Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » A-C » Displaying items by tag: limbă
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Neologismele editurii Cartea aromână din SUA

Sâmbătă, 11 Iunie 2011 13:49

Editura considera că problema neologismelor în aromână este una dificilă,dar cum publicarea cărţilor nu putea aştepta realizarea unui acord pe această temă, instituţia a adoptat propriile reguli. Aceste reguli fuseseră prezentate într-o comunicare la cel de al III lea Congres de Limbă şi Cultură Aromână desfăşurat în localitatea germană Freiburg în 20-23 iulie 1993 şi publicate în ’’Rivista di Litiratură shi Studii Armănj’’, tomul II din octombrie 1994. Această comunicare a fost prezentată pe scurt în introducerea la romanul Armăna de Petru Vulcan, publicat de editură în 1996.

În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru a publicat la editura Minerva din Bucureşti o Antologie de poezie populară aromână.


Volumul este dedicat ’’BUNICILOR MEI, MINA ŞI MARIA IORGOVEANU’’.


Cele 426 de pagini ale lucrării cuprind o PREFAŢĂ a editorului, o NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI, 7 secţiuni şi cîte un Index alfabetic (după primul vers) şi bibliografic al poeziilor în Aromână şi în Dacoromână.


PREFAŢA include paragrafe referitoare la istoria aromânilor, la limba vorbită de ei, la cultura lor scrisă, la poezia populară publicată şi o critică literară asupra acesteia.

Caratana Nicolae – Aşteptu soarile / 1985

Luni, 19 Septembrie 2011 09:08

În 1985 poetul aromân Nicolae Caratana (14.07.1914 Horopani, Grecia - 19.10.1992 Constanţa, România) a publicat volumul de versuri aromâne Aşteptu soarile.


Având subtitlul poeme în dialectul aromân, lucrarea a apărut ’’în regia autorului’’, conform notei de final a editurii Litera din Bucureşti.


Cele 72 de pagini ale cărţii cuprind 42 de poezii (titlurile în română îmi aparţin): Limba-a noastră, Boţ (Voci), Cătră părintele Averchie, Fărţăroţîli, Ligendă, Cum s’ ti agârşescu (Cum să te uit), Plângute tri Muscopule (Plângerea Moscopolei); Macidonie, mi ’mviscui cu tine (Macedonie, m-am împodobit cu tine); Alexandriadă; Dumnidzale, Dumnidzale; Dor, Când va s’ creapă topa Avlona, Nvis, Vine oara tra să ’nviaţ (A venit timpul să înviaţi), Rugăciune către mama, Cătră munte, Horopani, Muntile, Expatriare, Vin să seamin (Vin să semăn), ’Nă dzuă va s’işim ş’ noi tu pade (Într-o zi vom ieşi la liman), Voi s’ ţî hiu hiliu (Vreau să-ţi fiu fiu), Rădăcină, Tri tine nu bănaşi vîrnă oară (Pentru tine nu ai trăit niciodată), Nice ’nă limbă nu-ţ deade arihate (Nici o limbă nu ţi-a dat linişte), Calu, Fără trup, Nu ai lipsă di trup (Nu ai nevoie de trup), Sfinxul, Masturlu Manoli (Meşterul Manole), Plângute tri şcoalile armâneşti înclise (Plângerea şcolilor aromâne închise), Alumta al Iacov cu anghilu (Lupta lui Iacov cu îngerul), Suflit-a meu tu pădure (Sufletul meu în pădure), Di aua pîn’didinde (De aici până dincolo), Tine soare ş’mine lună (Tu soare şi eu lună), Cântic di vreare (Cântec de dragoste), Foame şi seate, Îli zburam un zbor di iarbă (Îi ziceam un cuvânt de iarbă), Cântic, Cânticul al Gârguţa, Cântic fărşirotesc, Blisteame tri aceli ce şi-alasă limba (Blesteme asupra acelora care îşi uită limba).


În final, autorul a redactat următoarea Notă explicativă:

‘’Ç – Se citeşte ţ. Provine dintr-un c latin. Cînd provine dintr-un t latin, a fost redat prin ţ. Etimologizarea nu am putut-o menţine la sfârşitul cuvintelor, cînd consoana suferă alternanţă. Ex. boaçe, plural boţ, Çe faţ? (Ce faci?)

ļ – Se citeşte ca în italiană gli.

ň – Se citeşte ca în italiană campagna. Provine dintr-un n latin sau ň neogrec.

m cu căciuliţă – Se citeşte tot moale. Provine dintr-un m latin.

ĭ – În poziţie intersilabică este mut. Ex. Armânĭļi.

ŭ – În poziţie finală este semivocalic. Ex. hiliŭ, în poziţie intersilabică este mut.Ex. graiŭlu.

dz – Se pronunţă ca în neogreacă tz.

gh – De provenienţă neogreacă, se pronunţă ca în neogreacă γ (gama). Ex. aghre, Vérghia, Stérghia.

th – Se pronunţă ca în engleză think.

ATENŢIE!

Orice i final se pronunţă semivocalic, ca în daco-română. Ex. găini. Se pronunţă vocalic cînd joacă rolul de desinenţă la nominative plural, şi este precedat de un ĭ (mut) sau ŭ (mut). Ex. Armânĭļi, hiļŭlu.

La substantivele terminate în consoană, exceptîbnd pe l şi r, articularea s-a făcut prin l, ca în daco-română. Acest gen de articulare se întîlneşte în unele regiuni din Macedonia. Ex. chieptul, omul. Cele terminate în diftong, prin articolul lu. Ex. boŭlu, arâŭlu. La fel cele terminate în r. Ex. Zborlu. Cele terminate în l, u final rol şi de articol. Ex. calu.

Vocala cu apertură închisă anterioară, cînd provine dintr-un a latin, a fost redat ă prin â, cînd provine din i latin prin î. Cele din fondul limbilor balcanice, tot prin î.

Prin această scriere, oarecum etimologizată, am căutat să demonstrez, cel puţin visual, provenienţa din acelaşi trunchi al celor două dialecte, aromâna fiind rămasă într-un stadiu arhaic.’’

Caratana Nicolae – Aşteptu soarile / 1985

Luni, 19 Septembrie 2011 09:08

În 1985 poetul aromân Nicolae Caratana (14.07.1914 Horopani, Grecia - 19.10.1992 Constanţa, România) a publicat volumul de versuri aromâne Aşteptu soarile.


Având subtitlul poeme în dialectul aromân, lucrarea a apărut ’’în regia autorului’’, conform notei de final a editurii Litera din Bucureşti.


Cele 72 de pagini ale cărţii cuprind 42 de poezii (titlurile în română îmi aparţin): Limba-a noastră, Boţ (Voci), Cătră părintele Averchie, Fărţăroţîli, Ligendă, Cum s’ ti agârşescu (Cum să te uit), Plângute tri Muscopule (Plângerea Moscopolei); Macidonie, mi ’mviscui cu tine (Macedonie, m-am împodobit cu tine); Alexandriadă; Dumnidzale, Dumnidzale; Dor, Când va s’ creapă topa Avlona, Nvis, Vine oara tra să ’nviaţ (A venit timpul să înviaţi), Rugăciune către mama, Cătră munte, Horopani, Muntile, Expatriare, Vin să seamin (Vin să semăn), ’Nă dzuă va s’işim ş’ noi tu pade (Într-o zi vom ieşi la liman), Voi s’ ţî hiu hiliu (Vreau să-ţi fiu fiu), Rădăcină, Tri tine nu bănaşi vîrnă oară (Pentru tine nu ai trăit niciodată), Nice ’nă limbă nu-ţ deade arihate (Nici o limbă nu ţi-a dat linişte), Calu, Fără trup, Nu ai lipsă di trup (Nu ai nevoie de trup), Sfinxul, Masturlu Manoli (Meşterul Manole), Plângute tri şcoalile armâneşti înclise (Plângerea şcolilor aromâne închise), Alumta al Iacov cu anghilu (Lupta lui Iacov cu îngerul), Suflit-a meu tu pădure (Sufletul meu în pădure), Di aua pîn’didinde (De aici până dincolo), Tine soare ş’mine lună (Tu soare şi eu lună), Cântic di vreare (Cântec de dragoste), Foame şi seate, Îli zburam un zbor di iarbă (Îi ziceam un cuvânt de iarbă), Cântic, Cânticul al Gârguţa, Cântic fărşirotesc, Blisteame tri aceli ce şi-alasă limba (Blesteme asupra acelora care îşi uită limba).


În final, autorul a redactat următoarea Notă explicativă:

‘’Ç – Se citeşte ţ. Provine dintr-un c latin. Cînd provine dintr-un t latin, a fost redat prin ţ. Etimologizarea nu am putut-o menţine la sfârşitul cuvintelor, cînd consoana suferă alternanţă. Ex. boaçe, plural boţ, Çe faţ? (Ce faci?)

ļ – Se citeşte ca în italiană gli.

ň – Se citeşte ca în italiană campagna. Provine dintr-un n latin sau ň neogrec.

m cu căciuliţă – Se citeşte tot moale. Provine dintr-un m latin.

ĭ – În poziţie intersilabică este mut. Ex. Armânĭļi.

ŭ – În poziţie finală este semivocalic. Ex. hiliŭ, în poziţie intersilabică este mut.Ex. graiŭlu.

dz – Se pronunţă ca în neogreacă tz.

gh – De provenienţă neogreacă, se pronunţă ca în neogreacă γ (gama). Ex. aghre, Vérghia, Stérghia.

th – Se pronunţă ca în engleză think.

ATENŢIE!

Orice i final se pronunţă semivocalic, ca în daco-română. Ex. găini. Se pronunţă vocalic cînd joacă rolul de desinenţă la nominative plural, şi este precedat de un ĭ (mut) sau ŭ (mut). Ex. Armânĭļi, hiļŭlu.

La substantivele terminate în consoană, exceptîbnd pe l şi r, articularea s-a făcut prin l, ca în daco-română. Acest gen de articulare se întîlneşte în unele regiuni din Macedonia. Ex. chieptul, omul. Cele terminate în diftong, prin articolul lu. Ex. boŭlu, arâŭlu. La fel cele terminate în r. Ex. Zborlu. Cele terminate în l, u final rol şi de articol. Ex. calu.

Vocala cu apertură închisă anterioară, cînd provine dintr-un a latin, a fost redat ă prin â, cînd provine din i latin prin î. Cele din fondul limbilor balcanice, tot prin î.

Prin această scriere, oarecum etimologizată, am căutat să demonstrez, cel puţin visual, provenienţa din acelaşi trunchi al celor două dialecte, aromâna fiind rămasă într-un stadiu arhaic.’’

Matilda Caragiu s-a născut în 1927 în localitatea Hrupişti / Aryos Orestikon din Macedonia grecească.


A fost sora celebrului actor Toma Caragiu.


În 1928 familia a fost colonizată în satul Sârsânlar din Cadrilater, sudul Dobrogei, azi în Bulgaria.


Şcoala primară o face în Sârsânlar, iar studiile liceale le-a urmat la Silistra (Durostor/Cadrilater, România), Bacău şi Ploieşti. Apoi a absolvit în 1951 cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română (agenţia Mediafax) sau Litere şi Filosofie (saitul ‘’Poezia armănească’’) a Universităţii Bucureşti. În 1967 şi-a luat doctoratul cu lucrarea Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie structural.


Cariera de cadru didactic universitar la Facultatea de Litere o începe ca asistent la Secţia de dialectologie a profesorului aromân Tache Papahagi, urcând în ierarhie până la gradul de profesor univesitar. A susţinut cursuri şi seminarii de istoria limbii române, gramatică istorică, dialectologie generală şi română (nord şi sud-dunăreană), limba română contemporană şi limba română pentru străini. De asemenea, a fost profesor invitat la universităţi din Salzburg (Austria) şi Frankfurt am Main (Germania). A colaborat la realizarea a trei manuale destinate învăţării limbii române de către străini. De asemenea, în 2005 a publicat la editura Academiei un Manual de aromână. Carti tră înviţari armâneaşti.


Activitatea de cercetător s-a materializat cu studii ca: Liturghier aromânesc – un manuscris anonym, distins cu premiul Ministerului Educaţiei pentru editarea celui mai vechi text bisericesc în limba aromână, Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie aromână, Compendiu de dialectologie română, distins cu premiul "Timotei Cipariu" al Academiei Române. De asemenea, a colaborat la la tratatul de Istorie a limbii române şi Crestomaţia romanică. În 1997 a publicat la editura Enciclopedică din Bucureşti monumentala lucrare Dicţionar aromân (macedo-vlah) DOARO. A-D. Comparativ (român literar-aromân), contextual, normativ şi modern.


Şi-a publicat credoul său despre aromâni şi aromână Dodecalog al aromânilor sau 12 adevăruri incontestabile, istorice şi actuale asupra aromânilor şi asupra limbii lor în: revista ‘’România literară’’, nr. 33/1993; într-un volum cu versiuni franţuzeşti şi englezeşti la editura Sammarina din Constanţa în 1996; în volumul colectiv Aromânii – istorie, limbă – destin la editura Fundaţiei Culturale Române în 1996; în Dicţionarul aromân din 1997; în franceză în ‘’MicRomania’’, 3/1998, Belgia.


Ca scriitor a publicat volume de basme şi povestiri pentru copii şi două cărţi de poezii aromâne: Stihuri armâneşti. Di nuntru şi-di nafoarâ / Stihuri aromâne. Din năuntru şi din afară (1994) şi Neuri/ Zăpezi/ Neiges. 13 Poemi/Poeme/Poemes (2002). Primul volum de versuri a apărut şi în Belgia, la Charleroi, în 1999. Cele două cărţi de poezii sunt postate pe Internet pe saitul ‘’Bibliotecii Culturii Aromâne’’ şi sunt înregistrate în secţiunea Literatură a saitului meu. Primul volum de versuri este postat pe Internet şi pe saitul ‘’Scribd’’, iar pe saitul ‘’Poezia armănească’’ sunt postate poeziile Bisearica a mea şi Oara a-nsirăril’ei. În memoria fratelui Toma a publicat în 2003 cartea-album Toma Caragiu – Ipostaze.


A fost aleasă membru corespondent al Academiei Române în 12 noiembrie 1993 şi membru titular în 2004.


Fiica sa, Brânduşa Niro, a fost consultant la ‘’The New Yorker’’.


La momentul decesului, Cristina Bazavan o aprecia pe blogul ei pe M. C.M. ca ‘’lingvist remarcabil’’.


Blogul aromân Zboară niangrâpsiti îi consacră postarea din 31.07.2011, în contextul polemicii cu ‘’makedonarmânj’’.

 


SURSE:

***, Academicianul Matilda Caragiu Marioţeanu a decedat, Mediafax, Bucureşti, 11 martie 2009, http://www.mediafax.ro/cultura-media/academicianul-matilda-caragiu-marioteanu-a-decedat-4040234

***, Matilda Caragiu-Marioţeanu, ’’Poezia armănească’’, 17 decembrie 2007, http://poeziarmaneasca.blogspot.com/2007/12/matilda-caragiu-marioeanu.html

Cristina Bazavan, Matilda Caragiu Marioţeanu, ’’Blogul Cristinei Bazavan’’, 14 March 2009, http://bazavan.tabu.ro/2009/03/14/matilda-caragiu-marioteanu/

Isabela Papazicu, Scrisoare deschisă pentru deschiderea creierelor, ’’Zboară niangrâpsiti’’, 31.07.2011, http://daimadeadun.wordpress.com/tag/matilda-caragiu-marioteanu/

Dina Cuvata s-a născut la Dobroşani, un sat din Macedonia iugoslavă, în 1952.


Termină liceul din Stip în 1972 şi Universitatea din Skopje în 1972, ambele localităţi fiind oraşe din Macedonia iugoslavă.


Publică poezii şi proză în revista aromână ‘’Zborlu a Nostru’’ (Cuvântul nostru) din Germania şi revistele ‘’Ramuri’’, ‘’Luceafărul’’, ‘’Tribuna’’ şi ‘’Steaua’’ din România.


În 1985 publică la Bucureşti un volum de folclor aromân, întitulat Carabeu, lăi carabeu (Ciocănitoare, măi ciocănitoare) (vezi recenzie şi blog).


Prima carte de poezii îi apare la editura Cartea Aromână din statul New York, SUA: Zghic di Moarti (Ţipăt de moarte). Subiectele acestor poezii sunt viaţa şi moartea, dragostea de mamă şi iubită, amintiri ale locurilor natale, plângeri pentru neamul şi limba pe care le vede în pericol de dispariţie.


Prima carte de proză îi apare în anul următor la aceeaşi editură: Sărmănitsa (Leagănul). În acest volum, D.C. prezintă cu talent scriitoricesc imagini din copilăria petrecută într-un sat aromân: clipele petrecute alături de tatăl şi bunicul cu turmele de oi de pe câmpii, culesul de mure şi băutul de apă rece din fântână, ascultatul de povestiri ale bătrânilor, obiceiuri vechi precum încuscrirea familiilor.Ochilor săi pătrunzători de adolescent sensibil pare să nu le scape nimic, deşi uneori pare să nu găsească cuvinte pentru a descrie tot ce vede în sufletul omului.


Tot în 1990, publică la Ohrida, în Macedonia încă iugoslavă cartea de poezii Sămta umuti (Sfânta speranţă), într-o ediţie bilingvă aromână-macedoneană. Acelaşi volum revizuit apare în 1993 într-o ediţie aromână-română la Bucureşti.


În anul următor publică în colaborare cu D. Papatsafa şi D. Garofil un abecedar , care este folosit din toamna lui 1995 în şcolile din Macedonia independentă, ale cărei autorităţi permit desfăşurarea de ore opţionale de aromână.


D.C. traduce din literatura română în limba macedoneană patru romane ale scriitorilor George Bălăiţă, Dumitru Radu Popescu, Nicolae Frănculescu şi Dumitru M. Ion şi şase volume de poezie semnate de Dumitru M. Ion (2), Anghel Dumbrăveanu, Horia Bădescu, Vasile Igna, Adrian Popescu, precum şi o antologie de poezie moldoveană.


De asemenea, traduce din macedoneană în aromână. Pentru două traduceri din poeziile lui Kocio Raţin publicate în 1989 sub titlul Hărghii albi (Zori albe) primeşte premiul ‘’Pana de aur’’ pentru cea mai bună traducere din acel an. Publică în ediţii bilingve aromână-macedoneană volumele de poezii Mirgeana (Mărgeaua) de Constantin Miladinov (1994), Monologlu machidonescu de Gane Todorovschi (1995) şi Lipă de Matei Matevschi (1995).


În 1996 avea în manuscris următoarele scrieri: Dictsionar Machidonescu-Armănescu, Voi Armănj Machidonits (folclor grămustean cu 20 de povestiri, 327 de cântece, circa 2000 de expresii şi zicători), Istoria Armănjilor de Ion Arginteanu (transpunere din româneşte în aromână şi macedoneană), Golgota-a Farăljei de Nuşi Tulliu (roman din română în aromână: Calvarul neamului), cărţi religioase ca Ceaslovul, Psaltirea şi Biblia etc.


În plan politic, D. C. este membru fondator şi primul secretar al Partidului Social Democrat din Macedonia, membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei de Prietenie Macedoneano-Română, membru fondator al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Macedonia.


În plan cultural D.C. este membru al Asociaţiei Scriitorilor din Macedonia, membru al Asociaţiei Traducătorilor din Macedonia, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România, secretar şi preşedinte al Asociaţiei ‘’Pitu Guli’’ din Skopje, membru fondator şi prim preşedinte al Ligii Aromânilor din Macedonia, fondator şi prim redactor al emisiunii în limba aromână de la Radio Televiziunea publică din Macedonia.


Vulcan Petru, Armăna, Transpuniri: Dina Cuvată, editura Cartea Aromână, New York, SUA, 1996, pp. XIV-XVI.

În memorialistica sa poetul aromân Constantin Colimitra (1912-2001), născut în satul de fărşeroţi Pleasa din sudul Albaniei, abordează în diverse capitole şi istoria fărşeroţilor ca ramură a aromânilor balcanici. C.C. preferă expresiei ‘’aromâni’’pe cea de ‘’români macedoneni’’, scrisă uneori cu iniţiale mari, aşa cum se proceda până în prima parte a secolului XX, deşi aromânii nu au trăit şi nu trăiesc numai în Macedonia istorică.

 

Din vechime fărşeroţii au practicat transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi catâri prin Balcanii otomani, Veneţia, ajungând până în imperiul austro-ungar şi Ţările Române, aducând de la Braşov postav pentru îmbrăcămintea fărşeroţilor mai bogaţi. Importanţa oieritului şi cărvănăritului în istoria fărşeroţilor este relavată în următorul paragraf: ‘’Aşadar, oieritul şi cărvănăritul, cele două meserii, cele două îndeletniciri care conferă şi nume şi situaţie de stăpân, de om neatârnat sau nesupus voinţei sau capriciilor altora, au fost din timpurile cel mai vechi, pâinea şi cuţitul pe misalea-sufraua (măsuţă cu picioare scurte – n. n.) fărşerotului sau aceea a românului macedonean.’’

 

Alt element care a ajutat la menţinerea identităţii entice a fost religia: ‘’Biserica, dragul meu cititor, a fost nava cu ajutorul căreia am străbătut vremurile grele, de-a lungul veacurilor, atât noi, fărşeroţii, cât şi în general românii macedoneni, cât şi fraţii noştri din fericita Dacie.’’ După ce descrie jocul Sochia din copilărie, C.C. dezvoltă importanţa religiei şi a tradiţiei în istoria fărşeroţilor: ‘’(…) cu această tradiţie frumoasă, cu o puternică credinţă, în calitate de creştini, fărşeroţii au străbătut veacurile, în mijlocul străinilor, neabătuţi, neclintiţi, neschimbaţi şi neasimilaţi. Ei au rămas în continuare ca un neam aparte,neam de limbă latină, de structură fizică şi sufletească traco-romană, az rămas Români Fărşeroţi aşa cum şi-au spus, încă de la începutul începutului, aşa cum i-au cunoscut toţi cei ce i-au descoperit şi au scris despre ei, după ce le-au cercetat trecutul, istoria, viaţa, graiul, credinţa, tradiţii şi obiceiuri’’. Tinerii care au plecat să muncească în SUA s-au întors cu experienţa alegerii unor reprezentanţi ai comunităţii pentru gestionarea averii bisericii, eveniment amintit de Constatin Colimitra prin prisma alegerii tatălui său în această funcţie, urmat de Miciu Caramitru.

 

Educaţia tinerilor se baza pe moraliatea transmisă oral peste secole prin legi nescrise: ‘’Apoi controlul familiei asupra băieţilor era foarte strict. În problem aceasta ca şi în altele, de alt fel, în care este sau sunt angajate: onoarea, prestigiul, numele,mândria şi demnitatea nu existau compromisuri. Se părea că astfel de educaţie se transmitea tacit, sau era moştenită, odată cu suma celorlalte calităţi ale bunicului şi tatălui. La fărşeroţi ca şi la toţi românii-macedoneni, pe linie mai mare, sau mai înaltă, gândind, moralitatea domnea autoritară din tronul în care o instalase viaţa aspră, încă din începuturi. Durând mii de ani şi trecând prin atâtea generaţii nimeni nu încerca uzurparea ei.Şi cât era de frumoasă,de curată viaţa, sub legile ei nescrise, ba da: scrise în conştiinţa fiecăruia! Nici un scandal,nici un conflict provocate de atitudini sau comportări dezonorabile.’’ Un eveniment petrecut într-o generaţie anterioară este legat de rara încălcare a tradiţiei, al cărei protagonist nefericit a fost Miha Nastu, care a acceptat să preia şi numele soacrei sale Caciamaia, fapt ce i-a atras moartea în urma blestemului tatălui său (vezi articolul). Transmiterea evenimentelor din cadrul comunităţii se făcea oral, mai ales prin ‘’auşi’’ (bătrâni), care se reuneau vara pe pajiştea de lângă biserică, când depănau amintiri din viaţa lor, chiar dacă acestea erau cunoscute.

Femeile fărşeroate erau astfel omagiate pentru rolul istoric în cadrul familiei: ‘’Femei-mătuşi, sau femei-mame, toate fără învăţătură, fără nici o zi de carte măcar,unde, totuşi, aţi învăţat să fiţi model de hărnicie, de seriozitate, şi de tot ceea ceajutăa vă aşeza pe piedestalul de marmoră albă, pe piedestatul nemuririi (sublinierea noastră)?’’

 

C.C. subliniază că în Albania toţi românii macedoneni  sunt fărşeroţi, deşi în secolul al XVII ei s-au împărţit în trei grupe. Două din aceste grupe şi-au luat numele de la regiunea în care s-au aşezat. Unii s-au numit mizuchiari sau muzichiari, după ţinutul Mizucheia de lângă Marea Adriatică. Celălalt grup s-au numit câstrinioţi (probabil ca locuitori ai castrului sau Arghirocastrului din sudul Albaniei) sau cristinioţi (femeile lor purtau o cruce-tatuaj pe frunte).Toţi erau numiţi de albanezi ‘’ciobeni’’ sau ‘’vlai’’. Cei care şi-au păstrat denumirea tradiţională de fărşeroţi au mai păstrat contacte cu câstrinioţii în zona oraşului ‘’Corceaua’’ (albanezul Korce), câstrinioţii rămânând nomazi până în plin secol XX.Mizuchiarii s-au transformat însă în proprietari de mici terenuri arabile sau negustori şi hangii în centrul şi nordul Albaniei otomane,purtând însă nume ‘’curat fărşeroteşti’’ ca Ghini, Ianura etc. Unii dintre mizuchiari au venit în România în anii 1928-1930.

 

Este menţionată bineînţeles ‘’strălucirea vestitului oraş Moscopolea, cu o populaţie pur fărşerotească’’ de 70.000 de suflete, distrus de Ali-paşa din invidie generată de faptul că ‘’în toată Peninsula Balcanică nu exista un alt centru mai prosper, mai prosper decât acest oraş (…)’’ Poetul aromân Nicolae Velo (1882-1924)afirma în poezia Moscopolea că oraşul întrecea în lux Constantinopolul /Istanbul, capitala imperiului otoman.  În zona Moscopolei incendiată în 1769 de Ali din Tepeleni /Albania (1744-1822), paşă de Ianina, erau şi alte aşezări fărşeroteşti ca: Linotopi, Fuşa (câmp), Nicoliţa, Şipsca, Grabova (locul de naştere al lui Andrei Şaguna, mitropolitul ortodox al Ardealului în secolul XIX), Daniţa, Lănga, Nicea, Tomori şi oraşul Berat (latinescul Villardi). Nu este uitat Fraşari, important centru urban fărşerotesc cu peste 15.000 de locuitori, anterior Moscopolei.

Autorul mărturiseşte cu părere de rău că ‘’de multe ori, în discuţii cu mulţi fraţi români macedoneni, intelectuali sau semi, ei nu prea vor să recunoască’’ că fărşeroţii din Pleasa, Corceaua, satul Dişniţa, oraşul Bilişte, comuna Ucişte (populaţie majoritar albaneză creştină), satele Gramaticova, Cândrova, Paticina, Mirihova din Grecia, comuna Caragioli/Argiropolis (Grecia), Armiro, comunele Molovişte, Cruşova, Magarova, Beala, Belcameni au strămoşi comuni.

 

El admite că grămostenii au avut propria lor identitate ca ramură a aromânilor, celnicii lor, în frunte cu Hagi Steriu, construind oraşul Gramoste. Având o populaţie de 20.000 de locuitori, acest centru aromânesc a fost distrus de acelaşi Ali-paşa, cam în aceeaşi perioadă cu Moscopolea.

 

Colimitra relatează evenimentul dramatic din 1780, când locuitorii satelor aromâne Fraşari, Costreşti, Corteşti, Javaleni şi Jarcani, dintr-o regiune a Albaniei otomane unde erau persecutaţi, au migrat într-o noapte cu turmele lor în provincia Corceaua, în munţii din Dişniţa. Majoritatea s-a aşezat în Pleasa, o parte în Dişniţa, restul la Câlive (corturi) şi familia celnicului Pitu la Stropani. Unele familii de celnici de aici şi-au pierdut oile în timp, cum a fost cazul lui Culicea Teja, în timp ce Pitenii s-a menţinut până în jurul anului 1920. Suferinţele fărşeroţilor în timpul celor 500 de ani de dominaţie otomană în Albania sunt descrise de Ioan Fotu în Românii Fărşeroţi.

 

C.C. povesteşte şi un eveniment care a avut loc în timpul vieţii bunicului său celnicului Hristu Colimitra, şi a celnicului Spiru Balamace (în secolul XIX), legat de impozitul plătit sultanului în valoare de o sută de mii de lire de aur turceşti pentru cele 100.000 de oi ale satului Pleasa (vezi articolul). Aceaşi celnici au contribuit financiar la ridicarea mănăstirii Sf. Ilie din Ucişte, comună de albanezi creştini vecină cu Pleasa (vezi articolul).

 

Obţinerea independenţei de către Albania otomană în 1912 şi primul război mondial (1914-1918) au contribuit la deteriorarea condiţiilor ocupaţiilor tadiţionale ale fărşeroţilor: oieritul şi caravanele. În acest context, tinerii au început să se orienteze spre România şi SUA. Încă de la începutul secolului, unii tineri au emigrat în America, majoritatea în oraşe de pe coasta Atlantică. Pentru a-şi menţine identitatea,ei au înfiinţat în 1903 ‘’Societatea Fărşerotul’’ şi două biserici ortodoxe cu slujbe oficiate în româneşte. Emigrat şi el în America din România în 1977, la fiul său, Colimitra a constatat că reprezentanţii celei de a doua generaţie au absolvit şcoli superioare, adaptându-se la societatea urbană modernă şi depăşind criza economică din 1929-1933. De asemenea, cu regret a observat că unii reprezentanţi ai celei de a treia generaţii au început să piardă din moştenirea culturală a primelor două generaţii.

 

În acelaşi timp ‘’O nouă şi frumoasă zare a deschis destinul pentru fărşeroţi; zarea pe fruntea căreia scria: România.  Bărbaţii ca şi femeile însă, prin simplitatea lor nu cunoşteau nimic despre această Mumă-Patrie, dar instinctul şi un sentiment trezit le şopteau că drumul spre România este salvator , mai ales că acolo se află unii din tinerii care au învăţat la liceul român dinBitolia- Jugoslavia’’. Poetul relatează din amintirile proprii evenimentul migraţiei fărşeroţilor din Pleasa în Cadrilater (sudul Dobrogei), eveniment ce a avut loc în 1928 şi în care un rol important l-a jucat tatăl său, Andrei (Chendra) Colimitra (vezi articolul). De asemenea, un rol important în colonizarea în sudul Dobrogei l-a jucat Societatea de Cultură Macedo-Română,înfiinţată la Bucureşti încă din 1879, după obţinerea independenţei României. În judeţele Durostor şi Caliacra (Cadrilater), în calitate de colonişti s-au adaptat la ocupaţia de plugar , dar unii au continuat să ţină şi mici turme de oi. Copiii coloniştilor au avut ocazia să urmeze şcoala primară şi gimnaziul, mergând apoi şi laliceele din Silistra. Este interesant faptul că la festivităţile ocazionate de sărbătorile naţionale,judeţul Durostor era reprezentat de fărşeroţi: o fotografie de la sfârşitul cărţii prezintă ansamblul de dansuri populare fărşeroteşti pe scena Teatrului Naţional Bucureşti la 24 Ianuarie 1929. Apoi a urmat dureroasa retragere din Cadrilaterul cedat Bulgariei la 7 septembrie 1940 şi reaşezarea în judeţele Ialomiţa, Constanţa, Tulcea şi în zona Bucureştiului.

 

Când vorbeşte de România el o numeşte ‘’ţară’’, ‘’Patrie’’ sau ‘’Patria Mumă’’. Explicaţia o găsim în următorul paragraf: ‘’Cine poate crede că noi, românii macedoneni în general, am fi primit atât d euşor protecţia Statului Român, protecţia României atunci când Ea, regăsindu-ne după şaptesprezece secole, ne-a recunoscut ca fii ai Ei pierduţi şi a făcut din grija ce ne-a purtat-o o problemă naţională, o problemă românească de prim ordin, dacă nu am fi ştiut că suntem fiii Ei? Cine poate crede că un stat sau o ţară cheltuiesc anual sume enorme pentru a întreţine peste hotare sute de şcoli şi Biserici, pentru a plăti învăţători, preoţi, dascăli, oameni de serviciu, pentru a plăti chiar grupele de luptători români macedoneni care îşi apărau fiinţa etnică, dacă acest Stat, acea Ţară n-ar şti că cei pentru care se sacrifică atât de mult sunt fiii lor?’’

 

Importanţa şcolii în limba română din satul natal în formarea unei conştiinţe naţionale este relevată în  următorul fragment: ‘’Şcoala unde am învăţat carte românească,venită la timp precum o mană cerească pentru a ne întări credinţa că noi, cei aflaţi pe alte meleaguri, suntem fraţii celor ce prin atâtea lupte şi jertfe au reuşit să-şi făurească o Ţară în nordul Balcanilor, frumoasă şi bogată cum alta nu-i. Că suntem fraţii despre care nu s-a ştiut veacuri de-a rândul, fraţii care ca şi ei au luptat să-şi apere limba şi identitatea traco-romană, produs al fericitei împreunări dintre cele două mari popoare din vechime: trac şi roman.’’ Vara, când unele ore de clasă se făceau în natură, ‘’Pe drum şi dus şi întors, în marş ca soldaţii, cântam cântece patriotice ca: Deşteaptă-te Române, Pe-al Nostru Steag E Scris Unire, Trei Culori, La Arme, şi altele că răsunau munţii cu păduri, cu stânci, cu văi, cu plaiuri,cu tot. Cântam cu suflet curat, cu pasiune, îndemnaţi,parcă, de o forţă nevăzută, de o dragoste născândă din senin, pentru Ţara pe care nici nu o cunoşteam, nu o văzusem în viaţa noastră, pentru România Mare, a cărei aripă protectoare o simţeam, instinctiv, plutind pe deasupra noastră.’’ Serbarea de sfârşit de an şcolar începea cu cîntecul ‘’Pe al Nostru Steag E scris Unire’’ şi se încheia cu cântecele ‘’Delteaptă-te Române’’ şi ‘’Trei Culori’’.

 

Descoperirile de ordin lingvistic făcute la şcoală au determinat apariţia sentimentului apartenenţei la o patrie: ’’Am înţeles încă din prima clasă că sunetul cuvintelor graiului nostru şi sunetul cuvintelor citite din cartea de română sunt aidoma, se îmbină armonios fără voia noastră şi nu ştiam cum să le sorbim mai repede, să le înmagazinăm în fundul memoriei, pe acestea din urmă, de unde să nu mai poată scăpa, ieşi afară, de frică a nu le pierde pentru totdeauna. Poate instinctul care prea greşeşte, ne îndemna la această sârguinţă, având în vedere că veacuri întregi românii fărşeroţi, românii macedoneni, nu au ştiut cum arată o patrie, cât de senin este cerul ei, cât de strălucitor şi călduros este soarele ei şi cât de fericit te simţi atunci, în clipa când îţi culci capul ca un copil,la sânul ei. Dragă cititorule, indiferent cine eşti, ce anume sentimente porţi în suflet, ce anume idei circulă prin creierul tău, dar o întrebare pot să-ţi pun chiar dacă nu am posibilitatea să-ţi cunosc răspunsul: Putem fi condamnaţi noi, noi cei care, timp de şaptesprezece secole nu am ştiut ce este o patrie, că ne iubim cu atâta ardoare patria regăsită?’’ (subliniere C.C.)

 

Tot în domeniul lingvistic, C.C. prezintă o listă cu peste 120 de cuvinte identice şi asemănătoare din ‘’graiul daco-român’’ şi ‘’graiul macedo-român’’. Printre cuvintele identice se numără: om, trup, cap, gură, guşă, braţ, pulpă, inimă, rinichi, splină, maţe, os, bărbat, casă, acasă, vatră (albanez), lemn, fag, apă, aluat, oaie, capră, ţap, cal,iapă, ied, caş, urdă, căşdare, bagă, uşă, poartă, leagă, vacă, bou, noaptea, seara, râu, soare, lună, munte, pădure, căşărie, roşu, alb, amar, drept, bun, rău, loc, sus, aproapea, stau, stai, stă, lacrimă, tată, flanelă, eu, el, noi, voinostru, noastră. Printre cele asemănătoare găsim:frămte/frunte, per/păr, ochi/ocliu, nare/nară, grumadz/grumaz, umiri/umeri, chiept/piept, păntic/pântec, mănâ/mână, deadzit/deget, unglie/unghie, cicior/picior, genucliu/genunchi, plâmăni/plămâni, hicat/ficat, răndzâ/rînză, chiale/piele, cară/carne, muleari/muiere, feată/fată, ficior/fecior, n’veastă/nevastă, cilimean (albanez)/copil, piră/pară, jer/jar, surţeali/surcele, frăndză/frunză, izvur/izvor, fântănâ/fântână, pâine/păni, fărină/făină, gârn/grâu, tărţi/tărâţe, birbec/berbec, niel/miel, mîndz/mânz, lapti/lapte, uzdur/uger, dzer/zer, speală/spală, hiearbi/fierbe, scoati/scoate, iase/iese, ‘nclide/închide, disclide/deschide, faţi/face, disfaţi/desface, căntâ/cântă, discăntâ/descântă, greaşti/grăieşte, aură/urlă, zgieară/zbiară, alatră/latră, căni/câine, căţauă/căţea, muldze/mulge, dzua/ziua, şoput/şipot, treaţe/trece, chiatra/piatra, arâmăne/rămâne, steale/stele, analt/înalt,vearde/verde, stane/stână, nasbastru/albastru, dulţe/dulce, şcliop/şchiop, ghios/jos, diparte/departe, gioc/joc, lăcrini/lacrimi, hiliu/fiu, tinir/tânăr, cămeaşă/cămaşă, nuntru/înăuntru, nafoară/afară. Autorul trage următoarea concluzie din aceste asemănări de cuvinte: ‘’(…)neamul românesc şi cel macedo-român au aceeaşi limbă, acelaşi grai, deşi între ele au intervenit nu numai despărţirea în spaţiu, geografică, dar şi cea de durată, cea de secole întregi. Cei care înclină să creadă că, deşi avem un grai comun, suntem două neamuri diferite care au luat naştere din acelaşi ametec traco-roman, în epoci diferite şi pe spaţii, pe arii diferite, sunt greşiţi. Proecesul de zămislire a unei limbi, unui grai este mai greu decât cel ce prevede zămislirea unui neam hibrid. Graiul românilor macedoneni care este unul şi acelaşi cu graiul românilor (daco-românilor) este opera unuia şi aceluiaşi neam hibrid dospit în matricea carpato-dunăreană.’’

 

Colimitra tratează şi situaţia politică nefericită a românilor macedoneni din Grecia şi Albania comunistă contemporană (1986): ‘’În acea Grecie ai cărei istoriografi, răscolind trecutul acrediteazăă teza prin care se susţine că românii macedoneni sunt greci romanizaţi. Nimic mai fals, nimic mai absurd. Noi ştim ce scop are enunţarea unor asemenea teze ce le combatem şi trebuie să le combatem cu toată tăria. Grecii, ştiind că în timpul de azi românii macedoneni , cu deosebire cei care trăiesc în interiorul graniţelor greceşti, sunt fără aripă protectoare, se gândesc să profite de acesttimp favorabil lor pentru a-şi atinge scopul, adică: pentr a realiza desnaţionalizarea noastră cu măsuri civilizate, nu aşa cum procedează celelalte state din Balcani şi în mod cu totul nepermis, statul actual albanez. Marele păcat este că şi unii dintre românii macedoneni, având la bază cultura greacă aduc şi ei apă la moara minciunilor acelor învăţaţi greci care calcă în picioare obligaţia profesională. Împrumutând teza grecească şi albanezii afirmă că în Albania nu există decât populaţie de origine albaneză, alt neadevăr sfruntat. Avem noi , fărşeroţii o zicală: ţ-aflai dzua, ş-măc  ş-mădua! transpus: ţi-am găsit ziua, îţi mănânc şi măduva! Adică: pentru că azi eşti slab, fără putere, eu pot nu numai să te bat, să te birui, dar şi să te distrug cu totul.’’

 

În faţa acestei situaţii dramatice a aromânilor din Balcani, Colimitra ripostează din punct  de vedere istoric astfel: ‘’Tuturor acestor tactici machiavelice întrebuinţate de statele balcanice, trebuie să le răspundem cu fermitate sprijiniţi pe marele,unicul adevăr că: 1. Noi, toţi românii macedoneni suntem fraţi între noi: de la fărşeroţi până la grămosteni şi mai departe până la aminceni (Aminciu/Meţovo, Grecia – n.n.), până la pindeni (munţii Pindului, nordului Greciei – n.n.) şi pânăă la toţi cei care îşi spun râmăn sau armân şi chiar până la acei ce vrând să facă pe placul grecilor, îşi spun vlahi. 2.Noi, toţi români macedoneni menţionaţi mai sus, suntem fraţi buni cu românii, cu acei români care, după veacuri de despărţire, de nesiguranţă, de nelinişte şi de oprimare, au reuşit prin lupte permamente şi cu munţi de jertfe omeneşti, să se constituie, în cele din urmă, într-un stat stăpân pe destinele proprii româneşti şi peo ţară al cărei teritoriu est eunul şi acelaşi cu cel stăpânit în vechime de străbunii traci sau geto-daci. 3. Noi, toţi românii macedoneni, în număr de cel puţin două milioane, aflaţi şi în timpul de azi,în cuprinsul celor patru ţări balcanice suntem urmaşii celor ce s-au desprins, s-au rupt din trupul daco-român, în cel de-al doilea secol al erei creştine, în condiţiile înregistrate de istorie şi cunoscute de toată lumea. Suntem urmaşi ai noului popor daco-român, născut din fericita încrucişare între dacii viteazului rege Decebal şi romanii marelui împărat Traian. Proba, dovada cea mai puternică, susţinînd acest fapt, aşa cum mai spus, este limba.’’

 

 

Aşadar, C.C. lansează la punctul trei o teorie originală pentru originea aromânilor, cea conform căreia locaţia acestei origini ar fi fost Dacia romană. El respinge teza romanizării ilirilor (Iugoslavia şi Albania) şi macedonenilor din Balcani, în comparaţie cu romanizarea dacilor, considerând că aceste popoare aveau, ca şi grecii,un nivel cultural mai înalt decât romanii. De asemenea, respinge teza existenţei de triburi trace în Iliria, din amestecul cărora cu romani să fi apărut fărşeroţii. Consideră că la retragerea administraţiei şi armatei romane din Dacia în 271, s-ar fi retras şi familiile bogate în turme de oi în zonele de la sud de Dunăre, considerând această retragere ca temporară. Dar la invazia bulgarilor turanici la sfârşitul secolului VII ei s-ar fi retras în munţii Bulgariei de azi şi de acolo în munţii Macedoniei şi cei ai Iliriei. Poetul convertit în istoric subliniază: ‘’Ei s-au desprins din Carpaţi, din munţii Carpaţi şi au ocupat, pentru că aşa le-a cerut îndeletnicirea, alţi munţi,munţii balcanici. În ipoteza,emisă şi susţinută de unii, cum că neamul românilor macedoneni , inclusiv fărşeroţii, a luat naştere pe pământul Macedoniei şi Iliriei, din amestecul romanilor cu populaţia indigenă,acest bean ar fi avut şi cea de a doua îndeletnicire de bază: plugăritul, lucrarea pământului’’.  O a treia probă în susţinerea tezei sale a găsit-o în asemănarea traistelor muntencelor văzute în oraşul Novaci de la poalele Parângului (Gorj) cu cele aromâncelor din Balcani şi numai la acestea. În sfârşit , a patra dovadă ar fi obiceiul mărţişorului ca vestitor al primăverii, comun la romanitatea nord-dunăreană şi cea sud-dunăreană. Ca o completare, autorul respinge categoric dorinţa de a fi ‘’neapărat urmaşii lui Alexandru Macedon. Nu avem nici în clin, nici în mânecă ceva cu el. Şi nici cu Ilirii.’’ În poezia sa Vouă, fărşeroţii mei, cu care îşi începe cartea pe care o subîntitulează ‘’monografie’’, face aluzie la evenimentul istoric din anul 602, când migratorii slavii au rupt frontiera dunăreană a imperiului bizantin (roman de răsărit) şi s-au aşezat în provinciile balcanice, despărţind romanitatea nord-dunăreană de cea sud-dunăreană: ‘’Iar visul v-a fost nobil, dar vrearea ne-mplinită /De a duce trai cu fraţii în ţara hărăzită,/Căci soarta, aspra soartă v-a rupt din trunchiul mare/Spre a vă petrece viaţa pe-a Pindului spinare’’.

 

La întrebarea ‘’de unde numele de fărşerot?’’, Colimitra răspunde că prin digresiune de la numele localităţii antice Pharsalos (Tesalia, Grecia), respectiv Farsalioţi. Un argument l-a găsit la bătrâna fărşeroată Chiraţa Popescu din Paticina (Grecia), emigrată în America, unde la 102 ani spunea că suntem farsalioţi. Totuşi faptul că fărşeroţii nu au apărut ca neam la Pharsalos  este dovedit de lipsa de urme după părăsirea acestei zone. Apoi după întemeierea Fraşariului în Albania au preluat numele de fărşerot.

 

 Dacă în trecut străinii au vorbit despre originea fărşeroţilor, a venit rândul acestora să-şi afirme identitatea moştenită după sacrificiile înaintaşilor din Balcani: ‘’În trecut, au spus străinii ce suntem , acum când suntem atâţia care ne cunoaştem şi originea şi trecutul, care ştim că suntem descendenţii a două popoare, cele mai vechi şi cele mai puternice, în Europa, în perioada anilor care au premers creştinismului, noi: Românii Fărşeroţi, sau Românii-Macedoneni, să afirmăm cu tărie voinţa noastră ca neam aparte, în conglomeratul balcanic, voinţa, nestrămutata voinţă că vrem să rămânem ceea ce au fost şi proto străbunii, străbunii. Bravii, neîntrecuţii străbuni şi toţi cei ce ne-au făcut legătura cu ei, adică şi cea ce au fost taţii şi mamele noastre. Să nu uităm că Balcanul întreg: munţi, văi, plaiuri,poiene,deal, şes, este presărat cu morminte unde zac oasele celor ce au luptat şi au căzut eroic, pentru a ne lăsa nouă moştenire unnume falnic. Să nu uităm că pentru  a le cinsti memoria,noi trebuie să păstrăm cu orice preţ acest nume scump.’’

 

 

Poetul propune ca ‘’noi fărşeroţii împreună cu toţi ceilalţi români macedoneni să strângem fonduri în vederea înălţării unui monument din marmoră, dar grandios, pe pământul Patriei Regăsite, în inima ei, deci în Bucureşti. Un  monument care să reprezinte pe toţi luptătorii noştri, pe toţi cei ce şi-au dat viaţa, apărând limba şi fiinţa etnică. Să reprezinte străbunii, acei străbuni care deşi oameni simpli, au reuşit să păstreze,trecând prin furtuni nebănuit de grele şi de toate felurile, ceea ce ne-au transmis şi nou: falnicul, sfântul nume de Român Macedonean (sublinierea C.C.).’’ Un astfel de martir a fost preotul Haralambrie Balamaci de la biserica românească din Corceaua, care a fost împuşcat de antarţii (paramilitari-n.n.) greci la începutul secolului XX, pentru că a refuzat să oficieze slujba în limba greacă. Alţi eroi fărşeroţi au fost: Custula Tanasacu, care l-a ucis în luptă pe conducătorul otoman Muleazim şi a cărui vitejie a fost cântată de poetul Nicolae (Cola) Ciubucachi; Tase al lui Gamaleţ în 1770; căpitanul de haiduci fărşeroţi Steriu din zona munţilor Domuru (Tomor în albaneză); Nicolae (Coli) Ghiza, care şi-a răzbunat fratele asasinat de banditul Maliu; soţia lui Puiu şi învăţătorul Nisa Balamaci, care în 1914, în fruntea satului Pleasa, l-au alungat pe episcopul grec din Corceaua care venea să oficieze o slujbă în greceşte, eveniment redat în poezia Pleasa, hoară rămănească; conducătorii de grupuri Culicea Cicani, Dumitru (Mita) Ciufecu, Andrei Balamaci şi Atanasie Nastu de la începutul secolul XX; Laza Bujgoli şi Atanasie (Naşu), cunoscut pentru talentul său artistic (vezi articolul)

 

Importanţa istoricului ca intelectual pentru comunitatea aromânilor în comparaţie cu alte popoare este descrisă în următorul fragment, ocazia cu care face aluzie la ideea monumentului: ‘’Multe popoare, inclusiv cele din Europa, au Istorie fiindcă au avut şi oamenii care să o scrie. Au avut eroi pe car ei-au preamărit, eroi ale căror fapte şi vitejie le-au cântat fraţii lor contemporani , sau fraţii urmaşi, dar i-au onorat şi cu ridicarea de monumnete elocvent grăitoare. Noi, poporul nostru român macedonean avem atâţia eroi, dar nu am avut şi trubaduri care să le fi cântat lupta, eroismul, jertfele, în auzul lumii întregi şi nici cronicari cu a căror pană să-I fi înregistrat în Istoria Universală. Târziu de tot, datorită fraţilor din umbra Carpaţilor, ni s-a deschis şi nouă o zare prin care am ieşit la lumină. Că mult înainte ne-au descoperit străinii, soarta nu ni s-a schimbat pentru că aceştia s-au limitat la ceea ce le recomanda profesiunea.’’ Este dat ca un contraexemplu Riga Fereu, român macedonean din satul Velestin, declarat poet naţional grec (Constantin Rhigas Phereos Velestinlis), care nu a scris ‘’o strofă măcar  despre moartea fratelui său de sânge Caciandoni, despre acea moarte care înfioară şi inimile de piatră’’ sau despre mamele din munţii Suli, care s-au aruncat în prăpastie cu pruncii în braţe pentru a nu fi prinse şi dezonorate de albanezii musulmani.

 

La sfârşitul Războiului Rece (1986), Colimitra face pasul de la istorie la politică, abordând problema drepturilor omului pentru minoritarii aromâni din statele balcanice. El se adresează contemporanilor săi greci, albanezi, iugoslavi şi bulgari, amintindu-le de binele făcut de-a lungul istoriei de străbunii aromânilor străbunilor lor prin ocupaţiile de ‘’picurari’’ şi ‘’cărvănari’’: ‘’Ca descendenţi ai străbunilor voştri, aveţi o datorie morală, o datorie de onoare de împlinit: Să răscumpăraţi binele ce l-au făcut fărşeroţii, binele ce l-au făcut românii macedoneni străbunicilor voştri (sublinierea C.C.). Iar în ce fel îl puteţi răscumpăra vă amintim noi: Să reparaţi nedreptatea cu care sunt trataţi românii macedoneni, inclusiv fărşeroţii, adică: Să acordaţi statut de minoritate, cu drepturi egale, cu drepturi ce le aveţi voi toţi (sublinierea C.C.): albanezi, greci, sârbi şi bulgari’’.

 

 

SURSE:

Colimitra Constantin, Fărşeroţii, monografie, regia Andrei Colimitra, SUA,54 foto alb-negru, 300 p.

Georgescu Vlad, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, ediţia III, editura Humanitas, Bucureşti, 1992, pp. 22-23.

 

 

În 2011 economista aromână Mihaela Bajdechi (08.02.1972 București - ) și Ioana Corduneanu publicau la București lucrarea de Bajdechigastronomie aromână Mâncați pe limba voastră!


Cele 76 de pagini ale lucrării cuprind: prefața Bucatele aromânilor – De la maie la nepoată (p.1), 37 de rețete de mâncăruri din bucătăria aromână (p.2-75) și două articole de postfață cu titluri cu valoare de îndemnuri Mâncați pe limba voastră, frați armâni! (p. 76) și Îmbogățiți bucătoria voastră, frați români (p.76).


‘’Bucatele aromânilor

De la maie la nepoată

Pentru unii poate părea pretențios spus că au și aromânii o gastronomie a lor; iar gurmandul obișnuit cu mâncărurile rafinate și sofisticate ale altor neamuri va fi ușor descumpănit de simplitatea și facilitatea bucatelor noastre.

Și totuși, de vreme ce noi, aromânii, mai conservatori de felul nostru, continuăm să existăm și să ne afirmăm identitatea, putem spune că am știut și mai știm încă să ne preparăm bucatele în felul nostru propriu.

Este o parte din zestrea noastră culturală pe care o prețuim și o transmitem din generație în generație, de la maie la nepoată, de la mană la hiie.

Unele rețete sunt atât de vechi și totuși actuale, fiind ușor de gătit,cu ingrediente naturale la îndemână, și chiar nu necesită mult timp de preparare.

Rețetele de bucate prezentate aici sunt proprii etniei noastre, răspândită prin toată Peninsula Balcanică, locul nostru de baștină, dar și în diaspora, la Nord de Dunăre și chiar pe alte continente. Aromânii, numiți la noi în România și machedoni sau macedoneni,au identitate culturală distinctă în mozaicul geografic balcanic și, mai nou acum, într-o Uniune Europeană care unește frații pe nedrept despărțiți.

Oriunde sunt și cu orice accent ar vorbi între ei, aromânii se strâng cu drag la o pită armânească, piesă de rezistență a bucătăriei noastre. Pita are o varietate de rețete: de la renumita pită cu caș, la cea de praz, cu dovleac, cu lapte, cu peturi (foi de plcăintă copate, uscate). Se servește atât caldă, gata scoasă din cuptor, dar și rece, mergând foarte bine cu iaurtul din lapte de capră sau de oaie, sau cu un pahar de lapte cald. Vinul alb o însoțește de asemenea foarte bine, dar nu mai puțin, și berea...

Este apoi vechi de când lumea, târhanalu, sau trahanaua, cuvânt care era folosit în vechime și pe meleagurile valahe, dar care acum nu mai apare nic măcar în DEX-ul limbii române.

Așadar, vă invităm la o incursiune în arheologia culinară a unei nații, dezvăluind unele rețete gastronomice, cunoscute încă de majoritatea gospodinelor armâne.’’

 

Rețetele sunt structurate în 4 capitole, determinate de culorile chenarului paginii:

  • Pită anvârtită cu cashu (Plăcintă învârtită cu brânză), Pită salarii cu cashu (Plăcintă cu brânză), Pită di veardză (Plăcintă cu urzici/spanac), Pită di prashi (Plăcintă cu praz), Pită di curcubetă (Plăcintă cu dovleac), Pită di meari (Plăcintă cu mere), Pită di cashu dultsi (Plăcintă cu brânză dulce), Ipurachi, Tărhănă (Trahana)
  • Piperchi dinijicati (Ardei mărunțit), Piperchi cu cashu (Ardei cu brânză), Piperchi coapti (Ardei copți), Arizu cu veardză (Orez cu spanac), Arizu cu urdzăts (Orez cu urzici), Papadyiu di fisulj (Fasole), Salată di seleană (Salată de țelină), Salată di pitligeani (Salată de vinete), Pitligeani tsărgăsiti (Vinete prăjite), Ghiză cu pătrăgeani (Urdă cu roșii), Culishicu (Terci)
  • Njelu la cireapu (Miel la cuptor), Ciurbă di njelu (Ciorbă de miel), Ahnii di njelu (Iahnie de miel), Yianomati di njelu cu arizu (Măruntaie de miel cu orez), Drob di njelu (Drob de miel), Căvărmă, Prashi cu cărni di porcu (Praz cu carne de porc), Combari cu cărni di porcu (Cartofi cu carne de porc), Chiftadz (Chiftele), Limba cu măsini (Limbă cu măsline), Puljiu ncireapu (Pui în cuptor), Pescu cu arizu (Pește cu oriz)
  • Arizu cu lapti (Orez cu lapte), Compotu di purni (Compot de prune), Băclăvă (Baclava), Cozonacu (Cozonac), Plătsintă (Plăcintă)

Fiecare rețetă este redactată pe pagina din stânga atât în aromână cât și în română, pagina din dreapta conținând o imagine colorată a produsului. Sub fiecare rețetă este plasat un proverb aromân. Versiunile românești ale titlurilor rețetelor îmi aparțin.


’’Mâncați pe limba voastră , frați armâni!

În Metsovo – Munții Pindului – patronul vlah de cârciumă ne agață din drum și ne trage înăuntru. Restaurantul e plin; înaintăm printre mese la care se vorbește zgomotos, doar grecește.

În drum, patronul schimbă câteva vorbe pe șoptite în aromână cu băiatul lui care tocmai servea un cuplu. Pricepem ce spune și, prinzând curaj, îi spunem de und evenim și folosim dialectul nostru cu gândul să socializăm puțin.

Ne măsoară bine din cap până în picioare cu o privire atentă, profesională, după care ne oferă o masă lângă șemineul în care ardea focul. Ne poftește la masă atent și serviabil, zâmbind profesional dar vorbele vin în grecește... Apoi, când s-a dumiritcă nu înțelegem mare lucru, ne întinde un meniu în... engleză.

Puțin jenați, comandăm specialitatea casei – leek-pita (în engleză), pită de praz. Pita e bună, puțin diferită de cum o facem noi, în sensul că acolo se amestecă prazul cu spanac. Noutatea rețetei și vinul dintr-o carafă adus de gazdă din partea casei a destins atmosfera și la masa noastră.

Am plecat mulțumind până la urmă cu ’’haristo’’ gazdei care și-a dus mâna la inimă și a bătut de două ori discret. Aveam să înțelegem apoi că în restaurantele din Pind, limba vlahilor, cum spun ei, nu are circulație decât la bucătărie și între comeseni, în mod discret.’’

 

’’Îmbogățiți bucătăria voastră, frați români!

Anul trecut, în februarie, Mihaela ne-a invitat la masă, pentru a serba ziua ei de naștere. La prima înghițitură de piperchi dinjicati m-am îndrăgostit de gustul incredibil de bun, simplu și inedit în același timp.

Punând întrebări, am aflat că este nevoie de doar trei ingrediente și cîteva minute pentru preparare; și că mai sunt și alte rețete, și mai grozave. Dar cum să facem să le împărtășim tuturor?

Cadoul meu, o carte de bucate tradiționale elvețiene era pe masă, chiar lângă noi, și legătura s-a făcut imediat: vom încerca să adunăm aceste rețete simple și gustoase într-o carte. Chiar de săptămâna următoare ne-am pus serios pe treabă.

Sub îndrumarea maiei Bajdechi ne-am luptat cu primele noastre foi pentru pite; teta Flora ne-a ajutat cu sfaturi și rețete. Împreună cu mama Mihaelei, plină de energie, am gătit 4 feluri deodată. Tata ne-a ajutat să dovedim mielul. Fetele noastre au așteptat flțmâne dar cuminți, de fiecare dată, să terminăm întâi de pozat și apoi să trecem la mâncat.

Îi mulțumim mult Florentina Costea pentru răbdarea cu care a verificat șia corectat textul în aromână. Am așezat împreună româna și aromâna pentru cei cae doresc să le compare din pură curiozitate, dar și pentru cei ce vor să învețe ceva nou despre ceva care este de fapt foarte, foarte vechi. ’’

Poezii de M. Prefti

Joi, 22 Septembrie 2011 08:06

 

În 1987 poetul aromân Mihai Prefti (1953 - ) publica volumul de versuri aromâne Durut iho (Tandru ison), care cuprinde 44 de poeme, cărora le-am ataşat versiunile mele româneşti.

 

1. Meru ncruţil'at pi hlambură (Mărul cruciat pe steag)

Meru sîntisit

Dit Paradhis loat

Pi hlambură-alinat

Di mîrtii curat

Tu bană aminat.

(Mărul sfinţit

Din paradis luat

Pe steag urcat

De păcate curăţat

În viaţă pornit.)

Partea I a antologiei de lirică grămosteană Carabeu, lăi carabeu alcătuită de poetul aromân din Macedonia Dina Cuvată se întitulează Cadri vecl'i (Imagini vechi) şi cuprinde 36 de cântece, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1. Ňi-avdzam puil'i (Mi-auzeam păsările)

Îňi şideam cu dadă-mea,

Ňi-avdzam puil'i cum cânta -

Şi lişor, cum ş-adilea...

Si-şi amurtă pisti loc -

Cu-a lor cîntic plin di foc!

(Îmi şedeam cu mama mea,

Mi-auzeam păsările cum cântau -

Şi uşor, cum respirau...

Îşi amuţesc peste loc -

Cu al lor cântec plin de foc!)


2. Tini, puil'iu alexendaru (Tu, pasăre alexendaru)

Tini, puil'iu alexendaru -

Ţi ţă baţ ahît muşatu,

'Hît muşat, ahît ti-ambaru?

Cu cicioarli pi vlîstaru,

S-faţ hîbari-a munţîlor,

Munţl'i neaua si nu ţînă -

Că va-s treacă chihîiadzl'i,

Chihîiadzl'i cu bineţi,

Picurarl'i cu cupiili..

(Tu, pasăre alexendaru

Ce îţi cânţi atât de frumos,

Atât de frumos, atât de bine?

Cu picioarele pe vlăstar,

Să faci cunoscut munţilor,

Munţii neaua să nu ţină -

Că vor trece bacii,

Bacii călări,

Păcurarii cu turmele...)


3. Ies fumel'i (Vin familiile)

Nă dzuă, di cîtră seară -

Ş-si pîrea chiro di veară,

Nsus tu munţă - nu-ari neauă,

Da lilici ş-trandafili,

Ies fumel'i pi la cîlivi...

(Într-o zi, către seară -

Se părea vreme de vară,

În sus în munţi - nu este nea,

Ies florile şi trandafirii,

Vin familiile la colibe...)


4. C-un bîrţat di soari (Cu o rază de soare)

Dzeană piste munţă -

Nu ari ni muabeti,

Casili ca şcreti,

Maşi auşl’i gol’i...

C-un bîrţat di soari -

Ş-si adună la stani,

Pi-un cîlcîniţ di pită...’’

(Pe dealul de peste munţi

Nu se aude vorbă de om -

Casele pustii

Doar bătrânii singuri...

Cu o rază de soare -

Şi se adună la stână

La o margine de plăcintă...)


5. Cîrliglu (Caţa)

- Lăi, Cole - ghină niheam,

Ňi-agîrşii cîrliglu ndzeană...

Cîrlig ş-altu noi avem -

Ma, c-aţel, Cole, nu ari!

- Va-s adrăm di gorţ uscat,

Va-l bîgăm pi coardă noauă,

S-ňiurdzească di gîrleauă...

(- Măi, Nicolae - vino puţin,

Îmi uitai caţa sus...

Caţă mai avem -

Dar, ca aceea, Nicolae, nu există!

- O vom face din lemn de păr uscat,

O vom pune pe coardă nouă,

Să miroasă a gîrleauă...)


6. Mardzina di-amari (La ţărmul mării)

Mardzina di-amari

Treaţi nă cîrvani

Cîrvani di mlări,

Ncîrcată cu sari...

Coli-lu al Capsali,

El gioni ma mari,

Ncalar pi mulari -

Distimelea-arcată,

Să-l’i ţînă-aumbrată,

Plosca aspindzurată,

Gura-a lui uscată

Ti chicută di-apă...

(La ţărmul mării

Trece o caravană

Caravană cu catâri,

Încărcată cu sare...

Nicolae al lui Capsali,

El voinic mai mare,

Călare pe catâr -

Prosopul aruncat

Să-i ţină umbră

Plosca atârnată

Gura a lui uscată

De o picătură de apă...)


7. Dol’eani (Doleani)

Doleani, hoară armânească -

Nu-şi va sculii gîrţească,

S-nu agîrşea limba-armânească!

Doleani, hoară cu tîtuni -

Nu-au frică di cîrîul’i...

Dol’eani, hoară cu bîhceaţ -

Nu-au frică di bîtîhceaţ!’’

(Doleani, sat aromânesc -

Nu vrea şcoală grecească,

Ca să nu uite limba aromână!

Doleani, sat cu tutun -

Nu au frică de caraule

Doleani sat cu grădini

Nu au frică de hoţi!)


8. Ieşi, lea dado, tu ubor (Ieşi, tu mamă, în curte)

Ieşi, lea dado, tu ubor,

s-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină -

Ca vearga di hlambură!

Ieşi, lăi tată, tu ubor,

S-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină,

Ca vearga di hlambură...

ieşi, lăi frate, tu ubor,

S-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină,

Ca vearga di hlambură...

Ieşi, lea soro, tu ubor,

S-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină -

Ca vearga di hlambură!

(Ieşi, tu mamă, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde -

Ca varga steagului!

Ieşi, măi tată, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde,

Ca varga steagului...

Ieşi, măi frate, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde,

Ca varga steagului...

Ieşi, tu soro, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde -

Ca varga de la steag!)


9. Nă sihati lai (Un ceas blestemat)

Oi, nî sihati lai -

Featili s-mîrtarî,

Zoica u-alîsară,

Di treidzţinţ di-ani...

Oi, cara s-ni-aveam tată,

Va-ni earam mîrtată...’’

(Oh, un ceas blestemat -

Fetele s-au măritat

Zoica au lăsat-o,

De treizeci şi cinci de ani...

Oh, dacă aş fi avut tată,

Aş fi fost măritată...)


10. Lai s-lu ved (Negru să-l văd)

Lai s-lu ved tatăl meu,

Ţi nu-ňi deadi gionli-a meu!

S-moară tu mîňi di uvreu -

S-l'i-aprindem ţeară di seu,

Să-l'i dăm gîrnu chitrîţeali,

Savanlu di-aruguzină!

(Negru să-l văd pe tatăl meu,

Că nu m-a măritat cu dragul meu!

Să moară în mâini de evreu -

Să-i aprindem lumânare de seu,

Să-i dăm colivă pietricele,

Giulgiu de rogojină!)


11. Hîrsiţ, hîrsiţ (Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă)

Hîrsiţ, hîrsiţ - oaspiţ mîraţ,

Că eu pri soari mi-am giurată,

Cîntic s-nu-ňi cîntu!

Ma di hîtîrea oaspiţlor

Şi di hîtîrea nicuchirăl'ei,

Va-ňi acaţ u ncântec

Mult jilos ş-afuviros,

Ş-mult pîrîpînsitu...

(Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă - bieţi oaspeţi,

Că eu pe soare m-am jurat,

Cântec să nu-mi cânt!

Dar de hatârul oaspeţilor

Şi de hatârul stăpânei casei,

Îmi voi începe un cântec

Foarte trist şi înfiorător,

Şi foarte plângător...)


12. Nchisiră oile (Porniră oile)

Nchisiră oili t as-fugă,

Picurarl’i nu vrea s-ducă...

Loaţ, ficiori, ncîrcaţ fumel’ili,

S-nu n-astal’i furl’i-n cali;

De-ană l’ea mul’erli sclavi -

Ş-n-avem ş-feati isusiti,

Cu şamurli trupusiti!’’

(Au început oile să fugă

Păcurarii nu vroiau să plece...

- Luaţi, feciori, încărcaţi familiiile în caravană

Să nu ne iasă hoţii în cale;

Să ne ia femeile sclave -

Şi avem şi fete logodite,

Cu trupuri împodobite!)


13. I-anvîrtiră (Îi înconjurară)

Ţinţi dzîli di Marţu,

Seara prindu Paşti -

Chihîiazl’i ncîrcară,

Cavala s-arcară,

L’i-anvîrtiră furl-i,

Greţl’i cu arbineşl’i

Ta s-lă fură oili,

Birbeţl’i, caleşl’i!

(A cincea zi din Martie

Seara în ajun de Paşti -

Bacii au încărcat,

Spre Cavala s-au aruncat,

I-au călcat hoţii,

Grecii cu albanezi

Ca să le fure oile,

Berbecii frumoşi!)


14. Lea dado (Tu mamă)

Mi fâţeşi, lea dado -

Ş-ghini mi crescuşi!

Maşi nu mi-nviţaşi,

Ta să ştiu ş-mini

Ţi-ari tu duneauă...

Vîrgarlu cu Turclu

S-îndridzea ta s-bată,

Greu polim va s-facă,

Mulţi gioni va s-cheară,

Dadili va s-plîngă,

Nveasti va s-jilească...

(M-ai născut, tu mamă -

Şi bine m-ai crescut!

Dar nu mă învăţaşi,

Ca să ştiu şi eu

Ce este pe lume...

Bulgarul şi cu Turcul

Se pregăteau să se bată,

Greu război vor face

Mulţi tineri vor pieri

Mamele vor plânge,

Nevestele vor jeli...)


15. De, lăi Dumidzali-m (De, măi Dumnezeul meu)

De, lăi Dumidzali-m

Pamporea tu-amari,

Şuiră ş-zghileaşti, capitanlu-aurlă

Ş-chipurlu ş-lu-asună...

De, lăi Aghiu-Nicola -

Bagă-ţ mănili-apunti,

Ta s-treacă giunamea – Gionil’i tuţ alepţă,

Ţi s-ducu tu polim...’’

(Deci, măi, Dumnezeul meu

Vaporul pe mare

Şuieră şi ţipă,

Căpitanul urlă

Şi clopotul îl bate...

Deci, măi Sfinte Nicolae -

Fă-ţi mâinile pod

Ca să treacă tinerimea -

Tineri toţi aleşi,

Care se duc la război...)


16. Brigadieri – ti picurari (Brigadieri către păcurari)

Nă niercurea tu hîrii -

Cînil’i-alatră, ti puvrii,

Că măndzîrli sunt înţărcl’eati

Di drugari, di partizani!

Vini planlu, dit Rusii -

Oili s-l’ea di vîsîlii...

Cari au di patru suti,

Pîn di ună s-li l’ea tuti!

Di-şi bîgară brigadierl’i,

Brigadieri – ti picurari...

(Într-o miercuri în zori -

Câinii latră a sărăcie

Că adăposturile oilor sunt încercuite

De partizani!

Veni planul din Rusia -

<Oile să le ia din ţară...

Care au patru sute

Pînă la una să le dea pe toate!>

Că şi-au pus brigadieri,

Brigadieri - pentru ciobani...)


17. Est an nu-avem lînă (Acest an nu avem lână)

Est an nu-avem lînă s-lucrăm -

Mea, ş-pîradz, s-ancupîrăm.

 - Du-ti, mumă, la cilnicadz,

Naca nă da doi-trei ucadz?...

- Mi duş, hil'iu, la cilnicadz -

Ma nu da fîră pîradz,

Vor ş-ma multu doi-trei drahmadz!

(Acest an nu avem lână să lucrăm -

Şi nici bani să cumpărăm.

- Du-te, mamă, la baci,

Nu cumva ne dau două-trei  ocale?...

- Mă dusei, fiule, la baci -

Dar nu dau fără bani,

Vor şi mai mult dou-trei drahme!)


18. Aest an (Acest an)

Aest an nu ghin fumel'i,

Nu - dinghios, nu ghin, di hima,

S-iasă-n hoară, Samarina,

Că ş-aduc aminti ş-plângu -

Di-anda armasiră tu cîmpu,

Tu casi-analti, cu-anoghi,

Di tu-anoghi,sum cîtoghi...

Chel'i va-s vindem,

Pradz va-s lomu,

Va lom pradz di la grîstimi,

Ta s-nă fţem proţ nicuchiri!

(Acest an nu vin familii,

Nu - din vale, nu vin, de jos,

Să vină-n sat, Samarina,

Că ş-aduc aminti şi plâng -

De când rămaseră în câmpie,

În case înalte, cu mansarde,

Din mansarde, sub beci...

Piei vom vinde,

bani vom lua,

Vom lua  de la ghirîstimi,

Ca să ajungem primii între gospodari!)


19. Cînticlu ti Mavrinori (Cântecul pentru Mavrinori)

La rîul di Mavrinori -

Mavrinori, munţă analţă,

Munţ analţă şi fuviroşi...

Aclo ş-chirură noauă nveasti -

Noauli cusurini-veari,

Noauli cu birbil’i îmbraţă!

- De, lai bîrbaţ ţi-avum noi!

Nu-s deadiră dupu noi,

S-nă treacă di Mavrinori...

(La râul din Mavrinori -

Mavrinori,munţi înalţi,

Munţ înalţi şi înfiorători...

Acolo au murit nouă neveste -

Nouă verişoare

Toate nouă cu privighetoare în braţe

- Nenorociţi bărbaţi ce avum noi!

Nu ne-au ascultat

Să ne treacă de Mavrinori...)


20. Di la nifur, pîn la cheatră (De la urcuş, pînă la piatră)

Di la nifur, pîn la cheatră,

Cum va s-ies, mini mîrată -

Cu sîrmîniţa-încîrcată...

- Lale, s-ţă bîneadză iapa -

S-nă bîgăm niheamă feata!

Lale, s-ţă bîneadză ghioclu -

s-nă bîgăm niheam nipotlu,

Ta s-nă neam uspeţ la dada!

(De la urcuş, până la piatră,

Cum voi ieşi, biata de mine -

Ducând leagănul cu mine...

- Unchiule, să-ţi trăiască iapa -

Să aşezăm puţin fata!

Unchiule, să-ţi trăiască roibul -

Să aşezăm puţin nepotul,

Ca să mergem oaspeţi la mama!)


21. Oh, armîni mîraţ (Oh, bieţi aromâni)

Ies armîni dit Vîrgîrii,

Vor ta s-treacă tu Gîrţii-

Oh, armîni mîraţ,

Crimăţis-fîţea!

La sinurlu vîrgîrescu,

Sta vărgîrl’i cu tufechili...

- Du-ti Dina, pîn Sufii,

Pîn Sufii,pîn la şeflu,

Ta să scoţ năpaşaportă,

S-nă triţemu tu Gîrţii...

Nai ma ninti- Dina-l Culachi,

Dupu Dina iasi ş-Halciu,

Nai ma nîpoi – Şuca-l Capsali...

Adnară noatinil’i-al Halciu,

Dupu noatini, cal’i-al Şuca...

(Pleacă aromânii din Bulgaria,

Vor să treacă în Grecia-

Oh, bieţi aromâni,

Crimă ce se făcea!

La graniţa bulgară,

Stau bulgarii cu puştile...

- Du-te Dina până în Sofia,

Până în Sofia, până la şeful,

Ca să scoţi un paşaport,

Să trecem în Grecia...

Mai înainte – Dina al lui Culachi,

După Dina trece şi Halciu,

Iar mai apoi – Şuca-l Capsali...

Adunară mieii lui Halciu,

După miei, caii lui Şuca...)


22. Voi, oarfîňi (Voi, orfani)

Aghil'i tuţă ş-ghiurtusescu,

Hristolu l'i-chirniseaşti,

Stă-Mîria-l plîcîrseaşti

Să-l'i da cl'eili di la morţă,

S-dişcl'idem paradislu,

S-videm morţăl'i cum bîneadză...

Oarfînil'i-s tu-aghnanghea soari,

Cu lumbărdzîli tu mîni,

Chihîiadzli-s tu zîndani -

Tuţ cu pundzîli di guşi:

- Voi, oarfîňi, s-nă daţ şumbărdzli,

Ghini nă sun lumbărdzli-a noauă...

(Sfinţii toţi sărbătoresc,

Hristos îi cinsteşte,

Sfânta Maria îl roagă

Să-i dea cheile de la morţi,

Să deschidem paradisul,

Să vedem morţii cum trăiesc...

Orfanii sunt în soarele de vis-a-vis,

Cu lumânările în mâini,

Bacii sunt în închisoare-

Toţi cu pungile de gât;

- Voi, orfani, să ne daţi lumânările,

Bune ne sunt lumânările nouă...)


23. A, lăi Cola (A, măi Nicolae)

A, lăi, Cola, celnic mari,

Di duneauă zilipsit -

Ţă intraşi ca pruxinit,

Ta să-l’i l’eai munţîl’i al Brova!

Cu Brova nu poţ s-ti-acaţ

Că Brova ş-ari pîradz

Ş-de-anvîrliga maş fîrtaţ...

Sineti dideşi ş-loaşi -

Bineclu lu ncîlicaşi,

Seara Mocra ţ-agiumseşi

Noaptea, anda ni-ti bîgaşi,

Atlu-a tău ş-lu silighişi,

Ma tahina, cînd ti sculaşi,

Cripat,corblu ţ-lu aflaşi!

(Măi, Nicolae, celnic mare,

De lume invidiat -

Ai făcut cerere

Să iei munţii lui Brova!

De Brova nu poţi să te iei,

Pentru că Brova are bani

Şi e înconjurat de tovarăşi...

Poliţă dăduşi şi luaşi -

Calul îl încălecaşi

Seara la Mocra ajunseşi

Noaptea când te-ai culcat,

Calul l-ai slobozit

Dar dimineaţa, când te sculaşi,

Mort, nenorocitul îl găsişi!)


24. Toamnă laie (Toamnă nenorocită)

Toamnă laie, di-astă toamnă!

Cara da di vini toamna,

Chihîiazl’i s-minduiescu,

S-minduia ş-Mihali cu Steriea...

Vini carti di la Vlahu -

L’ea-o, Streiea, ghivăsea-o...

Steriea, ţi nă spuni cartea?

Fende, cartea slabu spuni -

Ti cîşlazl’i, că nă-l’i loară...

Du-ti Nace, du-ti Vrace,

S-acaţ calu-aţel duriulu,

Ţel duriulu, ţel bineclu...

(Toamnă nenorocită, astă toamnă!

Dacă a început toamna,

Bacii se gândesc,

Se gândeau şi Mihai cu Stere...

Veni scrisoare de la Vlahu -

Ia-o, Stere, citeşte-o...

Stere, ce ne spune scrisoarea?

Tată, scrisoarea veste proaste ne spune -

Despre locul de iernat, că ni l-au luat...

Du-te Nacu, du-te Vracu,

Să prinzi calul acela roib,

Acela roib, acela de călărit...)


25. Scoal, Mita (Scoală, Dumitre)

Cînil’i alatră pisti dzeană,

Nu-avea cari si-şi l’i-angană...

Iasi Ciona tu uboru,

Îl’i ducheaşti că-s a loru!

Da Ciona furca di padi -

Ş-cu iruşea vimtului,

Iasi ndzeană,la cutari,

Lu-află Mita sum tîmbari:

- Scoal, lăi Mita, lăi bîrbate,

Soarli ansari trei bîrţati...’’

(Câinii latră peste deal,

Nu era nimeni să-i cheme...

Iese Ciona în curte,

Îi simte că sutn ai lor!

Aruncă Ciona furca pe jos -

Şi cu viteza vântului,

Merge pe deal, la stână,

Îl găseşte pe Mitru sub manta:

- Scoal, măi Mitre, măi bărbate,

Soarele sare trei suliţe pe cer...)


26. Dzîlili di ti Arisal’i (Zilele de Arisali)

Dzîlili di ti Arisal’i –

Plîngu dadi ti fumeal’i,

Plîndzi ş-laia mă-sa-l Ghiorghi,

Lele, lăi Ghiorghi ali dadi,

Chirut tu mesea di padi,

Taşuva, la nă fîntînă!

Lu-acîţă furlu di mînă

Ş-lu tricu tu Vîrgîrii -

Intră mă-sa tu ilii,

Veadi Ghiorghi tu bîhce -

Bana-l Ghiorghi, hrisusită...

(Zilele de Arisai

Plâng mame pentru familii,

Plânge şi nefericita mama lui Gheorghe,

Lele, măi Gheorghe al mamei,

Mort în mijlocul pajiştii,

Taşuva, lângă o fântână!

L-a prins hoţul de mână

Şi-l trecu în Bulgaria -

Merge maică-sa la oglindă -

Îl vede pe Ghiorghi în grădină-

Viaţa lui Ghiorghi, strălucită...)


27. Nă marţă, mirindi-oară (Într-o marţi, pe la chindie)

Nă marţă, mirindi-oară,

Viniră oili la strungă - Nu-avea cari si-şi li mulgă;

Cînil’i alătra pi dzeană -

Nu-avea cari si-şi l’i-angană...

- Griţ-l’i-al Gioga, di bîgat!

-Nu-i bîgat, că-i vîtîmat,

Sumun pom arucutit,

Cu lumăchi eara-anvîlit...

Vini Sutiri tu hîrii,

Di ş-adusi nă hîbari,

Nă hîbari fuviroasă:

Streiu-al Gioga-l vîtîmară -

Turţl’i cara-l’i plichisiră...

Casa-l Cola o-anvîrtiră,

Tuţ hapsi l’i-astupară..

- Lea, ţal-Costa,nveastă-nică,

Dorni ahapsi, fîră frică...

(Într-o marţi, pe la chindie,

Veniră oile la strungă -

Nu era nimeni să le mulgă:

Câinii lătrau pe deal -

Nu era nimeni să-i cheme...

Chemaţi-l pe Gioga din pat!

- Nu-i în pat, că-i ucis,

Sub un pom aruncat,

Cu ramuri era învelit...

Veni Sotir în zori

De aduse o veste,

O veste înspăimântătoare:

Pe Steriu al Gioga l-au ucis -

Turcii care-l împuşcară...

Casa lui Nicolae o sparseră,

Toţi înfundară puşcăria...

-Tu, soţia lui Ghiorghi, cumnata mare,

Dormi închisă, fără speranţă!

Tu, soţia lui Constantin, cumnata mică,

Dormi închisă, fără frică...)


28. Zvulii, Mita, zvulii (Iarbă, Mita, iarbă )

Zvulii, Mita, zvulii,

Zvulisi Mita ti mandră;

Tu ducă ş-si dusi ghini -

Tu turnată, nfîrmîcatu:

Lu-aştiptară ehţră n-cali,

Bana-l Mita el'i l'-u loară,

Calu-al Mita vini-n hoară,

S-ciudusiră ňicu ş-mari;

Măsa-al mita mirghiluseaşti,

Ţal-Mita aurlă, zghileaşti,

Sor-sa, Lena ş-faţi numtă -

Ni ta s-plîngă, ni ta s-cîntă!

(Iarbă, Mita, iarbă

Iarbă să ia Mita pentru stână;

La dus se duse bine -

La întoarcere, supărat:

Îl aşteptară duşmanii-ncale,

Viaţa lui Mita ei i-o luară,

Calul lui Mita veni în sat,

Se minunraă mic şi mare;

Maică-sa lui Mita boceşte,

Nevasta lui Mita urlă, ţipă,

Soră-sa, Elena, îşi face nunta -

Nici să plângă, nici să cânte!)


29. Calea di M-Poli (Calea la Oraş)

Di-ună şcretă di dimenaţă -

Cucuticil’i tut ma ş-cîntă,

Cîrvînarl’i tut ma ş-trecu,

Tut ma ş-trec calea di m-Poli...

- Ieşi lea dado s-nă inşimu

S-nă ntribămu ş-ti-aţel omu,

Ti-aţel omu ş-ti-aţel pul’iu -

Ta s-fudzim şi noi di aua...

Ti-aţel omu – Dina a nostru,

Dina, armaslu-n calea mari,

Calea mari ş-valea mari,

Anvârtitu tu tîmbari!

(Într-o nenorocită dimineaţă -

Cocoşii tot cântă,

Cărăuşii tot trec,

Tot trec pe drumul spre Oraş...

- Vino tu mamă să ieşim

Să întrebăm şi de acel om,

De acel om şi de acel pui -

Ca să plecăm şi noi de aici...

De acel om – Dina al nostru,

Dina, rămas în drumul mare,

Drumul mare şi valea mare,

Învelit în manta!)


30. Gioni nicat (June înecat)

Di nsus vini arîu turbat,

Rîu turbat cutrimburat -

ş-aduţi gioni nicat.

Tîş la moara di Gigheanţi,

Ş-lu-aflară cîţat di salţi...

Ş-si-adunară soţl’i-al Naca -

Nu-l cînoaşti cană, lailu!

Greaşti Sterea cusurins-su-

<Lele-le! Gioni cu hari!>

Deadi pălnili, zghileaşti -

<Bineclu-ni-ţă vini acasă..>.

S-ciudusiră nicu ş-mari!

(De sus veni râu turbat,

Râu turbat vijelios –

Şi aduce un tânăr înecat.

Tocmai la moara din Gigheanţ,

Şi-l găsiră agăţat de salcii...

Şi se adunară prietenii lui Naca -

Nu-l recunoaşte nimeni nefericitul!

Zice Stere vărul său –

<Lele-le! Tânăr fermecător!>

Dă palme, ţipă –

<Calul ţi-a venit acasă...>

S-au uimit cu mic şi mare!)


31. Oi-lele (Oi-lele)

Di-şi cîdzu, lea dado,

Steaua din ţer,

Di-şi cîdzu pi ună feată,

Corba - cît ş-eara muşată,

Ca di Dumnidză scriată...

Laia, iaste-ancupîrată,

C-ună ňil'i ş-giumitati,

Oi-lele feati mîrati...

(De-şi căzu, tu mamă,

Steaua din cer,

De-şi căzu pe o fată,

Nenorocoasa - cât era frumoasă,

Ca de la Dumnezeu scris...

Nefericita, este cumpărată,

Cu o mie şi jumătate,

Oi-lele biete fete...)


32. Du-ti, Lenă (Du-te, Eleno)

Du-ti, Lenă, s-badz cîldarea!

- Nu-ni mi duc, că ni-easti frică

Di-arbineşi fîră cîmeşi!

Dusi Lena cu cîldarea -

Ş-u arîchiră di cusiţă,

valea nghios, traplu însus,

U scoasiră tu livădz

Tu livădzli di Dirnecu...

- Ni-aflai Taşlu-al Cuşcuridă:

Mîr-lai, Taşlu-al Cuşcuridă,

Ncl’inăciuni multi-ali dadi -

Sî-ni pitreacă laili mestri,

Cî-ni si-arupsiră cicioarli,

Ş-sî-ni pitreacă şi şcurtaca...

(Du-te Eleno cu căldarea să iei apă!

- Nu mă duc că-mi este frică

De albanezi fără cămăşi!

Se duse Elena cu căldarea -

Şi-au prins-o de cosiţă,

Valea în jos, valea în sus,

O scoaseră în livezi,

În livezile din Dirnecu...

- Îl găsii pe Taşu al lui Cuşcuridă:

Vai, Taşu al lui Cuşcuridă,

Multe închinăciuni mamei -

Să-mi trimită nenorocoşii papuci,

Că mi-am rupt picioarele,

Şi să-mi trimită şi ilicul...)


33. Lea, Chiraţa mea (Tu, Chiraţa mea)

- Eu ti-aveam, lea Chiraţa mea,

Eu ti-aveam di nbistimenă,

S-ti pitrec cuscră la Ianca,

Cu cumnaţl’i ş-cu fîrtaţl’i...

Fluriili s-nu ţă li badz,

Că va s-treaţiţ munţ analţ,

Munţ analţă ş-fuviroşi -

Easti frică di furi agri!

- Di furi agri nu ni-u frică...

Ma, di imiri n-easti frică...

S-bagă Ţaţa ngîlbidată,

Să sculă ca dispul’iată,

Lo Vasili şi s-dusi ntreapă,

Stîvîrsi nă lai soaţă...

- Ţaţă, soro, iu-s fluriili,

Iu ţ-u dubla di pi frîmti?

Tumţea Ţaţa ş-si ducheaşti,

Îşi da pălnili, zghileaşti...

(Eu te pregăteam, tu Chiraţa mea,

Eu te pregăteam pentru drum

Să te trimit cuscră la Ianca,

Cu cumnaţii şi cu fârtaţii...

Cu galbeni să nu te împodobeşti

Pentru că veţi trece munţi înalţi,

Munţi înalţi şi înspăimântători -

Este pericol de hoţi sălbatici!

- De hoţi sălbatici nu mi-e frică,

Dar de cei blânzi îmi este frică...

Se culcă Chiraţa cu galbeni,

Se trezi ca despuiată,

Vasile o porni la drum

Se întâlni cu nefericita prietenă...

- Cheraţă, soro, unde-s galbenii,

Unde ţi-e salba de aur de pe frunte?

Atunci Chiraţa a înţeles

Îşi da palme, ţipă...)


34. O-arîchiră, oarfîna (O răpiră, orfana)

Lo ta-şi bagă sarţina -

O-arîchiră, oarfîna!

- Spuni, lea nveastă, cari iara?

- Pri pîni, lea măle, nu-l vidzui

Giumidani morcă-avea,

Tîmbari di-araft-avea...

(Începu să-şi aşeze sarcina -

O răpiră, orfana!

- Spune, tu nevastă, cine era?

- Pe pâine, tu cinstito, nu-l văzui

Ilic purpuriu avea...

Manta de croitor avea...)


35. Lăi, gione (Măi, june)

Di tu Cîrciun pîn ti Sum-Chetru,

Lăi gione, caplu pi cheptu,

Ah, moi sazma cu cloţ -

Ş-ni mutatu di la focu,

Tini, gione, tut nu poţ!

Cîpitiňilu - ocl'iu di-omu,

dzuă ş-noapti pi-un lai ponu...

Cu cîmeaşa chindisită,

Aşi l'i-eara îngrăpsită.

- Scoal, cumnate, ta s-ti lai!

- Eu, nveastă, nu-ňi voi tiňii,

Că-ňi voi gheatru ti ghitrii!

Na-na-na, cumnat mîrat,

Va-s mori gioni, ninsurat!

Gura ţă si muhlidză,

Ocl'iu peană ţ-acîţă!

(De la Crăciun până la Sfântul Petru,

Măi june, capul pe piept,

Ah, măi ţesătură cu cocoşi -

Şi nemişcat de la foc,

Tu, june tot nu poţi!

Perna - ochiul de om,

Ziuă şi noapte pe o nefericită suferinţă...

Cu cămaşa colorată,

Aşa era scris.

- Scoală, cumnate, ca să te speli!

- Eu, cumnată, nu-mi vreau cinstire,

Că-mi vreau doctor pentru medicamente!

Na-na-na, biet cumnat,

Vei muri june, neînsurat!

Gura ţi se mucegăi,

Genele ţi se închiseră!)


36. Na-na-na, cumnat mîrat (Na-na-na, biet cumnat)

Dado, m-ţi mi pitriţeai

Singură, fîră di soaţă?

Cara dedu di-ňi mi duşu -

Ni di casă, ni di masă,

Un cumnat fîră tiňii...

Mi sculai tu hîrghii,

L'eau ghiumaşlu cu lighenea:

- Scoal cumnate, s-ţă lai faţa...

- Eu, nveastă, nu voi tiňii,

Că-ňi voi gheatru - ti ghitrii...

- Na-na-na, cumnat mîrat -

Va-s mori gioni ninsurat!

Trei lai meşi pi cîpitiňiu,

Gura muhlă ţ-acîţă,

Ocl'i peană ţ-acîţară...

(Mamă, de ce mă trimeteai

Singură, fără de prietenă?

Când mă dusei -

Nici casă, nici masă,

Un cumnat fără cinste...

Mă sculai în zori,

Luai ibricul cu ligheanul:

- Scoală cumnate, să te speli pe faţă...

- Eu, cumnată, nu vreau cinstire,

Că-mi vreau doctor - pentru medicamente...

- Na-na-na, biet cumnat -

Vei muri june neînsurat!

Trei nefericite luni pe pernă,

Gura mucegai îţi prinse,

Genele ţi se închiseră...)



SURSĂ:
Cuvată Dina, Carabeu, lăi carabeu. Lilici dit lirica armânească grămusteană, Protuzbor şi adrari di ediţii di Hristu Cândroveanu, Minerva, Bucureşti, 1985, pp. 15-32


Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 1 din 2

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required