănarii cînd dispută cu păstorii. Cărăvănarii se consider faţă de păstori de mai cu minţi, fiind mai umblaţi)’’ – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 605.

Evident, din punctual de vedere al celor ce activează în aglomeraţii sociale, păstorul e un înapoiat, ce nu e în curent cu civilizaţia.> (p. 375)

 

<D) (…) Cu privire la ’’frămîntări’’ în viaţa păstorească – pentru cari cf. şi Poezia lirică populară, curs, 1947, 385 sqq – aci voi reproduce următoarea constatare, absolut reală, din viaţa aromânilor cărăguni:

‘’Le berger karagounis couche dehors en toute saison. Il dort sans abri: en hiver, dans la neige; en automne, sous la pluie, par ces longues nuits ou le ciel se fond tout en eau. Il a pour toute defense sa cape de laine, {la chlaena au tissue serre}, que les pasteurs portent déjà dans Homere. Meme en dormant, il prete l’oreille au tintement regulier des grelots; s’il entend le bruit s’eloigner, machinalement il se leve et va se recoucher plus pres du troupeau. C’est une dure vie que la sienne, une vie ou l’homme se sacrifie aux bêtes, se fait l’esclave des bêtes, pour en tirer un meilleur profit’’ – Heuzey, 274 (Păstorul cărăgun doarme afară în orice anotimp. El doarme neadăpostiti: iarna, în zăpadă; toamna, sub ploaie, în acele lungi nopţi în care tot cerul revarsă apă. El are ca acoperământ doar mantaua sa de lână, {chlaena cu ţesătură}, pe care păstorii o purtau încă din timpul lui Homer. Chiar cînd dormeau aveau urechile atente la zăngănitul clopotului berbecului; dacă sunetul acestuia se îndepărta, se ridica maşinal şi se culca dinnou aproape de turmă. Aceasta este o viaţă dură, o viaţă în care omul se sacrifică pentru animale, se face sclavul animalelor, pentru a obţine un profit mai bun. – traducere M. T.)> p. 376.

 

<F) Cele expuse mai sus ne îndreptăţesc din plin să concludem că, tot în trăsături generale, păstorul e un om curajos, priceput şi chiar capabil de mari iniţiative:

  1. 1.La aromâni, într-un basm: ‘’Împăratul le vedea toate aceste stîngăcii şi prostii ale păstorului, dar îşi zicea: ‘{Cioban – ce să-i faci?} Nu ştia că păstorii, cînd sînt inteligenţi, potcovesc chiar puricele cu cuie ţigăneşti’’ – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 96> (p. 379)

 

<I) Sinceritatea ciobanului e plastic cristalizată în următoarea anecdotă aromânească erotică, pe care o rezumăm:

Un evreu face rămăşag cu un celnic cum că păstorul acestuia nu e credincios şi că îl înşală. Spre a-i dovedi aceasta, evreul îşi trimite soţia lui la păstor, care, pentru un singur sărut, îi sacrifică cel mai mîndru berbece din turmă. Dar, după aceasta, ele se gîndeşte ce socoteală să dea el celnicului. Îşi pune căciula în vîrful cîrligului, închipuindu-şi astfel că stă înaintea stăpînului său, căruia îi dă raportul.Întîi îi zice că berbecul a murit – ceea ce nu-l satisface. Apoi îi declară că l-a mîncat lupul – ceea ce iar nu-l mulţumeşte, nu-l împacă. În fine, întrebat de celnic: ’’Ce mai face berbecele?’’, păstorul răspunde: ’’s-a dus după sărut de fată’’. Satisfăcut de acest răspuns, el se duce la celnic şi-i raportează adevărul adevărat – ceea ce a făcut ca vereul să piardă rămăşagul – A.J.B.Wace, M.S.Thompson, 1914, 294.> (p. 382)

 

<J) (…) Merită a fi menţionată şi următoarea apariţie a lui Dumnezeu într-un basm aromân:

3.) ’’Tocmai în a patra zi, în zori, pe cînd împăratul umbla gînditor, vede un bătrîn cu barba alba şi cu sarica lui aruncată pe umăr, şi cu un cîrlig lung făcut din corn – parcă era un vechi păstor [..] Acel bătrîn era Dumnezeu’’ – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 324, 325. – Cf. şi art. Distribuirea pămîntului.

Cf. şi deceul De ce turma e păscută de cîni din P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 811-812, rezumat şi la Cîinele.> (p. 383)

 

<K) (…) trecînd şi peste interesanta legend maramureşană, existent şi în Ţara Oaşului, ca şi la aromâni (T. Papahagi, Graiul şi folklorul Maramureşului, p. XLVII-XLVIII; Anuarul Arhivei de folklore, I, 1932, 164)>

(p. 384)

 

<M) 3. (…) Pentru aromâni, cf. P. Papahagi, Din literature poporanăa aromânilor, 830, 933, 937.

Pentru o mai amplă cunoaştere a acestei problem, adică a liricei populare pastorale la dacoromâni şi la aromâni, cf Poezie lirică popular, curs, 1947-1948, 209-221, 381-398, 519-526.> (p. 386)

 

 

Ploaia

 

<A) (…) Geneza ei [ploii] din lacrimi e cunoscută şi în folklorul dacoromân: (…)

Dar acest aspect al problemei nu poate umbri impresionanta fantezie din această legend, după cum – în direct legătură cu ce s-a afirmat în Introducere – nu e fără interes să reţinem şi aci contrastul în creaţiunea imaginativă dintre dacoromân şi aromân, contrast ce se soldează în favorul folklorului dacoromân: aromânul nu cunoaşte o atare legend sau vreo alta cu privire la geneza ploii.> (p. 389)

 

 

Pluguşorul

 

<A) 3. Pluguşorul e necunoscut la românii sud-dunăreni: la aromâni nu există nici o urmă, nici etnografică, nici folklorică.> (p. 392)

 

 

Preotul

 

<F) (…) Trecînd peste alte aspect anecdotice – cum ar fi, de exemplu, cariera preoţească şi arghirofilia, pentru care cf. N. Batzaria, Anecdote, 1935, Biblioteca Naţională a Aromânilor, III, 146-158 şi, aci, art, Testamentul – se ştie că prelatul nu a fost cruţat de popor nici în domeniul erotic. În această privinţă, mărturia anecdotică ebogată şi variată – cf. ce e dat în (…), raportat la anecdota din N. Batzaria, Anecdote, BNA, III, 118-124 etc.

În altă ordine de idei , din noianul anecdotic în care apare preotul mai menţionăm ce ce dat în (…) T.Papahagi, Aromânii…, 1932, 153-154 etc.> (p. 403)

 

<G) Cu privire la cultura sau, mai précis, la ştiinţa de carte a preotului mai cu seamă în apuse timpuri timpuri patriarhale, aceasta ne-ar mai putea-o arăta pe alocurea chiar timpurile contemporane: şi astăzi sînt preoţi ce nu prea ştiu carte, dar care au o oarecare memorie şi experienţă profesională. Asemenea realităţi ni le ilustrează nu numai literatura istorică, ci şi cea populară. (...)

3.La aromâni (rezumat): După Păresimi, temîndu-se să nu fie întrebat asupra datei Paştilor, un preot a pus în buzunarul rasei atîtea boabe de fasole cite zile erau pînă la Paşti, avînd grijă ca în fiecare zi să arunce un bob. Într-o zi, preoteasa, dînd de aceste boabe, crezu că sînt bomboane; văzînd că-s boabe de fasole, d enecaz, umple buzunarul rasei cu multe alte boabe. Drept urmare, primăvara se scurge fără Paşti, într-un continuu post pentru săteni. Tîrziu,în vară, un om întreabă pe preot cînd vor fi Paştile; acesta îi răspunde: după cum arată boabele de fasole, nu vom avea Paşti, nici est-an, nici la vară. – N. Batzaria, Anecdote, 1935, BNA, III,130-134.> (p. 404)

 

<G) În jurul aceleiaşi teme – incultura preotului, pentru care cf. Κνρ, 231; F. Pouqueville, IV, 450-451 etc – semnalăm, în rezumat, şi următoarele două anecdote aromâne:

8. Un incult reuşeşte să fie hirotonisit ca preot. După un an, arhiereul (grec) se duce să-l inspecteze. Fireşte, e găzduit în casa preotului. Aci, arhiereul întreabă pe preoteasă – preotul fiind absent din sat – dacă a reuşit să înveţe să citească. Ca slovă de carte, cred că nu are nici o cunoştinţă; dar la toacă, el e primul – N. Batzaria, Anecdote, 1935, BNA, III, 134-138.

9. Un sătean dă preotului din sat o scrisoare ca să-i spună ce anume conţine. Preotul, citind-o: nepotul tău e bine, va sosi curînd şi trimite tuturor salutări. Săteanul: părinte, asta nu e scrisoare, ci poliţă: vreau să ştiu ce scadenţă are. Preotul: dacă e aşa, de ce nu ai spus de la început că nu e scrisoare? – N. Batzaria, Anecdote, BNA, III, 138-140.> (p. 405)

 

 

Prostul

 

<C) Din seria de anecdote consecrate prostiei sau prostului – ne vom mărgini la prea puţin. Iată una circulă în folklorul aromân şi al cărei cuprins rezumat e următorul:

Mai mulţi săteni se duc să vîneze un urs. Sosind la văgăuna lui , Cola intră în peşteră spunînd însoţitorilor lui ca să-l tragă afară atunci cînd vor vedea că dă din picioare. Ursul îi smulge capul şi picioarele lui Cola se agită. Însoţitorii, trăgîndu-l afară, se întreabă: oare, Cola avea sau nu avea cap? Ca să nu rămînă nedumeriţi, ei de duc să întrebe pe soţia lui Cola, care le răspunde: nu mi aduc aminte dacă avea cap sau nu avea cap, dar pot să vă asigur că de fiecare Paşti sau Crăciun el îşi cumpăra fes nou - N. Batzaria, Anecdote, 1935, BNA, III, 12-18.

(…) Faptul că această anecdotă – şi cîte altele ca ea! – există la dacoromâni şi la aromâni, e un indiciu sigur că ea trebuie să fie comună şi altor popoare, cel puţin balcanice.> (p. 406-407)

 

<E) Încheiem cu cîteva proverbe:

12. (…) La aromâni acest ultimo proverb apare şi ca dialog (îl dăm în transpunere dacoromână):

‘’ – Băiete! –E! – Cum împarţi trei paie la doi măgari? – Nu ştiu. – Să-ţi spun eu? – Spune. – Un pai îl dai l aun măgar, altul la lat măgar… - Şi celălalt? – Celălalt îl dau ţie!’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 59.> (pp. 409-410)

 

 

Pui din ouă fierte

 

<(…) Anecdota ce urmează aparţine acestei categorii de anecdote, cari interesează şi istoria dreptului – cf. art. Judecata originală.

La aromâni (rezumat):

Trei călători se opresc la un han unde, cu trei ani în urmă, ei au mîncat zece ouă fierte, pe cari au uitat să le plătească. Acum ei ofer 4 piaştri, adică îndoitul sumei ce trebuia să o plătească atunci. Dar hangiul cere cel puţin 1.000 de piaştri, pretextînd că, în cei trei ani scurşi, cele zece i-ar fi dat multe rînduri de pui. Călătorii nu au vrut să plătească o atare sumă şi iată că se prezintă în faţa judecătorului. Între timp, pentru cauza lor, ei au angajat pe avocatul Nastratin. Acesta se prezintă cu întîrziere, iar judecătorul îi cere motivul acestei întîrzieri. Nastratin îi răspunde: ‘’Am fiert puţin grîu ce trebuie să-l seamăn. – E posibil ca grîu fiert să încolţească? – Dar din ouă fierte e posibil să iasă pui?’’ – T. Papahagi, Antologie aromânească, 77-79.> (p. 410)

Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required