Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » D-F » Displaying items by tag: universitate
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Sterie Diamandi se numără printre oamenii de cultură puțin sau deloc cunoscuți generațiilor formate după 1944. Cărțile sale nu au fost reeditate până în 1991, iar numele i-a trecut într-o nedreaptă uitare.


S-a născut la 22 august 1897 la Mețova-Aminciu, în Epir.


Tatăl său a fost militantul aromân Vasile Diamandi- Aminceanul.


A învățat în școal primară din comuna natală. Începe studiile medii la Liceul Român din Salonic și le continuă la Ianina / Grecia, Bitolia / Macedonia și București. În 1919-1922 absolvă Facultatea de Litere și Filozofie la Universitatea din București cu mențiunea ’’Magna cum laudae’’.


A urmat o lungă carieră didactică în diverse orașe din România: Drobeta Turnu Severin (1923-1924), Roman (1924), Iași (1925-1936 la Școala Normală ’’Vasile Lupu’’) și București (din 1936 la Liceul ’’Aurel Vlaicu’’).


La Iași a fost o periaodă de timp și membru al Consiliului Municipal.


În paralel a avut și activitate scriitoricească.

Din 1921 publică note, recenzii și articole despre aromâni și despre cultură în revistele: „Buletinul Institutului de Literatură", „Anuarul Şcolii Normale «V. Lupu»", „Adevărul", „Cuvânt dăscălesc" , „Gândul vremii", „Cuget moldovenesc", „Minerva", „Peninsula Balcanică", „Săgetă­torul", „Porunca vremii", „Vremea" şi „Vremea şcolii". La ‘’Cuvânt dăscălesc’’ este și redactor în 1924-1925.


A publicat în ordine cronologică volumele de biografii: Galeria oamenilor politici / 1935, Eroii revoluției ruse / București / 1937, Galeria dictatorilor / 1938, Oameni și fapte din istoria aromânilor / București / 1940, Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului, Iisus Mântuitorul / I-III / București / 1943. Ultima carte antumă a lui Sterie Diamandi este volumul de eseuri intitulat Arca lui Noe.


Eroii revoluției ruse îi prezintă pe bolșevicii V.I. Lenin, L. Troțki și I .V. Stalin, iar în Galeria dictatorilor sunt prezentați polonezul Pilsudski, italianul B. Mussolini, germanul A. Hitler, turcul K. Attaturk și portughezul A. Salazar.


A încetat din viață la București, la 11 iunie 1981.


Galeria oamenilor politici a fost reeditat în 1991 cu note și fotografii pe baza unui exemplar din 1935 adnotat și corectat de autor, pus la dispoziția editurii bucureștene Gesa de către fiica autorului, doamna profesor Bîrlea. S. D. a creionat biografiile a 12 mari oameni politici români din prima jumătate a secolului XX: Regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Take Ionescu, Vintilă Brătianu, Ion G. Duca, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Constantin Stere, Ion Mihalache, A.C. Cuza, Constantin Argetoianu și Mihail Manoilescu.

 


SURSE

Sterie Diamandi, Galeria oamenilor politici, editura Gesa, București, 1991, Notă asupra ediției, p. 2.

***, http://www.crispedia.ro/Sterie_Diamandi

***, Enciclopedia României: Sterie Diamandi, http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Sterie_Diamandi

Anca Floriana Deaconu s-a născut în 1978, la Cernavodă, în județul Constanța.


A absolvit Facultatea de Arte Plastice și Decorative, specializarea Pedagogia Artei, din cadrul Universității ''Ovidius'' Constanța.


În 2000-2006 a participat la realizarea unor lucrări de artă monumentală religioasă, alături de Marin Deaconu și Gheorghe Firică.


În 2004-2007 a participat la expoziții de grup la Constanța și la București.


Expozițiile personale au fost găzduite de Muzeul de Artă Constanța (2009), Galeria Orizont București (2008), Galeria Museion.


În 2010 a primit două distincții din partea Uniunii Artiștilor Plastici: Premiul Special al Juriului la Bienala Artelor ''Ion Andreescu'' de la Buzău și Premiul pentru Performanță la Nivel Național – Arte Vizuale de la filiala Constanța a UAP.


Din 2007 este profesor coordonator al Cercului de Pictură în cadrul Palatului Copiilor Constanța.

 


SURSA

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p.16.

Laura Armeanu provine dintr-o familie de aromâni originari din Grecia și Bulgaria, care s-au stabilit în România în 1928.


Absolvă Colegiul Național de Artă ‘’Regina Maria’’ din Constanța în 2008.


Din anul următor participă la expoziții de grup: ‘’Conexiuni’’ la Muxeul de Artă Constanța și Tulcea (2009), Galeria Universității Creștine ‘’Dimitrie Cantemir’’ (2009), Galeria Căminul Artei București (2010), Galeria Universității de Vest Timișoara / Facultatea de Arte (2010).


În august 2010 a organizat și a expus la expoziția de grup ‘’Artiști aromâni din tot cuprinsul Balcanic’’ a Galeriei de Artă din Korcea (Albania), în cadrul unui amplu eveniment desfășurat la Moscopole (Albania).


În 2011-2102 urmează cursurile masterului ‘’Strategii de creație prin Pictură’’ la Facultatea de Arte Plastice a Universității Naționale de Artă București.

 


SURSA

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p. 7.

Mariana Constantinescu Bileca a absolvit Facultatea de Arte Plastice și Decorative Constanța.


A urmat cursurile de master la Universitatea de Arte București, sub îndrumarea conf. dr. Marcel Bunea.


A participat la numeroase expoziții de pictură.


În 2012 s-a dedicat temelor din universal aromânesc. Tema lucrărilor din expoziția ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’ o reprezintă explorarea categoriei feminine aromâne. Argumentând direcția pe care o urmează în abordarea picturii figurative, artista apelează la ceea ce este considerat un comandameent nescris al istoriei estetice: arta se rescrie prin revenirea la umanitate ca valoare. Femeia aromână face parte dintr-un proiect personal ‘’femei, femei’’ în derulare. Pentru autoare ‘’femeia aromâncă reprezintă cea mai cuminte femeie, întruchiparea dârzeniei, bunătății, smereniei, simplității. În ea îmi văd mama, bunica, așa cum le știu, așa cum mi le amintesc’’. Lucrările sunt dedicate mamei artistei, Florica Elena Bileca.

 


SURSA

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p.13.


Conform documentației Ministerului Educației de la București în anul universitar 2011-2012 au fost prevăzute locuri cu bursă și fără bursă pentru aromânii și românii din Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia și diaspora după cum urmează (în ordinea alfabetică a centrelor universitare):

 

Universitatea Politehnica București: 12 locuri (3 cu bursă)

Universitatea Construcții București: 12 (3)

Universitatea Arhitectură București: 2 (1)

Universitatea București: 3 (1)

ASE București: 7 (2)

Universitatea Muzică București: 4 (1)

Universitatea Arte București: 4 (1)

UATC București: 2 (1)

SNSPA București: 6 (2)

 

Universitatea Arad: 14 (3)

 

Universitatea Brașov: 19 (3)

 

Universitatea Tehnică Cluj: 15 (3)

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj: 20 (4)

Universitatea Muzică Cluj: 6 (2)

Universitatea Arte Cluj: 6(2)

 

Universitatea Ovidius Constanța: 19 (3)

 

Universitatea Craiova: 18 (3)

 

Universitatea Tehnică Iași: 18 (4)

Universitatea Iași: 16 (4)

Universitatea Arte Iași: 7 (2)

 

Universitatea Oradea: 3 (1)

 

Universitatea Petroșani: 13 (3)

 

Universitatea Ploiești: 18 (4)

 

Universitatea Reșița: 2 (2)

 

Universitatea Sibiu: 14 (3)

 

Universitatea Suceava: 18 (4)

 

Universitatea Politehnică Timișoara: 10 (3)

USAMV Timișoara: 5 (2)

Universitatea Vest Timișoara: 10 (3)

 

Total: 303 locuri pentru masterat, din care 73 cu bursă, în 29 de universități din 14 orașe.

 

În funcție de opțiunea candidatului din Balcani și diaspora, Ministerul Educației a acordat o bonificație pentru domeniul de studiu: Științe umaniste și Teologie – 10; Științe ale naturii, Științe exacte, Medicină veterinară și Științe agricole și silvice – 9; Științe inginerești, Drept și Științe sociale și politice – 8; Științe economice 7; Sănătate – 5; Arhitectură și urbanism, Educație fizică și sport și Arte – 4 (Anexa 5).



Pentru rezidențiat au fost alocate 102 locuri la 48 de universități.

 


SURSA

Ministerul Educației, Metodologia de școlarizare a cetățenilor de origine etnică română din Republica Moldova, din alte state învecinate şi a etnicilor români cu domiciliul stabil în străinătate în învăţământul din România, în anul şcolar/universitar 2011 – 2012, Anexa 19, București, 19 iulie 2011, http://www.edu.ro/index.php/articles/15476

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Conform documentației Ministerului Educației au fost alocate locuri cu bursă și fără bursă pentru doctorat aromânilor și românilor din Albania, Bulgaria, Macedonia și Serbia după cum urmează (în ordinea alfabetică a centrelor universitare):

 

Universitatea Politehnică București: 2 locuri (1 cu bursă)

Universitatea Construcții București: 1 loc (1 cu bursă)

Universitatea Arhitectură București: 1 loc

Universitatea București: 2 locuri (1 cu bursă)

ASE București: 2 locuri (1 cu bursă)

UATC București: 1 loc

SNSPA București: 2 locuri (1 cu bursă)

 

Universitatea Brașov: 1 loc (1 cu bursă)

 

Universitatea Tehnică Cluj: 1 loc

USAMV Cluj: 1 loc

Universitatea Babeș Bolyai Cluj: 2 locuri (1 cu bursă)

Universitatea Muzică Cluj: 1 loc

Universitatea Arte Cluj: 1 loc

 

Universitatea Ovidius Constanța: 2 locuri (1 cu bursă)

 

Universitatea Craiova: 1 loc (1 cu bursă)

Universitatea Tehnică Iași: 1 loc (1 cu bursă)

Universitatea Iași: 2 locuri (1 cu bursă)

 

Universitatea Oradea: 2 locuri (1 cu bursă)

 

Universitatea Ploiești: 2 locuri (1 cu bursă)

 

Universitatea Suceava: 2 locuri (1 cu bursă)

 

Universitatea Târgoviște: 1 loc

 

Universitatea Politehnică Timișoara: 1 loc

USAMV Timișoara: 1 loc

Universitatea Vest Timișoara: 2 locuri (1 cu bursă)

 

Total: 35 de locuri, din care 15 cu bursă, în 24 de universități din 11 orașe.

 

În funcție de opțiunea candidatului din Balcani și diaspora, Ministerul Educației a acordat o bonificație pentru domeniul de studiu: Științe umaniste și Teologie – 10; Științe ale naturii, Științe exacte, Medicină veterinară și Științe agricole și silvice – 9; Științe inginerești, Drept și Științe sociale și politice – 8; Științe economice 7; Sănătate – 5; Arhitectură și urbanism, Educație fizică și sport și Arte – 4 (Anexa 5).

 

 

SURSA

Ministerul Educației, Metodologia de școlarizare a cetățenilor de origine etnică română din Republica Moldova, din alte state învecinate şi a etnicilor români cu domiciliul stabil în străinătate în învăţământul din România, în anul şcolar/universitar 2011 – 2012, București, 19 iulie 2011, http://www.edu.ro/index.php/articles/15476

 

<NO. 1 BUCUREȘTI,  IANUARIE 1921 ANUL LIII

În ziua de 13 ianuarie 1921 a încetat din viață bătrânul profesor de limba și literatura elină la Universitatea din Iași, Ioan Caragiani.

Născut în ziua de 11 fevruarie 1841 i-a lipsit numai o lună ca să împlinească vârsta de 80 de ani. Studiile secundare și superioare Caragiani le-a făcut la Atena și era un bun cunoscător al istoriei și literaturii vechi eline, pentru care avea o dragoste deosebită. Totuși el n-a voit să rămîie în Grecia, ci, bun Român de origine și sentimente, el a emigrat în 1864 în România unde i s-a încredințat catedra care a ocupat-o mai bine de jumătate de secol.

La înființarea Academiei Române în anul 1867, printre membrii din toate provinciile locuite de Români care aveau a reprezenta unitatea culturală și națională a României a fost numit și Caragiani, apoi, ultim supraviețuitor al celor ce compuseseră instituțiunea în 1867, a avut mulțumirea să asiste la serbarea solemnă pe care a organizat-o Academia la împlinirea unei jumătăți de secol.

Așezîndu-se în Iași în 1865, el făcu parte din membrii societății „Junimea”, frecventând regulat ședințele ei hebdomadare timp de 20 de ani; în „Convorbiri literare” Caragiani a publicat un șir de traduceri din Homer, Aristoteles și Theocrit, precum și articole originale despre Românii din Macedonia și poezia lor populară. El a făcut parte și dintre membrii societății „Junimea” care țineau prelegeri populare, filosofice, literare și istorice la Universitatea din Iași.

Caragiani avea un caracter egal, plăcut și totdeauna vesel. Vestit din cauza anecdotelor pe care le povestea cu o artă și un humor extraordinar, chiar pînă la bătrînețe. Caragiani era apreciat de toți cunoscuții săi și lasă o amintire dureroasă în cercul numeroșilor săi prieteni. >

 

SURSA

Al. Tzigara-Samurcaș, Necrologul unui junimist. Ioan Caragiani, Almanah „Convorbiri literare”, Iași, 1981, p. 16.

<Domnule președinte,

Stimați colegi senatori,

Voi prezenta o scrisoare deschisă, adresată forurilor competente din România,privinds acordarea titlului de Doctor honoris causa domnului Lluis Maria de Puig (Spania), deputat în Parlamentul Europei, pentru meritele sale deosebite, științifice și culturale, cât și pentru sprijinirea cauzei aromânilor, cunoscuți și sub denumirea de români macedoneni.

Scrisoarea a fost adresată către: Ministerul de Externe, Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Consiliului Rectorilor Universităților din România, Universitatea București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, Universitatea Timișoara, Universitatea Craiova, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „Andrei Șaguna” Constanța.

Prin prezenta scrisoare am onoarea a mă adresa dumneavoastră cu o propunere și  o solicitare totodată privind acordarea de către una din Universitățile din România domnului Lluis Maria de Puig (Spania), deputat în Parlamentul Europei, pentru meritele sale deosebite, științifice și culturale, cât și pentru sprijinirea cauzei aromânilor în cadrul Comisiei pentru cultură și educație a Consiliului Europei, cât și ca raportor în Consiliul Europei, în 17 decembrie 1996, și în Adunarea Parlamentară de la Strasbourg din 24 iunie 1997, unde drepturile etnice, lingvistice și culturale ale fraților aromâni (vlahi), români macedoneni din Balcani, au dobândit girul acestui înalt forum din care România face parte.

Domnul Lluis Maria de Puig este o personalitate recunoscută pe plan European și un prieten al României. S-a născut în 29 iunie 1945 la Bascara, în provincia catalană Gerona din sudul Spaniei. Este licentiate în filozofie și litere, precum și în istorie al Universității din Barcelona și doctor în științe umaniste al Universității Sorbonne din Paris. Profesor la colegiul universitar din Gerona, la Facultatea de studii umanistice, domnul Lluis Maria de Puig a publicat o seamă de studii ca: „Girona francesa 1812-1814”, „El catalanisme politic a Girona”, „Aproximacio a Josep Tarradelo”, „La Guerra del frances” și altele. Pentru activitatea sa universitară și științifică i s-au decernat premiile Julian de Clua în 1974, precum și Nicolau d`Oliver al Institutului de Studii Catalane, în 1980. În paralel, domnul Lluis Maria de Puig  desfășoară o activitate politică remarcabilă. Membru de frunte al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol, a fost deputat de Gerona între 1979-1989, fiind reales în 1989 și activând până în present în Congresul Deputaților din Spania.

Ca deputat, a fost ales membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei între 1982-1986 și după 1990 având o activitate asiduă în problematica minorităților și în Comisia pentru cultură și educație. O activitate pregnantă a depus domnul Lluis Maria de Puig  în apărarea cauzei aromânilor din țările balcanice,susținând în baza unei profunde și largi documentații drepturilor aromânilor (vlahilor) din Balcani și de pretutindeni de a-și prezerva limba, tradițiile și cultura.

Se știe că în anii din urmă aromânii, prin fundațiile lor culturale din Europa și Statele Unite ale Americii, au organizat o serie de congrese în cadrul cărora au cerut forurilor international să ia măsurile cuvenite privind respectarea Chartei Drepturilor Omului și reglementările ulterioare de către guvernele balcanice (și nu numai), în care trăiesc comunități de aromâni, cunoscuți și ca macedo-români. Cererile aromânilor formulate la cele trei congrese international care au avut loc în Germania (Mannheim – 1985; Freiburg – 1988 și 1993), la Congresele aromânilor americani de la Bridgeport (din 1986, 1987, 1989, 1991) și la congresele organizate în spatial balcanic, unde aromânii sunt autohtoni de 2000 de ani (Tirana – 1992 și Bitolia din Republica Macedonia – 1993), care conțineau în principal respectarea drepturilor cultural-lingvistice, s-au bucurat de atenția cuvenită în Consiliul Europei și apoi în plenul Adunării Parlamentare Europene de la Strasbourg.

O contribuție inestimabilă în sprijinirea drepturilor aromânilor a avut-o raportorul principal desemnat de Consiliul Europei, domnul Lluis Maria de Puig care, prin râvna și competența sa, afirmate pe parcursul anilor, a reușit ca drepturile aromânilor să fie stipulate limpede, încununate de înaltul forum European.

După cum este știut, în 24 iunie 1997, în ședința sa plenară de la Strasbourg, Parlamentul Europei a aprobat, cu două amendamente, acest raport, ce poartă amprenta eforturilor remarcabile ale domnului Lluis Maria de Puig. Discuțiile din cadrul Parlamentului European, inclusive discursurile competente și energice ale reprezentanților României (domnii Lăzărescu, Frunda și Șteolea), au susținut necesitatea ca guvernele țărilor balcanice să sprijine păstrarea limbii, culturii, tradițiilor aromânilor, ca parte integrantă a patrimoniului European.

În consecință, rugăm forurile competente să analizeze și să dispună invitarea în România a distinsului om politic și de cultură spaniol (catalan) Lluis Maria de Puig , într-o vizită care să aibă ca itinerar Parlamentul României, Ministerul de Externe ori Ministerul Educației, Universitatea București, eventual alte centre universitare, în cadrul uneia din instituțiile universitare urmând a i se acorda titlul de Doctor honoris causa. Desigur că aceste propuneri sunt facultative, decizia aparținând forurilor competente.>

 

SURSA

Monitorul Oficial al României, partea a II a, nr. 186, 04.11.1997, p. 37.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required