Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » P-S » Puiu Gogu (1918 Grămăticova, Grecia - 1948, România)
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
05-10-2011

Puiu Gogu (1918 Grămăticova, Grecia - 1948, România)

Rate this item
(2 votes)

Gogu PuiuBiografia unui erou necunoscut. Aromani in rezistenta anti-comunista


Marii luptatori ai neamului romanesc sunt cei care nu apar in cartile de istorie si nici in documentarele TV. Sunt cei despre care noi cei multi nu stim mai nimic, sunt cei ale caror morminte nu sunt acoperite cu lauri si flori. Adevaratii eroi ai patriei noastre sunt oamenii care s-au sacrificat se indoi de idealurile si credintele radacinilor lor. Sunt barbatii care au lasat in urma lor lacrimi si multa durere, copiii care nu si-au cunoscut niciodata tatii, care nu au avut voie sa intrebe cine sunt si de unde vin…si mai departe nepoti pentru care cuvantul bunic nu inseamna vacanta de vara, ci o permanenta cautare a adevarului.

Astazi, prietena mea Elena mi-a trimis un material biografic despre bunicul sau, Gogu Puiu, unul dintre cei mai importanti stalpi ai rezistentei anti-comuniste din Dobrogea. A lucrat vreme buna sa adune informatii despre bunicul sau, intrucat pana la aceasta ora i se refuza accesul la volumul mare de dosare pe care fosta politie politica le-a intocmit despre el. La prima vedere pare romanul unui destin tragic, insa nici unul dintre noi nu ar trebui sa uitam ca aceasta este o poveste de viata, a unui om care a influentat destinul neamului nostru, sacrificandu-si viata personala si familia.

” Gogu Puiu a fost bunicul meu din partea mamei, un personaj marcant atat in familia mea, cat si in comunitatea de aromani din Dobrogea. In 1926, cand avea 8 ani, a plecat cu familia sa din Gramaticova, Grecia, fiindca nu au acceptat grecizarea, si au ajuns in Caliacra, Cadrilater, unde au stat pana in 1941, cand Cadrilaterul a fost retrocedat Bulgariei. Din acel an, familia bunicului meu, s-a stabilit in comuna Mihail Kogalniceanu, judetul Constanta. Inca de tanar, Gogu Puiu, a aderat la Miscarea Legionara, fiind un spirit luptator, adept al ideologiei nationaliste. In timpul Guvernarii Legionare era militar in termen si a fost recrutat in batalionul de garda al Maresalului Antonescu, iar cu aceasta ocazie, si-a dat seama ca Maresalul tradeaza Miscarea Legionara, care, pentru el nu a insemnat decat un pilon de sprijin in obtinerea puterii.

La putina vreme se elibereaza din armata, si il vom gasi comisar de Politie Legionara in Constanta, asa il prinde Rebeliunea. Dupa abdicarea Guvernului Legionar, sfatuit de tatal sau va pleca din tara, pe la inceputul lui 1942, fiindca acesta prevedea ca activitatea legionara a fiului mijlociu va pune in pericol intreaga familie. Oricat de mult ar fi vrut Gogu Puiu sa ramana in tara si sa lupte in numele valorilor in care credea, indemnul tatalui nu putea fi nesocotit, asa ca a plecat. In 1942, conform marturiilor familiei Cracea, a fost in Bulgaria, tinerii casatoriti Cracea adapostindu-l in casa lor.

Ulterior, bunicul meu pleaca spre Germania si se intalneste la Buchenwald cu un grup de legionari plecati din tara, printre care Horia Sima, Iasinski, Constantin Papanace, S. Ionescu, si altii. Aici se va scinda Miscarea Legionara, pe de-o parte adeptii lui Horia Sima, pe de alta parte cei ai lui Zelea Codreanu, iar cele dou grupari vor fi cunoscute ca „Simistii” si „Codrenistii”, conducatorul codrenistilor fiind Constantin Papanace, care a fost secretar de stat in Ministerul de Finante, pe vremea Guvernarii Legionare, iar mai tarziu va deveni bibliotecar la Vatican. Dupa plecarea din Buchenwald, Papanace se stabileste in Italia, urmat bineinteles de toti ai lui, inclusiv Gogu Puiu.

La finele Razboiului serviciile secrete occidentale incepeau sa trimita in Romania agenti instruiti in taberele lor, ca sa lupte impreuna cu grupurile de partizani ce incepusera sa se formeze in Carpati. Fire energica, patriot si cu o dorinta navalnica de a lupta in numele dreptatii, al Credintei si pentru neam, Gogu Puiu ii cere de nenumarate ori lui C. Papanace sa il trimita si pe el in tara. De fiecare data primeste refuzul imperturbabil al mentorului sau, care spunea mereu ca el nu-si poate trimite copiii la moarte. In 1945, Gogu Puiu hotaraste sa plece singur. Spre tara, se opreste la Belgrad unde este recrutat de ofiterul Blondell, agent al serviciilor secrete franceze. Se intoarce impreuna cu acesta in spatiul occidental, si pana in 1947 nimeni din comunitatea aromana si legionara nu stie nimic despre existenta lui Gogu Puiu. In 1947 se prezinta la Constantin Papanace, ii spune ca este pregatit sa plece in tara; nici de data aceasta nu primeste aprobarea, insa va pleca. Nu se cunosc date din perioada 1945-1947 din viata lui Gogu Puiu, insa ce s-a aflat cert din arhivele CNSAS este faptul ca, la intrarea in tara, avea un pasaport in care doar fotografia era autentica. In rest, pe pasaportul eliberat de autoritatile orasului Innsbruck contin un nume fals – Mohamed Ali Osman, de origine albaneza.

Ajuns la Oradea se preda la Biroul Organizatiei de Partid si cere sa fie prezentat lui Vasile Luca, caruia trebuia sa ii transmita un mesaj, dar, este primit de Ana Pauker. Dupa aceasta intrevedere este incarcerat la Vacaresti, condamnat la 1 an pentru trecere frauduloasa de frontiera. Nu se cunoaste exact modul in care a iesit de la Vacaresti, fiindca exista persoane care spun ca Gogu Puiu ar fi evadat la sfarsitul lui 1947 din Vacaresti.

Din 1948, Gogu Puiu se stabileste in nordul Dobrogei unde gaseste deja organizate grupuri de rezistenta, de catre fratii Nicolae si Nicea Fudulea si Gheorghe Filiu. Toti erau legionari, ba mai mult, Nicolae Fudulea a fost decorat de Capitan cu Crucea Alba. Din marturiile convivilor sai, se deprinde faptul ca era un tip carismatic si foarte bine antrenat in ceea ce priveste organizarea luptei de clandestinitate. Reuseste sa organizeze oamenii in grupuri foarte mici, de asa maniera, incat daca unul ar fi fost prins de organele de securitate sa nu poata sa indice camaradul lui (probabil ca ei cunosteau ca la dreapta si la stanga lor, se afla oameni, dar nu-i puteau identifica nominal).

La inceputul lui 1948, viziteaza un prieten, Zahu Pana din Constanta, caruia ii spune ca in noaptea de 14-15 mai 1948, va avea loc un val masiv de arestari in toata tara, semn ca va incepe Insurectia populara, si ca vor veni in ajutor americanii. Este cunoscut faptul ca in noaptea respectiva s-au facut mii de arestari, cu precadere in randul studentilor, dar americanii nu au mai venit. In vederea acestui fapt, Gogu Puiu trebuia sa organizeze o armata paramilitara din cati mai multi oameni cu armele si munitia aferente. In acea perioada destul de tulbure, cand foarte multi nu constientizau ce inseamna comunismul si cand frica nu se inoculase atat de adanc in firea lor, oamenii se adunau sa lupte impotriva celor care le interziceau sa creada in Dumnezeu si le furau proprietatile si fiinta nationala. Nu mai conta culoarea politica a celor care intelegeau sa lupte impotriva unui dusman comun.

A fost o perioada in care Gogu Puiu si oamenii lui erau considerati aparatorii si razbunatorii neamului, iar militienii, fie le dadeau de buna voie armele din dotare, fie fugeau din sedii lasandu-le astfel cale libera. Aceasta era o modalitate de a face rost de arme. O alta modalitate al carei efect il cunoastem, fara a sti insa cum s-a ajuns aici, este faptul ca Gogu Puiu, cu doar o mana de oameni intra in unitati militare si pleca de acolo cu camioane incarcate cu arme si munitie.
Intr-o astfel de incursiune (despre care nu credem ca a fost realizata numai pe baza curajului) este ranit Nicolae Mataranga. Riscul de a cangrena era imens, iar drumul la doctor era sinucidere. Nicolae Ciolacu povesteste ca Gogu Puiu l-a operat pe Mataranga savandu-l de cangrena.

Un alt episod povestit de Gheorghe Filiu, de data aceasta, este acela ca in toamna tarzie a lui 1948, Gogu Puiu primeste vestea ca 9 camarazi au fost prinsi si inchisi la securitatea din Babadag. Plin de curaj si incredere, isi ia un singur om si se duce sa-si scape camarazii, neimaginandu-si, insa, starea in care i-a gasit. Aplicand o tehnica de intimidare, a tras rafale de mitraliera, creand impresia ca sunt multi, astfel incat, cei cativa securisti care se aflau in sediu s-au incuiat in camere, iar ei s-au dus in beci sa-si elibereze oamenii, pe care i-au gasit intr-o stare fizica deplorabila cauzata de tortura. Acestia neputandu-se deplasa singuri, a trebuit sa fie carati in spate, asa incat s-a tras in continuare in usi, pentru a-i impiedica pe securisti sa iasa pana la finalizarea operatiunii. Se naste intrebarea, de unde stia Gogu Puiu atatea lucruri – ajutor medical, organizarea nucleelor de lupta, eliberare de ostatici, modalitati de inarmare, iar raspunsul nu poate fi decat unul singur: in cei 2 ani de absenta, acesta a fost instruit intr-o unitate de instructie paramilitara care se afla undeva pe teritoriul Europei de Vest.

Tot Nicolae Ciolacu, dar si alti supravietuitori, relateaza ca in toata perioada cat i-a condus, Gogu Puiu a purtat un soi de uniforma: cizme Burger, pantalon negru bufant, camasa neagra, si infuctie de anotimp, haina/pardesiu tot de culoare neagra. Interesant este ca, la aceasta tinuta, a purtat intotdeauna un fel de port-hart din piele, in care se banuieste ca avea niste documente secrete, deoarece nici in somn nu se despartea de acest port-hart. Pe langa port-hart, pastra o grenada ce ii era sortita. Jurase ca nu se va lasa prins de viu.

O alta intamplare, relatata tot de Ciolacu, care accentueaza personalitatea acestui om este urmatoarea: unul dintre camarazi cunoaste intr-o imprejurare un tanar care a reusit sa-l convinga ca doreste din tot sufletul sa lupte alaturi de ei si sa-l prezinte lui Gogu Puiu. S-au intalnit pe inserat la marginea unui sat din Dobrogea de N, iar cand Gogu Puiu l-a vazut, a pus mana pe pistol spunandu-i ori sa plece, ori il impusca. Motivatia: „mi-ati adus un securist”, si intradevar asa era, caci tanarul era un ofiter de securitate care avea misiunea sa se infiltreze chiar in proximitatea lui Puiu, conform marturiilor sale.
Avand in vedere ca Gogu Puiu nu numai ca nu excludea posibilitatea mortii, dar era convins ca aceasta va veni, nu putem sa-l consideram naiv si idealist. Postea si se impartasea la fiecare 3 luni, de teama ca moartea sa nu survina si sa-l prinda nepregatit. In momentul in care a ales acest drum, a taiat orice legatura emotionala cu familia si cu tot ceea ce l-ar fi putut determina sa renunte la lupta. Numai ca, om fiind, a facut cateva erori, si anume: s-a indragostit de o femeie, Olimpia, care l-a iubit mai presus de orice pe lume si cu care a vrut sa se cunune. Aceasta a acceptat si a adus pe lume un copil al lui Gogu Puiu. Acestea au fost greselile fatale despre care vom relata mai tarziu.

Din ratiuni de siguranta au hotarat sa imparta miscarea de rezistenta din Dobrogea in doua, Dobrogea de N si Dobrogea de S, pe ambele coordonandu-le Gogu Puiu, numai ca de cea din S raspundea Gheorghe Filiu. Se pare ca acum, deplasarile dintr-un loc in altul erau mai dificile, securitatea, sub conducerea lui Dogaru, era mai atenta, fratii Fudulea, unul (Nicea) murise in padure la Babadag, iar celalalt era arestat, si, bineinteles, multi dintre conducatori erau inchisi.

Educatia crestina primita in familie de Gogu Puiu il obliga sa nu lase sa se nasca un copil in afara unei casatorii binecuvantate in Biserica si se hotarasete sa se deplaseze in S, in satul Cobadin, aflat la 18 km distanta de Constanta, la prietenul sau, Gheorghe Filiu. Aici il cheama pe preotul Mihailescu caruia ii cere sa oficieze slujba religioasa de cununie, nu inainte insa de a ajunge in Cobadin si sora lui, Maria. Pentru aceasta, au trimis oameni care s-o anunte sa vina, dar la Cobadin nu s-au mai intors nici oamenii trimisi, nu a ajuns nici Maria. Iritat de acest lucru, Gogu Puiu pleaca singur in comuna M. Kogalniceanu, dar, aici, fratele sotiei sale, Constantin Puiu, ca mama, sora si fratele sau mai mic au fost ridicati de securitate.

Acesta il ia pe Gogu si il duce cu caruta pana aproape de Cobadin. Spre dimineata, in ziua de 19 iulie 1948, Gogu intra in casa lui Filiu, intentionand sa plece in toiul noptii, deoarece deja isi incalcase principiile de siguranta: sa nu stea mai mult ca 2 zile in acelasi loc. Securitatea afla unde este si isi trimite trupe in Cobadin care, din aproape in aproape, ajung sa inconoare casa lui Gheorghe Filiu si incepe un adevarat razboi intre trupele de securitate pe de-o parte, iar de cealalta parte un singur om: Gogu Puiu. Acesta trage din foarte multe locuri ale casei, cu intentia de a crea impresia ca sunt mai multi. Dupa relatarile unui martor ocular, Petre Dica, Gogu impusca circa 14 securisti, iar la un moment dat, cand a considerat ca s-a creat o bresa propice iesirii din casa, sare pe fereastra, spunandu-i Olimpiei: „Daca va fi baiat sa-l botezi Hristu, iar daca va fi fata s-o botezi Zoe.”

Odata ajuns afara, continua sa traga, dar din nefericire este ranit intr-un picior, si tot atunci constata ca si-a terminat munitia. Ii ramane doar grenada, pe care o pastra pentru el, si intradevar o detoneaza, producand un incendiu intr-o sira de paie, in dreptul careia se afla. Asa se pare ca isi gaseste sfarsitul acest eroul legendar al nemului nostru.

Insa, Olimpia Puiu, insarcinata in luna a patra, este prinsa de securitate a doua zi, si incarcerata. Dupa arestare, este dusa pentru a face confruntarea cadavrului, numai ca, aici descopera (dupa propria ei marturie) un cadavru complet carbonizat din care nici macar nu putea distinge vreo trasatura. Este momentul cand ea refuza sa recunoasca moartea lui Gogu Puiu. Olimpia este incarcerata, condamnata la 5 ani, naste in decembrie 1949, o fata, pe care o boteaza Zoe. Copila sta alturi de mama ei timp de 1 ani si 4 luni, iar mama se elibereaza dupa ce ispaseste 5 ani de temnita. Olimpia moare in 1956, la 2 ani dupa eliberare, asa ca nu ne-au ramas multe marturii de la ea.

Zoe creste si afla ca intr-un basm sau o legenda ca tatal ei nu a murit atunci, in ajunul lui Sf. Ilie, 1949, ca atunci a fost ranit intr-un picior, sira de paie care a luat foc a mascat plecarea lui si ajunge in casa doctorului Apostol care i-a ingrijit rana, dupa care a plecat.
Cam in aceeasi perioada, vine de undeva din America de S un alt luptator din rezistenta din Dobrogea, care o cauta pe Zoe, si-i spune ca tatal ei nu a murit, ca traieste, si ar vrea sa discute cu ea acest lucru, dar dupa ce se va intoarce dintr-o vizita pe care trebuia s-o faca in alta localitate. Si-au dat intalnire peste o saptamana. Zoe se duce la locul de intalnire, asteapta circa 2 ore, domnul Geoge nu apare. Suna la familia care i-l prezentase. Afla ca a fost gasit mort pe plaja la Mamaia de catre oamenii care venisera sa aranjeze nisipul.
Zoe a trait cu o farama de speranta, inoculata in sufletul ei si de credinta bunicii paterne care la randul ei avea convingerea ca Gogu nu a murit.

Tarziu, in 1994, vorbeste la telefon cu Dumitru Bacu, ce se afla in Romania. Ii spune ca este obligat sa plece urgent la Paris (prin august), dar ca in octombrie se va intoarce, ocazie cu care vrea sa o intalneasca pentru ca trebuie sa-i spuna lucruri despre tatal ei pe care nu le mai stie nimeni. Moare inainte de a apuca sa revina in tara.
In arhivele CNSAS exista doua telegrame date de Procuratura, in 1956, catre Militia Kogalniceanu, in care se cere „sa fie cautat, incatusat si adus banditul Gogu Puiu”. Raspunsul este ca” banditul nu a raspuns nici macar la afisarea pe usa”.
Nu putem vorbi mai amanuntit despre Gogu Puiu, deoarece, dosarul sau de securitate, alcatuit din 5 volume, precum si cel al Olimpiei Puiu, alcatuit din 2 volume, au statutul de informatie clasificata.

De ce dupa exact 62 de ani de la „moartea” lui si dupa 56 de ani de la moartea Olimpiei, dosarele lor raman clasificate?
Fiecare are dreptul sa dea un raspuns pe care il crede de cuviinta.
Moartea lui Gogu Puiu este sau nu o legenda?”

 

SURSA: ''Balcanica'', 3 august 2011, http://www.balcanica.ro/biografia-unui-erou-necunoscut-gogu-puiu-luptator-al-rezistentei-anti-comuniste/

Last modified on Miercuri, 12 Octombrie 2011 08:27
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required