Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » T-V » Displaying items by tag: Velo
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Nicolae Velo s-a născut în 1882 în satul Molovişte din munţii Macedoniei otomane, unde s-a năcut cu o generaţie înainte Constantin Belimace, autorul Dimândării părinteşti.


Urmează şcoala generală din comuna natală, după care studiază la liceul din oraşul Bitolia din Macedonia otomană. Apoi absolvă Şcoala Ştiinţelor de Stat din Bucureşti, instituţie ce pregătea personal diplomatic.


Intră în diplomaţia română, ca şi Nicolae Batzaria şi Marcu Beza, lucrând ca interpret al legaţiei din Sofia şi apoi cancelar al consulatului din Ruse. În 1918-1919 funcţionează ca viceconsul la Odessa şi Moscova, revenind apoi în fruntea consulatului din Ruse.


În 1903 publică proze scurte în Dit bana Aromânului (Din viaţa aromânului), cu un cuvânt din partea conaţionalului său Nuşi Tulliu. După doi ani publică poezii în Cîntiţe juneşti, cu o prefaţă de George Coşbuc, de la care împrumută ritmul de cavalcadă al ''cîntecelor de vitejie''.

Cele mai importante poezii ale sale sunt Şana şi ardirea-a Gramostil'ei şi Moscopolea.
H.C. consideră că Şana... nu este mai prejos decât capodopera lui George Murnu, Chita şi Bură, sau Maruşea lui N.T. De asemenea, editorul aprciază Şana... ''cea mai populară creaţie epică aromânî în versuri''. Această poezie este clădită pe sentimentul onoarei, deaorece oamenii celnicului Hagi Steriu din Gramostea secolului XVIII  nu-şi pun întrebarea dacă pot rezista trupelor mai numeroase ale lui Ali-paşa, iar Şana, fiica celnicului, preferă moartea decât să ajungă în haremul paşei.
Moscopolea este dedicată, ca şi epopeea omonimă a lui Nida Boga, distrugerii metropolei aromâne din Balcani de acelaşi Ali-paşa. Tragedia acestui oraş, realizată în 200 de versuri, este sintetizată în ultimele ''două versuri dramatic-interogativ-interjecţionale'': Doamne, ţe lăieţ au faptă, Di armânil'i-ahînte-au traptă?! (Doamne, aromânii oare, ce păcate au făptuit - De atît au pătimit?!)
Poezia Tradziţ calul  a fost publicată în Frăţil'ea, II (1903), p. 253 şi în volumul Dit bana aromânului, 1903, p.10. Şana... şi Moscopolea au fost publicate în volumul Cîntiţe juneşti, 1905, pp.9-13, respectiv 30-36.


Tache Papahagi compara Dol'i fraţ a lui N.V. cu Miha şi furlu a lui G.M.., considerând-o superioară ca expresivitate şi sondaj psihologic pe cea din urmă.

Deşi este un admirator al lui G.M., H.C. apreciază că, din contră, balada acestuia apare ''mai expediată şi mai uscată, sărăcită de prea multă concentrare''.
Limba folosită de N.V. în baladele sale este o sinteză a graiurilor grămostean, fărşerotesc şi pindean. El a scris multe balade deoarece sunt o specie literară de adresare directă, fără a fi lecturi pretenţioase şi având un dramatism specific. Ca urmare H.C. îl caracterizează ca ''manufacturier de epică sentimentală în versuri'' şi îl compară cu G.Coşbuc. Pe de altă parte, H.C. consideră că N.V.a avut ''instinct literar'' şi ''fler''pentru că deoarece creaţiile acestuia încântă şi lectorul cel mai pretenţios, atent la rafinamente de limbaj şi la sondaj psihologic.

, Freiburg, 1986,  http://www.youtube.com/watch?v=DeMDa1cmgSU

În 1985 Hristu Cîndroveanu şi Kira Iorgoveanu publicau Un veac de poezie aromână. În această antologie de poezie cultă aromână, editorii au selectat trei poezii ale lui Nicolae Velo (1882-1924): Tradziţ calul (Puneţi şaua..), Şana şi ardirea-a Gramostil'ei (Şana şi arderea Gramostei) şi Moscopolea (Moscopolea). Primele două poezii au fost ''transpuse'' în română de H.C., iar a treia de K.I.


Tradziţ calul (Puneţi şaua...)

- Tradziţ calul cama-agale,
că mi-arupe dor şi jeale,
greaşte muma şi s-dinică...
- Hil'iu-a meu, nic eşţî nică!
Va-ni ti duţi tu xinătate -
nu-ai aclo tată, ni frate!
Ma, ţi s-fac şi eu, mărată?
La armâni aşi-i scriată:
di tu soarte pîn' tu moarte
fug prit xeane mult diparte
ş-di-a lor casă nu şi-au parte!
Du-ni-te, hil'iu, cu Dumnidzău.
Nîs s-ti-ascapă di arău,
s-ti-afirească di duşman
ş-să-ni ti-aducă dup-un an.
(- Puneţi şaua mai încet,
Să mă mai uit la băiet!
Zice muma lăcrimînd...
- Că-mi eşti, fiule, plăpînd,
Şi te-i duce prin străini,
Unde sînt oameni haini!
Nu te-aş lăsa eu - ehei,
Dar la noi e obicei,
Să-ţi tot cauţi de noroc -
Ba-ntr-un loc, ba în alt loc...
Du-te dar, cu Dumnezeu,
Care te-o păzi de rău
Şi-o avea grijă de tine,
Să te întorci din nou la mine.)

Şana şi ardirea-a Gramostil'ei (Şana şi arderea Gramostei) - fragment final
...
S-lumtă săptămîni întredzî,
mulţî cad, nu poţî s-aledzî.
Ş-tot ma s-bat aşi doi meşi
grămusteani cu arbineşi.
Grămusteanil'i s-ţîn, nu s-da,
ma bărutea s-bitisea;
ş-cînd bărute nu lă-armase,
s-alumtară di pit case.
Arbineşilor agiutor
lă vinea oamini di-a lor,
ş-cu iruşe-intrară-n hoară
ş-după Şana mult căftară.
Ma, la Hagi-Sterghiu,-n poartă,
Şana nîşi u află moartă,
cu armile nică tu mînă,
cum s-bătu mărata-armână,
cu-albu-l'i sin di sîndze mplin
ş-canda dzîţe cu virin:
''loaţ-ni mîrşea voi, pîngîni!
Nu s-da vii feate di-armâni!''
Di inate,-Ali-paşa
l-arbineşi lă dimînda
s-ardă hoara, să-l'i da foclu,
s-nu cunoască iu l'i-fu loclu.
Şi-arse Gramostea muşeată,
s-duse Gramostea-alăvdată,
ş-di vîr dzaţe nil'i di case
niţi semnu az nu-armase!
(Şi se luptă - săptămîni,
Cu puhoiul de păgîni!
Două luni - bieţi grămosteni,
I-înfruntară pe seimeni,
Şi aşa s-au tot bătut,
Pînă gloanţe au mai avut...
Gloanţele cînd le-au gătat,
Cu topoarele au luptat...
Dar, de-acum nu mai puteau,
Că duşmanii tot veneau...
Şi-a pătruns turcimea-n sat
Pe Şana o-au căutat -
Şi-au aflat-o acasă-n poartă,
Străpunsă de gloanţe, moartă,
Cu o durdă alăturea, -
Mulţi a secerat cu ea! -
Şi cu iia sfîşiată -
Parcă zicea, mîniată:
''Luaţi-mi hoitul - voi, păgîni!
Vie, nu v-am fost în mîini!''
Ali-paşa, umilit,
Pe loc a şi poruncit -
Să aprindă satu-anume
Şi să-l şteargă de pe lume!
Şi pieri Gramostea-n foc,
Gramostea fără noroc...
Şi din zece mii de case -
Numai numele-i rămase!)

Moscopolea (Moscopolea) - fragment final
...
Ma cînd viniră-a doau'-oară,
fîră nilă s-alumtară.
Piste mîrşi nîşi călcară
ş-tru Moscopole intrară.
Di inatea ţe l'i-avură
că tru dzaţe-ani nu putură
ca s-u calcă şi ca s-u fură,
nîşi s-u mpradă nu ma vrură;
ma di doasprădzaţi di locuri
îl'i băgară, cînil'i, focuri,
ca ţiva s-nu ma si-aleagă.
Ş-tru-ună săptămînă ntreagă
s-dusiră averile toate
ş-cu palatile muşeate.
Az Moscopolea îţ pare
ca vîrnu murmintu mare1
mărmuri frîmte-aclo s-ved nică
ş-inima ţî si dinică
cîndu treţi di u mutreşti
ş-fără s-vrei îţ vine s-greşti:
''Doamne,, ţe lăieţ au faptă,
di armînil'i-ahîte-au traptă?''
(Cînd veniră a doua oară,
fără milă se luptară.
Pe cadavre au călcat,
în Moscopole-au intrat.
De mînia ce-o aveau,
că de zece ani nu puteau
s-o supună şi s-o prade,
au trimis, pe ascuns, iscoade,
şi din douăsprezece locuri,
i-au pus cîinii,-atuncea focuri,
ca nimic să nu rămână.
Şi-ntr-o-ntreagă săptămînă
a pierit mîndra cetate
cu averi şi cu palate.
Azi Moscopolea îţi pare
un mormînt jalnic şi mare:
doar ruini de ziduri nalte,
marmoră din vechi palate.
De priveşti, inima-ţi plînge
şi îţi vine parcă a zice:
''Doamne, aromânii, oare,
ce păcate au făptuit,
de atît au pătimit?'')


SURSA:
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea româneacă, Bucureşti, 1985, pp.227-234.

 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required