Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » A-C » Displaying items by tag: Durostor
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Satul de fărşeroţi Pleasa era aşezat în sudul Albaniei, lângă oraşul Corceaua (albanezul Korce) şi  în apropierea graniţei de azi cu Grecia. Princialele ocupaţii ale locuitorilor erau oieritul şi trasportul de mărfuri cu caravanele de cai şi mulări (catâri). Dar obţinerea independenţei Albaniei faţă de Turcia otomană în urma războiului balcanic din 1912 şi primul război mondial (1914-1918) au avut consecinţe negative pentru plesoţi. Prin trasarea graniţelor balcanice s-au redus suprafeţele păşunilor pentru iernatul turmelor de oi de ordinul a mii de animale. Armatele de ocupaţie anglo-franceze au construit o şosea între Korce şi capitala Tirana pe care au introdus tranportul auto. Acest nou mijloc de transport a devenit repede un concurent al cărvănarilor, unii dintre ei lansându-se în noua branşă prin achiziţionarea maşinilor uzate lăsate de aliaţi la retragerea de la sfârşitul războiului. În acelaşi timp, Corceaua devenea din ce în ce mai aglomerată de meseriaşii fărşeroţi , numărul tinerilor care nu–şi vedeau viitorul în roz fiind în creştere. Între timp unii din tinerii fărşeroţi care absolviseră liceul susţinut de statul român în Bitolia (Macedonia) s-au stabilit în România. Astfel ei au devenit un reper pentru cei de acasă, care căutau o ieşire din situaţia din ce în ce mai nesigură.

Hristu Cândroveanu s-a născut la 5 februarie 1928 în comuna Babuc, judeţul Durostor (Cadrilater, azi în Bulgaria).


Este fiul Zoricăi, născută Bracea, şi al lui Stere Cândroveanu, originari ca şi bunicii, din comuna Cândrova, situată în regiunea macedoneană Vodena. De la mama sa, ''o pasionată povestitoare'' a moştenit înclinaţia pentru literatură, iar de la tată rigoarea în muncă, propensiunea pentru informare şi înclinaţia reflexivă.


În 1930 familia se mută în localitatea General Praporgescu din acelaşi judeţ,

 

Urmează şcoala primară în aceeaşi localitate (1935-1939). Începe liceul la Silistra (Durostor), iar după cedarea Cadrilaterului în septembrie 1940, la Călăraşi, Tulcea, luîndu-şi bacalaureatul la colegiul ''C. Diaconovici'' din Timişoara în 1948. Va absolvi cursurile Facultăţii de Filologie din Bucureşti în 1952.


În anii superiori de liceu a lucrat la Regionala CFR Timişoara. În perioada 1952-1969 a lucrat ca profesor de limba şi literatura română în comuna Crucea, azi Vîlcele, din judeţul Călăraşi, în comuna Corlăteşti, judeţul Prahova, apoi la Ploieşti (1952-1969).


În 1966-1969 funţionează ca secretar al Consiliului pentru Cultură şi Artă al municipiului Ploieşti, apoi consilier în Direcţia literaturii a Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste din capitală, în periaoda 1970-1974.


În 1969 devine titular al cronicii literare la revista „Tomis" din Constanţa, apoi redactor la „Tribuna şcolii" din Bucureşti, iar din 1974 redactor-şef al revistei „Livres roumains", unde activa şi în 1985.


După căderea regimului comunist, fondează în 1990 revista macedo-română „Deştep­tarea" şi în 1994, revista „Dimândarea" (publicaţie trimestrială în dialect aromân). În 1992, devine preşedinte al Fundaţiei Culturale Aromâne „Dimândarea părintească".


Debutează cu proză, în 1959, la „Flamura Prahovei", colaborând apoi cu proză, versuri, articole şi cronici literare la „Contemporanul", „Viaţa românească", „Luceafărul", „România literară", „Ateneu", „Astra" etc.


Saitul ''Crispedia'' apreciază că nu convinge cu placheta Poeme (1973), dar se afirmă în domeniul criticii literare, considerată - pe linia lui Mihail Dragomirescu - drept „creaţie": ''Demersurile sale critice, deşi concepute ca participări subiective plenare, se individuali­zează totuşi, în peisajul epocii, prin situarea cărţilor analizate în contextul integral al creaţiei autorilor luaţi în discuţie şi, pe cât posibil, al literaturii cu tematică similară.''

''Verva acut polemică şi perspectiva întotdeauna imprevizibilă de intrare în subiect'' caracterizează cronicile şi profilurile scriito­riceşti'' ale lui H.C., selectiv reţinute în volumele Alfabet liric (1974), Poeţi şi poezie (1980), Printre poeţi (1983).

Poetul îşi dezvăluie sensibilitatea în versurile scrise în aro­mână (Nihadz, 1980), în prelucrările pe motive aromâne (Poveşti de la Miază-zi, 1976, Trei balade aromâne, 1980, Ore de aur, 1983) sau în transpunerile în română ale unor creaţii în dialect (Antologie lirică aromână, 1975, Antologie de proză aromână, 1977, Un veac de poezie aromână, 1985).

Romanul „de sertar" Marea Serenităţii (I-II, 1996), având ca personaje principale colective comunităţile de aromâni, martore şi victime ale unor epoci istorice potrivnice, evidenţiază la H.C. ''o putere de construcţie epică, o forţă de individualizare a eroilor şi o eleganţă stilistică deosebite''. „Roman epopeic", Marea Serenităţii configurează ''un univers, deşi pitoresc, esenţial tragic, puţin familiar literaturii române''. Nemaiputând suporta şicanele şi acţiunile desnaţionalizante (incendierea şcolii în limba maternă, arderea bisericii etc.), colectivitatea aromână din satul Codruva, din Grecia, emigrează în România, căzând, aici, pe pământul nădăjduit al făgăduinţei, în capcanele unor succesive dictaturi devastatoare: carlistă, antonesciană, comunistă.Protagonistul, Iancu Paticina, om cu orientare politică de stânga în sensul occidental al cuvântului, sfârşeşte în lagărul comunist de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, în grele suferinţe şi umilinţe. În acest cadru narativ - ''cu fermecătoare coborâri în mentalitatea arhaic-pastorală şi în viziunea mitic-folclorică'' -, autorul creionează personaje de o mare bogăţie sufletească, impunîndu-se figurile feminine ''cu forţă caracterologică şi diversitate a reacţiilor''. Proză de factură rebreniană, cu neaşteptate alunecări spre poezie, Marea serenităţii este una dintre apariţiile reprezentative ale ultimului deceniu al secolului trecut.


Cristian Moraru îl considera în 1985 ''unul din criticii interesanţi ai momentului, deţinător al unei individualităţi distincte nu printr-o retorică zgomotoasă a stilului său, nici prin gongorismul terminologic la modă, sau intervenţii de răsunet în presa literară, ci printr-o eleganţă a scrisului ce îl aşează între criticii ce mai întreţin cultul stilului''. Este apreciat ca făcând parte din ''ultimii impresionişti ai critcii actuale'', care realiza ''un comentariu ambivalent: i-mediat, aplicîndu-se textului literar, solicitînd din abundenţă citatul, cît şi mediat, în prealabil, de o simpatie spontană pentru Operă''. Îl interesează ''justeţea verdictului'', ca o ''exercitare responsabilă şi autorizată'' a funcţiei criticului, nefiind interesat de noile orientări metodologice, factologia pseudo-lansoniană, comparatism sau poza doctă. Posedă o scriitură a rafinamentului, curgînd firesc, de la sine parcă, sub o zodie apolinică a limpidităţii, echilibrului şi certitudinii, oripilată de exhibiţionism''.


Opera

Poeme, Bucureşti, 1973;

Alfabet liric, Bucureşti, 1974;

Porni racheta, Bucureşti, 1974;

Antologie lirică aromână, Bucureşti, 1975;

Poveşti de la Miază-zi, Bucureşti, 1976;

Antologie de proză aromână, Bucureşti, 1977;

Poeţi şi poezie, Bucureşti, 1980;

Trei balade aromâne, Bucureşti, 1980;

Nihadz, Bucureşti, 1980;

Printre poeţi, Cluj Napoca, 1983;

Ore de aur, Bucureşti, 1983;

Un veac de poezie aromână, introducerea editorului, Bucureşti, 1985 (în colaborare cu Kira Iorgoveanu);

Literatura română pentru copii, Bucureşti, 1988;

Nida Boga, Voshopolea, prefaţa editorului , Bucureşti, 1994

Aromânii ieri şi azi, Craiova, 1995;

Marea Serenităţii, I-II, Bucureşti, 1996;

La stani, postfaţa editorului, Bucureşti, 1996.

Caleidoscop aromân, I-V, Bucureşti, 1998-2000;

Erori de calcul. Poeţi români în grai aromân, Bucureşti, 2000.

Carte de vacanţă pentru aromâni, Bucureşti, 2001.


 

SURSE:

***, ''Crispedia'', http://www.crispedia.ro/Hristu_Candroveanu

Cristian Moraru, Hristu Cândroveanu, Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, pp. 439-440.

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu (1951 Timişoara - ) am intrat în posesia lucrării sale Mic atlas al judeţului Timiş. Din capitolul Dudeştii Noi am extras articolul NăscuţI în Grecia, colonizaţi în Cadrilater, chemaţi în Banat, dislocaţi în Bărăgan:

 

‘’În perioada anilor 1945-1956 au avut loc în România popular massive deplasări de populaţie, ca măsuri punitive concepute de regimul communist al lui Gh. Gheorghiu-Dej, într-o ţară aflată sub ocupaţie sovietică. Printre ‘’duşmanii de clasă’’ ai bolşevicilor s-au numărat şi machedonii veniţi la Besenova Nouă după cel de-al doilea război mondial. Tudor Pundichi s-a născut la 20 ianuarie 1899 în localitatea Cândrovu, Grecia. În 1925 pleacă din Grecia, fiind colonizat cu familiaîn comuna Bubiuc, Durostor, în Cadrilaterul românesc, unde a primit 10 ha de teren arabil. În anul 1940,România este obligată să cedeze Bulgariei Cadrilaterul, iar familia Pundichi, în urma schimbului de populaţie dintre cele două ţări, s-a mutat în comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. În anul 1947, aceeaşi familie a ajuns în Besenova Nouă (azi Dudeştii Noi), membrii familiei fiind înregistraţi în arhiva primăriei ca şi colonişti, la fel ca şi refugiaţii basarabeni sau bucovineni din fosta URSS. De altfel, şvabii bănăţeni îi numeau pe macedoneni, nu cu foarte multă simpatie, tot colonişti, având în vedere faptul că aromânii au fost aşezaţi cu forţa de autorităţi în casele germanilor din Timiş în anii 1945-1947, primind şi pământurile acestora, câte cinci hectare de familie. Tocmai acele cinci hectare au făcut ca Tudor Pundichi să fie catalogat de comunişti drept chiabur, el şi ai lui fiind dislocaţi (deportaţi) în localitatea Măzăreni , în fosta Regiune Galaţi. Deportarea familiei Pundichi s-a făcut prin Ordinul de deportare din 1951, care prevedea, între altele, două categorii distinct de comunităţi care urmau a fi dislocate în Bărăgan: a) cei originari din Basarabia şi stabiliţi pe teritoriul României după 1 iunie 1940; b) cei de origine macedoneană (cazul aromânilor din Dudeştii Noi).’’

 

SURSA

Dinu Barbu, Mic atlas al judeţului Timiş. Caleidoscop, ediţia a IV a revăzută şi adăugită, Artpress, 2011, p. 194.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required