Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » A-C » Displaying items by tag: Zborlu a nostru
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Dina Cuvata s-a născut la Dobroşani, un sat din Macedonia iugoslavă, în 1952.


Termină liceul din Stip în 1972 şi Universitatea din Skopje în 1972, ambele localităţi fiind oraşe din Macedonia iugoslavă.


Publică poezii şi proză în revista aromână ‘’Zborlu a Nostru’’ (Cuvântul nostru) din Germania şi revistele ‘’Ramuri’’, ‘’Luceafărul’’, ‘’Tribuna’’ şi ‘’Steaua’’ din România.


În 1985 publică la Bucureşti un volum de folclor aromân, întitulat Carabeu, lăi carabeu (Ciocănitoare, măi ciocănitoare) (vezi recenzie şi blog).


Prima carte de poezii îi apare la editura Cartea Aromână din statul New York, SUA: Zghic di Moarti (Ţipăt de moarte). Subiectele acestor poezii sunt viaţa şi moartea, dragostea de mamă şi iubită, amintiri ale locurilor natale, plângeri pentru neamul şi limba pe care le vede în pericol de dispariţie.


Prima carte de proză îi apare în anul următor la aceeaşi editură: Sărmănitsa (Leagănul). În acest volum, D.C. prezintă cu talent scriitoricesc imagini din copilăria petrecută într-un sat aromân: clipele petrecute alături de tatăl şi bunicul cu turmele de oi de pe câmpii, culesul de mure şi băutul de apă rece din fântână, ascultatul de povestiri ale bătrânilor, obiceiuri vechi precum încuscrirea familiilor.Ochilor săi pătrunzători de adolescent sensibil pare să nu le scape nimic, deşi uneori pare să nu găsească cuvinte pentru a descrie tot ce vede în sufletul omului.


Tot în 1990, publică la Ohrida, în Macedonia încă iugoslavă cartea de poezii Sămta umuti (Sfânta speranţă), într-o ediţie bilingvă aromână-macedoneană. Acelaşi volum revizuit apare în 1993 într-o ediţie aromână-română la Bucureşti.


În anul următor publică în colaborare cu D. Papatsafa şi D. Garofil un abecedar , care este folosit din toamna lui 1995 în şcolile din Macedonia independentă, ale cărei autorităţi permit desfăşurarea de ore opţionale de aromână.


D.C. traduce din literatura română în limba macedoneană patru romane ale scriitorilor George Bălăiţă, Dumitru Radu Popescu, Nicolae Frănculescu şi Dumitru M. Ion şi şase volume de poezie semnate de Dumitru M. Ion (2), Anghel Dumbrăveanu, Horia Bădescu, Vasile Igna, Adrian Popescu, precum şi o antologie de poezie moldoveană.


De asemenea, traduce din macedoneană în aromână. Pentru două traduceri din poeziile lui Kocio Raţin publicate în 1989 sub titlul Hărghii albi (Zori albe) primeşte premiul ‘’Pana de aur’’ pentru cea mai bună traducere din acel an. Publică în ediţii bilingve aromână-macedoneană volumele de poezii Mirgeana (Mărgeaua) de Constantin Miladinov (1994), Monologlu machidonescu de Gane Todorovschi (1995) şi Lipă de Matei Matevschi (1995).


În 1996 avea în manuscris următoarele scrieri: Dictsionar Machidonescu-Armănescu, Voi Armănj Machidonits (folclor grămustean cu 20 de povestiri, 327 de cântece, circa 2000 de expresii şi zicători), Istoria Armănjilor de Ion Arginteanu (transpunere din româneşte în aromână şi macedoneană), Golgota-a Farăljei de Nuşi Tulliu (roman din română în aromână: Calvarul neamului), cărţi religioase ca Ceaslovul, Psaltirea şi Biblia etc.


În plan politic, D. C. este membru fondator şi primul secretar al Partidului Social Democrat din Macedonia, membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei de Prietenie Macedoneano-Română, membru fondator al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Macedonia.


În plan cultural D.C. este membru al Asociaţiei Scriitorilor din Macedonia, membru al Asociaţiei Traducătorilor din Macedonia, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România, secretar şi preşedinte al Asociaţiei ‘’Pitu Guli’’ din Skopje, membru fondator şi prim preşedinte al Ligii Aromânilor din Macedonia, fondator şi prim redactor al emisiunii în limba aromână de la Radio Televiziunea publică din Macedonia.


Vulcan Petru, Armăna, Transpuniri: Dina Cuvată, editura Cartea Aromână, New York, SUA, 1996, pp. XIV-XVI.

În 1996 editura Cartea aromână din SUA publica romanul Armăna a lui Petru Vulcan, în introducerea căruia prezenta ’’Normili di scriari a editurăljei – alfabetlu’’.

 

Pentru editarea cărţilor, această instituţie de cultură se ghida după trei reguli privind: alfabetul, normele de scriere a cuvintelor şi forma standard a cuvântului şi transplantarea neologismelor.

 

Editura a ales alfabetul propus de revista ’’Zborlu a Nostru’’ în numărul 1 din anul II, respectiv 1984. Acest alfabet a fost susţinut şi în Rezoluţia celui de al II lea Congres internaţional de limbă şi cultură aromână, care s-a desfăşurat în perioada 25-28 august 1988 la Universitatea germană Freiburg.

Cu micile modificări ale editurii, acest alfabet se prezintă astfel (câteva sunete au 2 variante):

a, ă, b, c, ch, d (dh), dz, e, f, g (ğ), gh (ğ), h, I, j, k, l, lj (ļ) m,n,nj,(ň), o, p, q, r, s, sh (ş), t (th), ts (ţ), u, v (), w, x, y, z.

 

Litera ă se aude ca românescul ă sau ca românescul î: fărşeroţii au doar sunetul ă, în timp ce pindenii au şi sunetul î.

 

Combinaţiile de litere ce, ci, che şi chi se citesc ca în alfabetul Italian şi cel românesc. În general c se aude ca k, doar când este urmat de vocalele e şi i se aude ca în cuvintele celnic (mare proprietar de oi) şi cicior (picior). De asemenea, combinaţia ch urmată de e şi i se aude k: cheptu (piept) şi chiro (timp) se aud keptu şi kiro. Există şi excepţii în care ch se aude separat în c şi h: mecheme (tribunal) de origine turcească se pronunţă mec-he-me cu accentual pe ultima silabă şi nu me-ke-me. Editura consideră posibilă şi varianta kh în loc de ch, adică mekheme.

 

Combinaţiile de litere ge, gi, ghe şi ghi se citesc de asemenea ca în alfabetele italian şi român. În general g se aude ca în cuvântul găljină (găină). Când este urmat de e şi i, g se aude ca în cuvintele gepi (buzunar) şi gioni (tânăr). Combinaţia gh se aude ca în cuvintele ghelă (tocană) şi ghini (bine), cu câteva excepţii: în gumar (măgar) şi gheatru (doctor), g se aude ca sunetul grecesc ‘’γ –gamma’’.

 

Semnul dz se aude ca în cuvântul budză (buză). Literele d şi t corespund sunetelor latine d şi t, dar în unele cuvinte se pot auzi ca sunetele greceşti ‘’δ-dhelta’’ şi ‘’θ-theta’’. Astfel se simplifică scrierea pentru că aromânii din România şi Macedonia nu cunosc sunetele δ şi θ, iar autorii care ar fi dorit să scrie sunetele greceşti ar fi putut să o facă cu combinaţiile dh şi th. În cărţile publicate de editură se scrie cati (fiecare), timelj (temelie), doară (dar) şi dascal (dascăl), cititorul putând citi cum doreşte. Dacă autorul ar fi dorit în mod expres să se scrie aşa cum se pronunţă, editura se angaja să scrie cathi, thimelj, dhoară, dhascal.Dar erau considerate şi excepţii, combinaţia th pronunţându-se în sunete separate în cuvintele bathava (gratis), fitheauă (vită tânără) şi alithea (adevărat): bat-ha-va, fit-hea-uă şi a-lit-hea.

 

Combinaţiile de litere nj şi lj se aud ca în cuvintele njel (miel) şi ljepur (iepure) şi se pot scrie cu semnele tradiţionale ň şi ļ. Există şi excepţii precum conje, junjulă (garoafă), noljican (mijlociu), hănjar (hanger), hinji, finji (băţ) şi neologismele aranjamentu (aranjament), injectsii (injecţii), cunjunctsii (conjuncţii), în care nj se pronunţă cu sunetele separate n şi j. Editura lua în considerare şi variantele con-gi, giu-giu-lă, nol-gi-can, hăn-gear, hin-gi, fin-gi (existente şi în dicţionarul lui Tache Papahagi) şi neologismele a-ran-gea-mentu , in-gec-tsi-i şi cun-giun-ctsi-i, aşa cum sunetele je şi ji se pronunţă în engleză. În acest sens în dicţionarul lui Papahagi există perechi de cuvinte ca jumitati/giumitati, jurat/giurat, joc/gioc, junami/giunami (tinerime , junatic/giunatic (tinereţe),joni/gioni, junop/giunop (voinicel), judets/giudets, judicat/giudicat, jugastru/giugastru (pom),jugii/giugii (pereche), jujunar/giungiunar (greier), jumbă/giumbă (cucui), jupă/giupă (jupon).

 

Combinaţiile de litere sh şi ts se aud ca în cuvintele shoput (izvor) şi tsină (cină). În cărţile publicate de editură aceste combinaţii se scriu cu semnele româneşti ş şi ţ doar atunci când se transcriu cuvinte româneşti. Excepţiile pentru aceste combinaţii sunt cuvintele arăshirat (răsfirat), ipushisescu (a promite), iposhisi (promisiune), catashisi (sechestru), sholarhiu (liceu), shizmă (schizmă), sheză (legătură), transhumantsă, dishămari, Ghetsimani şi Voshopoli (Moscopole),în care se pronunţă separat: a-răs-hi-rat, i-pus-hi-ses-cu, i-pos-hi-si, ca-tas-hisi, s’ho-lar-lu, s’hiz-mă, s’he-ză, tran-hu-man-tsă, dis-hă-mari, Ghet-si-ma-ni şi Vos-ho –po-li.Uncaz particular era considerat cuvântul bitsi, derivat de la verbul bitsescu /bitisescu (a termina), care se poate pronunţa bi-ţi, bit-si sau bi-ti-si şi pe care editura îl transcria bitisi/bitsi, lăsând pronunţia la alegerea cititorului.

 

Literele g şi v corespund sunetelor latine g şi v, în câteva cazuri auzindu-se ca grecescul ’’ γ’’. Autorii care ar fi dorit să scrie acest sunet puteau să folosească ğ şi . Unii aromâni nu pronunţă γ în cuvinte ca Gramostea, Ghiorghi, vurgar (bulgar), tsigară, , filulughii (filologie), aghi şi în limbile moderne aceste cuvinte prezintă sunetul latin g. Editura a făcut o listă cu cuvintele şi derivatele lor în care v se pronunţă ca γ: vin (avini, avită, vinar,vier, avizmăciunj…),viu (vii, nvii, viatsă, anviari…), vermu (virminos,nvirminire…), aveaspi (veaspi, vespar…), vis (nvisari, nvisedz…), vitsăl (vitsauă…), viptu, vioară, visteari, vinghits, Vizmăciunj (Septembrie), sclavi, călivi. Aceste cuvinte se pot pronunţa şi la plural cu v, dar la singular se pronunţă întotdeauna cu v. În ceea ce priveşte derivatele verbului venire, sunt două situaţii: dacă vi este urmat de nj se pronunţă ca latinul v (vinj, vinjish, vinji, vinjim, vinjit, vinjiră şi vinjită), iar dacă vi este urmat de ni sau n,derivatele se pronunţă cu grecescul γ (vin, vini, vinim, vinits, vină, vineam, vineai, vinea, vineats, vinirim, vinirish,viniri, vinirit, vinu şi vinindalui).

 

Litera x se pronunţă în general ca şi combinaţia cs în cuvintele axescu/acsescu (a fi vrednic,a împlini), alăxescu/alăcsescu (a schimba, a îmbrăca), xeani/cseani (străinătate), iar în câteva cazuri ca gz: exemplu/egzemplu, existu/egzistu.

 

 

 

SURSA

Vulcan Petru, Armăna, transpuniri tu Limba Armănă: Dina Cuvată, editura Cartea Aromână, SUA, 1996, pp.III-VII

 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required